În Transilvania, comunitatea maghiară și cea română nu frecventează doar școli și baruri diferite, ci lucrează și în firme diferite. Interviu cu Zsombor Csata, sociolog, despre răspândirea economiei etnice și despre valoarea multilingvismului.

  • Cum contribuie procesele de pe piață la creșterea paralelismului etnic din Transilvania?
  • Cum se poate măsura dezavantajul economic și social care provine din raportul asimetric dintre majoritate și minoritate lingvistică?
  • Ce fel de mijloace stau la dispoziție în cadrul pieței și mai ales în afară de aceasta pentru a reda prestigiul multilingvismului în România? Ce poate face în acest sens UDMR?

Acestea au fost întrebările despre care am discutat cu Zsombor Csata, sociolog, cercetător transilvănean în domeniul economiei etnice. În noiembrie 2019, el a susținut o scurtă prelegere la Cluj despre faptul că în Transilvania există un paralelism etnic nu doar la nivel social, ci și în unele domenii ale economiei.

Zsombor Csata este conferențiar la Departamentul de Sociologie și Asistență Socială în Limba Maghiară din cadrul UBB și cercetător în Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale din Budapesta, unde beneficiază de o bursă Bolyai pentru cercetarea conexiunii dintre diversitate și prosperitate în Transilvania, respectiv de sprijinul Institutului Național pentru Cercetare și Inovare pentru studierea instituționalizării economiei etnice în rândul maghiarilor din România și din Slovacia.

Csata a prezentat cele mai recente rezultate ale cercetării sale legate de paralelismele etnice ale mediului economic din Transilvania în 13 noiembrie 2019, în cadrul evenimentului Clujul multilingv I. Costul folosirii limbii materne în mediul economic. Organizatorii, Institutul YZ al Centrului Maghiar de Tineret și Asociația Da, poftiți!, au invitat cercetători și antreprenori din Cluj și din întreaga Transilvania care țin la multilingvism și în domeniul economic.

Procesele pieței în sine contribuie la pilarizare,

adică la creșterea paralelismului dintre comunitățile române și maghiare în Transilvania, am aflat din această prelegere și din masa rotundă cu antreprenori. Pentru firme este rentabil să comunice în mai multe limbi cu parteneri și clienți, însă aceste limbi sunt folosite separat, pe canale diferite, au spus antreprenorii. De asemenea, pentru manageri și angajați este mai simplu dacă în cadrul firmei comunicația informală se desfășoară într-o singură limbă.

Așa se procedează, chiar dacă pentru angajați asta nu se merită din punct de vedere financiar. Lucrând într-un mediu lingvistic exclusiv maghiar, un angajat câștigă cu 50-450 de lei mai puțin față de un coleg având același post în același domeniu, dar într-o firmă unde el este singurul angajat maghiar.

Zsombor Csata
Csata Zsombor sociolog. Foto: Tamás Bethlendi

Zsombor Csata este interesat de economia etnică încă din 2007, când în SUA a cunoscut domeniul de specialitate care cercetează fenomenele economice legate de imigrare. Și-a dat repede seama că nu poate să se bazeze pe o mare parte din bibliografia specifică pentru că acolo asimilarea lingvistică se produce rapid, copiii imigranților în SUA vorbesc deja engleza la același nivel ca majoritatea autohtonă. Cu toate că astfel se elimină ruptura, asimetria lingvistică, se produce și asimilarea imigranților, ceea ce nu este dezirabil în cazul minorităților istorice cum ar fi maghiarii din Transilvania. Cercetările din Transilvania arată chiar că în cazul tinerilor maghiari din Transilvania competențele de limbă română slăbesc, accentuând fenomenul de paralelizare.

Astfel a ajuns la paradigma cunoscută sub numele de economia limbii bazată mai degrabă pe teoriile neoclasice ale economiei decât pe sociologia clasică, ne-a explicat Csata. Această abordare își propune să calculeze, în limita posibilităților, cât costă dezavantajele lingvistice, cu ce fel de greutăți în plus se confruntă o minoritate lingvistică față de majoritate. Pe lângă cuantificarea dezavantajelor lingvistice, acest domeniu încearcă să schițeze și politici sociale care le-ar compensa. Abordarea personală a lui Csata se apropie mai degrabă de cea economică, pe de o parte el fiind adeptul teoriei alegerii raționale, pe de altă parte e interesat de aspectul de dreptate socială (distributivă) a problemei.

 

Cum se poate cuantifica dezavantajul lingvistic al unei comunități minoritare? Care sunt costurile pentru un copil maghiar din Transilvania să învețe limba română până în momentul când devine participant activ în viața economică din România?

Costurile integrării sociale (doar la nivelul să ne înțelegem în situații de zi cu zi) sunt asimetrice; cheltuielile pentru învățarea limbii comune sunt suportate în mai mare parte de către minorități. Elevii, dacă urmează și liceul, învață limba română timp de 12 ani. Calculând în medie 4 ore de curs și 3 ore de pregătire acasă, pornind de la săptămâna de lucru de 40 de ore, ajungem la suma că din acei 12 ani 1,5 sunt petrecuți cu învățarea limbii române. Vorbim despre valori medii, dar 8-10% dintre liceeni iau și meditații, iar costul acestora nu este doar timpul investit, ci și prețul în bani.

Se poate argumenta aici cu faptul că elevii maghiari vor avea un avantaj pentru că ajung să cunoască o limbă în plus. Acest avantaj însă nu este pe măsura eforturilor depuse pentru a egala dezavantajul produs de competența insuficientă în limba română, deoarece valoarea de piață a limbii maghiare este considerabil mai mică în România și se află în continuă scădere.

Dacă multilingvismul ar fi oarecum normalizată, cum își doresc unele organizații civice cum ar fi Igen-Tessék/Da Poftiți din Cluj, adică actorii economici ar treace la servicii bilingve (să aibă reclame și serviciu clienți în limba maghiară, în firmă să fie mereu un angajat care cunoaște limba maghiară), ei ar fi nevoiți să caute angajați care vorbesc maghiară, iar valoarea de piață a limbii maghiare ar crește indirect.

Oare se poate atinge acest obiectiv cu mijloace civice, din partea consumatorilor, sau se poate realiza eficient doar prin politici publice?

Consider că inițiative de tip bottom-up pot avea doar un succes parțial. Unde autoritățile nu impun reguli în această privință, este extrem de greu să susții simetria limbilor. Asta spun și alți specialiști din domeniul economiei limbii, de exemplu Bengt-Arne Wickström, care demonstrează prin modele formale că pentru majoritatea firmelor nu este benefic să investească în practica bilingvă. Pentru garantarea dreptății distributive este necesară intervenția statului.

Bilingvizarea este importantă pentru un minoritar nu numai pentru că îi oferă o senzație de confort, de exemplu când intră într-un magazin și vede că limba sa maternă face parte din peisajul lingvistic, ci și pentru că aceste procese generează în mod indirect locuri de muncă pentru vorbitorii de maghiară, iar cunoștințele lor vor fi apreciate și valorificate pe piața muncii. Aceste efecte mai puțin vizibile mi se par mai importante decât modificarea peisajului lingvistic în sine.

Costurile învățării limbii străine sunt relativ simplu de cuantificat, dar acesta este doar o parte din dezavantaj, una foarte vizibilă. În Elveția Francois Grin a arătat că aici costurile educației multilingve se află sub 1% din PIB, ceea ce nu este o sumă mare dacă luăm în considerare avantajele ei.

În Québec costurile bilingvizării sunt ușor de monitorizat: punerea în practică a chartei lingvistice care reglementează utilizarea limbii franceze a costat în anii ‘90 între 0,28% și 0,48% din PIB. În această sumă nu intră doar costurile educației, ci și bilingvizarea comunicării în instituțiile publice, cum ar fi primăriile, tribunalele, totul. Este simplu de monitorizat cât au costat, deoarece în Québec s-au alocat niște fonduri în special pentru bilingvizare, și se poate urmări câți bani au primit din aceste fonduri autoritățile locale sau ONG-urile care au aplicat pentru obținerea lor.

Târgul de Crăciun Cluj-Napoca
Multilingvism în Târgul de Crăciun Cluj-Napoca, 2019: tăblițe montate după o săptămână de la deschidere, pe spatele porții, salutând pe cei care pleacă. Foto: Tünde Szabó

Este nedrept că, în România, o parte semnificativă din finanțarea bilingvismului este aruncat asupra primăriilor prin legereducând astfel bugetul localităților cu majoritate maghiară, lăudându-se totodată că în abordarea problemelor minorităților România este un model de urmat.

Într-un alt proiect de cercetare în cadrul Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale încercăm să estimăm prin chestionare și interviuri cât ar costa bilingvizarea pentru autoritățile locale din Transilvania. Aici am inclus toate costurile posibile, începând cu prețul unor plăci stradale bilingve, până la instalarea cabinelor și căștilor pentru interpretariat, salariul traducătorilor, sau cheltuielile și timpul investit de juriști în procesele legate de drepturile lingvistice.

Traducerea tuturor documentelor, afișarea informațiilor în două limbi reprezintă investiții suplimentare pentru primării – la fel cum învățarea limbii române la școală este un efort în plus la nivel individual –, dar din bugetul central nu se alocă fonduri suplimentare pentru aceste lucruri. Scopul cercetării noastre este să evalueze costurile bilingvizării în funcție de dimensiunile localității respective și de proporția populației de etnie maghiară.

Putem vedea un alt dezavantaj economic în faptul că piața produselor lingvistice este mai mică. Vorbim despre piața culturii: cererea pentru cărți și reviste scrise în limba maghiară este mai redusă, în timp ce unui copil maghiar trebuie să-i cumpărăm și cărțile sau produsele multimedia în limba română. De asemenea, costurile traducerii documentelor care sunt necesare pentru a se afirma sunt suportate tot de minoritate: este obligatoriu traducerea documentelor în română.

Dezavantajul retoric este extrem de dificil de cuantificat, dar foarte important. El provine din faptul că sunt puțini maghiari care vorbesc perfect limba română. Prin urmare, majoritatea maghiarilor au un dezavantaj față de vorbitorii nativi în situații în care trebuie să te exprimi, să argumentezi, cum ar fi o ședință de exemplu. Este un domeniu interesant de cercetare cuantificarea acestui dezavantaj: de exemplu în procesele verbale ale consiliilor locale mixte câte intervenții au avut loc din partea vorbitorilor de maghiară, și ce s-a întâmplat cu propunerile, comentariile lor? Achiziționarea unei aparaturi de interpretare deci nu are doar o semnificație simbolică.

Reiese și din niște situații banale că minoritatea suportă o parte mai mare din cheltuielile integrării. Faptul că ne însușim limba română la un anumit nivel ne permite să acționăm în mod independent. De exemplu, nu avem nevoie de cineva care să stea tot timpul lângă noi ca să ne traducă. Dacă cineva a călătorit într-o țară a cărei limbă oficială nu-i era cunoscută, poate să-și imagineze cum e să intri într-un magazin și să nu înțelegi nimic din informațiile scrise, deci trebuie să rogi pe cineva să-ți traducă – în timp ce economia se bazează pe realizarea a cât mai multor tranzacții în cel mai scurt timp posibil.

Am avut experințe revelative despre importanța unei limbi comune pentru ca economia să funcționeze în Benin, o țară din vestul Africii, unde se vorbesc 47 de limbi, iar locuitorii de multe ori nu se înțeleg între ei. De aceea, este extrem de greu să realizeze chiar și niște tranzacții elementare. În piață oamenii comunică frecvent prin gesturi, și în plus au și tradiția negocierii. Franceza este vorbită de 15% din cetățeni. Cea mai vorbită limbă este limba fon, dar fonii nu alcătuiesc o majoritate absolută, 30% din populație folosește această limbă.

Rezultatele voastre confirmă sau contrazic opinia – rostită mai degrabă cu intenție provocativă – că în Secuime nu este posibilă folosirea limbii române tocmai în situații legate de cumpărăturile zilnice?

Cercetarea noastră nu confirmă această opinie. Nu cunosc niciun părinte care și-ar boicota intenționat copilul în învățarea limbii române, doar nu vrea nimeni rău propriului copil. Cu toate acestea, pot exista și cazuri extreme.

Aceste situații au cel puțin două laturi. Pe de o parte ne putem întreba: oare de ce crede un etnic român care nu a fost niciodată în Secuime că asta ar fi o practică zilnică acolo – ar merita să analizăm psihologia socială a situației, dar asta nu ține de domeniul meu. Pe de altă parte: de ce se tem secuii să vorbească în română la nivelul la care știu? Ideologiile de limbaj pe care elevul maghiar le interiorizează cel târziu în școala primară joacă un rol esențial în acest sens, adică ceea ce spune el trebuie să fie gramatical corect. Din acel moment are șanse bune să vadă „poliție de limbaj” chiar și acolo unde nu există, în situațiile în care greșelile lui sunt corectate cu bună intenție.

Asta nu înseamnă că „poliția de limbaj” nu există, ci că este percepută ca fiind mai frecventă și acest lucru duce la un fel de autocenzură, săfolosească mai rar limba română, evitând uneori în mod deliberat situațiile interactive. Un manager de restaurant din Covasna s-a plâns că ospătarii s-au refugiat in bucătărie dacă intra un oaspete român în restaurant. Românul ar putea crede că nu vor să-l servească din rea intenție. Dar asta este un fenomen și mai complicat despre care se poate vorbi ore în șir.

M-am liniștit când am văzut că scandalul cu micii din Kaufland s-a potolit. Nici o parte nu s-a folosit de situație pentru a provoca tensiune naționalistă, emoțiile nu s-au dezlănțuit în așa hal ca în cazul cimitirului militar din Valea Uzului, deși situația ar fi putut escala la fel.

La povestea din Kaufland era clar din start că este vorba de un conflict generat artificial („clientul” român s-a dus la tânăra angajată maghiară înainte de deschiderea standului, practic cu intenția să o pună într-o situație incomodă), în timp ce în cazul din Valea Uzului vorbim despre emoții viscerale care s-au confruntat.

Așa este, dar în momentul respectiv mă gândeam că acest caz se va umfla și va dăuna interacțiunilor cotidiene.

Asimetria limbilor nu produce doar un dezavantaj economic; în mod inevitabil, legitimează dominanța majorității. O resimțim în fiecare interacțiune verbală între români și maghiari, ne amintește că limba noastră este de clasa a doua, și sparge paritatea respectului (parity of esteem). Aici mă refer la ideile lui Philippe van Parijs care nu abordează problema pornind de la economia limbii, ci dinspre filosofia politică și al dreptății sociale, și oferă argumente foarte solide în favoarea bilingvizării adevărate, când și majoritatea învață limba minorității. Parijs susține că așa ceva se poate realiza doar într-un regim lingvistic unde aceste reguli se impun pe un anumit teritoriu – ceva apropiat conceptului de autonomie teritorială –,eu am rezerve legate de asta.

Pentru simetria lingvistică este suficient să înțelegem reciproc limba, nu este neapărat nevoie s-o și vorbim. Înțelegerea este de ajuns pentru paritatea respectului, pentru a elimina „plecăciunea de limbă” (linguistic bowing).

Propunerea mea practică pentru un început este că limba maghiară ar putea fi predată gratuit românilor care se interesează. Nu pot să repet suficient de des în prelegerile mele că fondurile primite din Ungaria ar trebui distribuite în așa fel încât să ajungă și pentru niște cursuri gratuite de limba maghiară, cel puțin în orașele mai mari din Transilvania. S-ar putea înființa școli de limbi străine, noi putem ajuta să evaluăm unde există cerere, interes, se poate dezvolta un marketing atractiv, etc.

Alături de intensitatea contactului cu majoritatea și compoziția etnică a populației în localitatea de domiciliu, un motiv al etnocentrismului economic este lipsa încrederii. Ai scris despre asta într-un articol, ai putea să dezvolți puțin ideea?

Am referit la un sondaj pentru Asociația Da, poftiți! despre studenți la Cluj în 2013, dar tendințele nu s-au schimbat de atunci. Unde lipsește încrederea, și instituțiile democrației nu funcționează bine, acolo oamenii se refugiază în securitatea relațiilor mai feudale: de rudenie, de limbă, de etnie, de religie – deci aleg mai etnocentric.

În relațiile româno-maghiare, această neîncredere generală este accentuată de granița lingvistică. Însă competențele de limba română influențează alegerea indiferent de încredere. Cu cât mai mult ține un serviciu de domeniul personal, cu atât mai important este să îl avem disponibil în limba maternă. Mă refer la servicii medicale și financiare, fiindcă aici prin neînțelegeri riscăm consecințe severe: dacă nu suntem în stare să descriem exact ce simptome avem, vom primi un diagnostic greșit, sau la bancă vom accepta un credit care de fapt nu este avantajos pentru noi. Gândirea pragmatică, dar și rezultatele sondajului menționat confirmă că nivelul cunoștințelor de limba română influențează cât de etnocentric este un individ.

În studiul din 2013 privind consumul etnocentrist al studenților din Cluj-Napoca, argumentele au conturat trei profiluri de opinie despre motivu preferării vânzătorului maghiar. Motivația pragmatică bazată pe cunoașterea limbii a fost cea mai puternică: nu știu suficient de bine românește, deci îmi este mai confortabil să cumpăr de la vânzător maghiar. Aceasta a fost urmată de argumentul solidarității cu vânzătorii maghiari, pe care îl văd ca un fel de capital „bonding” și a venit la pachet cu o încredere mai mare în calitatea produsului sau serviciului oferit de către maghiari. A treia parte a motivațiilor nu este atât de interesantă: aleg un vânzător maghiar pentru că e mai aproape - cazul studentului din Secuime unde nu există prea multe oferte românești. Profilurile aceștia latente dovedesc că studenții maghiari în Cluj nu se comportă etnocentric din cauza unei reavoințe viscerale sau al unui antagonism ireconciliabil, ci pe marginea unui pragmatism cotidian sau al solidarității, coeziunii etnice.

Cu toate că nu am analizat separat, este foarte probabil că acest lucru nu este diferit nici la populația generală. Mi se pare important să menționez că în 2008 48% dintre participanții unui sondaj a spus că în cazul ofertelor de aceeași calitate și preț preferă să cumpere de la maghiari, în 2012 a fost doar 41%. Ponderea consumatorului etnocentrist s-a redus între altele și pentru că în 2008 am măsurat acțiuni ipotetice, adică am formulat întrebări de tipul Ce ați face, dacă...?, iar în 2012 i-am întrebat ce au făcut de fapt când trebuiau să ia o decizie.

Consider că etnocentrismul în rândul consumatorilor nu s-a schimbat mult pe parcursul anilor, oferta însă a crescut. Pe piață apar din ce în ce mai multe produse și servicii dedicate maghiarilor (cum ar fi produsele regionale din mărcile Produs secuiesc, Góbé termék ș.a.). Pe o parte, producătorii și-au dat seama că există cerere pentru așa ceva, pe de altă parte, unele funcționează ca și marker cultural: berea Igazi/Tiltott Csíki Sör este populară în Secuime, dar nu a reușit să se lanseze cu succes pe alte piețe. În această regiune însă este mai mult decât un produs.

Întreprinderile cu specific etnic au apărut ca un răspuns natural la etnocentrismul consumatorilor. Nu a fost un proces dificil, mai ales că regulementarea legate de folosirea limbilor pe piață în România sunt flexibile. Statul nu interzice ca anunțurile, reclamele să apară în maghiară, impune doar să apară și în română.

Bilingvism important la Târgul de Crăciun Cluj-Napoca
Programul Târgului de Crăciun Cluj-Napoca afișat și în maghiară. Foto: Tünde Szabó

De aceea consider o inițiativă inteligentă ceea ce face Asociația Da, poftiți! sau PPMT in campania sa În maghiară pentru banii mei, pentru că putem fi mai asertivi, proactivi pe piață, deoarece acolo nimic nu interzice utilizarea limbii maghiare. În calitate de consumatori, banii sunt la noi, se poate pune o presiune legitimă să se facă afișe bilingve, să avem servicii clienți și în maghiară. Pe piață nu riscăm nimic, spre deosebire de poliție sau spital, unde relațiile de putere sunt mult mai asimetrice, terenul ne dezavantajează, și pot apărea abuzuri de putere la asemenea reproșuri.

Răspândirea produselor etnice e facilitat și de faptul că marketingul etnic devine din ce în ce mai profesionist. Opinia intelectualilor despre aceste reclame este mai puțin relevantă, dacă publicul larg poate fi convins de metafore secuiești, de povești cu urșii. Mai ales când acestea sunt servite la pachet cu identitatea regională, cu o atitudineantiglobalistă și narative legate de alegerea sănătoasă. Întrebarea este, desigur, când se vor sătura oamenii de aceste simboluri și dacă experții vor putea inova.

Prognoza mea este că piața acestor fel de întreprinderi se va mai dezvolta, mai ales dacă nivelul de trai și salariile vor crește. Atunci oamenii din Secuime și-ar permite mai ușor să nu cumpere produsele de masă mai ieftine din hipermarketuri, ci cele locale, dar mai scumpe. Tendința există deja, doar banii lipsesc.

Bănuiesc că și costul de marketing este mai scăzut în cazul anunțurilor în maghiară. După cum a spus Péter Polacsek la masa rotundă, este suficient să te adresezi consumatorilor maghiari în limba lor maternă, imediat devin atenți. Presupun că în regiunile cu populație mixtă marketingul în maghiară este mai rentabil în momentul de față, fiindcă este încă rar.

Asta înseamnă că veniturile generate de consumatorii atrași de acele reclame sunt mai mari decât costurile pentru traducere sau cheltuielile în plus pentru răspândirea reclamei?

Corect. Pentru a concepe o campanie reclamă eficientă în română, trebuie să-l segmentezi pe grupul țintă după mai multe trăsături. Mesajele trebuie formulate și canalele trebuie alese în așa fel încât reclama să ajungă la toți. Poziționarea, direcționarea, personalizarea mesajelor trebuie să fie mai variate, deci costă mai mult. Prin limbă, consumatorii maghiari pot fi țintiți ca un singur grup, nu trebuie elaborate mesaje diferite pe grupuri ținte, ceea ce face procesul mai ieftin.

De aceea îndrăznesc să spun asta pentru că etnocentrismul consumatorilor maghiari nu depinde de vârstă, sex, nivel de studii; toții se bucură dacă cineva li se adresează în maghiară. Bineînțeles cu cât mai multe firme vor folosi limba maghiară în anunțuri, cu atât mai puțin se va merita și va fi nevoie de mesaje specifice, de segmentarea grupului țintă.

Există etnocentrism și în rândul consumatorilor români, sau dimpotrivă? Până la sfârșitul secolului 20. a persistat stereotipul că în Transilvania muncitorii calificați maghiari sunt mai demni de încredere. Mai există acest stereotip sau a dispărut odată cu emigrarea meșteșugarilor?

În statisticile de ocuparea forței de muncă, muncitorii calificați maghiari sunt în continuare suprareprezentați, deși mulți dintre ei s-au pensionat, unii dintre ei au trecut în agricultură din cauza finanțării UE. Nu o pot demonstra cu date, dar mi se pare că după schimbarea regimului și schimbarea de generație românii cred din ce în ce mai puțin că ar exista vreo diferență între expertiza și fiabilitatea muncitorului român și maghiar.

În sondajul discutat românii însă nu au fost atât de etnocentrici în alegerile economice precum maghiarii. În 2012, aproape unul din patru respondenți români au spus că nu sunt indiferenți față de etnia persoanei care îi oferă un produs sau serviciu. În chestionarul român din păcate nu am inclus întrebările referitoare la motive.

Se poate măsura de ce merită pentru un angajat să câștige cu câteva sute de lei mai puțin, cu condiția să poată vorbi la locul de muncă în maghiară, cum ai spus în prelegerea ta? Ce compensează dezavantajul economic care apare în urma etnocentrismului de acest tip?

Am reușit să confirmăm existența etnocentrismului la locul de muncă pentru prima dată într-o cercetare din 2018. Locurile de muncă sunt mai omogene, mai maghiare decât ne-am imagina pe baza proporțiilor etnice din populație. 19% dintre locuitorii Transilvaniei sunt de etnie maghiară, dar la locurile de muncă unde sunt prezenți, proporția lor este de 65%. Cea mai mare parte a acestei diferențe este explicată de distribuția teritorială inegală a maghiarilor, dar există și atunci când comparăm regiuni in funcție de concentrarea etnică a populației.

Datele au arătat că gradul de omogenitate etnică la locul de muncă se leagă de un dezavantaj salarial, chiar și atunci când sunt ținute sub control toți ceilalți factori care influențează veniturile. Modelul arată o diferență medie de 300 de lei dacă cineva nu prea are colegi români, comparativ cu cineva care lucrează pe post similar, dar într-un mediu complet românesc.O schimbare de zece la sută în proporția etnică a locului de muncă aduce o diferență statistică de 30 de lei. 300 de lei este o medie, diferența reală este cuprinsă între 50 și 450 de lei.

Repet că am măsurat pentru prima dată omogenitatea la locul de muncă și – ca toate datele dintr-un chestionar – suma este doar o estimare cu o eroare de măsurare suficient de mare, deoarece dintr-un eșantion de 1000, doar 400 de persoane activi pe piața de muncă ne-au răspuns la toate întrebările. Prin urmare, aceste numere nu ar trebui mistificate ci verificate suplimentar.

Mai multe articole de presă au evidențiat în titlu diferența aceasta și astfel semnificația sa a devenit mult mai mare decât este în realitate. În ultimul timp, sufăr mult din cauza accentului dislocat de presa senzaționalistă, care consolidează o narativă autovictimizantă a maghiarilor pe care eu o consider nesănătoasă.

Discursul de autovictimizare este atât de răspândită încât a devenit un instrument de marketing în mâna redactorilor și a politicienilor. Discursul economic folosit de tine poate schimba vreodată inegalitatea privind costurile integrării pe care acum le suportă comunitatea maghiară în grad mult mai ridicat? Oare această investiție mai mare în integrare se poate transforma la un moment dat în avantaj, chiar dacă în prezent este un dezavantaj?

Am rețineri în legătură cu asta, nu știu în ce măsură s-ar putea realiza așa ceva în România. Unde încastrarea socială a diversității este mai mare și este considerată o valoare de către oameni, indiferent de etnie, acolo poate să devină capital politic și financiar. În majoritatea societăților occidentale, diversitatea este o valoare. Unde însă nu prea există sensibilitate față de așa ceva, acolo este dificil convertirea diversității în avantaj pe piață. Până atunci rămâne o noțiune goală, exact cum folosește primăria Cluj-Napoca conceptul de multiculturalitate.

De exemplu în Wales limba galeză a fost revitalizată printr-un proces de bilingvizare a mai multor orașe, astfel au dezvoltat și turismul încercând să valorifice patrimoniul celtic, iar în regiunile respective economia a crescut vizibil. Ar fi important să ne gândim și noi la proiecte similare, cu toate că aici se poate face mai puțin, suportul majorității lipsind. Mai mult: Secuimea ca regiune turistică aparte suferă un boicot continuu în București.

Dar ar putea să aibă impact politic: este un argument politic excelent pentru crearea sentimentului de acasă. Cei mai mulți actori politici români îi reproșează maghiarilor într-o formă sau alta că ei nu sunt suficient de loiali față de statul român. Însă dacă majoritatea ar schimba peisajul lingvistic în localitățile mixte în așa fel să recunoască prezența comunității maghiare, asta ar contribui la sentimentul de confort al localnicilor maghiari, ca apoi și ei să se simtă acasă, și presupun că pe termen lung ar crește și loialitatea lor. Cum consideri, câtă putere persuasivă au aceste argumente pentru politicienii români care decid despre buget de exemplu? Ar asigura bilingvizarea în Transilvania din bugetul central?

Sunt de aceeași părere cu tine, și mie mi se pare un argument foarte bun, este ceva logic, oricine înțelege asta. De aceea nu înțeleg de ce partidele politice maghiare nu-și bazează mesajele pentru români în primul rând pe aceste argumente, concentrându-se pe sentimentul de confort, familiaritate, arătând avantajele și dezavantajele măsurabile? Simt o oarecare schimbare înspre pragmatism, dar nu este suficient,discursul acesta ar trebui consolidat, nu cel de resentiment, care ne duce înspre întoarcerea în trecut cu memorii istorice antagoniste.

Desigur, este ușor să vorbim de pe marginea terenului, dar nu sunt primul care spune că este nevoie de o schimbare de discurs înspre români. Accentul pus pe etnie ar trebui pus pe limbă, deoarece dezavantajele sunt mai bine măsurabile, documentate și se poate înțelege mai bine de ce e important pentru noi să trăim într-un mediu bilingv, de ce ținem la drepturile lingvistice.

Dacă ne simțim acasă în România – iar cea mai importantă parte a acestui lucru este confortul lingvistic –, este bine pentru toți: forța de muncă nu mai pleacă din țară, mai degrabă devine mai productivă deoarece există senzația de confort. Dacă ne imaginăm țara ca pe o firmă unde angajații se simt bine și lucrează cu drag – apoi ca pe una unde simt în continuu că cei din jurul lor îi ignoră sau îi privesc ca pe o povară. Aceste mesaje ar trebui să le transmitem cu tact, dar mai intens, într-un mod mai vizat și mai ingenios diferitelor grupuri: intelectualilor români, politicienilor din București, oamenilor de rând din Transilvania și din Regat. Nu sunt adeptul acestei retorici neoliberale, dar cred că funcționează mai bine dacă este vorba de sensibilizarea majorității.

Anterior a apărut la UDMR ideea unui astfel de birou de comunicare și imagine, dar nu știu dacă până la urmă a fost realizată.

Presupun că pe baza sondajelor interne, politicienilor maghiari li se pare că merită mai mult să propage un discurs etnic combativ. Pot mobiliza mai mulți votanți cu mai puțin efort.

S-ar putea, dar eu nu am un contact atât de strâns cu viața politică încât să văd aceste mecanisme din interior.

Dacă peisajul lingvistic al unei localități mixte reprezintă și astfel recunoaște comunitatea minoritară care trăiește acolo, care sunt consecințele? Membrii comunității respective vor fi mai motivați să învețe limba majoritară cu mai mult entuziasm și implicare? Sau dimpotrivă, nu vor considera o necesitate să învețe limba română dacă informațiile relevante sunt oricum afișate și în maghiară.

Aici nu pot decât să vorbesc ipotetic, dar cred că o astfel de schimbare în peisajul lingvistic ar ajuta mult la eliminarea frustrării care provine din dezavantajul lingvistic. De aceea, asta ar crește loialitatea față de stat și oamenii ar fi mai dispuși să învețe limba română. Mi se pare că prin acest proces șansele de enclavizare ar scădea, nu ar crește, pentru că după părerea mea oamenii sunt în principiu binevoitori și apreciază mult dacă primesc atenție. Bilingvizarea cred că ar stimula atitudini pozitive, esențiale pentru o apropiere sinceră între maghiari și români.

Dar știm prea bine că pentru așa ceva e nevoie de voința ambelor părți, și contează și pozițiile: e mai dificil ca minoritarii să convingă pe majoritari, decât invers.

Mai am un motiv să cred că atitudinea maghiarilor față de învățarea limbii române s-ar schimba. Recent am lucrat la un proiect de cercetare despre liceeni în chestionarul respectiv am inclus și întrebări legate de psihologia limbajului: Cum se raportează tinerii la diferite limbi? Care este motivația lor pentru a învăța limba română?

Din răspunsuri reiese că sunt foarte puțini cei cărora le place să vorbească în română, majoritatea elevilor o învață pentru că sunt constrânși să o facă. În atitudinea lor față de limbă predomină frica, încordarea, în interacțiunele cu români resimt stresul examenelor.

Învățarea limbii române lansează o spirală negativă încă de la început: standardul fiind întotdeauna la o înălțime de neatins, recompensele sunt ratate, nu aduc satisfacție și, cu asta, motivația și performanța elevilor se deteriorează. Fără rezultate și progres, elevii devin tot mai tensionați, stresați, până când iau bacul, dar au dificultăți în a formula două propoziții proprii în limba română.

Dacă asta ar putea fi schimbat, ca oamenii să perceapă mediul român ca un spațiu mai sigur, cred că și cunoștințele de română s-ar îmbunătăți imediat. Copiii ar avea experiențe pozitive legate de limba română încă înainte să apară primele situații de stres la grădiniță sau la școala primară.

Cunoști studii, există sondaje despre deschiderea comunității române față de un peisaj lingvistic multilingv care conține și limba maghiară?

Nu prea există, și asta este și din cauza neglijenței noastre. În calitate de cercetători tot trăim în lumi paralele, și pentru noi este tot un efort să depășim barierele lingvistice. Ține și de rețelele noastre profesionale și personale: noi, cercetătorii sociali maghiari din Transilvania, avem mai multe contacte la Budapesta, deoarece lumea științifică maghiară ne este mai accesibilă și este mai sensibilă față de problemele discutate. Mediul academic bucureștean nu prea înțelege această tematică, și mult timp nu au existat nici resurse suficiente pentru cercetare.

Bilingvism la Cluj-Napoca
Tăblițe bilingve turistice la Cluj-Napoca care ignoră că majoritatea turiștilor străini în oraș vin din Ungaria. Foto: Tünde Szabó

Aici fac și autocritică, pentru că vorbim despre capitalul de tip bridging, dar nici noi nu ne asumăm acest efort să construim poduri. Când voi finaliza proiectele mele actuale, am de gând serios să construiesc mai multe relații profesionale cu colegi români, cu toate că pentru noi asta e un efort mai mare decât pentru ei. Noi trebuie să ne deschidem înspre cercetători români chiar dacă deschiderea aceasta face parte tot din asimetria menționată anterior.

Chiar și copiii – care peste câțiva ani vor intra pe piața muncii – au rețelele lor în funcție de mediul lingvistic. Este corectă informația că în Transilvania copiii maghiari au cunoștințe de română din ce în ce mai slabe?

Așa este, se vede foarte clar din datele exprimate în procente. La adulți nu este încă un fenomen atât de vizibil, fiindcă avem mai multe grupe de vârstă, dar la tineri se vede pe baza autoevaluării. Aș risca să spun că din această cauză ei își subestimează șansele de carieră și își fac planurile în funcție de aceste standarde scăzute. Încă în 2010 m-am uitat peste chestionarele cu alumni UBB, și am văzut că absolvenții maghiari au fost mult subreprezentați în sfera concurențială.

Ei s-au refugiat în domenii unde se simt în siguranță din punct de vedere lingvistic: în administrație publică, învățământ, cultură – sau din start și-au ales specializarea la facultate pentru a ajunge acolo, să lucreze în instituții care susțin reproducția culturală minoritară. De atunci, s-au mai dezvoltat specializările în limba maghiară din domeniul tehnic, poate asta a mai îmbunătățit proporțiile, dar nu pot demonstra statistic.

Revenind la omogenitatea etnică a locurilor de muncă: cercetarea din octombrie 2018 am completat-o cu interviuri făcute cu antreprenori maghiari, și aici am observat o tendință dublă. Pe de o parte, ne confruntăm cu lipsa forței de muncă, ceea ce îi împinge pe angajatori spre eterogenitate: nu sunt în poziție de a alege dintre ingineri din Galați sau din Târgu Mureș, numai să vină ingineri. Pe de altă parte, țin în continuare să angajeze maghiari dacă au opțiunea, deoarece coordonarea unei echipe lingvistic eterogenă este o provocare mai mare pentru manageri decât dacă toți angajații ar vorbi maghiară.

Este o provocare mai mare decât la o corporație multinațională unde limbajul de lucru este engleza. În Transilvania limbile au o asimetrie nesănătoasă: română trebuie să știi, maghiară nu. Asta s-a fixat ca o poziție hegemonică atât în români cât și în maghiari, și produce tensiune. Unde engleza este lingua franca, nu apar aceste asimetrii, engleza fiind a doua limbă pentru fiecare. Învățarea ei necesită investiție similară, folosirea ei nu deranjează simțul de dreptate a nimănui și, în consecință, nu apar nici tensiuni latente sau frustrări care ar strica atmosfera de lucru.

Zsombor Csata sociolog
Zsombor Csata ținând o prelegere în Spațiul Comunitar KPlusz. Foto: Tamás Bethlendi

Dat fiind hegemonia instituționalizată a limbii române, angajații români se satură ușor de situații neplăcute când în repetate rânduri nu înțeleg ce se vorbește în jurul lor, și pleacă mai ușor la o altă firmă dacă primesc o ofertă mai bună.

Am impresia că angajatorii se ocupă mai puțin de multilingvism decât ar fi nevoie. Din cauza asimetriilor lingvistice menționate, multilingvismul la locul de muncă e dificil de realizat, iar managerii nu au bune practici în acest sens. Deși merg la tot felul de workshopuri, plătesc mult să asculte un speaker motivațional în Londra despre cum să fie lideri buni. Cei de la resurse umane tratează acest subiect ca fiind un tabu. Astfel, greutatea psihologică rămâne pe umerii angajatului maghiar, care este solicitat să vorbească limba română și în timpul pauzei, lângă mașina de cafea.

Am încredere că acest lucru poate fi schimbat cu o pregătire potrivită. În următorii ani, eu și colegii mei vom colabora cu specialiști pentru a găsi modalități de instituționalizare a acestui tip de mediere lingvistică și de a o introduce în formarea specialiștilor HR. Încercăm să-i convingem și pe colegii români să sensibilizeze studenții lor pe această temă. Acesta ar fi primul pas către abordarea acestor tipuri de tensiuni interetnice cotidiene la locul de muncă – unde ne petrecem cea mai mare parte a vieții.

Cum se procedează în alte regiuni europene, unde trăiesc comunități de diferite etnii? Sau nici nu e nevoie de mediere lingvistică acolo unde trecutul acestor comunități nu este atât de încărcat de conflicte?

Cred că este nevoie peste tot, necesită doar un efort și resurse diferite. De exemplu, frontierele lingvistice sunt puternice în Elveția, dar identitatea este elvețiană, în acest sens Elveția este un caz foarte special. Ne avertizează să nu exagerăm nici teoria de groupness, dar nici economia limbii, deoarece aceasta din urmă poate duce la reducționism economic. În Belgia societatea este foarte pilarizată,nici Québec nu e scutit de tensiuni. Faptul că vorbitorii de franceză preferă să audă Da, poftiți! prima dată în franceză, este perceput de vorbitorii de engleză ca o intenție de asimilare francofonă.

În acest domeniu avem mult de învățat și trebuie să ne uităm mai atent la bunele practici din străinătate. O mare parte din literatura de specialitate se referă la gestionarea diversității culturale în companiile multinaționale unde în diversitatea lingvistică engleza este limba comună. Pentru termenul de căutare the economy of multilingual workplace majoritatea rezultatelor căutării sunt studii de acest fel.

Atunci probabil nu e cunoscut nici în ce mediu este mai rentabil să existe etnocentrism economic: acolo unde există conflicte vechi de secole, sau acolo unde tradiția este conviețuirea pașnică.

Este greu de răspuns, poate fi rentabil în ambele situații, dar poate fi și periculos, depinde de restul contextului. În cazul din urmă diversitatea se poate vinde ca ceva exotic, precum cultura maghiară la Târgul Ozosep din București. Pornind de la principiul in varietate voluptas, acest târg este conceput pentru clasa de mijloc cu o stare financiară bună și o atitudine deschisă, și îi oferă niște produse alături de stereotipuri asociate cu Secuimea, însă acestea sunt oarecum sterile, pentru a nu-i leza pe consumatorii capitalei în termeni de identitate națională și stimă de sine. Vânzarea culturii minoritare se poate extinde fiindcă crește performativitatea în consum: oamenii caută nu numai produs, ci și experiență.

Unele servicii turistice sunt prezentate în mod asemănător. Îmi imaginez că hotelul Bálványos Resort, Castelul Daniel din Vârghiș, Castelul familiei Mikes din Zăbala are ca grup țintă oamenii înstăriți, clasele mai înalte, și serviciile lor sunt poziționate pe piață prin exoticul diversității – intensificat și de vizitele prințului Charles.

Așadar: unde diversitatea este o valoare în sine și are o tradiție de secole, acolo se poate profita de ea. Unde enclavizarea sau pilarizarea e mai accentuată, acolo cel mult o rivalizare sănătoasă are șanse: să creăm concurență între produsele și serviciile diferitelor culturi sau etnii.

Pentru concurență sănătoasă însă trebuie să reducem asimetria lingvistică.

Da, deoarece dacă persistă asimetria limbilor, produsul cu o piață mai mare va avea din start un avantaj. Dar încă nu am studiat în profunzime acest aspect.

Am fost însă surprins cât de puține anunțuri se publică în județele Harghita și Covasna pe OLX. Poate că pare doar un detaliu, dar ne spune mult despre perspectiva acestor oameni: nu e indiferent dacă anunțul tău va fi citit de 600,000 de oameni sau de 19 milioane. Sunt convins că ar putea vinde produsele la un preț mai bun dacă s-ar gândi la o piață mai mare, cu un anunț în limba română.

Probabil cu cât e mai scump un produs, cu atât mai mult vor încerca să-i facă reclamă pe mai multe suprafețe, nu se vor limita doar la Székely Hirdető. Acum urmează să ne uităm pe sectoare (imobile, mașini, bunuri de larg consum, servicii medicale și alte servicii personale) și să vedem cât de mari sunt diferențele, deci să detaliem acest tip de etnocentrism.

Eram nemulțumit că ne uităm mereu doar la intenții sau amintiri legate de faptul dacă a contat sau nu etnia vânzătorului la ultimele cumpărături. Acum big data vine în ajutorul nostru: se vede clar că limba determină puternic funcționarea anumitor piețe și posibilitățile jucătorilor.

Are vreun rol că tranzacțiile bazate pe mică publicitate solicită mai multă comunicare informală? Poate secuilor îi este frică de a intra în conversație cu un oltean care vorbește foarte repede?

Da, aceste frici pot fi prezente și pot influența deciziile noastre de zi cu zi. Aș risca să spun că în microeconomia cotidiană limba este mult mai importantă decât ne-am gândi.

Sociologii discută foarte mult cât de plastice sunt barierele etnice, în ce măsură sunt tensiunile interetnice generate artificial. Națiunile în ce măsură sunt comunități imaginate, cum se creează conștiința grupului etnic: este un existent esențial sau doar o construcție fenomenologică creată intersubiectiv. Acolo unde etnia și limba coincid, ca în cazul maghiarilor din Transilvania, limba este o linie de demarcație reală, nu una imaginată, unde a vorbi sau a nu vorbi în română nu este o chestiune de alegere, trebuie să învăț limba ca să pot vorbi. De aceea îmi place abordarea economiei limbii.

Brubaker și colegii lui în cartea lor despre Cluj au un capitol întreg despre folosirea limbilor, unde menționează asimetria, dar nu studiază dezavantajele lingvistice și aspectele lor economice.

Mi se pare că acel stereotip liberal repetat unanim că statul liberal este neutru din punct de vedere etnic și este în stare să-i ofere drepturi egale tuturor comunităților culturale, a început să se descompune la sfârșitul secolului XX. Will Kymlicka scria deja atunci că niciun stat nu este neutru din punct de vedere etnic, respectiv lingvistic, deoarece funcționarea lui, birocrația se desfășoară într-o limbă anume. Asta este valabil pentru România cu atât mai mult că de 30 de ani ține morțiș ca doar româna să fie limba oficială în toate regiunile și instituțiile. La fel de tare s-a ținut clasica părere că în economia bazată pe meritocrație performanța este ceea ce contează, nu apartenența la o etnie sau comunitate de vorbitori ai unei limbi, astfel acest sistem elimină dezavantajul lingvistic. Oare această opinie persistă încă în științele sociale contemporane?

Nu elimină dezavantajul, există de exemplu un minus salarial semnificativ. Diferența dintre salariul unui maghiar care știe bine românește și al unuia care nu o vorbește atât de bine este aproximativ la fel de mare ca diferența de salariu mediu dintre mediul urban și cel rural. Trebuie să vorbim despre asta, este un fenomen invizibil fiindcă nu vorbim despre el.

În primul număr din 2019 al revistei Regio a apărut un articol de Philippe van Parijs. În acest text el discută tocmai problematica dreptății lingvistice. La fel ca Kymlicka, și el demonstrează că până nu se elimină asimetria limbilor, multiculturalismul și diversitatea nu pot depăși statutul de slogan gol.

În România a crescut diferența salarială dintre români și maghiari în ultimii 10 ani?

Am început să mă uit mai aprofundat la diferențele salariale pentru prima dată în 2012, când Etnobarometrul a arătat o diferență de 15% dintre veniturile gospodăriilor români și maghiari din Transilvania

Am consultat datele obținute dintr-un eșantion mai mare din European Union Labour Force Survey unde nu se publică sume concrete, ci doar zecimi de venit. Asta arată că printre cei mai săraci 20% din România în 2008 se numărau 28% din maghiarii din Transilvania, iar în 2012 33% dintre ei. Printre cei mai bogați 20% erau 12% maghiari, în 2012 doar 9%. Datele EU-LFS se referă exclusiv la salariul angajaților, la venitul altor categorii (antreprenori, pensionari etc.) nu.

Din statisticile regionale se poate deduce tot o diferență de 15% în ciuda faptei că diferența salarială dintre români și maghiari probabil s-a mai redus între timp deoarece salariile bugetarilor au crescut, iar maghiarii sunt suprareprezentați printre bugetari. Dar asta este doar o ipoteză.

Fondurile primite din Ungaria pentru dezvoltarea economiei vor influența aceste diferențe de venit?

Bună întrebare, deocamdată nu se știe. Aceste fonduri abia de au sosit, sumele finanțărilor mai mici se cunosc, mulți au beneficiat de ele, despre asta putem face un studiu de impact doar peste câțiva ani. Despre sumele mari nu există nici măcar date, doar bârfe, este imposibil de estimat ce efect vor avea ele.

În Voivodina de exemplu, unde mulți bani au intrat în agricultură, se vorbește despre faptul că aceste sume distorsionează funcționarea piețelor: cei care prelucrează produsele fac contracte pe prețuri mai mici cu persoanele și firmele care au primit finanțări pentru aparate și mașinării. Așadar, cei care nici nu au aplicat sau nu au acces la aceste fonduri, trebuie să suporte un oarecare dezavantaj. Asta am auzit de la colegi, dar nu pot să confirm, nici să contrazic. Pe de altă parte majoritatea programelor de finanțare, indiferent de unde provin, au de obicei efecte de distorsionare a pieței.

În Transilvania deocamdată au ajuns mai puțini bani decât Voivodina. M-am bucurat că se dă bani, și anume nu doar pentru renovarea școlilor și a bisericilor, ci și pentru dezvoltarea economiei durabile. Dacă intenția este una sinceră și planificată pe termen lung, asta ar putea fi o strategie bună, dar acum există prea multe secrete, ceea ce produce și neîncredere.

 

Celor care ar fi interesați de mai multe detalii legate de tema multilingvismului, al bilingvizării, al dreptății lingvistice și practicile acestora, Zsombor Csata le recomandă Vademecumul editat de inițiativa numită Mobilitate și deschidere în Europa multilingvă. Aici cercetători și cadre didactice universitare sintetizează cele mai importante noțiuni, rezultate de cercetare și bune practici.

Traducere: Orsolya András.

Articolul original: