Toate semnele ne indică faptul că guvernul ungar a încredințat sarcina colectării voturilor prin corespondență din Transilvania către două organizații apropiate de politic: Fundației Eurotrans, înființate de UDMR și Centrelor de Democrație, aflate în subordinea Consiliului Național al Maghiarilor din Transilvania.
După pregătiri de câteva luni de zile, UDMR și CNMT s-au setat, săptămâna aceasta, în totalitate, în mod campanie. Analizând activitatea de pe Facebook a politicienilor din cele două organizații, am avut impresia că acești oficiali parcă ar lupta pentru propriile mandate într-o campanie electorală „acerbă”, deși e vorba doar de colectarea voturilor prin corespondență.
După afirmațiile lor, voturile colectate vor fi trimise fie consulatelor din Cluj-Napoca sau Miercurea Ciuc, fie într-o circumscripție electorală din Ungaria. Însă acest lucru e greu de verificat: preluarea plicurilor se face, în majoritatea cazurilor, complet neoficial, votanții primind foarte rar o confirmare de primire și, de regulă, nu primesc niciun fel de confirmare că votul lor a fost pus în urna de vot.
Ajutorul nu e ilegal, însă nu e clar ce acoperă
Legislația din Ungaria permite acest fel de „asistență”. Însă nu definește exact ce acoperă aceasta și care este pragul de la care confidențialitatea votului ar fi încălcată.
Deoarece rolul pe care-l joacă UDMR-ul și CNMT-ul nu este transparent, acesta ridică suspiciunea de manipulare electorală. Cum am și putea considera organizațiile actualmente finanțate de guvernul ungar ca niște intermediari corecți și nepărtinitori, acestea făcând campanie partidului Fidesz în ultimele luni și ale căror lideri nu își ascund nicio secundă opțiunea politică?
Este important de subliniat că, în prezent, nu avem dovezi că în birourile Eurotrans sau în rețeaua de Centre de Democrație (Demokrácia Központok) s-ar petrece o fraudare organizată a alegerilor. Situațiile suspecte care ne-au ajuns la cunoștință în contextul votului prin corespondență nu sunt corelate neapărat cu oricare din aceste organizații, fiind, mai degrabă, niște abuzuri comise din prea mult zel.
Totodată, pe lângă UDMR și CNMT, mai există numeroase alte organizații sau persoane fizice care colectează voturile prin corespondență. Se întâmplă destul de des ca, în sate, voturile să fie predate la parohii, ori vreun vecin le duce la consulat. În regiunea Trei Scaune, de exemplu, lanțul de magazine Bertis s-a implicat în colectare: voturile pot fi predate la casele de marcat.
La Centrele de Democrație au ajuns câteva zeci de voturi
Schimbarea față de alegerile parlamentare de acum patru ani este că majoritatea alegătorilor nu mai solicită plicurile cu voturi să fie expediate la adresa Fundației Eurotrans și a Centrelor de Democrație.
„Anul acesta, au sosit câteva zeci de plicuri la câteva din birourile noastre, la solicitarea alegătorilor, cele mai multe fiind transmise mai departe. Desigur, aceștia ne-au lăsat și datele de contact, astfel îi putem anunța. În prezent, din acest total, mai sunt doar două plicuri care își așteaptă titularii în birourile noastre” – a răspuns întrebării noastre Krisztina Sándor, directorul executiv al CNMT. Fundația Eurotrans ne-a răspuns la această întrebare doar că, la adresele lor, nu au sosit plicuri.
Consulatele comunică extrem puțin
În timp ce în Transilvania toată lumea adună cu zel voturile prin corespondență, și de multe ori, alegătorilor li se cere, în mod expres, să nu ducă plicurile la consulate, consulatele din Cluj-Napoca și din Miercurea Ciuc comunică extrem de puțin pe Facebook. În momentul elaborării acestui articol, acestea aveau 1-2 campanii plătite cu informațiile electorale generale.
Informația conform căreia voturile prin corespondență se pot depune personal și la consulate apare pe pagina lor, însă nu în mod accentuat. Postările trebuie derulate în jos și citite cu atenție pentru a găsi această informație. Este ciudat, deoarece cel mai sigur mod de a vota îl reprezintă depunerea personală a voturilor în urnele de vot de la consulate.
Consulatul General din Miercurea Ciuc a cheltuit de anul trecut, din decembrie, circa 14,4 mii lei (2900 euro) pentru anunțuri pe Facebook. Anunțurile electorale au apărut doar din luna februarie. Consulatul General din Cluj-Napoca a cheltuit cu anunțurile, în aceeași perioadă, aproape 11,8 mii lei (2385 euro), campaniile publicitare fiind lansate tot în luna februarie.
Departamentul de presă din cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Ungaria ne-a răspuns succint la întrebările pe care le-am transmis consulatelor. Iată ce am aflat despre comunicările de pe Facebook:
„Prin conținutul informațiilor de pe platformele disponibile și prin distribuirea acestora, reprezentanțele noastre din străinătate atrag atenția alegătorilor asupra tuturor posibilităților pe care le au la îndemână, prin intermediul cărora voturile prin corespondență pot ajunge la timp la Biroul Electoral Central.”
Acum e rândul maghiarilor din Transilvania să își exprime recunoștința
Spre deosebire la consulatele generale, cele două organizații care și-au adus concursul la procesul simplificat de obținere a cetățeniei maghiare și anume, Fundația Eurotrans, apropiată UDMR, respectiv rețeaua Centrelor de Democrație, coordonate de CNMT, au început campania de anul trecut din toamnă. Inițial, au îndemnat maghiarii transilvăneni să se înregistreze și să își actualizeze datele, după care, după termenul limită de înregistrare, adică după 9 martie și după sosirea plicurilor, acestea au început să colecteze voturile prin corespondență.
Prin clipurile publicitare publicate, Fundația Eurotrans nu încearcă nici măcar să dea impresia că ar contribui la derularea alegerilor ca organizație independentă. Marea majoritate a reclamelor sugerează că interesul maghiarimii din Transilvania este ca actualul guvern să-și poată continua activitatea. Numeroase materiale de campanie fac referire la finanțările din Ungaria, menționând că acum e rândul maghiarilor din Transilvania să ajute guvernul maghiar.
În timp ce numele Ministrului de Externe, Péter Szijjártó, și al altor membri ai cabinetului ungar figurează adesea în anunțuri, opoziția apare doar în context negativ, dacă chiar apare.
Fundația Eurotrans a publicat, în ultimele 3 luni, 247 de anunțuri, în valoare totală de 23,7 mii lei (4770 euro). Circa jumătate din această sumă, adică 10,7 mii lei (2160 euro), a fost cheltuită în ultima lună pe 119 anunțuri. Dar costul total al campaniei e, cu siguranță, mult mai mare: realizarea filmelor și a materialelor publicitare nu pare a fi deloc ieftină.
Campania Centrelor de Democrație a fost mai modestă decât campania Eurotrans
Prezența pe Facebook a Centrelor de Democrație, coordonate de Consiliul Național al Maghiarilor din Transilvania, aflat în opoziție cu UDMR, este mult mai modestă. Acestea au cheltuit pe publicitate, în ultimele 3 luni, suma de 3,65 mii lei (740 euro), anunțuri printre care se numără să campania pentru ajutorarea refugiaților din Ucraina și alte proiecte mai mici.
Centrele de Democrație pot mobiliza, evident, mai puține resurse, decât Fundația Eurotrans. În timp ce aceasta din urmă face publicitate cu spoturi de calitate impecabilă, materialele video ale Centrelor de Democrație sunt montate din materiale de știri, majoritatea materialelor publicitare având grafică simplă și nu menționează nici pe membrii guvernului ungar.
Prezența online este, desigur, importantă, dar colectarea voturilor prin corespondență nu se face pe Facebook. O parte importantă din activitate este asumată de angajații Fundației Eurotrans, respectiv ai Centrelor de Democrație în birourile teritoriale ale celor două organizații. Dacă aruncăm o privire mai îndeaproape pe aceste birouri, ne vom da seama de ce figurează Fundația Eurotrans și UDMR-ul ca o singură entitate în multe anunțuri.
În același spațiu cu partidele
Deși UDMR și Fundația Eurotrans sunt persoane juridice separate, acestea sunt, de fapt, aceeași organizație. Fundația Eurotrans a fost înființată de UDMR, Zoltán Nagy fiind președintele consiliului director. El este dealtfel șeful de cabinet al lui Hunor Kelemen, președintele UDMR. Birourile se află, în majoritatea cazurilor, la adresele organizațiilor teritoriale UDMR.
Adică, angajații Eurotrans și ai UDMR din teritoriu, lucrează în același spații. Întrebarea se pune cum se poate disocia activitatea civilă de cea politică pe perioada unei campanii electorale. Situația este similară și în cazul birourilor Centrelor de Democrație, aflate în coordonarea Consiliului Național al Maghiarilor din Transilvania: aceste birouri sunt, în același timp, sediile teritoriale ale Partidului Popular Maghiar din Transilvania.
Modul în care converg aceste organizații este evident și din circulara pe care a reușit să o obțină Átlátszó Erdély, trimisă de un politician UDMR din Cluj, în data de 28 martie. Prin aceasta, și-a încurajat colegii să „ia lucrurile în serios”, deoarece au reuși să colecteze abia 40% din numărul de voturi pe care îl colectaseră cu patru ani în urmă. „Nu le dați nici preotului, nu le duceți nici la consulat! Să ajungă la UDMR-ul din județ!” – scrie în circulară.
Cu o zi mai târziu, în data de 29 martie, a fost trimis un nou mesaj, un SMS cu laude: „Vă mulțumesc pentru munca depusă! De azi, suntem la 60%. (…) În ziua ce ne-a rămas, nici un vot să nu rămână în județ. (…) La treabă!”
SMS-ul este real, dar nu există o normă care trebuie realizată
Géza Antal, președintele executiv al UDMR Cluj, a confirmat, la cererea noastră, că, într-adevăr, au fost trimise asemenea mesaje, acestea fiind adresate oficialilor aleși din cadrul UDMR respectiv organelor interne de conducere.
L-am întrebat, de asemenea, dacă există vreo normă pe care UDMR-ul județean trebuie să o realizeze în ceea ce privește colectarea voturilor prin corespondență, iar dacă există, cine a stabilit norma respectivă. Antal susține că nu există vreo normă care ar fi fost stabilită UDMR-ului Cluj în privința alegerilor.
Constrângerea de realizare a normei se vede nu doar pe mobilizare. Funcționarii UDMR și CNMT se pozează cu plăcere cu plicurile colectate de angajați sau adunate în urnele de vot de la consulate.
Nu există normă, dar există un număr-țintă
Am întrebat de normă și la Eurotrans, și la CNMT. Eurotrans răspunde: „Nu avem un număr prestabilit. În 2018, am ajutat circa 100.000 de persoane să și returneze voturile și să își completeze plicurile. Am trimis toate voturile, fără excepție, la Consulatele Generale sau către circumscripțiile electorale din Ungaria, din apropierea graniței. Oamenii au nevoie de acest ajutor; ne așteptăm ca anul acesta numărul să fie mai mare.”
„Nu există un număr prestabilit de vreo parte din exterior; această activitate nici nu poate fi normată, deoarece există mai multe posibilități de returnare a voturilor. Utilizăm numere-țintă pentru organizarea activității noastre, deoarece aceasta e mai eficientă așa, dar aceste numere ne ajută doar la procesele interne, influențându-le doar pe acestea.” – a spus CNMT.
Cele două rețele de birouri funcționează din finanțări anuale de 250-400 milioane forinți
Fundația Eurotrans, respectiv Centrele de Democrație funcționează cu finanțarea guvernului ungar, mai exact, a Cabinetului Primului Ministru. Le-am solicitat contractele și deconturile printr-o solicitare de informații publice. Cabinetul a dat curs, parțial cererii noastre: nu ne-a trimis actele, însă ne-a dat posibilitatea de a le consulta și de a lua notițe.
Începând din 2017, Fundația Eurotrans a beneficiat anual de câte o finanțare între 250 și 400 milioane forinți (680 mii-1 milion euro) din partea Cabinetului Primului Ministru și din partea Fondului Bethlen Gábor. Fundația avea, în 2020, 71 de angajați, iar cea mai mare parte a finanțării a reprezentat-o cheltuielile salariale. Spre exemplu, în 2020, și-au propus să cheltuiască suma de 212 milioane forinți (578 mii euro) în acest scop, pentru cheltuielile materiale alocându-se, în buget, suma de 120 milioane de forinți (320 mii euro).
Asociația CNMT a beneficiat de o finanțare aproximativ similară: din 2017, cuantumul finanțările primite de la Cabinetul Primului Ministru se situează în intervalul 250-400 milioane forinți (680 mii-1 milion euro). Este important de menționat că ambele organizații contribuie la procesul de întocmire a dosarelor de obținere a cetățeniei încă de la începutul procesului de acordare simplificată a dublei cetățenii (2012).
Conform ultimului bilanț public al Asociației CNMT, aceasta avea 53 de angajați. Din planurile financiare, reiese că cheltuielile salariale reprezintă cea mai mare parte din cheltuielile asociației: în 2020, a fost alocată suma de 179 milioane de forinți (486 mii euro) în acest scop, cheltuielile materiale reprezentând 62 milioane forinți (168 mii euro).
Predarea plicurilor se face, în mare parte, pe încredere
Nu ne este clar dacă persoanele care își predau plicurile cu votul la birourile Eurotrans sau la Centrele de Democrație primesc sau nu vreo confirmare de primire. Cum sunt informați votanții că votul lor a fost predat sau că a ajuns la un consulat sau la Biroul Electoral Central?
„Dacă au nevoie de confirmare de primire, desigur, vor primi. Însă e atipic, deoarece oamenii au încredere în fundație și-n angajații ei, iar cei care ne predau plicurile sunt siguri că noi le vom transmite la timp către Consulatele Generale. În cazul în care alegătorul ne dă numărul de telefon în momentul predării plicului, noi îl informăm prin SMS cu privire la predarea acestuia” – a răspuns întrebării noastre biroul de presă al Fundației Eurotrans.
La întrebarea noastră legată de confirmările de primire, Krisztina Sándor, directorul executiv al CNMT ne-a scris următoarele: „Nu primesc nici confirmare de primire și nici confirmare de primire în momentul transmiterii votului lor către oricare din Consulate. La fel ca poșta care nu asigură acest serviciu celor care își aruncă plicul în cutia poștală.”
Cum este asigurată confidențialitatea votului?
Ce fel de instrucțiuni primesc mai exact angajații care colectează voturile prin corespondență? În situația în care un alegător mai în vârstă le cere angajaților să-l ajute cu completarea formularelor, cum se asigură confidențialitatea votului? – am întrebat de la Fundația Eurotrans și de la CNMT.
„Angajații noștri îi ajută la introducerea documentelor în plic și la completarea declarației de identificare. Le cerem oamenilor să își completeze buletinul de vot acasă. Plicul conținând votul este preluat fiind deja închis în plicul din interior.” – a afirmat Eurotrans.
„Angajații noștri îi pot asista și îi asistă pe solicitanți doar la completarea declarației de identificare și la introducerea documentelor în plic. Dacă vine vreun alegător cu buletinul de vot necompletat sau cu „buletinul de referendum” necompletat, îl poftim într-un spațiu special amenajat sau într-un colț și să voteze efectiv acolo.
De asemenea, marea majoritate a publicului ni se adresează doar pentru a returna plicul cu votul, deci vine la noi cu buletinele completate și cu pachetul închis. De asemenea, ghidăm multe persoane cu privire la formularele care se introduc în plicul mai mic sau mai mare, fiindcă și în anii trecuți, au existat multe voturi anulate din această cauză.” – a spus Krisztina Sándor.
Să nu-l ducă la Consulatul General nici dacă acesta e la 180 m de biroul Eurotrans
Este bătător la ochi că în comunicatele oficiale se subliniază, peste tot, că plicurile trebuie duse la Fundația Eurotrans sau la Centrele de Democrație. Abia dacă apare pe undeva informația că alegătorii au posibilitatea să-și ducă plicurile la Consulatele din Cluj-Napoca sau Miercurea Ciuc și să-l pună acolo în urnele de vot.
În Cluj-Napoca, spre exemplu, biroul Fundației Eurotrans se află pe strada Iuliu Maniu la nr. 2, la exact 180 m de Consulatul General. În ciuda acestui fapt, Fundația Eurotrans le-a cerut alegătorilor să ducă voturile la ei și nu la consulat.
Predarea personală este importantă, deoarece eventuala fraudare este mai probabilă dacă numărul intermediarilor pe la care trece votul de a alegător la Biroul Electoral Central este mai mare.
„(…) În comunicările online ale Fundației Eurotrans, este o prioritate ca cei care nu sunt siguri de ei să ne ceară ajutorul la completarea corectă de declarației de identificare și pentru introducerea corectă a formularelor în plic, respectiv noi ne angajăm să trimitem voturile mai departe la reprezentanțele diplomatice până la termenul stabilit. Cu excepția locuitorilor din Miercurea Ciuc și din Cluj-Napoca, este mai puțin probabil ca oamenii să se deplaseze chiar sute de kilometri pentru a-și depune personal voturile. De aceea, de la Satu Mare, până la Târgu Mureș și Hunedoara, oamenii vor apela la colegii noștri.” – a răspuns Fundația Eurotrans, la întrebarea noastră.
„Marea majoritate a celor care ne contactează, nu ne contactează de la Cluj-Napoca sau din Miercurea Ciuc, astfel, pentru ei, predarea personală a votului la consulate nu este o opțiune. De aceea, prin posibilitățile noastre modeste de comunicare, dorim să oferim informații pentru marea majoritate a alegătorilor. Nu le recomandăm defel alegătorilor din Transilvania returnarea prin poștă a voturilor, în special, pentru că voturile trebuie să ajungă la Biroul Electoral Central din Budapesta până în ziua alegerilor (…) Predarea acestora la consulate ni se pare cea mai sigură metodă și noi, la rândul nostru, ducem de la birourile noastre plicurile colectate la aceste reprezentanțe” – a afirmat la rândul ei Krisztina Sándor.
Traducere: Szász Auguszta
Foto prima pagină: un angajat al UDMR duce buletine de vot la Consulatul General al Ungariei din Cluj. Sursa foto: pagina Facebook al UDMR din Cluj
Acest material face parte din proiectul de monitorizare al alegerilor parlamentare din aprilie 2022 din Ungaria. Proiectul a fost finanțat în parte de către Investigative Journalism Europe (IJ4EU) respectiv printr-un grant al Departamentului de Stat al S.U.A. Opiniile, constatările şi concluziile prezentate în această lucrare sunt ale autorului/autorilor şi nu le reflectă neapărat pe cele ale Departamentului de Stat al S.U.A.