Lucrătorii români în străinătate au fost considerați sprijinul financiar al României, dar odată cu apariția pandemiei, devin țapi ispășitori ideali dacă se întorc în țară.

Un număr mare de persoane care lucrează în străinătate s-a întors în România pe parcursul lunii martie. Numărul lor este depășit doar de incapacitatea statului de a oferi estimări credibile vizavi de numărul românilor întorși în țară de la începutul pandemiei COVID-19 în vestul Europei. Intrarea lor în carantină instituțională sau izolare la domiciliu s-a organizat oficial abia după ce s-au închis frontierele României.

În același timp este de notat tendința, din ce în ce mai intensă, de a stigmatiza persoanele care s-au întors în țară pe baza presupunerii că ei ar fi adus și răspândit virusul în România. Practic în numeroase grupuri de Facebook și platforme de discuție apare – articulată cu mai multă sau mai puțină indignare – întrebarea: Cine sunt acești oameni și de ce vin acasă?

Articolul original in limba maghiară, apărut la 02. 04. 2020:

Există doi factori care alimentează generalizările și ostilitatea:

  • cele mai mari comunități ale diasporei se află în Italia și în Spania, adică în țările europene cele mai afectate de noul coronavirus în momentul de față;
  • crește numărul relatărilor conform cărora unii dintre cetățenii reveniți din aceste zone nu au respectat recomandarea izolării la domiciliu, comunicată în 21 februarie și între timp devenită obligație.

Între timp, în opinia publică din România se modifică sensurile date noțiunii de diaspora. Sunt chiar și persoane care pur și simplu refuză să mai folosească această expresie în legătură cu persoanele recent revenite în țară, deoarece în ultimii ani ea s-a referit la emigranții activi din punct de vedere civic, implicați în modernizarea României.

Am discutat cu sociologi, cercetători care se ocupă de fenomenul emigrării pentru a înțelege mai bine fenomenul: Cine sunt de fapt persoanele recent revenite din străinătate? De ce s-au întors acum? De ce nu este corect să-i considerăm un grup omogen?

Câți cetățeni români s-au întors în țară?

Primele patru cazuri de COVID-19 identificate în România la sfârșitul lui februarie - începutul lui martie au avut legătură cu persoane revenite din Italia. Italia a închis școlile în 4 martie, în 7-8 martie regiunea nordică a țării a intrat în carantină, iar în 9 martie au fost interzise toate deplasările – mai puțin cele strict necesare – în întreaga țară. Atât președintele Klaus Iohannis, cât și premierul Ludovic Orban le-au cerut cetățenilor români care trăiesc în străinătate ca, pe cât posibil, să nu vină acasă în această perioadă.

România a închis frontierele în 22 martie, dar și înainte de această dată a luat în evidență cine și când a intrat pe teritoriul țării. Cu toate acestea, au fost publicate doar estimări, nu cifre exacte. Poliția de Frontieră a emis un singur număr concret, în 10 martie: din 23 februarie intraseră în țară 40.612 de persoane sosite din Italia sau al căror traseu a inclus Italia. 34.000 dintre ele sunt cetățeni români. În acel moment, autoritățile nu au putut spune câte dintre aceste persoane au intrat în carantină sau izolare la domiciliu.

În 10 martie România a suspendat circulația aeriană, pe căi ferate și căi rutiere cu Italia – ceea ce în practică înseamnă că persoanele sosite pe căi rutiere (și, pentru timp limitat, pe căi ferate) sunt primite în țară doar dacă sunt cetățeni români și au luat la cunoștință, încă de la începutul călătoriei, că vor intra în carantină, respectiv în izolare la domiciliu. Acest lucru ar fi însemnat ca, începând din acea zi, autoritățile din România să aibă o evidență și mai exactă a numărului de persoane ajunse în țară. Precizare: nu doar Poliția de Frontieră, ci, în mod obligatoriu, și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică introduc în baza de date informațiile pe care le dețin. În loc de cifre concrete au existat în continuare doar estimări – acestea, însă, au fost mai multe decât înainte.

Acesta este momentul când se schimbă tendința statistică: numărul persoanelor sosite scade drastic în fiecare zi, iar numărul celor plecate scade și mai mult, deși înainte au ieșit din țară mai mulți decât câți au intrat. În 11 și 12 martie au intrat în țară peste 107.000 de persoane, mai ales la punctele de trecere a frontierei din vest și pe cale rutieră – a comunicat Poliția de Frontieră. Informația relevantă nu este numărul în sine (care se referă la suma celor două zile), ci faptul că majoritatea au trecut granița de vest. În acest moment, toții au trebuit să declare din ce țară vin, și teoretic au fost trimiși în carantină sau izolare la domiciliu. În 20 martie însă

au fost publicate două estimări foarte diferite

în legătură cu numărul persoanelor revenite din țările cele mai afectate de epidemie. Ungaria a deschis în seara de 17 martie culoarul de tranzit pentru a permite trecerea persoanelor de cetățenie română și bulgară, care au așteptat la granița de vest. În 20 martie estimarea Poliției de Frontieră a fost că în nopțile respective au intrat în țară 10.000 de persoane la vama Nădlac. Poliția de Frontieră din Arad a declarat că 17.000 de persoane au intrat până în seara de 19 martie, cea din Timișoara a spus că până în dimineața de 20 matrie numărul s-a ridicat la 25.000. Astfel, pagina de internet al Radioului Europa Liberă a estimat că în jur de 250.000 de persoane au revenit în țară de la izbucnirea epidemiei, trecând granția de vest. (Numărul tuturor intrărilor între 10 și 20 martie este în jur de 450.000, cel al ieșirilor de 411.000. Fiecare din cele două numere include și numărul persoanelor aflate în tranzit, cum ar fi cele care au călătorit spre Bulgaria).

Față de aceste cifre mari, în data de 20 martie numărul celor aflați în carantină instituțională abia a depășit 4.000, iar în evidența oficială figurează 45.432 de cetățeni izolați la domiciliu.

Datele și estimările autorităților se deosebesc extrem de mult de cele ieșite la iveală în 19 martie. Fără să dezvăluie sursa informației, Adrian Streinu Cercel, directorul Spitalului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, a vorbit, într-o emisiune de seară pe postul TV Antena 3, despre un milion de cetățeni români întorși în țară. El a menționat că 100.000 dintre ei au sosit din Spania.

Streinu Cercel a estimat că cel puțin 200.000 de persoane din acel milion au evitat carantina, respectiv izolarea la domiciliu, deși aceste măsuri erau deja obligatorii. Acest număr coincide cu cifra estimată de jurnaliștii de la Europa Liberă: 250.000 de persoane sosite din Vest, minus cei 50.000 care în acel moment se aflau în carantină sau izolare la domiciliu.

Declarația medicului are mare greutate, aceasta fiind făcută în calitate de membru al Grupului strategic care gestionează epidemia de coronavirus –, conform Europa Liberă. Pe de altă parte, credibilitatea lui Streinu Cercel este fisurată de niște declarații contradictorii pe care el le-a făcut în legătură cu virusul și cu epidemia (acestea sunt rezumate alături de prezentarea unor metode ilegale de finanțarea spitalului de către jurnalistul Victor Ilie).

Problema cu cifra de un milion este că Streinu Cercel nu a precizat la ce perioadă se referă ea și cum a fost calculată. Între 1 și 19 martie, într-adevăr există documente ale Poliției de Frontieră care confirmă intrarea a 1.000.000 de persoane. În această statistică apar cifre rotunjite la sute, și aici figurează toate persoanele care au intrat, indiferent de țară, punctul de trecere a frontierei, dacă sunt doar în tranzit sau dacă fac naveta zilnic. Mai mult, reiese din mai multe surse de presă că o parte dintre persoanele sosite au făcut declarații nesincere privind țara din care au venit.

Estimarea oficială: cel puțin 400.000 până la Paști

Grupul de Comunicare Strategică a luat în evidență, între 18 și 23 martie, 46.800 de persoane care au intrat în țară pe cale rutieră, la punctele de trecere a frontierei încă operaționale: Vamele Nădlac I și II, Cenad, Vărșand și Borș. În 27 martie premierul a declarat estimarea actuală: de la izbucnirea epidemiei COVID-19 până la sfârșitul lunii martie au revenit în țară 200.000 de cetățeni.

În acel moment, au existat 1.300 de cazuri confirmate de persoane infectate, numărul scăzut fiind atribuit de către Ludovic Orban faptului că izolarea persoanelor sosite în carantină instituționalizată sau la domiciliu s-a dovedit o măsură eficientă. În același timp, Orban a admis că testarea a eșuat în ceea ce privește depistarea infecțiilor. A doua zi ministrul sănătății proaspăt numit, Nelu Tătaru a vorbit despre 200.000 de persoane revenite în țară, adăugând că până la Paști se așteaptă sosirea altor 200.000 de cetățeni.

Cine s-a întors pe parcursul săptămânilor trecute?

În primul rând multe persoane cu domiciliul stabil în România care s-au deplasat în alte țări în scop profesional sau personal. În primele două săptămâni, cele mai multe infecții au fost cauzate de două persoane care locuiesc în România: un ofițer pensionar al MAI care, după o călătorie în Israel, a infectat aproape 50 de oameni, respectiv senatorul Vergil Chițac, care inițial a negat boala, dar a infectat 10 persoane – după cum a menționat într-un interviu pentru Europa Liberă sociologul Remus Anghel, expert în migrație, de la Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale din Cluj.

În afară de persoanele angajate în alte state sunt și persoane care călătoresc des în Europa de Vest: oameni de afaceri, studenți, bunici care își vizitează nepoții sau copiii, turiști care se bucură de sfârșitul sezonului de schi. Nu este clar care este proporția lor în rândul celor recent reveniți în țară. Dacă ne gândim însă că doar în Italia sunt stabiliți 1,2 milion de cetățeni români, Remus Anghel estimează că ei nu reprezintă un procent semnificativ între cei întorși în această perioadă.

Sociologul ne atrage atenția asupra surselor acestor cifre. Informația că unii și-au făcut bagajele și au pornit spre România îndată ce regiunea de nord a Italiei a intrat în carantină ne-a parvenit mai degrabă din relatări personale. De asemenea, tot din opinii individuale am aflat și că alții au mai multă încredere în sistemul de sănătate italian, chiar dacă acesta este suprasolicitat, decât în cel român, așadar, au decis să rămână acolo. Depinde și de temerile noastre personale cărui tip de informații dăm credit.

Persoanele de cetățenie română aflate în străinătate

se află în diferite relații de muncă în cadrul sistemelor de mobilitate UE. De aceea, situația lor în societățile și sistemele economice din alte state este foarte variată – ne-a explicat sociologul István Horváth, conferențiar universitar la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și directorul Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale.

  • Firmele de headhunting au atras în Occident foarte mulți profesioniști – de exemplu medici, oferindu-le asigurare de sănătate și servicii sociale excelente – pe lângă poziții avantajoase și sigure pe piața forței de muncă.
  • Sociologul i-a numit categorii intermediare pe cei care dispun de un contract de muncă formal în străinătate, plătesc taxe, au un statut clar definit în sistemele de sănătate și de servicii sociale, însă poziția lor pe piața forței de muncă depinde foarte mult de situația economică actuală, în funcție de domeniul în care sunt angajați. De aceea, în cazul unei crize economice, mijloacele lor de subzistență sunt expuse unor riscuri semnificative, cum ar fi cazul celor care lucrează în domeniul construcțiilor.
  • Grupul celor care au o situație de risc ridicat pe piața forței de muncă din străinătate este alcătuit din persoane din diferite sectoare, cum ar fi cel al îngrijirii. Nu este cunoscut numărul exact al cetățenilor români care lucrează ca îngrijitori în Italia și Spania, dar există o cerere foarte ridicată pentru aceste activități. Doar puțini dintre ei beneficiază de asigurare medicală.
  • O parte semnificativă a emigranților din România este grupul angajaților sezonieri. Nu există date precise despre ei, dar pe baza statisticilor Eurostat numărul ar putea fi de ordinul sutelor de mii. Sunt muncitori calificați care fac un fel de „outsourcing” în locuri de muncă din străinătate. Ei, având PFA, se deplasează în alte țări, la schimb periodic cu o altă persoană. Odată ajunși în străinătate, întocmesc un contract de 6 luni pentru a nu avea obligația de a declara calitatea de angajat, iar angajatorul nu plătește taxe și impozite în urma colaborării. Ei plătesc impozitul pe venit în România. Muncitorii sezonieri se ocupă de activități precum tăierea și transportul brazilor de Crăciun în Norvegia și culesul castraveților în Germania.
  • Horváth a explicat că, evident, s-au întors și români care, pe lângă problemele materiale avute, au utilizat instrumente de o moralitate îndoielnică pentru a-și asigura traiul în străinătate. Îndată ce ei au devenit vizibili, unele organe de presă i-au așezat în prim-plan cu toate că nu este foarte clar ce proporție reprezintă ei din totalul cetățenilor români aflați în străinătate. Probabil sunt mult mai puțini decât ne-am gândi, dar din cauza situației lor sunt ușor de identificat, consideră sociologul. Dincolo de experiențe individuale, există și studii care arată că în cercurile amintite cerșitul organizat sau profitarea din alte resurse marginale este un fenomen real în capitalele europene.

Întoarcerea în țară a persoanelor stabilite în străinătate nu a fost provocată de data aceasta de o criză economică care a apărut treptat, ci o criză sanitară izbucnită brusc, care a dus la schimbări foarte rapide, a comentat István Horváth.

Câte tipuri de muncă atâtea tipuri de asigurare

Pentru o perioadă îndelungată, Italia nu a impus niciun fel de reguli ceea ce privește statutul îngrijitoarelor. Ele au fost angajate în cadru informal. Multe au ajuns la familii bune, a explicat sociologul, însă depindeau complet de familia care le-a angajat, adică de întâmplare. Ele au devenit extrem de vulnerabile dacă au întâmpinat probleme de sănătate, deoarece nu au avut nicio asigurare medicală.

În Spania, condițiile au fost mai severe: familiile au fost obligate să ofere un contract de muncă de cel puțin jumătate de normă dacă au angajat o îngrijitoare, ele fiind astfel parțial incluse în sistemul de sănătate și al serviciilor sociale.

Criza sanitară actuală a expus îngrijitoarele unor riscuri grave, indiferent dacă erau angajate ilegal sau doar în zona gri a legii. Familiile care le-au solicitat ajutorul au ajuns și ele în situații nesigure din punct de vedere financiar, multe persoane s-au mutat în locuința părinților, bunicilor, preluându-le îngrijirea. Asta înseamnă că îngrijitoarele din România fie și-au pierdut serviciul, fie nu-și mai pot asuma responsabilitatea crescută din cauza pandemiei. În cel mai rău caz, ele ajung pur și simplu în stradă, pentru că cele mai multe dintre ele locuiesc împreună cu persoana pe care o îngrijesc – a descris István Horváth situația lor.

István Horváth
István Horváth, profesor universitar în cadrul Catedrei de Sociologie a UBB Cluj, preşedintele Institutului pentru Studierea problemelor Minorităţilor Naţionale. Foto: Tünde Szabó

Din asemenea cazuri reiese foarte clar că persoanele care nu au acces la servicii sociale, al căror loc de muncă, ale căror resurse devin nesigure, ale căror contracte de muncă au expirat sau care pur și simplu au rămas fără un acoperiș deasupra capului, nu au de ales: nu pot rămâne în străinătate – a precizat sociologul.

Poate s-au întors și unii care au avut planuri pe termen mediu, dar au fost angajați în „zona gri”. În cazul lor, ei sau angajatorii nu au plătit toate taxele aferente asigurărilor, dar în România au o locuință proprie, în timp ce în străinătate ar trebui să susțină un apartament închiriat, având un loc de muncă nesigur.

L-am întrebat pe Horváth care sunt regiunile în care se reîntorc cei mai mulți dintre emigranți, însă sociologul a replicat că un răspuns ar fi ipotetic și speculativ. Dacă presupunem că cei care au revenit recent sunt cei mai puțin integrați în țara respectivă putem să speculăm că majoritatea lor a plecat cu ultimul val de emigrare. Infrastructura de migrație a fost până acea perioadă dezvoltată și a inclus și grupurile sociale cu mai puține resurse, provenind din sate și mici orașe monoindustriale cu piața forței de muncă degradată. Adică putem estima că cei recent reveniți se vor întoarce în zonele rurale din provincie.

Efectele emigrării

asupra vieții sociale, economice și politice a țării au fost foarte puternice, și doar luând în considerare alegerile prezidențiale sau faptul că milioane de persoane au muncit în străinătate, prin urmare România nu s-a confruntat cu o criză a șomajului după 2008. Pe de altă parte știm extrem de puține lucruri despre emigranți deoarece nu s-au realizat prea multe studii documentate riguros despre ei. Sociologul Gabriel Bădescu, cercetător în domeniul migrației, profesor universitar la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, ne-a răspuns la întrebări pe aceste teme și a explicat lipsa cifrelor exacte privind persoanele care pleacă și se întorc în țară. Nu avem de unde să știm câte persoane s-ar fi întors în această perioadă dacă nu ar fi izbucnit epidemia, iar la graniță angajații în străinătate nu pot fi diferențiați de turiști.

Cea mai exactă sursă de date care se referă la populația completă a fost ultimul recensământ, dar el a avut loc în 2011. Un studiu recent este dedicat situației copiilor ai căror părinți pleacă la muncă în străinătate. Acesta s-a desfășurat la solicitarea Administrației Prezidențiale. Studiul menționat arată, între altele, că fenomenul emigrării afectează în măsură foarte diferită regiunile țării: în Cluj sunt de zece ori mai puțini elevi ai căror părinți lucrează în alte țări decât în Iași sau Suceava (Asta înseamnă că se putea presupune înainte de izbucnirea pandemiei în România că în aceste județe se vor întoarce mai multe persoane care și-au pierdut mijloacele de subzistență în Occident).

În altă ordine de idei, din sondajele realizate de către țările-țintă reiese că nivelul de educație al cetățenilor români care lucrează și sunt stabiliți legal acolo prezintă o distribuție asemănătoare ca al celor din România. Deși nu există niciun studiu despre cei reveniți, Gabriel Bădescu pornește de la observarea categoriilor cele mai vulnerabile în fața crizei economice în desfășurare și presupune că proporția celor cu mai puține studii printre românii reveniți este mai mare decât printre cei rămași în străinătate.

Deocamdată nu se știe care vor fi efectele economice

întoarcerii emigranților. Cu siguranță suma de bani trimisă acasă de românii din străinătate, sumă care se ridica recent la mai multe miliarde de euro, se va reduce, afirmă Remus Anghel. De asemenea, opinia sociologului este că migrația forței de muncă pe direcția est-vest va trece printr-o transformare structurală în Europa. În momentul de față, muncitorii sezonieri sunt cei care se află în cea mai vulnerabilă situație. Cei care se întorc definitiv în România se trezesc într-o țară cu profunde inegalități ceea ce privește dezvoltarea, după cum a rezumat Anghel pentru Europa Liberă. Așadar, cei care revin în mediul rural se confruntă cu o situație foarte diferită față de cea întâlnită în marile orașe.

Efectele sprijinului acordat celor care intră în șomaj tehnic sunt deocamdată greu de estimat, consideră István Horváth, mai ales în condițiile în care ministrul Muncii a precizat în 20 martie că în țară sunt 200.000 de contracte de muncă suspendate, iar în 30 martie erau deja 500.000. (De la data publicării articolului original, numărul contractelor de muncă suspendate a depășit deja un milion.)

Suntem martori la o schimbare structurală de mari proporții: până acum România s-a confruntat cu lipsa forței de muncă, iar acum sute de mii de persoane vor fi concediate, în timp ce pe piața forței de muncă apar și cei care au lucrat până acum în alte țări, a schițat cercetătorul situația. E greu să sintetizăm aceste schimbări, dar ele se resimt imediat și vor putea afecta chiar și 5-10% din populația activă. Accesul celor care au revenit la asigurări sociale în România nu este clar, iar sprijinul social se va acorda prin aceste sisteme. Așadar, aceste persoane oricum vulnerabile vor fi, cel mai probabil, excluse și din politicile sociale din România – preconizează Horváth.

Gabriel Bădescu a precizat încă un factor de incertitudine: deocamdată nu se știe pentru cât timp vor să rămână acasă cei care s-au întors. Decizia de a rămâne definitiv sau a-și relua activitățile în țările occidentale depinde și de situația epidemiologică. Nu se știe când se va ajunge la o rată foarte scăzută e infecțiilor și când își revin economiile din Vest în asemenea măsură încât să aibă nevoie de forță de muncă din Europa de Est. (Cum s-a întâmplat deja cu Germania de la publicarea articolului original.)

Gabriel Bădescu
Gabriel Bădescu sociolog, politilog, profesor universitar al departamentului de științe politice din cadrul UBB Cluj, director al Centrului pentru Studierea Democrației. Sursa foto: site-ul universității.

Totul depinde și de situația României după trecerea acestui șoc economic și de felul în care dispune sistemul de sănătate, de administrație publică și de educație de persoanele revenite. Pandemia COVID-19 nu este un test doar pentru sistemul sanitar al țărilor, ci și pentru normele sociale, pentru relația dintre stat și cetățean, a subliniat Gabriel Bădescu.

Cercetătorii pe care i-am contactat și-au exprimat speranța că societatea din România va alege solidaritatea și toleranța în situația de criză și va trata în acest sens cetățenii reveniți de la munca făcută în străinătate. Ei s-au declarat, în același timp, îngrijorați de faptul că

a început ostilitatea față de emigranții întorși.

Și nu este vorba despre o stigmatizare din ce în ce mai accentuată în cercuri restrânse, în conversații private sau în grupuri de Facebook. Ei sunt catalogați ca principalii vinovați pentru răspândirea virusului și ca paraziții sistemului social din România chiar și de unii politicieni. Mulți se simt identificați cu imaginea unor zombi care îi infectează pe toți cei din jur, citează Remus Anghel pe o cunoștință aflată în Italia. Jurnalistul Cătălin Tolontan a observat în formularea utilizată de noul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, tot imaginea unor zombi:

“1.000 de persoane care sunt purtători și care circulă liber” pe străzi,

a spus ministrul motivând carantinarea Sucevei.

Statul român asigură tratarea bolnavilor de COVID-19 indiferent dacă au asigurare de sănătate sau nu. Dacă nu reușim să încetinim răspândirea infecțiilor, capacitatea sistemului de sănătate va fi depășită și spitalele nu vor face față situației. În acest scenariu, oamenii vor fi și mai predispuși să caute vinovați, a explicat István Horváth mecanismul țapului ispășitor. Oamenii considerați capul răutăților vor fi stigmatizați și etichetați, chiar jigniți.

Căutarea colectivă a țapului ispășitor e un fenomen întâlnit aproape fără excepție,

iar cei care s-au întors recent în țară nu pot scăpa de acesta chiar dacă au contacte personale puternice (relații cu familia și cu prietenii) cu societatea română, susține István Horváth. Sociologul a făcut referire la cartea lui Gordon W. Allport, Natura prejudecății, în care Allport susține că atitudinile formate în relațiile personale nu s-a transformat în opinie colectivă.

Până nu demult diaspora era văzută ca o comunitate eroică și modernă din punct de vedere civic și politic, dar imaginea pare că se transformă acum tocmai prin intermediul persoanelor și platformelor care au contribuit la construirea acelei imagini pozitive, presupune István Horváth.

Puterea autorităților s-a intensificat odată cu declararea stării de urgență, așadar există măsuri juridice care pot fi luate împotriva instigării la ură, ne-a răspuns sociologul la întrebarea referitoare la combaterea acestui fenomen. El a observat însă comunicarea oficială statală și, pe baza acesteia, nu este de părere că autoritățile ar avea vreo perspectivă mai largă, dincolo de măsurile imediate în vederea combaterii epidemiei. Sociologul consideră că autoritățile nu acționează rapid nici în privința problemelor economice și nu par a fi deloc atenți la a preîntâmpina și gestiona unele probleme importante din punct de vedere al integrării sociale.

Horváth afirmă că nu vede o comunicare de criză coerentă din partea Guvernului, nici măcar din punct de vedere formal: persoanele cu rol crucial în gestionarea crizei fac declarațiile citind cuvânt cu cuvânt niște comunicate și ordonanțe. Conform literaturii de specialitate, cerința minimă este ca oamenii aflați în funcții de mare responsabilitate să transmită mesajele esențiale vorbind liber, pe un ton calm, cu privirea îndreptată spre public.

De asemenea, conținutul comunicărilor oficiale este de multe ori contradictoriu, arată sociologul: în aceeași zi s-a spus că anul școlar se va repeta, apoi că nici nu se pune problema să se întâmple acest lucru. Cu alte cuvinte nici în deciziile mari, structurale, nu s-au aplicat elemente de bază ale gestionării crizelor – ce să mai spunem despre măsurile care nu se iau în cazul discursului adesea generalizant și stigmatizant față de diasporă?

Capcanele generalizării și învinovățirii

au o sursă simplă: lipsa informațiilor exacte. Și tocmai din acest motiv ar trebui evitate. Știm că pandemia COVID-19 ar fi ajuns oricum și în România și că avem cele mai frecvente contacte tocmai cu țările europene cele mai afectate în prezent. Știm însă de asemenea că marea majoritate a emigranților a rămas în străinătate.

Știm că unii nu au spus sincer la frontieră sau în spitale din ce țară au revenit (unii au vrut să evite carantina, iar alții tocmai stigmatizarea). Prefectul județului Maramureș a impus restricții de liberă mișcare a cetățenilor cu o zi mai devreme decât ordonanța valabilă în întreaga țară, iar măsura a avut legătură cu persoanele revenite din Italia. Totuși, el a apreciat efortul celor are au rămas în carantină sau în izolare la domiciliu.

Datele distribuite pe județe au fost cenzurate rapid, așadar nu se știe de ce a apărut focarul de infecție la Baia Mare: din cauza emigranților care nu au respectat carantina sau din cauza afaceristei care s-a prezentat la trei spitale din oraș pentru consultații fără să anunțe că a fost în străinătate înainte de apariția simptomelor.

Ceea ce știm însă foarte exact este declarația lui Ludovic Orban care a afirmat după 11 zile că au trecut 14 zile de când a intrat în autoizolare. Conform informațiilor oficiale, între 22 martie și 1 aprilie 1.247 de persoane au intrat în carantină instituțională pentru că au încălcat regulile izolării la domiciliu. Ludovic Orban nu se numără printre ele.

 

Traducere: Orsolya András. Articolul original:

Sursa foto copertă: site-ul Organizației Internaționale pentru Migrație, Biroul în România