Prostia și perseverența dacă se pun umăr la umăr: UDMR-ul a atacat hotărârea judecătorească din prima instanță, care i-a obligat să ne invite la evenimente de presă. Însă a pierdut în recurs, acum sentința este finală și irevocabilă. Toată această poveste a costat UDMR-ul cel puțin 3500 de lei.
UDMR-ul s-a avântat în procesul cu cea mai mică miză din spațiul public maghiar din Transilvania, fără niciun rost. A pierdut și în apel, deci pe lângă cei 2000 de lei din prima instanță, mai are de plătit 1500 de lei cheltuieli de judecată, pe lângă onorariul propriului avocat.
Toate astea s-ar fi putut evita foarte ușor dacă îmi includeau adresa de email pe lista biroului de presă al Prezidiului Executiv și îmi trimiteau notificări despre evenimente de presă.
Dar despre ce este vorba?
Cu mulți ani în urmă, fiind jurnalist la portalul internet Transindex, pur și simplu nu mai scăpam de anunțurile celor responsabili cu presa din birourile Prezidiului Executiv al UDMR-ului. Invitațiile veneau pe cel puțin două sau trei canale de fiecare dată când se organiza vreun eveniment de presă. Am primit invitația prin email, m-au anunțat superiorii mei (care la rândul lor au fost anunțați și ei), și – ca să fie mai sigur – în ziua evenimentului m-a sunat și cineva de la UDMR, ca nu cumva să uit.
Astfel, în acele vremuri frumoase primeam newsletter-ul UDMR pe email de mai multe ori pe zi. S-au ținut conferințe de presă la fiecare eveniment nesemnificativ, și era obligatoriu să scremi măcar 3-4 paragrafe despre ele. Iar în campaniile electorale, mic-dejunurile de presă, introducerea noilor candidați, sau diferitele evenimente de campanie sporeau suspansul.
Ce-i drept, câteodată am avut parte și de discuții interesante. Acestea de obicei nu erau legate de vreun eveniment public, jurnaliștii maghiari din Cluj fiind invitați la discuții informale de către politicieni de vază ai UDMR. La aceste întâlniri s-au ivit apoi tot felul de subiecte, și după câteva pahare de vin s-a ajuns la conversații de bun simț.
Dacă la Transindex evenimentele UDMR erau pur și simplu de neevitat – invitațiile îmi veneau pe mail fără să le fi cerut –, după ce am fondat Átlátszó Erdély lucrurile s-a schimbat radical. Timp de ani de zile, am primit zero astfel de invitații.
[irp posts=”29598″ name=”Informaţii de interes public: din nou am câștigat în instanţă împotriva UDMR”]
UDMR-ul sigur are numărul meu de telefon
Toate acestea în pofida faptului că, deși adresa mea de mail s-a schimbat de atunci, numărul meu de telefon a rămas același. Și UDMR-ul sigur are acest număr: pe vremuri, cei de la presă m-au sunat de multe ori. Numărul există în sistem și acum, în timpul campaniilor electorale primesc regulat mesaje care îndeamnă la vot (pentru care eu niciodată nu mi-am dat acordul).
La fel, solicitările mele trimise politicienilor UDMR rămân de obicei fără răspuns. Se comportă de parcă mi-ar făcea mie o favoare dacă îmi răspund la întrebări la timp și la obiect. Însă situația e alta: este în primul rând interesul unei persoane publice ca opinia sa să fie publicată în presă. Acest lucru este o datorie față de alegători, nu față de autorul articolului.
După ce am aflat ulterior de conferințe de presă la care ar fi fost important să particip, am decis să nu mai aștept să mă cheme, ci eu îi voi ruga pe cei de la biroul de presă al UDMR să mă includă pe lista lor ca să primesc invitații. Deși am primit răspuns pozitiv imediat, invitațiile și newsletter-urile de UDMR tot nu primeam.
Legea nu se referă la UDMR?
În octombrie 2019 am depus o solicitare scrisă de avocat la Prezidiul Executiv, în care am făcut referire la Legea 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public. Această lege, precum și normele de aplicare stipulează că presa trebuie informată despre conferințele de presă și alte asemenea evenimente din timp, și accesul reprezentanților presei la astfel de evenimente nu poate fi îngrădită în niciun fel.
Legea mai spune și că acreditarea de presă se poate anula sau retrage doar dacă ziaristul respectiv împiedică desfășurarea normală a activității autorității publice. Opiniile exprimate în presă ale ziaristului nu pot constitui un motiv pentru retragerea acreditării.
În cazul în care se retrage acreditarea unui ziarist, trebuie asigurată acreditarea unui alt ziarist al aceluiași organ de presă.
[irp posts=”26685″ name=”Curtea confirmă din nou: informațiile privind finanţările publice primite de către UDMR sunt de interes public”]
Răspunsul Președintelui Executiv de atunci, Bálint Porcsalmi: reglementările Legii 544/2001 nu se referă la UDMR, pentru că aceasta nu este o autoritate publică. Acest argument a fost respins de instanță și atunci, și de mai multe ori după aceea, arătând că UDMR în calitate de organizație cu activitate de interes public și finanțată din bani publici cade sub incidența legii 544/2001.
Porcsalmi a mai spus că UDMR-ul nu are procedură de acreditare, și a susținut că evenimentele publice cu participarea presei sunt întotdeauna anunțate (însă nu a precizat unde).
UDMR refuză soluția rezonabilă chiar și după sentința în prima instanță
Am decis să îi acționăm în instanță: Tribunalul Cluj a dat curs cererii noastre în iulie 2020. A hotărât emiterea acreditării de presă, și a obligat UDMR-ul să ne trimită invitații la conferințe de presă și alte asemenea evenimente (justificarea se poate citi aici).
Deși cererea noastră s-ar fi putut soluționa în zece secunde, Prezidiul Executiv nu preferă soluțiile rezonabile. Au atacat hotărârea instanței, iar în martie 2021 Curtea de Apel Cluj – dând curs apelului – a hotărât emiterea acreditării de presă.
În recurs, hotărârea din prima instanță s-a modificat în sensul că UDMR nu este obligată să acrediteze pe Átlátszó Erdély ca organism de presă, dar în toate celelalte aspecte au confirmat hotărârea din prima instanță (justificarea se poate citi aici).
Instanța a confirmat din nou că, deși în ceea ce privește forma legală, UDMR-ul este o asociație, însă utilizează bani publici și desfășoară activități de interes public, de aceea cade sub efectul Legii 544/2001 și este obligată să furnizeze informații de interes public.
Eu sper că de acum încolo Prezidiul Executiv va deveni mai rezonabil și nu va trebui să chemăm executorul judecătoresc. În cazul din urmă, povestea poate ajunge să fie și mai scumpă.
Sursa foto: pagina de Facebook al UDMR