Primul film documentar românesc, care prezintă activitatea din Transilvania a organizaţiei denumite Mişcarea Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate, şterge cu nonşalanţă graniţele dintre eforturile de a obţine autonomie teritorială şi separatism. Filmul creat în cadrul RISE Project trebuie totuşi vizionat, în mod obligatoriu, deoarece ne oferă o imagine fidelă despre cum se văd radicalii maghiari sau manifestările în favoarea autonomiei, în oglindă bucureşteană.
RISE Project, comunitatea de jurnalişti, programatori şi activişti care investighează crima organizată şi corupţia din România a prezentat în trecutul recent documentarul intitulat „Autonomie şi petarde”, care se ocupă de HVIM, adică Mişcarea Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate. Este vorba de o premieră absolută, cum jurnaliştii români nu realizaseră niciodată vreun film documentar despre radicalii maghiari din Transilvania. Dar acest lucru nu este singurul motiv pentru care subiectul merită un articol mai amplu.
Înainte de toate, trebuie să clarific rolul meu în realizarea documentarului, născut de altfel în cadrul unei colaborări dintre Átlátszó şi RISE Project – obiectivul proiectului finanţat de Open Society Foundations fiind de a evalua şi prezenta mişcările radicale din regiune.
Jurnaliştii de la RISE Project m-au contactat în repetate rânduri în calitatea mea de jurnalist care cunoaşte în profunzime comunitatea maghiară din Transilvania şi mişcările radicale de aici, iar eu am încercat de fiecare dată să le ofer informaţii utile, detaliind diferitele aspecte din spatele unor întâmplări, servindu-i ca un fel de consilier, dar uneori şi ca ghid sau traducător şi interpret.
Însă nu aveam nicio posibilitate de a urmări sau influenţa redactarea materialului, nu am nimic de-a face cu principalele afirmaţii formulate în documentar, pe care l-am văzut şi eu doar după publicare. Din acest motiv cred că am dreptul, ba chiar obligaţia de a scrie despre el.
Nu există mari descoperiri
La nivelul conţinutului de informaţii filmul nu prea oferă nicio noutate faţă de articolele publicate pe Átlátszó, Átlátszó Erdély, RISE Project, respectiv faţă de acuzaţiile oficiale care s-au dat publicităţii de atunci. (Singura excepţie fiind poate în a doua parte, unde se conturează unele detalii legate de posibilele conexiuni cu Rusia – dar despre acestea voi vorbi mai târziu.)
Lipsa descoperirilor cruciale nu mi se pare o problemă – mai ales că filmul documentar de 20 de minute vizează în primul rând prezentarea Mişcării Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate.
Importanţa deosebită a acestui documentar nu se datorează informaţiilor concrete, ci constă mai ales în faptul că perspectiva filmului va determina, cred eu, opinia publică, precum şi atitudinea adoptată de oficialităţile bucureştene faţă de mişcările radicale maghiare sau chiar faţă de problematica autonomiei.
Ziua Libertăţii Secuieşti, autonomie, bătaie
Filmul începe cu un eveniment organizat în 2014 de Consiliul Naţional Secuiesc: Ziua Libertăţii Secuieşti, devenită notorie datorită conflictului dintre membrii Mişcării Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate şi jandarmerie. Conform naratorului „cântecele paşnice se transformă în scurt timp în lozinci pentru autonomie, iar membrii grupării (Mişcării Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate, nota red.) se iau la bătaie cu jandarmii”.
Între timp vedem cum cineva împunge un jandram cu băţul steagului cu simbolurile comitatelor, iar în clipele care urmează Szőcs Zoltán, preşedintele HVIM urlă: „Te omor! Te omor!”
Imediat după aceea se afirmă că „aceşti tineri secui duc mai departe […] convingerea că Transilvania trebuie administrată de la Budapesta, şi nu de Bucureşti”, în timp ce pe ecran vedem harta Ungariei şi a teritoriilor pierdute de Ungaria după tratatele de pace. În imaginile următoare un grup de tineri scandează: „Ţinutul Secuiesc nu este România!”
În mai puţin de 20 de secunde documentarul reuşeşte să şteargă complet (şi foarte eficient!) orice distincţie între o manifestare paşnică de la Târgu Mureş şi demonstraţia violentă desfăşurată de un grup micuţ din cadrul Mişcării Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate, între demersurile pentru autonomie şi separatism / retrasarea graniţelor cum erau dinaintea Tratatului de la Trianon.
Şi cu toate că este cât se poate de clar că realizatorii filmului au ignorat orice detaliu sau nuanţă în creaţia lor, eu nu pe ei îi acuz pentru asta în primul rând, deoarece se prea poate că pentru un ochi neavizat manifestările Zilei Libertăţii Secuieşti transmit tocmai acest mesaj.
Articolul original în limba maghiară:
S-au disociat sau delimitat vreodată organizatorii de HVIM?
Eu nu mi-aduc aminte ca organizatorii manifestărilor de la Târgu Mureş să se fi disociat de Mişcarea Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate. Nici aşa numita „mişcare naţională” n-a făcut niciodată nimic pentru a clarifica odată pentru totdeauna şi în ochii populaţiei majoritare din România: în dezbaterile care privesc autonomia teritorială radicalii care visează despre revizuirea graniţelor de stat nu pot avea niciun cuvânt de spus.
Din câte mi-amintesc, doar la manifestările din Cluj s-a întâmplat ca organizatorii evenimentului din 15 martie să-i roage pe jandarmi să-i înlăture din mulţimea paşnică pe tinerii care fluturau steaguri cu însemnele arpadiene.
Dar să ne întoarcem la documentarul care a listat şi preocupările celor din gruparea HVIM, şi anume: conferinţe organizate pe tema autonomiei, tabere paramilitare şi comemorările eroilor maghiari căzuţi în războaie. Acum aş vrea să scriu că ar fi vorba de o exagerare şi distorsiune voită, dar n-o pot face: dacă un neavizat trece în revistă activitatea de până acum a Mişcării Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate, va avea cam această impresie despre ea.
Dacă toate acestea n-ar fi de ajuns, îngrijorarea populaţiei majoritare faţă de autonomie este sporită şi de interviul cu unul dintre conducătorii HVIM, unde Szőcs Csongor face afirmaţia clară şi fără echivoc că autonomia Ţinutului Secuiesc ar fi doar primul pas spre reconstituirea Ungariei Mari.
Întăreşte prejudecăţile
În acest moment putem fi siguri că strădaniile care vizează autonomia Ţinutului Secuiesc trezesc suspiciuni în sufletul spectatorului român, oricât de raţional, deschis la minte ar fi şi oricât de multă bună-credinţă ar avea de altfel. Şi trebuie să precizăm şi că cei mai mulţi dintre spectatori nici nu sunt foarte deschişi, nici nu gândesc neapărat raţional. Documentarul contribuie la accentuarea prejudecăţilor legate de autonomia Ţinutului Secuiesc, şi o face în aşa fel, încât toate afirmaţiile din film se bazează pe interviurile prezentate, pe înregistrări cu valoare documentară.
Concluzia? Orice alianţă sau asociere cu mişcările radicale va însemna sărutul morţii pentru cerinţele oricât de îndreptăţite ale maghiarimii din Transilvania, fie vorba de autonomie, de retrocedarea bunurilor imobiliare sau de orice problemă judiciară. Toate acestea pot fi refuzate chiar şi la nivelul discuţiilor, cu suspiciunea că ar servi unui scop nedeclarat, cum ar fi separatismul sau retrasarea graniţelor.
Trebuie menţionat şi că societatea maghiară din Transilvania, diferitele instituţii de aici nu doar trec cu vederea activitatea HVIM, ci chiar o sprijină, activiştii grupării desfăşoară adesea voluntariat la diferite campanii politice sau lucrează în sânul bisericilor şi al organizaţiilor civile. Principiile radicaliste sunt integrate adânc în însăşi structura societăţii maghiare din Transilvania.
Convorbiri telefonice citate în detaliu
Realizatorii filmului citează pe îndelete din documentele în care DIICOT acuză doi lideri HVIM, pe Beke István şi Szőcs Zoltán, că ar fi plănuit detonarea unei bombe artizanale la o paradă oficială organizată cu ocazia sărbătorii naţionale a României, 1 decembrie.
Acuzaţia procuraturii este bazată în primul rând pe nişte convorbiri telefonice, înregistrate de SRI, şi din care reiese că această explozie ar fi fost doar un fel de test în pregătirea unei acţiuni mult mai ample şi mai spectaculoase care ar fi vizat aruncarea în aer a conductelor de gaze care trec prin Ţinutul Secuiesc.
Deşi transcrierile în limba română ale acestor convorbiri sunt accesibile publicului, procurorii încă n-au publicat înregistrările originale ale acestor convorbiri în limba maghiară. Unii sunt de părere că acestea nici nu există, alţii suspectează (şi nu fără temei) că în cursul traducerii lor s-ar fi făcut unele greşeli.
Ţin să menţionez că şi eu am putut constata elanul cu care cei din HVIM fac declaraţii exagerate, dorind să se întreacă unii pe alţii în cuvinte mari sau în farse. Tocmai din aceste motive nu sunt convins dacă acele convorbiri s-ar referi la planuri reale, sau înseamnă doar idei teribiliste, eventual glume proaste ca între prieteni (despre îndoielile mele legate de acest subiect am mai scris de altfel).
Filieră rusească scoasă din pălărie
Partea cea mai problematică a documentarului – şi cea mai periculoasă din punctul de vedere al maghiarimii din Transilvania – se referă la aşa numita filieră rusească. Tot pe baza unor convorbiri telefonice interceptate, RISE susţine că HVIM ar încerca să obţină finanţări pentru acţiunile grupării din surse de finanţare din Moscova.
Posibilitatea unor contacte cu ruşii apare într-o convorbire de-a lui Szőcs Zoltán cu o figură destul de îndoielnică, din Elveţia: Sebestyén Teleki István. Conducătorul Mişcării Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate întreabă dacă ruşii ar fi dispuşi să contribuie la finanţarea acţiunilor grupării, iar Sebestyén răspunde pozitiv, precizând că mai întâi ar trebui să se consolideze „o organizaţie puternică, care să şi arate ceva”.
În documentar se acordă spaţiu considerabil unor contacte ruseşti ale principalului aliat al HVIM, partidul Jobbik (Alianţa Tinerilor de Dreapta – Mişcarea pentru o Ungarie mai bună): se vorbeşte despre participarea lui Vona Gábor la o conferinţă în compania principalului ideolog din Kremlin, Aleksandr Dughin, se detaliază acuzaţiile de spionaj aduse lui Kovács Béla, respectiv se discută prezenţa în calitate de „observatori” a politicienilor din Jobbik la „referendumurile” organizate de Moscova în Ucraina de Est.
Trebuie să recunoaştem că nu ştim prea multe despre contactele ruseşti ale partidului Jobbik. Şi avem şi mai puţine informaţii concrete care să ateste dacă, dincolo de declaraţiile pro-ruse, Mişcarea Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate ar fi încercat să contacteze pe cineva din Rusia, şi dacă aceste încercări s-ar fi soldat cu succes sau nu.
Un articol publicat în trecutul nu prea îndepărtat a menţionat întâlnirea celor de la HVIM din Transilvania cu Mişcarea Naţional Democrată, o organizaţie pro-rusă din Republica Moldova, dar nu se ştie exact ce implicaţii putea să aibă această întâlnire, respectiv în ce şi cum s-a concretizat acel „contract frăţesc”.
În tot acest context nu ni se pare o idee prea strălucită să se vorbească despre o posibilă filieră rusească, mai ales atât de amplu şi detaliat, asociind-o cu subiectul documentarului – datorită principiului vaselor comunicante, un spectator de rând ar putea să rămână cu convingerea că în spatele eforturilor depuse de maghiarimea din Transilvania pentru autonomie, în spatele mişcărilor radicale se află interese politice ruseşti.
Iar dacă această convingere se răspândeşte în opinia publică, în rândul populaţiei majoritare din România, atunci în situaţia geopolitică actuală noi am cam păţit-o.
Traducere: Mihály Ilona
