Venit sigur pentru cei care trăiesc în sărăcie extremă, un hobby sănătos și experiențe gastronomice pentru excursioniști, venituri pentru stat, alimente sănătoase și delicioase în piețe: iată oportunitățile extraordinare ce rezidă în ciupercile culese din natură. În România, însă, recoltarea, comercializarea și consumul acestora reprezintă un teren fertil pentru exploatare, abuzuri și violență. Ba mai mult: pentru cei imprudenți, ele pun viața în pericol. Își riscă viața și cei care încearcă să se opună exploatării culegătorilor și distrugerii pădurilor.
Și totuși, soluția este la îndemână: în Ungaria, recoltarea și comercializarea ciupercilor au fost organizate într-un mod exemplar chiar și la nivel european. Cursurile de identificare a ciupercilor au devenit chiar la modă, astfel încât foarte mulți se bucură de această activitate recreativă și de experiența gastronomică pe care le-o oferă culegerea și consumul ciupercilor.
În articolul nostru vom prezenta haosul din România și consecințele acestuia:
- violența sistemică din jurul recoltării ciupercilor,
- exploatarea financiară a culegătorilor,
- degradarea mediului prin săpatul solului forestier,
- ciuperci otrăvitoare care pot fi culese din cauza unor lacune în reglementare,
- nedefinirea speciilor care necesită protejare,
- lipsa inspectorilor de specialitate pe piețe,
- intoxicațiile frecvente cu ciuperci.
La finalul articolului nostru, vom prezenta și o sinteză a propunerilor de soluții formulate de experții cu care am discutat.
Petardele explodează, urșii și căprioarele fug,
în timp ce grupuri de 20-30 de persoane scotocesc pădurile din Munții Gilăului, în apropierea Clujului. Nici măcar excursioniștilor nu li se recomandă să se aventureze în pădure: toamna trecută, presa a scris despre faptul că niște culegători de ciuperci din zonă au fost loviți în cap cu toporul. O zi obișnuită pe valea Someșului Rece, în sezonul ciupercilor. Mii de oameni răscolesc pădurea în căutare de ciuperci, fără să le pese de distrugerile provocate naturii și de cât de grav perturbă fauna sălbatică.
Oricât de revoltătoare ar fi imaginea, situația de astăzi este mult mai bună aici decât acum câțiva ani, când pădurile nu erau doar cutreierate de culegătorii de ciuperci. Cumpărătorii en gros de ciuperci i-au mutat pe romii din zonă, care trăiau în sărăcie extremă, pe versantul muntelui, pe durata sezonului de ciuperci. Copii mici, bebeluși și femei însărcinate au locuit aici luni întregi în corturi și au cutreierat pădurea toată ziua în căutarea prețioșilor de hribi.
La presiunea societății civile și a presei, taberele de corturi din această zonă au fost desființate, culegătorii de ciuperci fiind transportați acum zilnic cu mașinile. Acum câțiva ani, a fost realizat și un film despre viața locuitorilor din pădure; se presupune că și acesta ar fi contribuit la desființarea taberelor.
„Când am început să lucrez aici, acum vreo zece ani, în taberele provizorii din pădure trăiau aproximativ patru mii de oameni. Au lăsat după ei o cantitate enormă de gunoi, pădurea arăta groaznic. Am strâns 15 tone de gunoi după ei, de la cutii de conserve până la scutece, erau de toate. Erau grămezi de medicamente aruncate pe malul lacului Tarnița, de unde Clujul primește apa potabilă” – a evocat situația de acum câțiva ani Horea Petrehuș, inginer cinegetician la Ocolul Silvic Cluj, dat fiind faptul că și braconajul este foarte răspândit în zonă.
El a spus că, în urma plângerilor repetate, autoritățile au luat măsuri și au existat chiar și controale cu rezultate; totuși, pentru a menține ordinea, ar trebui ca toate instituțiile să efectueze controale periodice și să ceară socoteală.
În schimb, din ciuperci se fac bani mulți; mulți câștigă sume mari profitând de situația confuză, a remarcat Petrehuș. În România, legislația care ar trebui să reglementeze recoltarea și comercializarea ciupercilor din flora spontană nu funcționează, astfel încât pădurile și oamenii vulnerabili pot fi exploatați fără scrupule. Și mulți chiar fac asta.
Pădurile violenței
Violența nu a apărut doar în zona Muntelui Rece; și în celelalte părți ale țării domneau condiții dezastruoase. Acum 10 ani, într-o tabără de corturi din Moldova a avut loc un caz de viol în grup, cei șase infractori primind o sentință totală de 40 de ani. Grupurile de interese însetate de profit nu se opresc de la nimic, presa spune că au fost și cazuri în care au atacat concurența cu săbii și cu răngi.
Petrehuș a povestit, de asemenea, că a fost alungat cu sulița atunci când a semnalat că ciupercile erau culese prin metode interzise. Deși a depus plângere și a dus martori la poliția locală, în trei ani nu s-a întâmplat nimic în această privință.
Din spusele sale, comercianții mituiesc autoritățile de la toate nivelurile sistemului, iar pe cei care opun rezistență încearcă să-i reducă la tăcere prin forță. Tot Petrehuș a povestit că un prieten de-al său, pădurar, a încercat să ia atitudine împotriva exploatării excesive, dar s-a trezit noaptea cu zeci de oameni care i-au înconjurat casa și l-au amenințat că îl vor omorî dacă nu renunță.
Petrehuș consideră că o mare parte dintre pădurari profită, de asemenea, de pe urma sistemului corupt: culegătorii le dau șpagă între 100 și 200 de euro pe zi, așa că merită să închidă ochii.
„Este îngrozitor cât de mult a scăpat de sub control violența. Am fost martor și la momentul în care, în Moldova, bandele rivale au dat foc pădurii, a povestit Horea Petrehuș. – Am cunoscut un tânăr rom care se pricepea incredibil de bine la câinii căutători de trufe. Într-un an, o bandă din județul Caraș-Severin l-a răpit efectiv și l-a obligat să culeagă trufe pentru ei timp de o lună, împreună cu câinii săi. I-am recomandat acestui tânăr să încerce să participe la un curs de formare ca pădurar, că îl voi ajuta, iar el s-a bucurat de această oportunitate. Ulterior, însă, m-a rugat să nu-l mai caut niciodată, pentru că a fost amenințat că va avea de suferit dacă nu întrerupe legătura cu mine.”
Nu contează nici pădurea, nici propriul viitor
Trufele, care cresc sub pământ, reprezintă o afacere uriașă. În zece ani, cantitatea de trufe exportate din România a crescut de zece ori, chiar și conform datelor oficiale pe care le-am solicitat de la Institutul Național de Statistică. În majoritatea țărilor europene, trufele pot fi culese exclusiv cu ajutorul câinilor. Animalul semnalează adulmecând locul unde se află ciuperca matură în pământ, iar culegătorul poate scoate din pământ corpul fructifer numai cu ajutorul unui instrument special, minimalizând astfel impactul asupra habitatului.
La noi, însă, acest aspect nu contează; oamenii se năpustesc cu sapa asupra pământului din păduri și culeg chiar și ciupercile nedezvoltate. Astfel, provoacă pagube enorme vegetației, miceliului trufelor în sine, sistemului radicular al copacilor și usucă și mai mult solul. Petrehuș spune că sunt mii de oameni care sapă în căutarea trufelor de vară și a celor burgunde, mai ales în Moldova. În pădurile de pe versanții estici ai Carpaților Orientali, sute, sau mai degrabă mii de hectare sunt săpate anual, de mai multe ori.
Negustorii plătesc până la 100 de euro pe kilogram pentru trufele de vară (Tuber aestivum), iar pentru varianta mai aromată care crește toamna, numită trufe de toamnă sau burgunde (Tuber uncinatum), se pot obține chiar și 500-600 de euro, în funcție de sezon. În sudul țării se duce o adevărată luptă pentru trufa albă (Tuber magnatum), pentru care culegătorii pot primi până la patru mii de euro pe kilogram, spune Horea Petrehuș.
În ultima perioadă, „s-a dezlănțuit iadul” în ceea ce privește culegerea ciupercilor, consideră Győző Zsigmond, președintele Asociației de Micologie „László Kálmán” din Sfântu Gheorghe. În opinia sa, acest lucru se datorează în parte faptului că noua lege forestieră din 2024 a abrogat regulile anterioare. De exemplu, nu mai există restricții privind cantitatea de ciuperci care poate fi culeasă pentru consum propriu. Anterior, limita era de 3 kilograme de persoană.
„Acum câțiva ani eram în drum spre București cu mașina și, în zona Snagovului, am văzut că pe marginea drumului se vindeau trufele de vară cu găleata. Am oprit, am intrat în pădure și nu mi-a venit să cred ce vedeam: pământul era răscolit peste tot, cât vedeai cu ochii”, și-a amintit Zsigmond. Ulterior, a mai vizitat zona de multe ori și a constatat că trufele dispăruseră complet din pădurea răscolită.
„Prin aceste acțiuni, căutătorii și-au distrus propriul viitor, dar profitul imediat a fost mai important pentru ei”, a deplâns Győző Zsigmond situația.
Experiența arată că trufele dispar în aproximativ cinci ani din pădurile în care se practică repetat săparea. Potrivit micologului László Albert, fost președinte al Societății Maghiare de Micologie, această dinamică se resimte și pe piața internațională: după România, Bulgaria a început să exporte cantități mari, dar, în opinia sa, și aici habitatele sunt pe cale de epuizare. În prezent, Iranul este cel mai mare furnizor al pieței europene de trufe, a spus el.
Interzisă, dar permisă: culegerea bureților muștelor, folosiți ca drog
Profitul obținut din exploatarea excesivă a ciupercilor nu pune în pericol doar integritatea fizică și sănătatea culegătorilor profesioniști, a culegătorilor amatori și a pădurarilor. Nici agențiile de protecție a mediului nu respectă legile și regulile elaborate de propriul minister: au eliberat autorizații de recoltare chiar și pentru cea mai cunoscută ciupercă otrăvitoare, și anume buretele muștelor, deși, în principiu, culegerea acesteia este interzisă.
Până în 2020, în trei județe s-au autorizat câteva zeci de kilograme pe an, dar în 2022 și 2023 s-a autorizat culegerea a câteva sute de kilograme de muscărițe (Amanita muscaria) în județele Cluj și Alba.
Știm toate acestea pentru că, din comoditate, autoritatea ne-a trimis mult mai multe date decât am solicitat. Eram curioși să aflăm câte kilograme de ciuperci din cele mai răspândite specii la nivel național au făcut obiectul autorizațiilor de recoltare în fiecare an, în ultimii zece ani. Agenția Națională pentru Protecția Mediului a răspuns inițial că nu există o astfel de statistică și că trebuie să întrebăm separat direcțiile județene de protecția mediului din cele 41 de județe.
În urma insistențelor noastre că ar fi totuși responsabilitatea lor să centralizeze aceste date, ne-au trimis într-un tabel uriaș datele referitoare la toate permisele eliberate în fiecare județ, fiecare județ având o filă separată. Specii, kilograme, date – informații despre aproximativ treizeci de mii de permise din ultimii zece ani. Din acestea, nu numai că am centralizat datele care ne interesau inițial, dar am și analizat denumirile speciilor de ciuperci. Așa am dat peste câteva sute de kilograme de ciuperci otrăvitoare în autorizațiile de recoltare eliberate anual pentru zeci de mii de tone de ciuperci.
În autorizațiile referitoare la sute de kilograme, ciuperca otrăvitoare era menționată sub denumirea latină oficială (Amanita muscaria), dar am găsit și permise în care era indicată denumirea latină care nu mai este folosită de 250 de ani (Agaricus muscarius). Am dat peste ciuperca otrăvitoare și sub denumirea care inspiră încredere, și anume de „Ciuperca lui Dumnezeu”, care este de fapt numele unui remediu homeopatic preparat din bureții muștelor.
Astfel, solicitanții au trecut în cererea lor numele unui remediu homeopatic (!) în locul ciupercii pe care doreau să o culeagă și au obținut autorizația de recoltare pentru acesta. Conform descrierii, preparatul ameliorează tremurul, spasme musculare, ticurile nervoase, dar este bun și pentru tulburări de coordonare, dureri de cap, amorțeală, furnicături și mâncărimi sau iritații cutanate provocate de frig.
„S-au făcut experimente privind utilizarea medicinală a buretelui muștelor, în speranța de a obține un remediu împotriva bolii Parkinson și a sclerozei multiple, dar nu au reușit să demonstreze științific că această ciupercă ar trata eficient aceste boli. Nu are efecte dovedite asupra sănătății, nu există nici măcar informații obținute pe cale empirică în acest sens, așa cum este cazul anumitor plante medicinale” – a pus la îndoială eficacitatea preparatului Ferenc Pál-Fám, micolog și profesor la Universitatea din Kaposvár. Ne-a spus că
buretele muștelor este materie primă bine cunoscută în producția de droguri:
se consumă sub formă uscată în ceai, se fumează sub formă de țigări, iar în formă măcinată, se adaugă în preparatele culinare. Se culeg și se prelucrează cantități mari în special în Rusia și Ucraina. Pál-Fám a văzut imagini cu saci plini de buretele muștelui uscat. Din întrebările specifice ale studenților săi, el deduce că substanța activă a bureților muștelor este un drog cunoscut și la noi.
Specia face parte, fără îndoială, din categoria ciupercilor otrăvitoare, a subliniat el. Una dintre substanțele sale toxice, acidul ibotenic, este o substanță psihoactivă care, odată consumată, provoacă halucinații și o senzație de dezorientare în spațiu și timp. Iar dacă cineva mănâncă mai mult din ea, apar simptomele tradiționale ale ciupercii nebune: cântă, dansează și intră într-o stare euforică.
Nu există un tratament specific pentru această intoxicație, a spus Pál-Fám: substanțele active se descompun, pacienții își revin după o vreme, iar efectele ciupercii nu provoacă afecțiuni permanente. Cel puțin în majoritatea cazurilor.
Intermediarii dau lovitura
Deși comercianții de ciuperci câștigă sume semnificative, culegătorii înșiși, care sunt în marea lor majoritate oameni fără venituri fixe și care trăiesc în sărăcie, trebuie să se mulțumească cu firimituri. Ei primesc doar o mică parte din prețul trufelor extrem de scumpe sau al hribilor vânduți scump pe piețele italiene și spaniole. Dar diferența de preț este enormă chiar și în țară, dacă cineva vinde ciupercile aproape de locul de recoltare sau la 50 km distanță de acesta.
Când am fost anul trecut, în septembrie în Comandău, județul Covasna, considerat Mecca culegătorilor de ciuperci, traficul era departe de a fi la fel de intens ca în anii precedenți. Din cauza secetei, ciupercile erau puține în comparație cu potențialul local. Cu toate acestea, culegătorii au fost plătiți foarte puțin: 20 de lei pentru un kilogram de hribi, 10-15 lei pentru gălbiori sau chiar mai puțin, deoarece cumpărătorii en gros nu le voiau. La 50 de kilometri distanță, pe piața din Sfântu Gheorghe, în aceeași perioadă, gălbiorii se vindeau cu 50 de lei kilogramul.
Acum câțiva ani, camioanele stăteau la coadă în Comandău. În sezon, se preluau și se transportau zilnic între 3 și 3,5 tone de ciuperci – în mare parte în străinătate. Nici atunci culegătorilor nu le mergea tocmai bine, deși erau perioade în care aveau noroc și primeau bani mai buni pentru munca lor obositoare de o zi. Se întâmpla ca revânzătorii să plătească chiar și 60–70 de lei pe kilogramul de hribi.
„Își bat joc de oameni” – a spus cu amărăciune o femeie care tocmai se pregătea să plece în pădure și ne-a văzut întrebând în fața barului din sat. Dezamăgirea era generală printre culegătorii de ciuperci, ceea ce nu e de mirare, având în vedere că trebuiau să adune zece kilograme de hribi pentru a obține un venit decent pe zi.
Între timp însă ciupercile au un preț bun, mai ales în străinătate, unde comercianții primesc de zece sau chiar de douăzeci de ori mai mult, decât le plătesc recoltatorilor. Dar nu au altă posibilitate: își vând recolta zilnică pe suma pe care comerciantul e dispus să o plătească. Nu au alte surse de venit, nimeni nu le mai ia apărarea, nici măcar ei înșiși, pentru a-și apăra interesele în mod mai eficient unindu-și forțele.
Zoltán Zsögön, culegător de ciuperci din zonă, consideră că localnicii ar putea câștiga destul de bine din culesul ciupercilor, dar pentru asta ar fi nevoie ca recolta zilnică să le fie cumpărată la un preț echitabil și fix pe tot parcursul sezonului, din iunie până în octombrie. Așa cum se întâmpla, de altfel, în anii ’90, când directorul uneia dintre firmele de achiziție se asigura că și culegătorii au un venit decent și menținea prețurile la un nivel bun. Bărbatul a murit însă, iar de atunci comercianții se poartă cu culegătorii cum vor.
„Oamenii nu se pot alia dacă vine vorba de bani” – spune el, când îl întreb de ce recoltatorii nu se pun de acord să nu vândă ciupercile sub un anumit preț.
Zoltán Zsögön, care este, de altfel, „regele ciupercilor” din zonă (titlul îi revine celui care cunoaște cele mai multe specii de ciuperci dintr-o localitate), a considerat că educația le-ar fi de mare ajutor culegătorilor: atunci nu ar culege doar hribi și gălbiori pentru vânzare, având în vedere că în zonă cresc din belșug și alte specii, la fel de valoroase. Cu toate acestea, nimeni din comună nu a organizat cursuri de instruire.
După cum a spus, el recunoaște cu certitudine aproximativ douăzeci de specii de ciuperci. Și nu se află într-o situație atât de vulnerabilă ca majoritatea culegătorilor locali. Are clienți pe care îi anunță atunci când are o recoltă frumoasă dintr-o anumită specie; aceștia vin chiar și de la distanțe mari și le cumpără, evident la un preț mai bun decât cel pe care l-ar oferi samsarii.
Petiția a avut efect, păcat că a lipsit cu desăvârșire
Béla Kocsis este primar în Comandău de peste 25 de ani. L-am întrebat dacă nu intenționează să înființeze o fabrică de prelucrare a ciupercilor și o unitate de conserve, pentru ca această comoară prețioasă să nu fie irosită pentru bani mărunți și pentru ca localnicii să beneficieze de un venit mai demn. El a precizat că nu dorește să se pronunțe pe această temă, dar a adăugat totuși că ar susține inițiativa unui investitor care ar dori să deschidă o fabrică de prelucrare, însă administrația locală nu are posibilitatea de a face acest lucru.
S-a plâns că este nevoit să se gândească chiar acum pe cine să concedieze de la primărie, deoarece guvernul îl obligă să reducă o parte din personal, și deci, nu ar avea niciun angajat care să se ocupe efectiv de acest lucru. (Atunci se părea că, în cadrul măsurilor generale de austeritate, vor avea loc concedieri și la nivelul administrațiilor locale. Reducerile de personal au revenit pe ordinea de zi în primăvara anului 2026.)
Béla Kocsis a adăugat că administrația locală nu a încheiat niciun contract de recoltare cu nicio firmă pentru pădurile sale. În ceea ce privește ciupercile, îl interesează un singur lucru, și anume ca „locuitorilor din Comandău să le fie bine”.
Câțiva localnici au relatat că au semnat anterior o petiție pentru ca administrația locală să îi ajute în fața samsarilor. După cum au spus, acest lucru a avut efect, probabil pentru că au dat de înțeles că vor apela la Consiliul Județean, dacă administrația locală nu îi va ajuta. Sprijinul a durat însă doar un singur sezon, iar în vara următoare comercianții au început din nou să se ia de culegători, iar primăria nu a făcut din nou nimic în acest sens.
Béla Kocsis își amintește altfel. La întrebarea noastră, a declarat că nu a primit niciodată o astfel de solicitare și că nu s-a amestecat în activitatea comercială. El a explicat că firmele nu au contracte cu administrația locală, că se aplică regulile pieței libere, iar primăria nu are dreptul să intervină în stabilirea prețurilor.
Comercianții sunt extrem de secretoși
La punctele de colectare a ciupercilor din Transilvania, jurnaliștii nu sunt bineveniți. Deși am încercat să obțin o imagine mai detaliată a activității lor, am fost alungat de pretutindeni. Comerciantul din Comandău s-a enervat foarte tare când m-am prezentat. Mi-a spus că un jurnalist cunoscut de-al său a răspândit minciuni despre ei, ceea ce, în opinia lui, înseamnă că și eu am de gând să fac același lucru și mi-a dat de înțeles că nu este dispus să discute cu mine.
În Siculeni, județul Harghita, o firmă italienească are un punct de colectare și un depozit destul de mare. Este afișat clar că se cumpără ciuperci. Când am intrat în curtea lor, erau tocmai așezate în lăzi câteva zeci de kilograme de hribi, iar marfa era spălată cu jet de apă. De la unul dintre muncitori am aflat că în ziua respectivă nu preluau gălbiori, iar pentru hribi plăteau doar 15 lei pe kilogramul, în timp ce pentru kilogramul de trufe ofereau 1050 de lei.
Deoarece am continuat să pun întrebări despre activitatea lor, mi-a spus că mai bine îl cheamă pe șef, pentru că el știe răspunsurile. Șeful însă a reacționat extrem de agresiv când a auzit că un jurnalist a pus piciorul în curte. Lucrez în presăîn presă de mulți ani, dar nicăieri nu am fost dat afară atât de brutal ca la centrul de colectare din Siculeni. „Afară, imediat”, a șuierat șeful printre dinți, cu ochii sclipind, iar după ce am plecat, le-a strigat tare muncitorilor că poate ar fi bine să dea drumul și la câini dacă nu plec destul de repede.
În Gheorgheni am căutat degeaba firma de achiziții; se pare că a plecat, magazinul s-a închis. În locul unde se făcea preluarea, însă, activitatea era în plină desfășurare; un localnic tocmai cumpăra ciuperci de la un tânăr de etnie romă. S-au înțeles la 30 de lei, atât a dat cumpărătorul pentru niște hribi care nu erau tocmai de calitate.
De la vânzător am aflat că recoltează regulat în zonă și, când strânge o cantitate mai mare, îi sună pe cumpărătorii din Brașov, care îi dau chiar și 40 de lei pe un kilogram de ciuperci. Acum a cules puțin din cauza secetei, așa că își poate vinde recolta pe loc.
Reguli neclare, amenzile suspecte
Indignarea și neîncrederea comercianților se datorează probabil (și) faptului că în România nu există o legislație clară privind recoltarea, comercializarea și prelucrarea ciupercilor din flora spontană. Oszkár Fekete a decis, printre altele, și din acest motiv, în urmă cu aproximativ zece ani, să își desființeze complet firma din România și să se mute în Ungaria. Directorul Trufo Hungary, companie care se ocupă în principal de procesarea trufelor, a declarat că a prevăzut problemele care decurg din lipsa reglementărilor.
„Cel mai grav este că, în România, pur și simplu nu se știe cum se face acest lucru bine. Nu există reguli clare privind recoltarea, comercializarea și procesarea trufelor. Din experiența mea, autoritățile procedează diferit de la un județ la altul”, a explicat el. Și nu a vrut să-și construiască afacerea pe o bază atât de nesigură.
„Am impresia că acele controale și amenzile mai mari despre care s-a scris în presă în ultimele luni nu înseamnă neapărat că autoritățile au început să-și ia în serios atribuțiile. În opinia mea, ele indică mai degrabă faptul că diferite grupuri de interese încearcă să se elimine reciproc din zonele de exploatare, folosindu-se, în unele cazuri, de influența pe care o pot exercita asupra autorităților de stat”, a adăugat Oszkár Fekete.
De altfel, în ultimele luni, ziarele au relatat despre amenzi cu adevărat substanțiale. De exemplu, în vara anului trecut au fost amendate șase centre de colectare din județul Suceava pentru că nu dețineau autorizație de mediu. Amenzile s-au ridicat la 360.000 de lei.
Agenția de Mediu Bacău a dat anul trecut amenzi în valoare totală de 390.000 de lei, printre altele pentru că una dintre companii a colectat o cantitate de trufe de 21 de ori mai mare decât cea menționată în autorizație, 26.800 de kilograme în loc de 550 de kilograme.
Legea există, dar a rămas literă moartă
De la schimbarea regimului încoace și, în special, din partea societății civile, au fost elaborate mai multe proiecte de lege menite să reglementeze recoltarea și comercializarea ciupercilor. Dintre acestea, doar unul a intrat în vigoare, însă nici acesta nu se pune în aplicare.
Legea în materie, adoptată în 2006, a fost elaborată acum douăzeci de ani de Győző Zsigmond, președintele Asociației de Micologie „László Kálmán” din Sfântu Gheorghe. Aceasta ar fi urmat, în esență, să preia modelul consacrat în Ungaria, care pune accentul pe educație. Prevede de exemplu, ca în piețe se pot comercializa numai ciupercile verificate de un inspector de specialitate și să se impună obligativitatea controlului pentru cantitățile destinate comercializării.
Scopul evident este ca persoanele competente să aleagă ciupercile otrăvitoare sau stricate din loturile destinate consumului, lucru care nu se întâmplă în prezent, în ciuda faptului că în România se culeg cantități uriașe de ciuperci pentru consum.
Am sintetizat datele solicitate de la Agenția Națională pentru Protecția Mediului și am constatat că în 2016 a fost autorizată recoltarea celei mai mari cantități de ciuperci (peste 26 de mii de tone) din ultimii zece ani. În ultimii cinci ani, cantitatea de ciuperci menționată în autorizațiile de recoltare a scăzut la un nivel cuprins între 10 și 14 mii de tone. Deoarece autoritățile nu dețin evidențe în acest sens și nu se efectuează controale periodice, nimeni nu știe, de fapt, care este cantitatea reală de ciuperci culese.
Asociația condusă de Győző Zsigmond desfășoară activități de diseminare a cunoștințelor în cadrul taberelor și al diverselor evenimente. Cu sprijinul Societății Micologice din România și a Societății Micologice Maghiare, asociația organizează și examene de specialitate, absolvenții acestora putând lucra ca inspector în macro-micologie – teoretic. Practic, însă, acest lucru nu este posibil, deoarece meseria de inspector în ciuperci nu figurează în lista profesiilor din România.
Prin urmare, nu există nicio posibilitate de a acredita aceste cursuri, iar absolvenților nu li se poate elibera o diplomă care să le permită să se angajeze oficial, așa cum se întâmplă în Ungaria în cazul inspectorilor în ciuperci din piețe. Prin urmare, o administrație locală nu ar putea angaja oficial un expert în ciuperci pe piață, chiar dacă ar dori acest lucru și ar fi dispusă să aloce fonduri pentru acest serviciu.
Legislația adoptată în 2006 nu și-a produs efectele nici până în prezent, deoarece metodologia de aplicare nu a fost încă elaborată. Ministerele implicate ar fi trebuit să o elaboreze în termen de 30 de zile. Aceste dispoziții complementare ar trebui, printre altele, să includă meseria de inspector de specialitate în clasificarea profesiilor.
Győző Zsigmond a declarat că, în ultimii douăzeci de ani, a făcut lobby în numeroase locuri pentru promovarea legii. Asociațiile micologice au emis declarații de protest și i-au contactat pe toți miniștrii mediului în acest caz, dar nu s-au înregistrat progrese. Nu numai că experții nu pot lucra oficial, dar nu sunt îndeplinite nici obiectivele de protecția mediului.
Adică în România nu există ciuperci protejate,
nefiind reglementate nici modurile permise de recoltare. Autoritățile folosesc doar „lista ciupercilor comestibile a căror comercializare este permisă” elaborată în baza legii în vederea emiterii diferitelor autorizații. Cu toate acestea aici au intervenit anumite persoane neavizate, astfel încât au fost incluse printre speciile care pot fi recoltate și unele care ar trebui protejate.
Potrivit lui Győző Zsigmond, hulubița și crăița ar trebui mai degrabă protejate, dar, cu toate acestea, au fost incluse pe lista speciilor care pot fi culese. „Nu știu cine, când și de ce a intervenit, dar rezultatul a fost că au fost introduse o mulțime de prostii”, a mormăit Győző Zsigmond.
În temeiul legii din 2006 menționate mai sus, au fost publicate două liste cu ciupercile care pot fi recoltate: prima în 2006, a doua în 2019. Pe prima listă a fost inclusă o singură specie de trufă, trufa de iarnă (Tuber melanosporum), care nici măcar nu crește pe teritoriul României.
Din aceasta rezultă că trufele recoltate în România între 2006 și 2019 au fost, de fapt, culese ilegal de toată lumea, ba chiar și autoritățile au autorizat recoltarea ilegală a acestora, întrucât nici trufa de vară, nici trufa burgundă, nici trufa albă nu figurau pe listă. Aceste specii, cele mai recoltate și exportate, au fost incluse pe lista ciupercilor care pot fi recoltate cu autorizație abia în 2019.
„Lista speciilor autorizate pentru recoltare este elaborată absolut neprofesionist,
conține denumiri care nu mai sunt folosite de mult timp în mediul științific” – a spus Cătălin Tănase, președintele Societății Micologice din România. A adăugat că, deși societatea a elaborat lista roșie a speciilor locale care necesită protecție, recomandărilor lor nu au fost luate în considerare de legiuitor.
Printre zecile de mii de autorizații de recoltare care ne-au fost trimise, am descoperit chiar noi specii care nu figurează pe lista speciilor care pot fi culese: ciuperci din genul Hydnum repandum, ciupercile din familia Tricholomataceae sau buretele muștelor menționat anterior. Mai mult, autoritatea ne-a trimis date chiar și despre autorizații pentru care nu se poate stabili pentru care specie au fost eliberate.
Pe autorizația eliberată pentru aproximativ 300 de tone de ciuperci cunoscute în limba română sub denumirea populară de „hrib cenușiu” a fost înscris un nume latinesc care nu mai este folosit oficial de aproape 200 de ani. Ceea ce la vremea aceea se numea Boletus laricis, acum se numește Fomitopsis officinalis: o iască care crește în munții înalți, pe pinul roșu. Este atât de rară încât a fost inclusă pe lista roșie, fiind exclus ca aici să fie culeasă cu tonele.
Mihai Goțiu, jurnalist, activist de mediu și fost senator a elaborat o lege specială referitoare la recoltarea trufelor. Legislația ar viza în principal reducerea practicilor de căutare care afectează grav mediul și prevede că trufele ar putea fi culese numai cu ajutorul câinilor și al unui instrument special care afectează foarte puțin solul.
Săparea solului din pădure și recoltarea care dăunează naturii sunt interzise și în prezent, a explicat Goțiu, dar legile care interzic aceste practici nu îi descurajează suficient pe cei care provoacă pagube. Ar trebui înăsprite sancțiunile pentru ca poliția economică și parchetul să se implice. În prezent, aceste contravenții sunt considerate infracțiuni minore, pentru care organele legii nu prea iau măsuri.
Goțiu consideră că este foarte important ca sancțiunile să fie stabilite în mod proporțional. Adică, un culegător care depășește cu câteva kilograme cantitatea permisă nu ar trebui să fie pus în aceeași categorie cu un comerciant care scoate ilegal din țară câteva tone de ciuperci.
Proiectul de lege depus de fostul senator în 2020 a fost aprobat tacit de Senat, însă în Camera Deputaților nu a fost încă inclus pe ordinea de zi. Potrivit lui Goțiu, motivul este că nu există o majoritate în spatele legii, dar nici nu se dorește respingerea acesteia, deoarece ar fi o măsură nepopulară din partea politicienilor.
El a considerat că ar trebui să se informeze alegătorii într-un mod mult mai amplu cu privire la riscul pentru sănătate și la pierderile financiare pe care le implică lipsa unor reguli clare.
Intoxicațiile cu ciuperci, o problemă ascunsă sub preș
Győző Zsigmond consideră că o problemă gravă este și faptul că nu există un registru oficial al intoxicațiilor cu ciuperci, motiv pentru care este imposibil să se facă o imagine de ansamblu asupra amplorii acestui fenomen. Presa vorbește uneori despre această problemă atunci când intoxicațiile apar la mai multe persoane sau survin decese. Unele spitale au semnalat o creștere a numărului de cazuri de intoxicație cu ciuperci, dar datele nu au fost făcute publice până acum.
Se pare că am reușit să obținem de la autoritățile sanitare prima statistică la nivel național din ultimele decenii, acestea răspunzând la solicitarea noastră de date după o lună și jumătate. S-a dovedit că internările în spital din cauza intoxicațiilor cu ciuperci sunt înregistrate de direcțiile județene de sănătate publică, dar până acum nu a fost publicată nicio statistică la nivel național.
Conform statisticii oficiale care ne-a fost trimisă, în ultimii zece ani, 1901 de pacienți au fost internați în spital din cauza intoxicației cu ciuperci. Dintre aceștia, 46 au decedat.
În România, singurul loc unde se efectuează controale periodice ale ciupercilor din piață este Sfântu Gheorghe, unde s-a adoptat o soluție provizorie. Primăria a încheiat un contract de consultanță cu Asociația de Micologie „László Kálmán”, iar experții acestei organizații lucrează pe piața locală în schimbul unei sume simbolice. Culegătorii de ciuperci au cui să le arate ce au cules, astfel încât cumpărătorii pot consuma fără riscuri delicioasele ciuperci de pădure.
Societatea civilă poate influența doar persoanele de bună-credință
Cu toate acestea, din cauza lipsei legislației, nu pot lua măsuri împotriva vânzătorilor ambulanți, care își expun marfa spre vânzare în locuri ascunse. Potrivit lui Győző Zsigmond, a văzut de mai multe ori specii otrăvitoare în marfa expusă la colțurile străzilor, care scapă de sub control, cum ar fi:
- barba caprei care provoacă diaree severă,
- râșcovul pâslos foarte amar, care poate cauza probleme de stomac,
- sau buretele pestriț care conține substanțe halucinogene.
Cu toate acestea, deși a vorbit și a scris în mod regulat în presa locală despre aceste probleme, ele persistă și astăzi.
Activistul civil Antoniu Bumb luptă împotriva intoxicațiilor prin intermediul unei pagini de Facebook pentru a-i „speria” pe culegători. Atrage atenția asupra speciilor otrăvitoare asemănătoare cu cele comestibile care apar în sezonul respectiv. Acordă o atenție deosebită prezentării buretelui viperei (Amanita phalloides), deoarece această specie cauzează majoritatea deceselor în urma intoxicațiilor.
Referindu-se la numărul și gravitatea cazurilor de intoxicație, el a afirmat că, în opinia sa, ne confruntăm cu o problemă foarte gravă. Consideră că principala cauză a deceselor este lipsa de informare: mulți au cunoștințe superficiale despre ciuperci, de aceea culeg specii otrăvitoare care seamănă cu cele comestibile. (Conform Ministerului Sănătății, otrăvirile sunt cauzate în principal de lipsa de informare.)
Superstițiile nefondate legate de ciupercile otrăvitoare provoacă, de asemenea, multe probleme. De aceea, Bumb realizează și videoclipuri educative în care demonstrează că aceste superstiții nu se aplică în realitate. A testat spre exemplu procedura cu lingurița de argint, prin care a demonstrat că, în ciuda credinței populare, lingurița de argint fiartă împreună cu ciupercile otrăvitoare nu se înnegrește.
În opinia sa, rețelele sociale au agravat și mai mult situația: din cauza numeroaselor postări și comentarii care răspândesc informații eronate, în prezent sunt mai multe cazuri de intoxicații cu ciuperci decât înainte de apariția Facebook-ului.
Soluția Ungariei: mai puțină birocrație, mai multă ordine
Procedura de autorizare din România pare mai profesionistă, dar, de fapt, este doar mai complicată decât cea din Ungaria. Atât de complicată încât este aproape imposibil să culegi și să comercializezi ciuperci în mod legal, obținând în același timp un venit decent. În Ungaria, pentru a culege ciuperci este suficient să închei un acord scris cu proprietarul pădurii. Autorizația autorității de mediu este necesară doar dacă cineva dorește să culeagă ciuperci într-o arie protejată.
În România, însă, este absolut necesară autorizația autorității de mediu dacă cineva dorește să culeagă ciuperci pentru vânzare. Solicitantul autorizației trebuie să prezinte (și, bineînțeles, să plătească în prealabil) un studiu în care – în teorie – se stabilește, ținând cont de aspectele ecologice, ce specii de ciuperci și în ce cantitate pot fi culese dintr-o anumită zonă într-un sezon. Acestea sunt elaborate de organizații specializate și trebuie aprobate de Academia Română.
Problema este însă că, în România, nimeni nu a efectuat vreodată astfel de cercetări pe care să se poată baza. Adesea, nici autorii studiilor nu se deplasează pe teren, astfel încât este discutabil dacă au calculat în mod corespunzător cantitățile care pot fi culese. Pe de altă parte, eliberarea documentelor durează adesea atât de mult încât culegătorii primesc autorizația abia la jumătatea sezonului. Adică procedura oficială nu ajută nici la o recoltare previzibilă, nici la una profesionistă, nu-i ajută nici pe antreprenori, nici regenerarea naturii.
„Nu am văzut niciodată pe nimeni să facă vizite pe teren înainte de a întocmi aceste studii. Știu însă că se aprobă culegerea chiar și în zone în care speciile solicitate nu cresc deloc sau cresc doar în cantități foarte mici. De exemplu, în județele din sudul țării nu cresc prea mulți hribi, dar se întocmesc totuși studii de specialitate pe baza cărora se eliberează permisele de culegere. Acestea sunt folosite pentru a justifica pe hârtie cantitățile care sunt culese în alte zone, peste cantitățile menționate în permis” – a explicat inginerul cinegetician Horea Petrehuș.
Din spusele sale reiese că în zona Muntelui Rece se eliberează anual permise pentru recoltarea a aproximativ 350 de tone de hribi, însă această cantitate se culege într-o săptămână în cazul unei recolte bune. Au fost ani în care sezonul a durat încă o sută de zile.
În timp ce în România obținerea autorizației durează adesea luni întregi, în Ungaria procedura se finalizează în doar câteva zile. În schimb, spre deosebire de România, în pădurile din Ungaria se efectuează controale stricte, iar cei care nu dețin autorizația impusă sunt sancționați. Adică cei care
- nu pot dovedi că recoltează la cererea unei firme autorizate,
- culeg peste două kilograme pentru consum propriu,
- sau recoltează în păduri în care nu este permisă recoltarea.
Culegătorii pot recolta ciuperci în pădurile de stat pentru consum propriu. În pădurile private este necesar acordul proprietarului. În Ungaria, pe baza datelor publice oricine poate afla ușor dacă o anumită zonă e proprietate de stat sau privată. În schimb, în România, în multe cazuri, cei care doresc să culeagă nu prea pot să-și dea seama cui îi aparține o anumită parcelă forestieră.
Cantitatea maximă care poate fi recoltată pentru consum propriu în Ungaria este de două kilograme, în timp ce în România această limită a fost recent eliminată. În Ungaria, culegătorii de ciuperci sunt supuși unor controale din ce în ce mai stricte: anul trecut, de exemplu, în regiunea Őrség, unde acum sunt foarte mulți culegători de ciuperci, după cum am aflat de la Ferenc Pál-Fám, cei care au încălcat regulile au fost sancționați sever.
Țara miilor de specialiști în ciuperci
În Ungaria, mai multe organizații organizează cursuri de identificare a ciupercilor, la care se înscriu tot mai multe persoane. Sistemul are trei niveluri: absolvenții cursului de bază învață să recunoască în siguranță aproximativ o sută de specii. La nivelul intermediar se predau peste 300 de specii, iar cei care promovează examenul primesc un certificat cu care pot lucra ca inspectori de ciuperci în piețe sau pentru diverse companii.
Diploma nu este suficientă pentru a putea lucra: în cadrul unui examen special de aptitudini, se testează vederea și simțul olfactiv al candidatului, precum și aptitudinile sale psihologice de a-și asuma responsabilitatea pentru sănătatea altora. Odată ce deține certificatul de aptitudini, candidații pot solicita înscrierea în registrul inspectorilor de specialitate și abia apoi pot începe să lucreze.
Următorul nivel este cursul avansat, pentru care există în prezent un număr de înscrieri mai mare decât numărul de locuri disponibile, deși programul de doi ani costă peste o mie de euro. Taxa de școlarizare include costurile de cazare și masă pentru cele aproximativ zece exerciții practice de teren organizate în weekend. Programa de studiu cuprinde peste o mie de specii.
Pe piețele din Ungaria se efectuau deja analize ale ciupercilor încă din anii ’90, își amintește de începuturile carierei sale Ferenc Pál-Fám, micolog și cadru didactic la Universitatea din Kaposvár. Cursurile au devenit extrem de populare începând cu anii 2000, fiind organizate nu doar în Budapesta, ci și în mai multe orașe din provincie. El a estimat că anual cel puțin 150 de persoane se înscriu la cursul de inspector de specialitate (nivel mediu), iar cel puțin o sută îl încheie.
În prezent, lista inspectorilor de specialitate ai NÉBIH (corespondentul A.N.S.V.S.A) cuprinde puțin peste 700 de persoane. Cu alte cuvinte, majoritatea celor care urmează cursul sunt culegători de ciuperci amatori, nu se înscriu pentru a câștiga bani cu cunoștințele dobândite. Potrivit lui Ferenc Pál-Fám, obligarea piețelor să asigure controlul ciupercilor a reprezentat un pas important. Multe piețe au rezolvat această problemă trimițându-și supraveghetorii la cursuri, iar în sezon angajează și inspectori de specialitate externi.
În prezent, experții acoperă întreg teritoriul Ungariei, astfel încât cei care culeg ciuperci pentru consum propriu pot solicita relativ ușor verificarea recoltelor lor. În plus, acest serviciu este gratuit, deoarece piețele trebuie să suporte costul serviciului. Cererea pentru aceste analize este foarte mare: micologul a spus, de exemplu, că doi dintre supraveghetorii pieței din Pécs dețin calificarea de inspector în ciuperci, iar în sezon se angajează și experți externi.
Sistemul din Ungaria este considerat o raritate chiar și la nivelul UE, întrucât în majoritatea țărilor membre nu s-a rezolvat problema inspecției de pe piețe. În străinătate, comercianții sunt obligați să se asigure că marfa lor este verificată de un inspector de specialitate. În Franța, de exemplu, sunt instruiți farmaciștii, iar în sate există afișe care indică că aici se află cârciuma, acolo primăria, iar dincolo inspectorul în ciuperci, am aflat de la László Albert, expert în ciuperci și fost președinte al Societății de Micologie din Ungaria.
Controlul ciupercilor a devenit obligatoriu după o serie de tragedii
Potrivit lui László Albert, în anii ’50 s-au înregistrat numeroase cazuri de intoxicații cu ciuperci, într-o perioadă în care Ungaria dorea să devină „țara fierului și a oțelului”. Din Câmpia Ungară, mii de muncitori agricoli au fost mutați în marile centre industriale, precum Miskolc și Dunaújváros. În timpul liber, muncitorii mergeau la cules de ciuperci, fie pentru distracție, fie pentru consum. Dar au cules și au mâncat și specii care semănau cu cele pe care le culegeau anterior în satele lor natale, dar care erau otrăvitoare, cum ar fi buretele viperei.
În vara anului 1953 s-au înregistrat peste 3.000 de cazuri de intoxicație și peste 500 de decese. În vara anului 1954, la fel de ploioasă, numărul îmbolnăvirilor a depășit 2.000, iar peste 300 de persoane au murit. Potrivit lui László Albert, acest lucru a fost probabil foarte neplăcut pentru conducerea politică, care dorea întotdeauna să hrănească poporul cu ciuperci atunci când alimentele erau puține.
Ca soluție, experții în ciuperci de la Institutul de Pedologie din Ungaria au venit cu ideea unor cursuri de formare, idee susținută de autorități. Și încă din 1954 s-a dispus ca în piețe să se poată vinde numai ciuperci verificate de experți. La început, piețele și-au instruit propriii inspectori, apoi culegerea ciupercilor a devenit din ce în ce mai populară ca activitate de agrement, tot mai mulți oameni înscriindu-se la cursuri.
Cine verifica ciupercile culese în România?
În Ungaria, procesatorii trebuie să asigure verificarea de specialitate al ciupercilor culese din natură, motiv pentru care fie angajează un inspector de specialitate cu diplomă, fie încheie un contract pentru efectuarea acestui control. De altfel, acest lucru este absolut necesar. László Albert a povestit că a inspectat numeroase transporturi de ciuperci – printre care și unele provenite din România – și că de multe ori a găsit în ele specii improprii consumului:
- fierea pădurii, amară, asemănătoare hribilor,
- buretele muștelor, care provoacă greață și halucinații,
- genul pâsloșei, otrăvitor, care afectează rinichii,
- carpoforul tânăr al buretelui viperei cu risc mortal, după cum o indică și denumirea (un exemplar tânăr, acoperit cu membrană).
În România, însă, profesia de inspector de ciuperci nu figurează în lista profesiilor, prin urmare nu se poate angaja oficial o astfel de persoană. Astfel, se pune întrebarea cum rezolvă procesatorii problema verificării oficiale. Și care sunt autoritățile care îi controlează.
Am întrebat Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor care este procedura oficială de identificare a speciilor otrăvitoare dintre ciupercile culese în România. Autoritatea a precizat, într-o primă etapă, că responsabilitatea revine procesatorilor. Ne-a recomandat să ne adresăm Autorității Naționale Fitosanitare, deoarece controlul calității materiilor prime de origine vegetală ține de competența acesteia.
Dar care este situația ciupercilor prelucrate în România, care ajung aici pe rafturile magazinelor sub formă de conserve sau în alte forme? Autoritatea pentru siguranța alimentară a declarat că verifică doar condițiile generale de producție, cum ar fi normele de igienă, nu și dacă în produse s-au amestecat și specii otrăvitoare.
După cum s-a menționat, în ultimii cinci ani s-au constatat de două ori probleme legate de conținutul alimentelor pe bază de ciuperci; în ambele cazuri, concentrația de metale grele a depășit limita admisă. Într-unul dintre cazuri, până la obținerea rezultatelor analizelor, produsul analizat nu mai era disponibil pe piață. În celălalt caz, însă, s-a reușit prevenirea introducerii pe piață a celor 127 de kilograme de trufe analizate, întreaga cantitate fiind distrusă.
Autoritatea Fitosanitară a răspuns că legea nu prevede analizarea ciupercilor din flora spontană care intră în lanțul alimentar. Autoritatea emite așa-numitul certificat fitosanitar de export exclusiv la cerere pentru loturile destinate exportului, respectând cerințele reglementărilor țării de destinație. În perioada 2014-2024, s-au eliberat astfel de certificate pentru trei transporturi, în total 67,9 kilograme de trufe fiind însoțite de certificate fitosanitare.
Ce se găsește în produsele cu ciuperci din România?
Autoritatea competentă din Ungaria, NÉBIH, l-a solicitat de mai multe ori pe Ferenc Pál-Fám să verifice salatele de ciuperci, murăturile și diverse amestecuri provenite din străinătate. El a declarat că produsele de origine poloneză și cehă erau, în general, în regulă, însă a găsit lucruri foarte ciudate în cele provenite din România.
De exemplu, a descoperit specii care nici măcar nu erau menționate pe etichetă: creasta cocoșului, bucăți de bureți iuți, ciuperci champignon probabil de cultură și ciuperci nameko. Nici etichetarea nu era corectă; a văzut mai demult în magazine produse pe care apărea denumirea latină a ciupercilor champignon, care nu mai este folosită de 200 de ani, iar creasta cocoșului purta o denumire care nu mai era folosită de o sută de ani.
„Am avut impresia că la acea firmă exista cineva care se pricepea într-o oarecare măsură la ciuperci și era capabil să le sorteze pe cele otrăvitoare, dar cu greu l-ai putea numi expert. Probabil că a găsit denumirile latine ale ciupercilor într-o publicație foarte veche, de aceea ciupercile care fuseseră redenumite de mult timp Agaricus apăreau sub numele de Psalliota. „Mi-a venit în minte întrebarea: bine, bine, omul ăsta se pricepe la ciuperci cât se poate, dar ce se întâmplă dacă și el iese din sistem din vreo cauză?”, se îngrijorează micologul.
În plus, ciupercile ar trebui identificate nu doar la nivel de gen, ci chiar până la nivel de specie, a explicat Pál-Fám, întrucât există genuri care cuprind atât specii comestibile, cât și necomestibile. Pe lângă speciile comestibile de creasta cocoșului, există și unele considerate otrăvitoare. Barba caprei, de exemplu, provoacă diaree severă, de aceea nu ar trebui să fie inclusă în preparatele destinate consumului. Pe etichetele produselor din România, însă, este menționat adesea doar numele genului.
Ce soiuri și ce cantități de ciuperci se culeg în România?
„Ar fi necesară centralizarea datelor referitoare la culegere și comercializare, pentru a ști cine, unde și câte ciuperci culege”, a declarat Cătălin Tănase, președintele Societății Micologică din România, subliniind că aceasta ar fi una dintre primele sarcini necesare pentru a pune ordine în această chestiune.
Am încercat să aflăm ce cantități se culeg în România și care dintre acestea provin din culegerea legală. Potrivit experților noștri, marea majoritate a ciupercilor culese în țară este destinată exportului, o cantitate considerabilă (aproape 90% potrivit unor surse) fiind obținută prin eludarea legilor.
Autoritatea de mediu care eliberează autorizațiile de recoltare și serviciile forestiere nu țin evidența cantităților reale de ciuperci culese dintr-o anumită zonă, în comparație cu cantitățile menționate în autorizații. Autoritatea fiscală (ANAF) nu a răspuns la întrebarea privind valoarea comerțului intern și extern cu ciuperci din flora spontană, respectiv veniturile statului generate de aceste tranzacții.
În ceea ce privește veniturile potențiale, am primit date parțiale doar de la Institutul Național de Statistică (INS): cantitățile exportate și valoarea acestora au fost totalizate pe specii, defalcate pe țări de destinație. Sumele menționate în raportul lor diferă semnificativ de estimările experților și ale activiștilor din societatea civilă.
Datele oficiale arată că, până în 2023, cantitatea totală de ciuperci menționată în autorizațiile de recoltare a scăzut constant. Exporturile nu au scăzut în aceeași măsură; dimpotrivă: exporturile oficiale acoperă din ce în ce mai mult cantitatea de ciuperci autorizată pentru culegere și au o valoare tot mai mare. În timp ce în 2015 valoarea medie a unui kilogram de ciuperci exportate era de 5,15 euro, în 2022, când s-a vândut în străinătate o cantitate similară de ciuperci din România, un kilogram valora în medie 8,41 euro.
Creșterea bruscă a prețului pe kilogram din 2025 nu se datorează însă acestui fapt. Pentru 2025, am primit date doar pentru perioada ianuarie-septembrie, în care – în mod firesc – trufele, culese în mare parte toamna și iarna, sunt prezente într-un procent mai mare decât de obicei. Acest lucru este indicat și de cantitatea totală redusă de ciuperci exportate până în septembrie. Trufele sunt mult mai scumpe, iar ciupercile cu pălărie care cresc toamna și sunt mai ieftine sunt reprezentate doar parțial în seria de date, de aceea prețul mediu pe kilogram este mai mare decât cel care ar rezulta pentru întregul an.
Dar să vedem detaliile. Să vedem șirul de date pe 2023 din tabelul oferit de Institutul Național de Statistică, deoarece, potrivit instituției, acesta este ultimul an pentru care dispune de informații complete. Anul respectiv a fost, de altfel, caracterizat de experți ca fiind un an bun pentru recolta de ciuperci. Conform acestor date, România a exportat ciuperci culese din natură în valoare de 75,6 milioane de euro.
O treime din această sumă, adică peste 25 de milioane de euro, a fost reprezentată de trufele exportate în stare brută. Aceste specii sunt atât de scumpe încât cea mai scumpă categorie din totalul exporturilor este cea cu cea mai mică cantitate, respectiv 245 de tone de trufe.
Cea mai mare cantitate o reprezintă hribii: am exportat peste 3100 de tone de hribi proaspăt culeși, în valoare de peste 22,8 milioane de euro. (Se presupune că cea mai mare parte a ciupercilor uscate, în valoare de 6,9 milioane de euro, este reprezentată tot de hribi.) A doua cea mai mare cantitate, de 2135 de tone, este reprezentată de ciupercile congelate, în valoare de 13 milioane de euro. (În cazul acestei categorii, institutul de statistică nu a specificat din ce specii este alcătuită.)
O categorie importantă o reprezintă și gălbiorii, din care 570 de tone au fost exportate, în valoare de peste 4 milioane de euro. În ceea ce privește ciupercile proaspete aparținând altor specii, s-au exportat 488 de tone, în valoare de peste 3,3 milioane de euro.
În realitate se culeg de zece ori mai multe ciuperci?
Potrivit lui Horea Petrehuș, piața ciupercilor culese din natură este mult mai mare. El a explicat că, în ultimii trei ani, recolta a fost aproape inexistentă, dar au existat ani în care s-au exportat 30 de tone doar din trufele albe extrem de scumpe, cu o valoare totală de aproximativ 120 de milioane de euro. Din trufele de vară și burgunde s-au exportat 4.000 de tone, în valoare de 60 de milioane de euro. Adică, într-un an favorabil, piața trufelor a fost estimată la 200 de milioane de euro, comparativ cu cele 25 de milioane de euro oficiale.
Potrivit acestuia, în anii cu recoltă bogată de ciuperci, se culeg zilnic aproximativ 1.500 de tone de hribi, care sunt exportați în mare parte în străinătate, ceea ce – la un preț mediu de 3 euro pe kilogram – înseamnă 4,5 milioane de euro pe zi. Într-un sezon de o sută de zile, aceasta înseamnă 450 de milioane de euro. Chiar dacă în cantități mai mici, se culeg și se exportă și alte specii: în principal gălbiorii, dar și ghebele, râșcovi și nicorete, astfel încât, în opinia sa, cifra de afaceri reală poate ajunge la 800-900 de milioane de euro.
Horea Petrehuș a ajuns la aceste cifre pe baza propriilor experiențe pe teren, dar se bazează și pe datele de companii. El a analizat și cifra de afaceri pe care o pot genera cele aproximativ 400 de companii care, conform datelor oficiale, se ocupă cu recoltarea și comercializarea ciupercilor în România.
Mihai Goțiu a ajuns la un rezultat similar folosind o altă metodă. El s-a bazat pe studii care arată că, în pădurile din Europa de Vest, veniturile provenite din exploatarea forestieră sunt depășite de suma celorlalte venituri. Culesul de plante medicinale, fructe de pădure și ciuperci ajunge la 110-150% din valoarea exploatării forestiere. Extrapolând aceste date la România, Goțiu a ajuns la concluzia că cifra de afaceri anuală din trufe ar putea fi de cel puțin 100, dar chiar și de 200-300 de milioane de euro.
Győző Zsigmond a arătat că știe personal un culegător de trufe care culege exclusiv pe piața neagră, în cantități considerabile. Nu a putut spune cum se înregistrează aceste cantități ulterior sau dacă sunt înregistrate sau nu.
Statul nu vede prea mulți bani din asta, deși jumătate din păduri sunt de stat
Jumătate din fondul forestier din România, adică 3,1 milioane de hectare sunt proprietatea statului. Pe lângă acesta, aproape 1,2 milioane de hectare reprezintă păduri private, aflate în administrația Romsilva. Ne-am informat și de la Romsilva pentru ce cantități de ciuperci a încheiat contracte de recoltare. Aceasta a precizat că, în 2023, a încheiat contracte pentru recoltarea a 29,06 tone de trufe și 127,12 tone de alte ciuperci. Conform raportului anual, instituția a obținut din aceste autorizații de recoltare 3,8 milioane, respectiv 275.000 de lei.
Cu alte cuvinte, dacă comparăm datele furnizate de diferitele instituții ale statului, rezultă că, în 2023, Romsilva – care administrează peste jumătate din păduri – a încheiat contracte doar pentru 10% din cele 285 de tone de trufe a căror recoltare a fost autorizată oficial și pentru doar 1,1% din celelalte specii de ciuperci.
Potrivit lui Mihai Goțiu, nu există nicio îndoială că pe piață ajung mult mai multe ciuperci decât cantitatea de care au cunoștință autoritățile. „Este suficient să ne uităm la amenzile aplicate; au existat cazuri în care, în urma unui singur control, autoritățile au confiscat de la o singură firmă mai multe ciuperci decât cantitatea pentru care fusese eliberată autorizația în județul respectiv pentru întregul sezon”, a subliniat activistul de mediu.
Statul slab închide ochii
Un ziar de Hunedoara relatează că Garda de Mediu a amendat o firmă care a recoltat fără autorizație 18 tone de trufe în 2024. În anul respectiv, în județul Hunedoara s-a acordat autorizație pentru recoltarea a 22,2 tone de trufe. Valoarea de piață a celor 18 tone recoltate fără autorizație se ridica atunci la aproximativ 11 milioane de lei, iar amenda a fost de 80.000 de lei.
În răspuns la solicitarea noastră de date detaliate privind controalele și amenzile aplicate în ultimii zece ani, Garda de Mediu ne-a transmis o singură cifră. Ne-a comunicat doar că au fost aplicate 36 de amenzi. Nu a precizat însă motivele, persoanele vizate și cuantumul amenzilor.
„Cred că în România există peste un milion de oameni care își asigură un venit modest din culesul, în special în pădure, de ciuperci, plante medicinale și fructe de pădure. Sunt oameni cu o viață grea, practic victime ale sistemului, pe care ar trebui să-i ajutăm, ca să nu fie complet la mâna negustorilor și a violenței care decurge din relațiile dezorganizate. Am vorbit cu mulți dintre ei și toți mi-au spus: „Să le spună cineva cum se face asta legal, și o vor face”, a explicat Horea Petrehuș.
Potrivit lui, acești oameni ar fi dispuși să plătească chiar și 300, 400 sau 500 de euro pe sezon pentru a fi în siguranță și a-și asigura traiul. El a calculat că, dacă recoltatorii de ciuperci ar plăti doar 200 de euro de persoană, iar recoltatorii de trufe ar plăti o mie de euro (suma aceasta ar merita cu siguranță efortul și ar fi dispuși să o plătească), compania forestieră de stat din România, Romsilva, ar câștiga cel puțin 300 de milioane de euro. După cum a spus, compania, care administrează mai mult de jumătate din pădurile țării, raportează de obicei că încasează între 2 și 3 milioane de euro de la culegătorii de ciuperci și alte produse din pădure.
Potrivit lui Petrehuș, cu cei 300 de milioane de euro s-ar putea rezolva supravegherea procesului de recoltare a ciupercilor: pădurarii ar trebui să aibă dreptul să controleze situația. El a considerat că, în prezent, un singur pădurar trebuie să supravegheze o suprafață prea mare, în medie o mie de hectare, toate acestea pentru un salariu net de puțin peste 3.000 de lei. Din această cauză, este nerealistă așteptarea ca aceștia să mențină ordinea în toate zonele.
În baza listei Ministerului Mediului, în România există circa 500 de ocoale silvice cu circa 6000 de pădurari. Din cei 300 de milioane de euro s-ar putea acoperi salariul anual decent pentru cel puțin 12-15 mii de pădurari, adică s-ar putea tripla numărul acestora.
Firmele profită de portița pentru persoane fizice
Nu doar experții din sectorul civil susțin că recoltarea și comercializarea ilegală a trufelor au atins proporții uriașe. În toamna anului 2024, Agenția pentru Protecția Mediului a tras și ea un semnal de alarmă cu privire la faptul că recoltatorii distrug pădurile. Potrivit lui Laurențiu Alexandru Păștinaru, directorul instituției, chiar dacă firmele încheie contracte pentru anumite zone forestiere, nu este deloc sigur că vor putea culege trufele pentru care au plătit.
Alții, însă, sapă, culeg fără scrupule și fără autorizație atât ciupercile coapte, cât și cele necoapte, invocând prevederea legală conform căreia persoanele fizice pot culege ciuperci pentru uz propriu, fără autorizație și fără restricții de cantitate. Directorul autorității a sugerat interzicerea dreptului persoanelor fizice de a culege trufe. El a reamintit că Ministerul Mediului a supus anterior dezbaterii publice un ordin care ar fi reglementat această chestiune, însă proiectul a rămas blocat în Camera Deputaților.
Evident, ideea de a interzice persoanelor fizice de a culege ciuperci nu este deloc pe placul tuturor, dar cu referire la persoane fizice se poate face și evaziune fiscală. Toamna trecută, de exemplu, trei firme din județul Bihor au fost suspectate cu evaziune fiscală și delapidare. Potrivit autorităților, firmele au înregistrat, pe parcursul a cinci ani, 150 de milioane de lei ca sume plătite către culegători. Astfel, și-au redus pe hârtie profitul propriu și impozitul pe profit. Au profitat de faptul că persoanele fizice nu sunt obligate să declare veniturile obținute din vânzarea ciupercilor și a fructelor de pădure.
Cu serie, număr și adeverință, dar recolta e bogată doar două săptămâni
Cei care se află la baza lanțului, adică culegătorii, nu câștigă o avere nici în Ungaria, însă, într-un sezon bun, pot obține sume frumușele pentru munca lor zilnică. Potrivit lui László Albert, prețurile sunt variabile: pentru un kilogram de hribi se oferă între 1500 și 5500 de forinți, în funcție de recoltă, în timp ce prețul pe kilogram al altor specii variază între 100 și 800 de forinți. Dacă sunt favorabile condițiile, un culegător poate câștiga chiar și 20.000 de forinți pe zi (aproximativ 280 de lei). Și ceea ce este foarte important: toate acestea în condițiile în care nu trebuie să se teamă nici că va fi amendat, nici că va intra în conflict cu concurența.
În Ungaria, firmele de colectare eliberează culegătorilor certificate și numere de ordine, astfel încât aceștia să se poată legitima în fața autorităților. Taxa aferentă cantităților culese este achitată de cei pentru care lucrează. În plus, controalele sunt frecvente și stricte, se întâmplă adesea ca recoltatorii de ciuperci să fie opriți și verificați dacă respectă regulile aplicabile culegătorilor comerciali sau celor care culeg pentru consum propriu. Astfel, nimeni nu trebuie să se teamă că va avea probleme cu culegătorii ilegali.
Însă, potrivit lui László Albert, culegătorii au din ce în ce mai puține șanse să câștige bani buni. Acum zece ani, sezonul se întindea pe 4-5 săptămâni, iar cantitățile culese erau mult mai mari decât în prezent. Acum sezonul s-a redus, practic, la două săptămâni. Din cauza secetei, în Ungaria există doar două perioade de câte o săptămână pe an în care se găsesc ciuperci din belșug.
CUTIA CU SOLUȚII
De ce ar fi nevoie pentru ca situația haotică din România să înceteze și să nu câștige doar negustorii și speculanții?
1. Culegerea și comercializarea ciupercilor din flora spontană trebuie reglementate prin lege – trebuie stabilite sancțiuni proporționale și severe.
2. Trebuie create condițiile necesare pentru formarea inspectorilor în domeniul ciupercilor – acreditare, finanțare publică pentru formare.
3. Trebuie să se impună inspectarea ciupercilor în piețe și la unitățile de prelucrare.
4. Ar fi nevoie de mult mai mulți pădurari și de mai multe echipamente pentru a putea interveni cu rigoarea necesară. În caz de nevoie, poliția, jandarmeria și garda de mediu ar trebui să sprijine pădurarii în supravegherea pădurilor.
Nu se uită, nu trimite, nu își amintește, nu răspunde, nu-i competența lui
Pe baza corespondenței pe care am purtat-o cu diverse autorități, putem constata fără echivoc că în sistem domnește haosul. Nu există un registru central cuprinzător al ciupercilor adunate și comercializate. Autoritățile au încercat, în mare parte, să dea răspunsuri evazive, invocând faptul că legile nu le impun efectuarea controalelor și păstrarea evidenței.
Practic, am reușit să obținem două seturi de date relevante: listele cu autorizațiile din ultimii 10 ani, păstrate la agențiile județene de protecție a mediului; și datele privind exporturile de la Institutul de Statistică, tot pentru ultimii 10 ani.
Aproape toți activiștii de mediu și experții întrebați au declarat că au semnalat în mod constant guvernelor și ministerelor de resort existența unor probleme și necesitatea unei reglementări riguroase. Fiecare ministru competent a promis că va rezolva problema, dar niciunul dintre ei nu a întreprins în cele din urmă vreo acțiune.
La momentul adoptării primei legi, în 2006, Attila Korodi era ministrul mediului. La întrebarea noastră, el a răspuns că este o chestiune foarte veche, că abia își mai amintește detaliile și, de aceea, ne-a recomandat să ne adresăm mai degrabă lui Barna Tánczos cu întrebările noastre. Tánczos, care a fost ministru al mediului în perioada 2022-2023, ministru al finanțelor în 2025 și este în prezent vicepremier, cunoaște probabil mai bine toate detaliile subiectului nostru, însă nu ne-a răspuns.
Am contactat-o și pe actuala ministră a mediului, Diana Buzoianu, pe care am întrebat-o, de asemenea, dacă intenționează să facă ordine. De asemenea, am întrebat-o ce părere are despre faptul că agențiile județene de mediu aflate în subordinea sa acordă autorizații și pentru specii care nu figurează pe lista celor care pot fi colectate (de exemplu, pentru muscariță, folosită ca materie primă pentru fabricarea drogurilor).
După aproximativ o lună, ministerul a răspuns enumerând atribuțiile sale (agențiile județene eliberează autorizațiile, iar Garda de Mediu aplică sancțiunile) și a precizat că ghidurile de aplicare a Legii privind ciupercile din 2006 nu trebuie elaborate de ei, ci de Ministerul Agriculturii. În textul legii, Ministerul Agriculturii este într-adevăr însărcinat cu punerea în aplicare a legii, deoarece în 2006 pădurile încă aparțineau Ministerului Agriculturii. Dar, după transferarea acestora la Ministerul Mediului, acum mai bine de 15 ani, acest minister emite ordinele în materie.
În imaginea introductivă se pot vedea crăițe (Amanita caesarea), specie protejată în alte țări. Foto: Rudolf Molnár.
Articol realizat cu sprijinul Journalismfund Europe, în colaborare cu 444.hu. 444.hu prezintă detaliat modul în care s-a dezvoltat și cum funcționează în prezent verificare ciupercilor pe piața din Ungaria.
Articolul original în limba maghiară:
