Subvențiile agricole ar putea reprezenta adevărata miză a luptelor politice din comună.
Documente cu ștersături, cu multe lipsuri și ilizibile pe alocuri dovedesc lipsa totală de interes cu care primarul comunei Săvădisla, András Tamás Gebe se conformează dispozițiilor legale conform cărora în calitate de funcționar public trebuie să depună anual o declarație de avere.
Cu toate că din declarațiile publice alegătorii își pot crea doar o imagine parțială despre averea primarului, în comună se zvonește că András Tamás Gebe, aflat în funcție din 1992 cu o mică întrerupere, face rost de venituri importante din subvențiile pe care le primește pentru pășunile închiriate.
Cei care cunosc situația din comună ne spun că în lupta pentru mandatele de aleși locali au o deosebită importanță subvențiile provenite de la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA): fermierii care profită în prezent de sistem au tot interesul să se mențină situația politică actuală.
Acesta este motivul pentru care, după ce András Tamás Gebe în primăvară nu a participat la prealegerile organizate de UDMR pentru funcția de primar, ulterior a decis să candideze ca și independent.
[wp_ad_camp_1]
Doi candidați maghiari în cursă
În comuna Săvădisla, cu o populație de 4400 de locuitori în care raportul etnic este de 50%-50% între români și maghiari, candidatul la funcția de primar din partea UDMR este István Asztalos, cel care a câștigat la prealegerile organizate de partid.
Candidatul independent András Tamás Gebe se bazează pe susținerea Partidului Popular Maghiar din Transilvania (PPMT), a Partidului Național Liberal (PNL) și a Partidului Mișcarea Populară (PMP).
În comună mai sunt trei candidați la funcția de primar din partea Partidului Social Democrat (PSD), Alianța USR-PLUS și Partidul Alternativa Dreaptă (PAD), însă aceștia se pot aștepta la un număr redus de voturi.
Să revenim la subvențiile APIA. În comună se vorbește că mare parte din pășunile aflate în proprietatea consiliului local, a bisericilor și a composesoratelor este închiriat de un număr redus de fermieri locali, care obțin venituri considerabile din schema de plată unică pe suprafaţă SAPS.
Cât de mare e afacerea asta?
În martie 2019, Consiliul Local a hotărât să dea în chirie cele 1047 hectare de pășune pe care îi are în proprietate pentru o sumă anuală de cuprinsă între 100 și 300 lei pe hectar (în funcție de zonă și calitatea terenului) către fermierii locali, care dețin un număr de animale conform reglementărilor.
Numai că pe aceste pășuni APIA acordă subvenţii mult mai mari: pe un hectar de pășune un fermier primește anual o sumă cuprinsă între 800 și 1100 lei. (Prima cifră reprezintă o valoare medie comunicată de către un funcționar APIA din județul Mureș, a doua reprezintă suma primită de către un fermier din Săvădisla.)
Prețurile practicate de primărie influențează și preţul pe care o poate solicita o persoană fizică din comună pentru terenurile sale: pentru acestea nu se pot cere mai mulți bani decât oferta primăriei, susțin sursele noastre.
[wp_ad_camp_2]
Primarul și cercul lui restrâns profită
De prețurile mici create în mod artificial profită în primul rând primarul András Tamás Gebe și persoanele care se află în relații apropiate cu el.
Conform informațiilor pe care le deținem, până în anul 2012 și primarul lua în chirie pășuni de la Consiliul Local. Din suprafața de 112,95 hectare de pășuni, pe care le are închiriate în prezent cca. jumătate (55 de hectare) sunt închiriate de la composesoratul local pentru un preț de 60 de euro pe hectar, conform președintelui composesoratului, Enyedi János.
Conform centralizatorului obținut de la APIA pentru aceste pășuni în anul 2019 primarul a primit 170 mii lei (35 mii euro). Conform legii cel care aplică pentru asemenea fonduri este obligat să aibă și animale: de cei cca. 500 de oi aflate în proprietatea primarului se ocupă un fermier numit Bercea Alin.
Familia Bercea are luate în chirie 257 de hectare de teren, parțial de la Consiliul Local, parțial de la localnici, iar veniturile de la APIA însumează 1 milion de RON (210 000 euro). În sat se zvonește că el ar primi și subvenția pentru animale.
L-am căutat pe Bercea Alin care a confirmat că el se ocupă de oile primarului, însă pentru această activitate primește salariu, și a negat faptul că el ar primi subvenția APIA pentru animale. Conform spuselor lui, subvenția APIA este a proprietarului, Tamás Gebe András.
Diferență mare între veniturile declarate și cele reale
Oricum ar fi, în comparație de datele primite la APIA în declarația de avere pe anul 2019 Tamás Gebe András a trecut o sumă mult mai mică, de doar 40 mii lei cu mențiunea „venit animale”.
Această diferență dintre veniturile reale și cele declarate este valabilă din 2016 până în prezent: chiar dacă subvențiile de la APIA în ultimii ani erau în valoare de 170-190 mii lei, primarul declara în mod consecvent doar 35-40 mii lei anual.
Este curios faptul că în anii 2013 și 2014 în declarațiile de avere această sumă este mai mare decât valoarea subvențiilor primite. Nu am reușit să obținem restul declarațiilor de avere, acestea nu sunt încărcate nici pe site-ul ANI, nici pe cel al primăriei.
Conform centralizatorului pus la dispoziția noastră de către APIA, începând cu anul aderării României la Uniunea Europeană (2007) și până în prezent primarul a primit subvenții în valoare de 2 milioane de RON (420 mii euro la cursul din septembrie 2020). Această sumă ajunge la 460 mii euro dacă aplicăm cursul euro mediu din fiecare an din această perioadă.
O altă caracteristică ciudată a acestor declarații de avere îl reprezintă faptul că aceste venituri dispar aparent fără urme: nu se poate spune că averea primarului constând în imobile sau conturi bancare ar crește anual în mod evident datorită acestor sume.
Aici găsiți centralizatorul primit de la APIA și declarațiile de avere >>
Primarul nu socotește, și mai uită
L-am contactat telefonic pe András Tamás Gebe: el s-a eschivat de la un interviu susținând, că “acesta nu este o campanie normală” pentru că “a primit doar denigrări pentru că mai candidează”.
Când i-am comunicat că îl căutăm în legătură cu declarațiile de avere în care nu a trecut veniturile de la APIA, el a răspuns:
“cu APIA așa s-a întâmplat, că veneau banii, dar nu deodată, așa că evident nu știam cât intră, poate că nu am declarat și am uitat. Nu prea am socotit câți bani mi-au intrat.”
[wp_ad_camp_3]
Nici consilierul PPMT nu își declară veniturile de la APIA
Unul dintre aliații și susținătorii lui Tamás Gebe András, István Szilágyi consilier local din partea PPMT a realizat venituri frumoase. Împreună cu cei doi copii ai lui, Szilágyi închiriază în prezent 143 de hectare de teren, o parte de la Consiliul Local. A primit anul trecut subvenţii APIA în valoare totală de 53 mii lei (11 mii euro).
Din anul 2007 până în prezent István Szilágyi și cei doi copii ai lui au încasat în total 618 mii ei (127 mii euro) de la APIA. Cu toate că în declarațiile de avere ale lui Szilágyi István apar în fiecare an câteva mii de lei la rubrica “venituri agricole”, banii de la APIA nu apar nicăieri. Am încercat să îl contactăm telefonic sau prin SMS pe Szilágyi, însă acesta nu ne-a răspuns.
Aici găsiți centralizatorul primit de la APIA și declarațiile de avere >>
Se pare că printre apropiații primarului se regăsește și președintele PNL Finișel, Muntean Dan și soția, Muntean Viorica. Cei doi, din 2013 până în prezent au realizat venituri de 340 mii lei (70 mii euro) din subvenții de la APIA.
Derzsi Alexandru, angajatul primăriei și un fel de mână dreaptă al lui András Tamás Gebe are închiriate 34 de hectare de pășune de la Consiliul Local și de la localnici. Din 2012 a încasat 386 mii lei (80 mii euro) subvenții de la APIA.
Tot angajat al primăriei este și Fărcaş Viorel, politician în PNL, el are închiriate 32 de hectare de pășune, preponderent de la Consiliul Local. Din anul 2012 a obținut 88 mii lei (18 mii euro) fonduri de la APIA.
Informațiile care sunt la dispoziția noastră, cel mai probabil, nu redau în totalitate modul în care András Tamás Gebe și persoanele aflate în jurul lui au profitat de activele comunei Săvădisla. Pentru a putea arăta acest lucru mai clar, ar fi nevoie să dispunem de toate contractele de chirie semnate de Primărie și de toate centralizatoarele de la APIA.
Un lucru însă este cert: veniturile care sunt trecute în declarația de avere al primarului pe departe nu sunt în concordanță cu realitatea, din documentele cu multe informații lipsă încărcate pe site-ul primăriei alegătorii comunei nu își pot crea o imagine de ansamblu.
Poză: András Tamás Gebe primarul comunei Săvădisla din anul 1992 până în prezent, cu excepția unui mandat. Poză: pagina Facebook UDMR județul Cluj