Tentativa la infracţiunea de atentat cu explozibil pus la cale pentru 1 decembrie 2015 de către Beke István Attila şi Szőcs Zoltán, acuzaţie formulată în rechizitoriul la adresa inculpaţilor, a existat doar în mintea procurorilor. Curtea de Apel Bucureşti pur şi simplu desfiinţează această afirmaţie din rechizitoriul cazului ajuns cunoscut ca şi „procesul teroriştilor secui”, şi deşi pronunţă că într-adevăr s-a săvârşit o infracţiune, constată că „faptele reţinute în sarcina inculpaţilor nu pot fi plasate în zona de incidenţă a dispoziţiilor Legii nr. 535/2004 – privind prevenirea şi combaterea terorismului”. În acelaşi timp însă decretul judecătoresc leagă activitatea Mişcării de Tineret 64 de Comitate de mişcarea pentru a obţine autonomia Ţinutului Secuiesc.
În data de 7 aprilie 2017 Curtea de Apel Bucureşti a adoptat o hotărâre care nu împărtăşeşte cea mai gravă acuzaţie adusă de DIICOT (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism) pe baza căreia opinia publică din România a ajuns la concluzia că la sfârşitul anului 2015 Serviciul Român de Informaţii care s-a ocupat de caz, ar fi prevenit un atentat sângeros cu bombe artizanale. Decizia judecătorească adoptată de Curtea de Apel Bucureşti a răspuns astfel la cea mai importantă întrebare a maghiarimii din România: este oare ţara noastră un stat de drept, cu justiţie dreaptă şi imparţială, sau tribunalul va pronunţa o sentinţă nefavorabilă părtinitoare chiar în lipsa dovezilor concludente, doar pentru a condamna doi conducători ardeleni ai Mişcării de Tineret 64 de Comitate, într-un simulacru de proces pentru a statua un exemplu?
Pe baza deciziei pronunţate se poate afirma: Curtea de Apel Bucureşti a acordat atenţie obiectivă dovezilor şi evidenţelor – în special în ce priveşte transcrierea înregistrării discuţiilor din 10 octombrie 2015 –, şi a respins majoritatea acuzaţiilor formulate în rechizitoriu. Judecând cazul în mod nepărtinitor a fost pronunţată o sentinţă care îi găseşte pe inculpaţi vinovaţi, dar nu pentru mai multe sau mai puţine acte ilegale, decât ce se poate dovedi pe baza probelor şi informaţiilor aflate la dispoziţie, cu privire la cele petrecute în toamna anului 2015 la Târgu Secuiesc.
Tribunalul a concluzionat pe baza înregistrării discuţiilor purtate în biroul firmei conduse de Beke, că în data de 10 octombrie 2015 cinci persoane au dezbătut ideea de a-i speria cu petarde pe participanţii (români) la parada festivă din 1 decembrie, iar mai târziu doi dintre cei prezenţi, Beke şi Szőcs Zoltán, au întreprins unele măsuri pentru a concretiza acest plan.
Curtea nu a fost convinsă că cei doi chiar intenţionau să-şi ducă la îndeplinire planul de a instaura panică, dar a constatat că în orice caz aceştia au procurat unele petarde care ar fi fost potrivite scopului şi care „sunt interzise la deţinere persoanelor fizice şi juridice care nu au calitatea de pirotehnicieni”, conform legislaţiei în vigoare. Cei doi erau conştienţi de pericolul reprezentat de petardele încadrate în categoria 3 şi 2 de risc, respectiv de faptul că posesiunea acestora este ilegală.
„În opinia Curţii, ceea ce se poate reţine în mod cert din conţinutul acestei înregistrări este intenţia membrilor HVIM (participanţi la şedinţa din 10.10.2015) de a procura materiale pirotehnice (petarde) cu scopul de a le detona în timpul paradei militare care urma să aibă loc în ziua de 01.12.2015, la Târgu Secuiesc” – declară judecătorul, precizând că „nici celelalte mijloace de probă şi împrejurări de fapt avute în vedere de procuror nu au un grad de certitudine apt să formeze convingerea instanţei, dincolo de orice dubiu rezonabil, că inculpatul Beke István Attila a intenţionat să confecţioneze un dispozitiv exploziv improvizat”, şi, mai mult, pronunţă că nu există dovezi care să sugereze că aceste dispozitive ar fi reprezentat vreun pericol real care să ameninţe „viaţa, integritatea corporală sau sănătatea participanţilor la celebrarea Zilei Naţionale a României, în Târgu Secuiesc.”
Versiunea maghiară a acestui articol:
Judecătorul îl corectează pe procuror pe un ton dojenitor
Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii a pronunţat acelaşi lucru în data de 1 decembrie 2015, dar pe baza altor premise:
„Există un dispozitiv explozibil improvizat care ar fi avut efecte extrem de grave dacă ar fi fost detonat, s-ar fi soldat cu victime, însă nu am detalii despre ce dispozitiv este vorba. Nu a ajuns să fie plantat acolo în mulțime. (…) A fost tot timpul în atenția noastră. Nu a fost pusă în pericol nicio secundă integritatea sau viața cetățenilor români.” (Citat dintr-un comunicat Agerpres)
Din aceste afirmaţii reiese că doar profesionalismul manifestat de SRI a garantat ca parada militară organizată cu ocazia sărbătorii naţionale a României să nu fie scăldată în sânge în acea dimineaţă notorie la Târgu Secuiesc. Acelaşi scenariu este prezentat în rechizitoriu, cu completarea că inculpaţii n-au vrut să detoneze un dispozitiv oarecare, ci o bombă artizanală cu cuie. Adică au vrut să ucidă. Şi să ucidă multă lume.
Rechizitoriul face referire la un raport întocmit de un expert: un inginer al forţelor armate din România a efectuat un experiment la cererea DIICOT, în data de 19 februarie 2016, confecţionând şi detonând o bombă artizanală, pentru care însă n-a folosit doar petardele sechestrate, ci şi alte obiecte, despre care Beke a declarat că nu fuseseră în posesia lui sau serveau cu totul altor scopuri: cuie, ţevi de cupru, obiecte de metal găsite în atelierul lui Beke, pietriş.
Curtea de Apel subliniază că în această privinţă nu se declară de acord cu DIICOT, ba formulează şi o afirmaţie dojenitoare la adresa celor care s-au ocupat de caz:
„Este adevărat că în procesul coroborării şi evaluării probelor, instanţa poate să stabilească cu caracter de certitudine o anumită situaţie de fapt pe baza recurgerii la anumite silogisme, însă acest procedeu trebuie să se bazeze pe elemente certe şi să conducă la o concluzie rezonabilă.”
Cu alte cuvinte: procuratura a înlocuit probele cu silogisme, şi a dedus din înregistrarea discuţiilor purtate de inculpaţi în data de 10 octombrie, prezentate ca dovadă cu caracter decisiv, că s-ar fi formulat unele afirmaţii care de fapt nici n-au fost rostite sau aveau altă însemnătate.
Şi detonarea petardelor este o infracţiune
Pe baza autorităţii de care dispune, Curtea de Apel Bucureşti a modificat clasificarea şi încadrarea juridică a cazului. Procuratura a propus în rechizitoriu „plasarea analizei juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor în zona de incidenţă a dispoziţiilor Legii nr. 535/2004, privind prevenirea şi combaterea terorismului”, propunere respinsă de Curtea de Apel care-i achită pe inculpaţi şi de tentativa la infracţiunea de „Acţiuni împotriva ordinii constituţionale”, respectiv de instigare la această acţiune.
Curtea l-a condamnat deci pe Beke István Attila la pedeapsa de 11 luni şi 6 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, iar pe Szőcs Zoltán la pedeapsa de 10 luni şi 8 zile închisoare pentru instigare la infracţiunea de „Operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”. În temeiul art. 72 din Codul penal Curtea deduce din pedeapsa principală durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, drept care se constată executată pedepsele aplicate inculpaţilor.
În argumentarea sentinţei judecătorul evidenţiază că mai multe probe, printre care şi declaraţia inculpatului Beke arată că acesta ştia de pericolul reprezentat de petardele încadrate în categoria 2 şi 3 de risc, respectiv era conştient şi de faptul că posesia lor constituie infracţiune.
Alte rticole despre acest subiect:
Liderii radicalilor secui, denunțați de către propriul coleg
Instanța ar vrea pedepse mai grave pentru liderii Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate
Am răsfoit cu luare-aminte dosarul penal al lui Beke István şi Szőcs Zoltán
HVIM este scos în afara legii în contextul unor referiri la Vona Gábor
Un detaliu important al procesului – care după pronunţarea deciziei judecătoreşti devine o consecinţă a lui – este scoaterea în afara legii a Mişcării de Tineret 64 de Comitate. Curtea de Apel face în acest context referiri la fapte cunoscute de opinia publică maghiară în general, începând cu afirmaţia că obiectivul organizaţiei fără statut oficial sau personalitate juridică în România este reinstaurarea Ungariei Mari, şi până la promovarea cultului lui Wass Albert, criminal de război, în ideea că prin cărţile şi renumele lui se poate stârni şi perpetua ura faţă de români.
În ce priveşte cazul Vona contra Ungaria Curtea de Apel Bucureşti citează decizia adoptată în 2013 de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a pronunţat că autorităţile ungare au procedat corect când au scos în afara legii organizaţia Magyar Gárda (Garda Maghiară), o măsură adoptată fără să se încalce drepturile omului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat: „Crearea unui sentiment de nelinişte, în grupuri de cetăţeni, prin actul demonstrării verbale şi vizuale a puterii realizat prin marşuri de intimidare, ca prim paşi în realizarea unei anumite viziuni asupra legii şi ordinii pe care vor să o instituie, îndreptăţesc autorităţile să ia măsuri preventive pentru a proteja democraţia împotriva celor care ameninţă să submineze valorile fundamentale pe baza cărora o societate democratică funcţionează, fără a aştepta subminarea efectivă a acestor valori ori recurgerea la violenţă, statul având dreptul de a acţiona preventiv în cazul în care se stabileşte că o astfel de mişcare a început să ia măsuri concrete în viaţa publică, incompatibile cu standardele Convenţiei şi ale democraţiei”.
Curtea de Apel din Bucureşti „reţine ca pertinentă concluzia procurorului în sensul că activităţile, acţiunile şi manifestările organizate şi/sau desfăşurate pe teritoriul României sub însemnele şi folosind simbolurile Mişcării de Tineret 64 de Comitate – HVIM Ungaria, au avut drept scop promovarea în comunităţile de etnici maghiari din zona Transilvaniei a unor idei, concepţii şi direcţii de acţiune naţionalist-extremiste, plasând organizaţia fără personalitate juridică pe teritoriul României şi asociaţia paravan Oastea Sfântului Ladislau în categoria organizaţiilor cu caracter fascist, rasist şi xenofob, în sensul art. 2 din O. U. G. nr. 31/2002.” În acest context Curtea de Apel precizează: „Totodată se remarcă faptul că sub paravanul păstrării tradiţiilor şi culturii maghiare în rândul comunităţilor de etnici maghiari din România, manifestările culturale, comemorările, spectacolele de muzică şi poezie organizate de membrii HVIM Transilvania sau la care aceştia au participat conţin şi transmit un puternic mesaj antiromânesc.”
„Ţinutul Secuiesc nu e România”
Pentru a dovedi obiectivele iredentiste ale organizaţiei, în text a fost inclus un citat din discursul din 2012 al preşedintelui Consiliului Naţional Secuiesc:
„Pe limba Europei secolului XXI, Autonomia Ţinutului Secuiesc exact asta înseamnă: statut naţional, independent, liber şi legal. Aceste cuvinte să fie motoul luptei noastre pentru autonomie.”
Textul român rezultă din traducerea efectuată la procuratură. Afirmaţia originală este un fragment din comunicatul publicat de preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc în data de 6 ianuarie 2013, sub titlul „Să fie 10 martie Ziua Libertăţii Secuilor!”, şi care se poate citi şi azi pe blogul lui Izsák Balázs, unde textul sună cam aşa:
„Obiectivul Consiliului Naţional Secuiesc este autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, iar acest lucru în discursul Europei secolului XXI înseamnă exact un statut naţional legal, liber şi independent. Să transformăm aceste şase cuvinte, cuvintele lui Jókai Mór în sloganul luptei pentru autonomia Ţinutului Secuiesc!”
Am citat textul românesc din decizia judecătorească şi insistăm asupra subiectului, deoarece pe baza acestor fraze Curtea de Apel a ajuns la concluzia că „deşi în discursul public, opozabil etnicilor români şi autorităţilor naţionale, prin cerinţa autonomiei Ţinutului Secuiesc s-ar urmări obţinerea unei autonomii administrative a regiunii în cadrul statului naţional unitar român, mesajul promovat în rândurile etnicilor maghiari, privitor la acelaşi subiect, este pe deplin sintetizat de discursul preşedintelui Consiliului Naţional al Secuilor.”
Decizia spune în continuare:
„Acelaşi mesaj iredentist este promovat în cadrul taberelor organizate sub egida Asociaţiei Tineretului Maghiar din Transilvania, prin vocea numitei Eva Maria Barki, persoană indezirabilă pe teritoriul României în perioada 1994-1998: a cere autonomia Ţinutului Secuiesc fără modificarea graniţelor înseamnă că maghiarii sunt de acord cu Tratatul de la Trianon.” Cu aceste concluzii decizia judecătorească asociază în mod convingător activitatea HVIM cu mişcarea care vizează autonomia Ţinutului Secuiesc.
József Sándor există oare cu adevărat?
După pronunţarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti, cei doi inculpaţi, Beke István Attila şi Szőcs Zoltán au atacat această hotărâre cu recurs, la fel a procedat şi DIICOT. Procesul va continua la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Următoarea întrunire a curţii, din data de 8 decembrie, poate răspunde la o întrebare care preocupă opinia publică, indiferent de acest caz concret, şi anume importanţa depoziţiei unui martor protejat (colaborator cu identitate protejată).
Rechizitoriul susţine că presupusul complot a fost descoperit de unul dintre membrii HVIM, care a înregistrat discuţiile celor cinci persoane de la întâlnirea respectivă, după care a prezentat înregistrarea autorităţilor. În cursul procesului s-a formulat însă presupunerea că discuţia din 10 octombrie ar fi fost interceptată de SRI fără mandat judecătoresc, şi martorul protejat (colaboratorul cu identitatea protejată), identificat cu numele de cod József Sándor, ar fi de fapt un ofiţer al serviciilor secrete, care la dispoziţia superiorilor săi se pretinde membru HVIM, facilitând astfel folosirea înregistrării ilegale drept probă în proces. Hotărârea în primă instanţă subliniază că nu există dovezi concrete în acest sens, dar că nu există nici probe care să infirme această teorie.
În cadrul etapelor anterioare ale procesului, Beke şi-a exprimat opinia conform căreia martorul protejat ar fi Bandi Szabolcs, cerând Curţii de Apel clarificarea şi a acestui aspect.
Traducere: Mihály Ilona
