Ajungând la punctul de trecere al frontierei de la Sighetu Marmației, ne izbește un calm surprinzător. Nu e coadă la punctul de trecere, vin mașini din când în când, la fel și pietoni cărând bagaje mai mici. Câțiva oameni discută în fața pizzeriei „La vamă”: acest colț pare să fie un punct de întâlnire obișnuit pentru cei care trec frecvent frontiera.
O femeie își aranjează hainele în valiză: pleacă undeva sau poate tocmai a sosit. Ne gândim că nu e nimic de văzut aici când observăm deodată punctele de ajutor din spatele pizzeriei. Nici acolo nu e prea multă mișcare, personalul Serviciului de Ajutor Maltez și Salvați Copiii îmbrăcați în hanorace roșii discută ceva în fața containerelor.
Ajutorul entuziast, dar haotic e de domeniul trecutului
Containerul maltez ne așteaptă: este plăcut să fim la căldură și la adăpost de vântul aspru de toamnă. Refugiații ucraineni sunt primiți aici cu apă potabilă, gustări, ceai cald, mese calde ocazionale și produse esențiale pentru bebeluși, însă numărul lor a scăzut în ultimele luni, sosind nu mai mult zece-douăzeci pe zi.
Potrivit poliției de frontieră, la începutul războiului, numărul refugiaților care au trecut prin punctul de trecere a frontierei de la Sighetu Marmației a ajuns la 5.000 în 24 de ore. Cel mai mare număr de persoane au trecut din Ucraina pe la vama Siret, cu un număr record de 8.000 în 24 de ore.
Astăzi, nu mai e nici urmă a haosului inițial. Starea de alertă și așteptarea au devenit normale, obișnuite, toată lumea știe ce are de făcut. Ceea ce rămâne neschimbat este faptul că personalul și voluntarii ONG-urilor încearcă în continuare să facă tot posibilul și să găsească soluții la situații neașteptate: nu știi niciodată câți oameni se vor prezenta.
Adesea e nevoie doar de o vorbă bună
Stăm de vorbă cu personalul Serviciului de Ajutor Maltez la o ceașcă de ceai fierbinte. Curând devine evident că containerul a fost o locație cheie pentru ei în ultimii doi ani. În primele zile, au ajutat la graniță zi și noapte, dormind doar câteva ore pe zi.
Deși vin din ce în ce mai puțini oameni, există încă multe de făcut. De exemplu, pachetele de ajutor sunt livrate în mod regulat peste graniță, iar oamenii din partea ucraineană a frontierei vizitează adesea containerele de pe partea română. De asemenea, aceștia păstrează legătura cu refugiații care au rămas în Sighetu Marmației, care se întorc adesea la containere dacă au nevoie de ceva sau dacă vor doar să stea de vorbă.
În timp ce stăm în container și ascultăm poveștile voluntarilor Serviciului Maltez, de cealaltă parte a graniței se aude sirena de raid aerian. Este un sunet neașteptat de strident, iar noi ne liniștim puțin. Personalul de la organizația caritabilă nu mai este surprins: înainte era un sunet obișnuit, chiar și în oraș, probabil testau sirena sau dădeau alarma la decolarea unui avion. Oamenii sunt prea obișnuiți cu sunetul sirenei: există temerea că, dacă ar apărea o problemă reală, nu vor reacționa la timp.
Oamenii pleacă, poveștile rămân
Auzim povești sensibile despre întâlniri, despre oameni de care nu știu nimic de când au plecat din oraș.
„Îmi amintesc că a venit o mamă cu două fetițe care nu aveau decât câte un rucsac mic fiecare. Am întrebat ce s-a întâmplat? După ce s-au liniștit puțin, mama a început să vorbească: era în drum spre grădiniță cu fetițele când a început bombardamentul. S-au îndreptat imediat spre gară și s-au urcat în primul tren care le-a adus aproape de graniță. Au ajuns la Sighetu Marmației, așa cum plecaseră dimineața spre grădiniță: o mamă cu cele două fetițe și ghiozdanele în spate” – și-a amintit Iulia Stan, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontieră Sighetu Marmației.
Dintre voluntarii maltezi, Mihaela, care îi ajută pe refugiați în calitate de traducător de ucraineană, și-a asumat chiar și rolul de nașă: o fetiță de 11 ani, Sofia, i-a cerut acest lucru. Preotul greco-catolic ucrainean din localitate, Vasile Colopelnic, ne arată entuziasmat fotografiile de la botez. Sofia a venit din Donețk cu tatăl său căruia i-au permis să treacă frontiera din cauza afecțiunii de care suferea. Recent și aceștia au părăsit orașul, nu se știe ce s-a întâmplat cu ei de atunci.
Potrivit preotului, rămân în Sighetu Marmației doar cei care nu au unde să se ducă sau care au legături pe aici. Aceștia sunt descurajați să rămână și de faptul că, fiind un oraș mic, oportunitățile de trai sunt puține. Mulți au rămas și în localitățile de frontieră din Ucraina, unde sunt destul de în siguranță fără să fie nevoiți să își părăsească țara.
Vrea să învețe pentru a putea duce cunoștințele înapoi în Ucraina.
Intră în container un tânăr vesel pe nume Vania. A sosit în vară din orașul Kropivnitsky din centrul Ucrainei și locuiește în prezent cu familia unui prieten comun în Sighetu Marmației. Vania a plecat din țară în parte pentru că urmează să ajungă la vârsta încorporabilă peste un an, lăsându-și familia în urmă în Ucraina.
Când a izbucnit războiul, Vania și familia sa s-au mutat din apartamentul lor extrem de periculos de la etajul 9 la fratele mamei sale. Aici, în timpul raidurilor aeriene, s-au refugiat în pivniță, unde au sărbătorit și ziua de naștere a mamei sale. Așteptarea a devenit un eveniment zilnic, dar viața nu s-a oprit niciodată.
„M-am simțit obligată să o protejez pe sora mea de depresie. Am preferat să mă joc cu ea decât să fiu cu știrile la zi. Avea doar 12 ani la acea vreme. Bineînțeles că și eu m-am simțit rău la început, eram paralizat, simțeam că pot muri în orice zi.” – spune Vania.
Cursurile au continuat online: din fericire, ne-am învățat cu ele în timpul pandemiei. Vania învață și face sport pentru a uita de dificultățile zilnice și pentru a-și continua studiile la universitate, acesta fiind unul dintre motivele pentru care a decis să părăsească țara. Pe lângă învățământul online din Ucraina, el studiază în prezent la Liceul ucrainean din Sighetu Marmației, deoarece e mai ușor să intre la universitate cu o diplomă românească.
Nu au unde se întoarce
De asemenea, întâlnim o mamă și o fiică în container: Nelia 73 de ani, Alyona 31 de ani. Au pierdut totul în război. Din cauza unui accident mai vechi Alyona a rămas imobilizată în scaun cu rotile. Ele speră că în curând va fi înscrisă într-un program care să o ajute să își dezvolte abilitățile motorii, iar între timp ar putea să îi facă rost de un scaun cu rotile electric.
Nelia și Alyona sunt însoțite de un bărbat, Iuri. Acesta are 70 de ani și vine din Herson, raion pe care rușii îl ocupaseră deja în primele zile ale războiului. Nu mai are nicio speranță de a se întoarce vreodată acasă: soldații ruși locuiesc acum în apartamentul său. Yuri a locuit luni de zile în orașul ocupat și povestește pe larg despre cum este să trăiești într-o lume în care soldații pot face ce vor cu civilii.
În timpul evadării sale, a trebuit să traverseze linia frontului: la diferite puncte de control, soldații i-au dezbrăcat pe toți în mod repetat. „Au spus că sunt în căutarea unor tatuaje naziste. Dacă au găsit simboluri ucrainene pe cineva, îl săltau. Dacă aș fi rămas, nu cred că aș fi supraviețuit.” – și-a amintit el, povestind cum soldații ruși „și-au luat la revedere” de la refugiați: au deschis focul asupra civililor care plecau spre zonele controlate de ucraineni.
Fiul lui Iuri a fost nevoit să rămână, nora și nepoții săi au plecat în Statele Unite, iar el nu dorește să părăsească Sighetul. În ciuda tuturor acestor lucruri, Iuri este un bătrân prietenos și bine dispus: este dornic să învețe limba română.
Cei care nu pot trece încearcă totuși să fugă
În timp ce numărul de treceri legale ale frontierei a scăzut, numărul de treceri ilegale este în creștere. Până la 10 bărbați pe zi reușesc să se strecoare în județul Maramureș, riscându-și viața pentru a scăpa în condiții grele, potrivit Iuliei Stan, purtătoarea de cuvânt a Inspectoratul Teritorial al Politiei de Frontieră Sighetu Marmației.
De la izbucnirea războiului, poliția de frontieră a identificat aproximativ 6.600 de persoane care au trecut ilegal în România. Cele mai multe dintre acestea ajung în județul Maramureș, de două ori mai multe decât în județele Satu Mare și Suceava.
Județul Maramureș se învecinează cu Ucraina pe o lungime de 163 km, din care 63 km sunt delimitați de râul Tisa, iar restul de Munții Maramureșului. Traversarea dealurilor stâncoase, slab populate și dens împădurite este mai dificilă, astfel că majoritatea oamenilor încearcă să traverseze râul cu un curs rapid, dar relativ îngust.
Încercările de trecere se sfârșesc adesea tragic
Anul trecut, șapte persoane au murit în râu și șase în munți – acesta este doar numărul persoanelor ale căror cadavre au fost găsite de autoritățile de pe partea română, a declarat purtătorul de cuvânt. Mulți dintre refugiați sunt, de asemenea, răniți, suferă regulat traumatisme și fracturi.
Purtătorul de cuvânt ne arată, de asemenea, o înregistrare video în care un cadavru este ridicat cu un elicopter dintr-o prăpastie din Munții Maramureșului. Oricine a fost vreodată la munte, mai ales iarna, știe că nu trebuie să te aventurezi în zone neumblate sub nicio formă, nici măcar cu echipament. Cu toate acestea, refugiații sunt disperați, așa că preferă să își asume riscuri decât să meargă pe front.
Una dintre cele mai mari probleme, a spus purtătorul de cuvânt, este că refugiații nu își cunosc drepturile și se tem să nu fie expulzați înapoi în Ucraina de către autoritățile locale. Din cauza lipsei de încredere, au existat cazuri în care nu au ascultat sfaturile autorităților române în situații de criză.
De exemplu, a fost un caz al unui grup rătăcit în munți care a fost rugat în zadar să se oprească, să aprindă un foc și să aștepte împreună echipa de salvare. În ciuda instrucțiunilor de pe apelul de urgență, grupul s-a despărțit și a încercat să continue pe cont propriu. Decizia lor s-a soldat cu o tragedie: echipele de salvare nu au putut ajunge la timp la toată lumea, iar doi bărbați au murit înghețați în acea noapte de iarnă.
Deși autoritățile române nu îi deportează pe refugiați: în conformitate cu normele UE, aceștia pot solicita statutul de refugiat de îndată ce intră în UE. De asemenea, partea ucraineană este conștientă că, odată ce un refugiat a trecut granița, nu mai poate dispune de el, așa că autoritățile cooperează activ cu partea română pentru depistarea accidentelor.
Serviciul Maltez va rămâne cu siguranță la post pentru următoarele 6 luni
„Cea mai mare provocare este să găsim resursele necesare pentru a continua să ajutăm și să îi facem pe oameni să înțeleagă că aceasta este realitatea, că există oameni care trăiesc cu adevărat aceste tragedii. Când mergem acolo, vedem realitatea, sărăcia, foametea, rațiile de mâncare pe care le primesc, tragediile copiilor care nu mai au perspective, tineri care trăiesc vieți de neimaginat pentru copiii noștri. Este o provocare uriașă să îi facem pe copiii noștri, pe oamenii noștri, să conștientizeze că ne aflăm într-o situație norocoasă și că trebuie să ne asumăm responsabilitatea și să ajutăm”, a declarat Anca Simu, ofițer de programe la Serviciul de Ajutor Maltez.
Deși proiectul Sprijin pentru Ucraina, susținut de Active Citizens Fund, s-a încheiat la sfârșitul lunii octombrie, civilii vor rămâne la punctul de trecere a frontierei de la Sighetu Marmației pentru încă 6 luni, continuând să ofere sprijin social și psihic refugiaților.
Fotografii: Henrietta Bocz
Traducere: Auguszta Szász. Articolul original:
Articol elaborat cu sprijinul Active Citizens Fund.
