La doi ani de la semnarea contractului de finanțare, doar o groapă săpată în pământ se află la locul unde fostul primar vrea să construiască o pensiune de lux de 1,5 milioane de euro.
Ferenc Péter, șeful CJ Mureș și fost primar în Sovata timp de 16 ani, a luat prin intermediul firmei de familie fonduri europene pentru construirea unei pensiuni turistice în stațiune. Firma nu are nici o experiență în domeniul turismului sau horeca și nici nu dispunea de capitalul social necesar proiectului. Cum a fost însă posibilă accesarea fondurilor? Printr-o capitalizare rapidă dintr-un împrumut misterios și prin contribuția acționarilor, în condițiile în care averea lui Ferenc Péter a rămas totuși intactă.
Ferenc Péter, fostul primar al orașului Sovata, în prezent președintele Consiliului Județean Mureș, a îndrăznit să aibă un vis măreț. Firma aflată în proprietatea familiei va construi o pensiune luxoasă în centrul orașului, la numai 200 de metri de Lacul Ursu.
La mai bine de doi ani de la emiterea autorizației de construcție, pe șantier nu pare să fie nicio mișcare. Am vizitat șantierul pe 10 octombrie, și am găsit doar o groapă adâncă (fundația probabil), plină de apă. Câteva săptămâni mai târziu am remarcat că s-a scos apa din groapă, mormanul de pietriș vizibil în poze fiind așternut pe fund.
Nu am văzut nici urmă de muncitor pe șantier, nu sunt utilaje, în afară de parapeții improvizați din scânduri de pe marginea gropii și de barăci nu există nici un semn că aici s-ar desfășura vreo activitate. Nu am găsit nici panoul publicitar obligatoriu pentru toate proiectele de infrastructură din bani UE.
Un magazin mixt se avântă într-un proiect turistic de lux
În cursul investigației, am accesat o parte din documentația proiectului. Din informațiile care rezultă din aceste documente, nu avem motiv să credem că – în afară de panoul publicitar care lipsește – există nereguli în acest proiect.
Am decis să prezentăm acest proiect în detaliu pentru că o pensiune construită din fonduri UE de un fost primar, în prezent președinte al Consiliului Județean Mureș, este un subiect de interes chiar și în cazul în care implementarea proiectului este exemplar.
E și mai interesant dacă avem în vedere faptul că beneficiarul proiectului, firma Sylvania SRL aflată în proprietatea familiei, nu are nici o experiență în domeniul turismului sau al industriei hoteliere. Ferenc Péter are 10% participare în firmă, asociații lui fiind soția, Zsuzsanna Péter și sora, Eszter Péter.
Fiind președinte de consiliu județean, Ferenc Péter este membru al Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru. Deși la prima vedere pare un conflict de interese, de fapt nu e: membrii consiliului nu au atribuții cu privire la evaluarea proiectelor, implementare, monitorizare tehnică și financiară, respectiv controlul execuției proiectelor finanțate.
Confort de patru stele, pentru 1100 euro/metru pătrat
Conform planurilor, pensiunea va avea o suprafață utilă de 1300 metri pătrați pe cinci nivele (S+P+2E+M), 12 camere, 3 apartamente, bucătărie, restaurant, garaj și terasă, asigurând confort de partu stele pentru vizitatori.
Valoarea totală a proiectului este de 7,3 milioane de lei (1,5 milioane de euro, la cursul de astăzi) – deci construcția costă aproximativ 1100 de euro pe metru pătrat. Nu am găsit un preț de referință pentru pensiuni, dar pentru case de locuit 500 euro/metru pătrat e cel mai ridicat preț pentru o construcție “la cheie” pe care l-am văzut în anunțuri.
Cu toate astea, nu a fost ușor de găsit un executant, procedura de achiziție publică fiind repetată în mai multe rânduri. A doua documentație pentru ofertanți a fost întocmită în martie 2020, câștigătorul fiind Triga SRL din Odorheiu Secuiesc.
O pensiune mai mult decât deosebită
„Nu pot să-mi dau seama ce înțelegeți dvs. prin preț obișnuit pentru o construcție de acest fel, dar noi din banii aceștia vrem să construim o pensiune neobișnuită, deosebită, care corespunde calificării de 4 stele. La cheie, cu garaj subteran, cameră specială pentru persoane cu dizabilități, lift, bucătărie echipată modern, terasă și o grădină care se încadrează în peisaj, îngrijit într-un mod deosebit. Acest lucru poate fi cheia competitivității.
Faptul că nu a existat o competiție strânsă între firme arată tocmai faptul că acest cost pe metru pătrat nu a fost tentant pentru majoritatea companiilor de construcții” – ne-a răspuns Eszter Péter, administratoarea firmei Sylvania SRL.
Eszter Péter ne-a explicat că proiectul avansează încet pentru că nu au reușit să găsească anterprenor pentru execuție. „N-a fost înghesuială la licitație, pentru companiile mari proiectul este prea mic ca volum, pentru cei mici prea mare. Începerea lucrărilor a fost întârziată și din cauză că Sovata este o stațiune, și sunt interzise lucrările de construcție pentru a nu deranja odihna sau tratamentul clienților noștri.”
Deși inițial sfârșitul perioadei de implementare era 31 iulie 2020, contractul a fost modificat în septembrie 2018, perioada de implementare fiind prelungită până în 31 iulie 2022. Valoarea totală a proiectului a crescut de la 7,3 la 7,5 milioane de lei.
Cei din Sovata știu totul despre industria hotelieră din copilărie
Dar cum a ajuns o firmă fără experiență în domeniul turismului sau a industriei hoteliere să câștige acest proiect?
Deși la consultarea publică a ghidului aplicației s-a specificat condiția ca solicitantul să fi desfăşurat activitate în domeniul (clasa CAEN) vizat de investiție pe o perioadă de cel puţin 3 ani calendaristici înainte de depunerea cererii de finanțare, această condiție a dispărut din variantele finale a ghidului specific. Nu știm de ce.
„Cei din Sovata știu totul despre industria hotelieră încă din copilărie. Fratele meu mai mic (Ferenc Péter – n. red.) a fost primar timp de 16 ani, a fost prezent la toate investițiile importante în turism, strategia turistică a orașului a fost elaborată sub direcțiunea lui. Puțini știu mai multe decât el despre ce înseamnă industrie ospitalieră de calitate în Sovata.
Desigur, între teorie și practică sunt diferențe, și există situații precum pandemia actuală când experiența noastră este pusă la încercare. Dar suntem optimiști în privința viitorului. Știm cum să navigăm în situații dificile, firma noastră funcționează de 28 ani, are 12 angajați, și dacă reușim să ducem la bun sfârșit acest proiect, atunci vom crea alte 4 locuri de muncă. Ne gândim să ne diversificăm activitatea de mai bine de 10 ani, pentru că, fiind unitate de comerț cu amănuntul, suntem în dezavantaj față de firmele multinaționale” – ne-a răspuns Eszter Péter.
Terenul cumpărat din împrumut
O condiție de eligibilitate a proiectului este ca solicitantul pentru investiții care includ lucrări de construcție să dovedească că are în proprietate sau au drept de superficie pe un teren. Pentru terenul de 864 metri pătrați din strada Trandafirilor, firma obține dreptul de superficie în data de 21 iulie 2017, cu două zile înainte de termenul limită. Mai târziu, în iulie 2020 ei cumpără terenul.
„Terenul l-am cumpărat de la o persoană fizică, am plătit pentru ea 305 mii de lei (63 mii euro). Eu am împrumutat firma cu această sumă” – ne-a spus administratoarea firmei.
Proiectul cu valoare totală de 7,3 milioane de lei presupune o contribuție (cofinanțarea eligibilă a beneficiarului și valoare neeligibilă) totalizând 3,1 milioane de lei (630 mii euro). În momentul depunerii documentelor solicitantul trebuie să declare că dispune de resursele financiare necesare pentru contribuția proprie, finanțarea cheltuielilor neeligibile proiectului, respectiv resursele financiare necesare implementării optime a proiectului în condiţiile rambursării ulterioare a cheltuielilor eligibile.
Numai că, potrivit bilanțului din 2017 a Sylvania SRL, la începutul proiectului ei aveau o cifră de afaceri de 2,7 milioane lei (560 mii euro) și active circulante de 330 lei (60 mii euro), bani în stocuri, casă și conturi. Profitul net era de 55 mii lei (11 mii euro).
În 2018, firma a avut o cifră de afaceri de 2,9 milioane de lei, active circulante de 5,4 milioane lei (1,1 milioane euro) din care finanțarea UE trecută la rubrica venituri în avans este de 4,2 milioane lei. Apare și o datorie de 1,1 milioane lei.
Contribuția proprie, din împrumut pe termen lung
„În planul de afaceri am explicat că o parte din contribuția proprie o vom plăti dintr-un împrumut pe termen lung, iar TVA-ul printr-o linie de credit pe termen scurt. Deoarece Sylvania SRL este plătitor de TVA, vom cere rambursarea TVA pe facturile plătite în cadrul proiectului. Această sumă va fi aproximativ 1 165 000 lei.
Dacă scădem această sumă din 3 140 000, rămâne 1 975 000. Noi trebuie să dovedim că avem această sumă. Conform planului de afaceri, creditul ar fi 1 266 000 lei și contribuție proprie de 706 000 lei. Iar această sumă trebuia să o avem în momentul semnării contractului, nu la data depunerii aplicației. Se poate vedea din bilanțurile din 2018 și 2019 că am dispus de această sumă” – a replicat Eszter Péter, care temându-se că vom scoate din context declarațiile ei, a cerut să publicăm e-mailurile pe care le-am schimbat. Acestea pot fi accesate aici.
Între timp, Ferenc Péter nu a devenit mai sărac
În timp ce firma de familie se va îmbogăți în curând cu un imobil de mare valoare, averea președintelui CJ Mureș nu pare să fie afectată.
Exact ca și în 2017, și în 2020 familia Péter deține un teren intravilan de 3900 metri pătrați în Sovata, cumpărată în anul 2000. În afară de acest teren, ei au o pădure de 1,9 hectare, respectiv au moștenit în 2015 parte dintr-un un teren și o casă de locuit. Ei mai au un apartament în Târgu Mureș cumpărat în 2009.
În declarația de avere mai apare un împrumut totalizând 222 mii lei (45 mii euro) acordate firmei Sylvania SRL împreună cu soția, dar între timp soldul conturilor a crescut cu aproximativ 75 mii lei.
Cover: Proiectul UE al Sylvania SRL din Sovata. Imagine cu stadiul lucrărilor în data de 10 octombrie 2020. Foto: Egyed Ufó Zoltán
Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Átlátszó Erdély în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.