Nu Serviciul Român de Informații (SRI) a interceptat discuţiile din octombrie 2015 ale membrilor din Târgu Secuiesc ai Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate (HVIM). Unul dintre membrii organizaţiei a înregistrat discuţia, oferind-o apoi autorităților. Acesta a apărut ca martor protejat în cadrul procesului desfăşurat la Curtea de Apel Bucureşti. În afara acestuia, o singură persoană, Bandi Szabolcs, a depus mărturie împotriva inculpaților Beke István Attila şi Szőcs Zoltán.
27 ianuarie 2017, în jurul prânzului, ne aflăm într-una dintre sălile de judecată ale Curţii de Apel Bucureşti. Este una dintre acele ocazii, rare de altfel, când sistemul judiciar din România pare să aibă față umană. Pe ecranul amplasat lângă pupitrul judecătorului sunt proiectate filmulețe gen National Geographic. Bancuri de peşti se întrec la înot, roiuri de albine muncesc de zor în stup, iar în fundal se aude o muzică plăcută, cei din sală discută in grupuri, liniştiţi. Întreaga atmosfera aminteşte de ceaiurile dansante organizate, pe vremuri, pentru elevi la şcoala generală.
Între timp tehnicianul instanței lucrează cu sârg, mai ceva albinele din documentar, să creeze condițiile tehnice pentru ascultarea în ședință publică a înregistrării pe baza căreia Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a dispus anchetarea celor doi lideri ai Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate.
Traducătoarea nu-şi asumă răspunderea
Traducătoarea oficială al instanței refuză din start sarcina dată de judecător să compară discuţia înregistrată cu transcrierea aflată la dosar. Refuzul naşte o discuţie în contradictoriu. Traducătoarea ține morțiș că are nevoie de un text scris în limba maghiară, dat fiind că pe înregistrare se vorbește tot în maghiară. După ce judecătorul se convinge personal că într-adevăr, textul din mâna traducătoarei este redactat în limba română, adică este o traducere, grefierul este trimis să aducă documentul. Pleacă și se întoarce cu un braț de dosare. După niște investigații aflăm că discuţia „atentatorilor” nu a fost transcrisă, mai mult, nici nu trebuia transcrisă. Ba că ar fi fost chiar ilegală o asemenea acțiune. Ultima afirmaţie este făcută de procuror, iar judecătorul o acceptă ca atare. (Avocatul lui Szőcs Zoltán clarifică ulterior că transcrierea materialului audio este nu doar o procedură legală, dar şi obligatorie.)
Ideea este că, în asemenea condiții, în ciuda tuturor insistențelor traducătoarea nu vrea să certifice că textul redactat de traducătorul procuraturii corespunde materialul audio pe care urmează să-l ascultăm.
Vom face ≠ mai vedem
DIICOT i-a trimis în judecată pe Beke István şi Szőcs Zoltán în data de 18 mai 2016. Prima ședință publică a avut loc în data de 13 septembrie, iar primul martor a fost audiat în 7 octombrie.
Cele trei ședințe de judecată, la care am articipat, au adăugat foarte multe la percepția formată despre presupusul atentat doar pe baza rechizitoriului. Aflăm, printre altele, că fraza-cheie a rechizitoriului sună cu totul altfel în limba maghiară.
Orice ar fi plănuit inculpații, Beke nu a spus „facem”, cum apare în traducere și în rechizitoriu, ci a spus „mai vedem”.
Este una dintre acele porțiuni din înregistrare care se aude destul de clar, în rest nu se destinge mai nimic. Nu ştim cum o fi întreaga înregistrare care durează vreo trei ore. Judecătorul permite audierea unui fragment de circa 25 de minute care conține, potrivit acuzării, dovezi irefutabile. Nu ne dăm seama dacă este așa sau nu, înregistrarea este extrem de zgomotoasă, vocea participanților la discuție este ba prea slabă, ba prea tare și în consecință distorsionată, mai tot timpul vorbesc în paralel câte două-trei persoane. Se disting literalmente doar cuvinte, iar pasajele inteligibile apar destul de rar. Pe baza acestei audieri e greu să te pronunți.
Camaradul de odinioară spune tot
Bandi Szabolcs, fost membru al Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate, a fost audiat primul ca martor, în data 7 octombrie 2016. A declarat că era prieten cu Beke şi Szőcs până la finele lui 2015. Anterior fusese membru al organizaţiei timp de 7 ani, iar 4 ani făcuse parte „dintr-un cerc mai restrâns”. A fost unul dintre cei cinci oameni aflaţi în biroul firmei deținute de Beke, deci a participat la „întâlnirea conspirativă” din 10 octombrie 2015 (cel puțin potrivit rechizitoriului), la care au stabilit detaliile „atentatului” din 1 decembrie (tot după rechizitoriu).
Pe alocuri cuvintele lui Bandi par a fi împrumutate din rechizitoriu, oricum nu vorbeşte ca un secui crescut într-un mediu de limbă maghiară. De câteva ori oferă detalii fără să fie întrebat şi-i înfundă serios pe foştii săi camarazi. Conform depoziţiei sale, ideea „surprizei” de la 1 decembrie a fost a lui Szőcs Zoltán.
Judecător: Şi în ce ar fi constat această supriză?
Bandi: Să detonăm.
Judecător: Unde să detonaţi?
Bandi: În centru, unde avea să aibă loc parada militară.
Judecător: La parada organizată cu ocazia sărbătorii naţionale a României?
Bandi: Da.
În depoziţia sa, Bandi îi ajută pe procurori, şi nu-i ajută deloc pe inculpaţi. La un moment dat menţionează că în traducere nu apare faptul că participanţii mai tot timpul râdeau, dar când judecătorul îl întreabă de importanţa acestui amănunt, dă înapoi.
Judecător: Discuţia a fost una serioasă sau nu?
Bandi: Nu pot să răspund nici că a fost, nici că n-a fost, deoarece după aceea nu ne-am mai întâlnit, nu am mai vorbit cu ceilalți.
(Bandi însuşi declară că s-ar fi întâlnit ulterior cu cel puţin unul dintre participanții la aceea discuție, cu Szőcs Csongor, fratele inculpatului.)
Mai târziu avocatul lui Szőcs Zoltán îl întreabă: s-a întâmplat vreodată să glumească în stil similar, tocmai pentru că erau conştienţi că şedinţele lor sunt urmărite de autorități? Răspunsul hotărât al lui Bandi Szabolcs este: nu.
Bandi confirmă încă o aserțiune crucială din rechizitoriu, menită să sublinieze seriozitatea întâlnirii şi a discuţiilor. Susţine că cei prezenţi nu aveau telefoanele mobile asupra lor, aparatele fiind lăsate înainte de şedinţă, fie în mașină, fie erau adunate şi depozitate într-o altă încăpere.
Versiunea maghiară a acestui articol
Martorul protejat declară şi el acest lucru
În afară de Bandi doar martorul protejat susține că la întâlnirile HVIM cei prezenţi nu puteau să-şi țină telefoanele la ei, nici măcar dacă le închideau.
Judecător: Aceste discuţii au avut un caracter serios?
Martorul protejat: Păreau serioase, din moment ce se ţineau într-un cerc restrâns și n-aveam telefoanele la noi.
Audierile din 5 decembrie 2016 se desfăşoară printr-o conferinţă video. Martorul protejat se află într-o altă încăpere, conectată la sala de judecată printr-un sistem de videoconferință cu circuit închis. Pe monitor, faţa martorului este acoperită de un strat de pixeli, vocea-i este distorsionată. Puteim intui doar că avem de-a face cu un bărbat.
Martorul nu-și mai amintește numele tuturor participanţilor la întâlnirea din 10 octombrie, dar susține că el a înregistrat discuțiile. Procurorul îl întreabă care a fost obiectivul confecţionării „dispozitivului de petarde”. Trebuia să fie pus în funcțiune la Târgu Secuiesc, de sărbătoarea naţională a românilor, vine răspunsul. Traducătoarea se încurcă și vrea o precizare: „Trebuia să explodeze?” Martorul repetă: „Trebuia să fie pus în funcțiune.” Procurorul continuă cu întrebarea despre scopul „detonării”. Apărarea nu intervine, deși procurorul sugerează răspunsul:
Procuror: Scopul era să se creeze panică?
Martor: Da.
Judecătorul respinge o serie de întrebări venite din partea avocatului lui Szőcs Zoltán, deoarece le consideră irelevante sau crede că ar contribui la dezvăluirea identităţii martorului protejat. Judecătorul întreaba dacă Szőcs Zoltán şi Beke István au participat la întâlnire. Răspunsul este da, dar martorul nu ştie cine altcineva mai era acolo şi despre ce altceva s-a mai discutat.
Avocatul ar vrea să ştie cum a ajuns martorul la concluzia că discuţia era serioasă, dar judecătorul nu admite nici această întrebare și răspunde în locul martorului că „aşa crede şi gata”. La fel se procedează şi în cazul întrebărilor, relevante de altfel, referitoare la înregistrarea discuției, respectiv dacă a fost înregistrată întreaga discuţie sau dacă înregistrarea a suferit vreun montaj, înainte de a fi predată autorităților. Judecătorul admite întrebarea dacă martorul a ascultat înregistrarea înainte s-o predea, dar martorul protejat nu doreşte să răspundă. Avocatul insistă, dar judecătorul intervine: „Asta e!” Martorul refuză să mai răspundă la orice altă întrebare.
Bandi şi-a schimbat depoziţia
Spre deosebire de martorul protejat, Bandi Szabolcs susţine că nu Beke István, ci Szőcs Zoltán a sugerat să se vorbească codificat și să folosească temenul de „pizza” cu referire la petardele conectate într-un dispozitiv. Afirmă că în cursul lunii decembrie, după arestarea preventivă a lui Beke István, a fost contactat de Szőcs Csongor.
„Ne-am înţeles la propunerea lui ca în cazul în care voi fi audiat să susţin că am glumit la ultima şedinţă”,
explică Bandi, spunând că în ianuarie 2016 a acţionat în consecinţă, modificându-şi depoziţia mai târziu, după audierea înregistrării ședinței din octombrie. Ulterior le-a reproşat fraţilor Szőcs că, deşi aceştia îi promiseseră un avocat, nu şi-au respectat cuvântul, iar el a trebuit să se înfăţişeze singur în faţa procurilor.
Nu Sebestyén-Teleki este mentorul
Bandi vorbeşte cu lux de amănunte şi despre întâlnirea organizată la propunerea lui Sebestyén-Teleki István în august 2015, în biroul primarului (!) din comuna Mădăraş. Discuţia a avut loc la iniţiativa inginerului originar din România, dar stabilit la Zürich, descris în rechizitoriu drept mentor al conducătorilor HVIM Transilvania şi autorul Manualului luptătorului maghiar pentru libertate. La această întâlnire s-ar fi vorbit despre detonarea conductelor de gaz care transportă gaz din Transilvania spre Moldova şi Bucureşti, respectiv despre posibilitatea ca HVIM să obţină sprijin material de la ruşi. Sebestyén-Teleki ar fi încercat să-i convingă pe tineri că ruşii le-ar da bani, dacă HVIM ar putea să-şi dovedească puterea, faptul că e o mişcare în stare „să demonstreze ceva”.
La audierea din 27 ianuarie Szőcs Csongor a declarat în acest context că cartea fusese redactată „din scrierile publicistice şi gândurile proprii” ale lui Eduardo Rózsa Flores, împuşcat mortal în Bolivia, de către o brigadă antiteroristă în data de 16 aprilie 2009, în condiţii rămase neelucidate până azi. Cartea circulă pe internet încă din anul 2001, având același conţinut.
Toți martorii susțin că întâlnirea fusese iniţiată de Sebestyén-Teleki, care a stabilit şi ordinea de zi, dar că acesta a fost considerat „sărit de pe fix”, de aceea cei de la HVIM n-au mai vrut să se întâlnească cu el. Szőcs Zoltán l-ar fi descris pe Sebestyén-Teleki chiar cu aceste cuvinte, ceea ce l-a determinat pe cel din urmă să facă „dezvăluiri” pentru Maszol.ro și, anterior, pentru blogul lui Csibi Barna, stabilit în Ucraina.
Tot Bandi Szabolcs confirmă ipoteza procuraturii cu privire la principalul obiectiv al organizaţiei HVIM: reinstaurarea Ungariei Mari. Este un element deosebit de important din punctul de vedere al procuraturii, deoarece conform Legii nr. 535/2004, o acțiune se consideră a fi act terorist, dacă are o motivaţie politică. Simpla detonare a unor petarde ar putea fi considerată contravenţie, eventual o infracţiune minoră dacă vorbim de distrugere de bunuri, nicidecum un atentat împotriva unei comunităţi.
Judecătorul dictează
„A fost vreodată vorba în organizaţie de soluţionarea prin forţă sau prin violenţă a problemelor Ţinutului Secuiesc? – îl întreabă avocatul lui Szőcs Zoltán pe martorul Bandi Szabolcs. În procesul verbal al ședinței urmează a fi notată întrebarea: „Aţi vorbit vreodată despre reinstaurarea prin forţă a Ţinutului Secuiesc?”
De altfel, procedura arată cam aşa: grefierul notează cele spuse în sală după cum dictează judecătorul, tastând la calculator cu două degete. Din acest motiv procesul este foarte lent, nemaivorbind de faptul că nu se notează cu exactitate ce spun martorii, inculpaţii sau reprezentanţii lor legali. Avocaţii ar putea să obiecteze de nenumărate ori, dar n-o fac. (La audierea lui Bandi şi a martorului protejat, de altfel, apărarea lui Szőcs Zoltán i-a revenit unei tinere nervoase, avocatul său fiind „prins” la o altă ședință de judecată, pesemne mai importantă.)
În cursul audierilor din data de 27 ianuarie apărarea încearcă să dovedească că întâlnirea din 10 octombrie, potrivit rechizitoriului, în realitate a avut loc într-o altă dată. Trei martori susţin la unison – Szőcs Csongor, Mihály Márta şi Tóth Hanna, adică fratele şi mătuşa lui Szőcs Zoltán, respectiv un prieten de familie – că în ziua cu pricina l-au văzut pe inculpat încărcând o dubă cu varză, înainte de a pleca împreună cu tatăl său la târgul din Tuşnad.
Audierea lui Tóth Hanna se încheie cu o scenă tragicomică. Procurorul încearcă să deruteze martorul cu „întrebări-capcană”: ce culoare avea duba şi cu ce a fost încărcată? Mai exact „ce marfă era?” Traducătoarea înţelege greşit, astfel martora răspunde la o altă întrebare, declarând că nu-şi mai aduce aminte „ce marcă era”. Pe un ton grav, judecătorul intervine și o chestionează pe martoră cum este posibil că
îşi aduce aminte de tot felul de detalii și a uitat tocmai ce marfă a fost încărcată în dubă. Într-un final se clarifică că nu era vorba de „marcă” şi că martora îşi aduce aminte cu precizie de „marfă” care era varză. Din sală se aud chicoteli, inclusiv judecătorul se stăpânește cu greu, după care dictează grefierului cu vocea puțin ridicată:
– Întrebare: Ce marfă încărca Szőcs Zoltán în dubă?
– Răspuns: Varză.
Urma adevărata „varză”, adică audierea înregistrării discuţiilor din 10 octombrie 2015 (potrivit rechizitoriului). Abia dacă se disting câteva vorbe. Cert este doar că pe baza celor auzite în sala de judecată nu se poate stabili nici ce, nici când şi nici cum plănuiau respectivii să facă. Într-un anumit moment înregistrarea se blochează. Tehnicianul încearcă un alt player, dar nu merge nici cu VLC, nici cu Media Player Classic. Cere și primește aprobarea judecătorului să restarteze laptopul, fără rezultat. În cele din urmă se aude înregistrarea din nou, dar nu se ştie unde am rămas sau dacă nu am sărit cumva peste un fragment, dar nici nu are importanță pentru că oricum nu se înțelege nimic. Cireașa de pe tort este playerul folosit de această dată, Media Player Classic, cu un cronometru minuscul, așa încât nu se vede pe proiector. Astfel, dacă, să zicem, avocaţii şi-ar da seama, cumva, că înregistrarea nu corespunde traducerii din dosar, fără cronometraj exact n-ar avea cum să semnaleze greșeala. Deci tot circul ăsta n-are niciun rost. Rămânem cu o singură conluzie după această experiență. Că justiţia de la noi este incapabilă să se descurce cu tehnica modernă și cu limba maghiară, în general cu traducerile. Deși, din această cauză este aproape imposibilă desfășurarea unui proces echitabil.
Cine ce a spus?
Instanța a rămas în pronunțare cu privire la expertizarea înregistrării și a materialelor explozive, cerută de avocați. Sunt multe întrebări care trebuie clarificate. De exemplu, chiar a existat o bombă artizanală, respectiv cine și, mai important, ce a spus la acea întâlnire. Se pare că interlocutorii nu au fost identificaţi de un specialist, ci de către traducătorul procuraturii.
Szőcs Levente
Traducere: Mihály Ilona
