Fostul politician al UDMR a fugit în Ungaria după ce a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare. În momentul de față Olosz se află sub se află sub supraveghere judiciară penală temporară, însă curând va avea loc procesul privind extrădarea lui.
În timpul vizitei noastre casa din Abony, în trecut frecventat de către Olosz, părea pustie. Imobilul situat pe una dintre străzile principale ale localității din Județul Pesta avea obloanele trase, soneria de la intrare nu funcționa, dar poarta a fost larg deschisă, curtea destul de neîngrijită fiind liber accesibilă.
Conform plăcilor de la intrare, casa este sediul unei serii de firme. Proprietarul acestora este întreprinzătorul Olivér Halasi iar în partea dinspre stradă a casei se află și un Magazin Național de Tutun (începând cu anul 2011, în Ungaria vânzarea produselor de tutun se află complet sub controlul statului, comercializarea acestora se realizează exclusiv în Magazinele Naționale de Tutun).
Halasi este foarte activ pe Facebook, profilul său fiind plin cu postări de campanie ale partidelor de guvernământ Fidesz şi KDNP. L-am contactat cu câteva întrebări, dar nu ne-a răspuns.
Am primit informațiile despre locul de ședere al lui Olosz de la un cititor, care ne-a trimis și câteva fotografii. Pe una dintre acestea, se recunoaște clar figura lui Gergely Olosz, stând lângă un Audi negru, cu număr de înmatriculare din Județul Covasna. Într-o altă fotografie același Audi este parcat în Abony, în curtea imobilului de pe Strada Vasút, nr. 38.
În urmă cu o lună, dispărut din nou
„Domnul Olosz venea zilnic la birou” – a confirmat un vecin din Abony, care ne-a spus de asemenea că Olosz nu era doar un musafir, ci părea să lucreze acolo. Însă pe parcursul ultimei luni, politicianul-antreprenor din Transilvania apărea tot mai rar în preajma imobilului din Abony.
De altfel, Abony se află în Județul Pesta, așadar nu există semne care ar indica faptul că Olosz ar fi încălcat condițiile ordonate de către tribunalul din Budapesta în legătură cu executarea supravegherii judiciare penale temporare, și anume că el nu poate părăsi teritoriul administrativ al capitalei, respectiv al Județului Pesta.
[irp posts=”27473″ name=”Gergely Olosz, cel mai aventuros personaj din viața publică maghiară din Transilvania”]
Ultima apariție publică a politicianul-antreprenor a avut loc în noiembrie 2018, la slujba de resfințire a bisericii reformate din Zagon. Cu toate că tocmai aștepta pronunțarea sentinței în procesul lui într-un caz de corupție, Olosz a stat în primul rând în biserică, alături de vicepremierul maghiar Zsolt Semjén și de deputatul UDMR Árpád Márton.
În data de 20 decembrie 2018, Gergely Olosz a fost condamnat de Înalta Curte de Casație și Justiție la trei ani de închisoare cu executare pentru trafic de influență. De asemenea, s-a ordonat confiscarea a 384 de mii de euro și a 400 de mii de lei de la Gergely Olosz, precum și punerea sub sechestru a completei averi. În 27 decembrie s-a emis un ordin european de reținere pe numele lui.
În acel moment însă politicianul-antreprenor nu se mai afla în țară. Relația lui foarte bună cu președintele KDNP Zsolt Semjén a fost o informație arhicunoscută, pe baza căreia mulți au suspectat că Olosz ar fi fugit în Ungaria. Această presupunere s-a și dovedit corespunzătoare faptelor: poliția din Ungaria l-a reținut pe fugar în data de 13 martie 2019.
Curând se va lua o decizie în privinţa extrădării
Tribunalul din Budapesta a ordonat în data de 15 martie punerea sub control judiciar temporar al Olosz. Acest lucru înseamnă că Olosz are dreptul de mișcare liberă pe teritoriul Județului Pesta, însă nu își poate schimba locul de ședere decât cu permis special, fiind în același timp urmărit cu ajutorul unui dispozitiv GPS.
La ședința din martie în procesul lui Olosz, Tribunalul din Budapesta a solicitat o serie de documente de la autoritățile române, printre care și decizia definitivă care pronunță condamnarea lui la închisoare. Cu toate acestea, partea română nu s-a grăbit să îndeplinească aceste cereri: documentele menționate au fost livrate părții maghiare abia în 5 aprilie, fiind însă incomplete. Prin urmare, supravegherea judiciară penală temporară a fost prelungită cu o decizie pronunțată în 12 aprilie.
O noutate în cazul Olosz este că Tribunalul din Budapesta a primit între timp informațiile lipsă, de aceea data ședinței în cadrul căreia se va lua o decizie în privinţa extrădării va fi curând anunțată – a declarat departamentul de presă al Tribunalului.
Traducere: Orsolya András