FALS | Dan Tanasă a afirmat că nu există niciun alt cadru legislativ care să protejeze mai bine identitatea, cultura și limba minorităților naționale decât cel din România.
Potrivit lui Dan Tanasă, vicepreședinte AUR și deputat:
„Nu există un niciun cadru legislativ care să protejeze mai bine identitatea, cultura și limba minorităților naționale cum este în decât cel din România.”
Sursa afirmației este înregistrarea dezbaterii parlamentare din 23 septembrie, disponibilă aici. Afirmația propriu-zisă poate fi auzită la minutul 1:59:50.
Context
Dan Tanasă a intrat în conflict cu UDMR în timpul dezbaterii parlamentare privind drepturile de utilizare a limbilor minorităților naționale. Proiectul legislativ inițiat de UDMR ar garanta dreptul de a folosi limba maternă chiar și în cazul în care ponderea unei minorități naționale scade sub pragul de 20% într-o localitate.
„În ceea ce privește drepturile comunității maghiare din România, eu cred că minoritățile maghiare – și minoritățile în general, , nu doar cea maghiară – cred că au drepturi vaste, ample. Un cadru legislativ care protejează minoritățile de genul celui care existăîn România nu există nicăieri în lume, nici măcar în Ungaria. Nu există un cadru legislativ care să protejeze mai bine identitatea, cultura și limba minorităților naționale cum este în România”, susține Tanasă.
Dezbaterea integrală poate fi urmărită între minutele 1:41 și 2:03 în înregistrarea oficială a Camerei Deputaților.
În expunerea de motive a proiectului, UDMR a argumentat că, prin această modificare legislativă, ar consolida drepturile lingvistice deja dobândite în localitățile în care, la validarea rezultatelor următorului recensământ, se va constata că ponderea populației maghiare a scăzut sub pragul actual de 20%.
În România, drepturile lingvistice trebuie asigurate, pentru o perioadă determinată, respectiv până la validarea rezultatelor următorului recensământ, în administrația locală și județeană din unitățile administrativ-teritoriale în care ponderea unei minorități naționale depășește 20%. Dacă această pondere scade sub pragul de 20%, autoritățile locale pot decide dacă mențin sau nu dreptul minorităților naționale de a-și folosi limba maternă în administrație.
Propunerea UDMR ar modifica această situație prin eliminarea condiției legate de rezultatele recensământului din articolul 604, alineatul (1), al Ordonanței de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ.
Potrivit deputatului AUR, propunerea legislativă ar urmări, în realitate, consolidarea statutului deja semi-oficial al limbii maghiare în județele Harghita și Covasna, unde populația maghiară este majoritară. Tanasă susține că adevăratul obiectiv al UDMR ar fi transformarea limbii maghiare în limbă oficială și, implicit, erodarea statutului oficial al limbii române.
Tanasă: „Aici nu e Ungaria, aici e România, ok?”
Dezbaterea s-a îndepărtat rapid de la subiectul inițial. Tanasă l-a atacat pe inițiatorul propunerii legislative, Markó Attila, invocând faptul că acesta a fost cercetat anterior într-un dosar de corupție. Markó a fost însă achitat de instanță în 2022.
În replică, Csoma Botond, purtătorul de cuvânt al UDMR, și deputatul USR Alexandru-Paul Dimitriu au acuzat AUR de dublu standard, amintind că formațiunea l-a susținut pe Călin Georgescu, care fusese plasat în arest preventiv în contextul suspiciunilor de fraudă și criminalitate organizată.
Între intervențiile celor doi, Dan Tanasă a luat din nou cuvântul și, chiar la începutul discursului, a lansat în limba română, apoi și în maghiară, cu un ușor accent secuiesc, replica: „Aici nu e Ungaria, aici e România, ok?”. El a acuzat UDMR că a obținut, prin „șantaj ordinar și mizerabil”, transformarea limbii maghiare într-o limbă oficială de facto în cele două județe secuiești.
În cele din urmă, majoritatea deputaților au votat împotriva propunerii legislative (157 pentru respingere, 81 împotrivă, 13 abțineri). Cu toate acestea, proiectul a fost transmis Senatului în forma inițială, deoarece Camera Deputaților a depășit termenul de 60 de zile pentru emiterea unei hotărâri oficiale de respingere. Astfel, proiectul a fost considerat „adoptat tacit”.
Senatul l-a înregistrat în forma inițială, iar comisiile pentru administrație publică și juridică ale camerei superioare urmau, teoretic, să se pronunțe până la 3 noiembrie. Ulterior, proiectul va fi supus dezbaterii în plen, unde este de așteptat o confruntare cu miză reală.
Ce verificăm?
Este adevărat că nu există nicăieri în lume un cadru legislativ care să protejeze mai bine identitatea, cultura și limba minorităților naționale decât cel din România?
Verificarea
Comitetul consultativ al Convenției-cadru a Consiliului Europei pentru protecția minorităților naționale a evidențiat, în evaluarea publicată în 2023, mai multe deficiențe concrete ale sistemului românesc, inclusiv problemele generate de aplicarea rigidă a pragului de 20% (PDF, pagina 4).
Mai mult, Comitetul consideră actuala reglementare un regres față de legislația anterioară anului 2019, când menținerea drepturilor nu era condiționată de un termen de expirare, respectiv de următorul recensământ. Articolul 131 din vechea lege prevedea că dispozițiile privind utilizarea limbilor minorităților trebuiau aplicate chiar și în cazul în care ponderea cetățenilor aparținând unei minorități scădea ulterior sub 20%.
Comitetul consultativ recomandă introducerea unor praguri alternative, deoarece în unele localități poate exista o comunitate minoritară numeroasă chiar dacă ponderea acesteia nu atinge 20%.
De exemplu, la Cluj-Napoca, potrivit recensământului din 2021, puțin sub 12% din populație s-a declarat de etnie maghiară, ceea ce înseamnă însă peste 33.000 de locuitori. Cei 10.000 de maghiari din Arad reprezintă doar aproximativ 7% din populația orașului.
Praguri alternative
În domeniul sănătății, România aplică, cel puțin la nivel legislativ, un astfel de prag alternativ încă din 2017.
Potrivit articolului 7, litera m), din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, modificat în 2017, în unitățile administrativ-teritoriale în care o minoritate națională reprezintă peste 20% din populație sau numără cel puțin 5.000 de persoane, trebuie asigurat personal medical sau din domeniul asistenței sociale care cunoaște limba minorității respective.
Evaluarea Consiliului Europei din 2023 a semnalat însă lipsa normelor și a metodologiei necesare pentru aplicarea acestei prevederi, precum și absența unor măsuri de recrutare țintită a personalului.
Un alt dezavantaj pentru minoritățile naționale este faptul că, în România, la recensământ se putea declara o singură etnie. Această limitare restrânge posibilitățile de autoidentificare ale persoanelor care simt că aparțin simultan mai multor comunități etnice, de exemplu cele provenite din familii mixte.
Potrivit Comitetului consultativ, posibilitatea declarării unei identități multiple ar putea fi importantă și pentru persoanele care, de teama stigmatizării, nu și-ar declara altfel identitatea minoritară. Raportul menționează în mod special acest risc în cazul romilor.
În Slovacia, de exemplu, la ultimul recensământ, cetățenii au avut posibilitatea să declare două naționalități. Acest lucru nu înseamnă însă automat că situația minorităților este mai favorabilă acolo. Dimpotrivă, Consiliul Europei a criticat Slovacia în mai multe privințe. Am scris anterior, pe larg, despre situația maghiarilor din cele două țări în acest articol.
Pragul în practică
Raportul Consiliului Europei privind România atrage atenția și asupra faptului că dreptul de a utiliza limba minorităților nu este asigurat pe deplin nici în localitățile în care ponderea acestora depășește pragul legal. De exemplu, documentele oficiale nu sunt traduse sau anumite instituții publice nu angajează personal care cunoaște limbile minorităților.
Pe lângă observațiile referitoare la drepturile lingvistice, raportul abordează în mai multe puncte și discriminarea structurală la care sunt supuși romii.
Evaluarea evidențiază, în același timp, și punctele forte ale sistemului românesc. Cadrul juridic și de politici publice privind protecția minorităților este descris, în ansamblu, ca fiind solid, iar sprijinul financiar consistent acordat de stat pentru conservarea culturilor minoritare este recunoscut ca un aspect pozitiv.
Raportul menționează, de asemenea, educația în douăsprezece limbi minoritare și măsurile care facilitează participarea politică a minorităților. Reglementările din România permit organizațiilor minorităților naționale care nu ating pragul electoral de 5% să obțină totuși mandate în Camera Deputaților. Spre deosebire de România, în Slovacia nu există o garanție distinctă a reprezentării parlamentare pentru minoritățile naționale.
Dar este România țara cu cel mai bun sistem de protecție a minorităților din lume?
Pentru a răspunde la această întrebare, merită să comparăm legislația românească, pe mai multe criterii, cu cea din țări cunoscute pentru situația favorabilă a minorităților naționale: Finlanda, provincia Tirolul de Sud din Italia, Elveția și, în anumite privințe, Slovenia. În comparație includem și Ungaria, din moment ce Dan Tanasă a menționat-o în mod expres.
Vom compara reprezentarea politică, educația în limba maternă, utilizarea limbilor minoritare în administrație și aplicarea efectivă a drepturilor.
Tirolul de Sud din Italia ridică ștacheta
În Tirolul de Sud, exercitarea drepturilor lingvistice este susținută și de autonomie. Comunitatea germanofonă, minoritară la nivelul Italiei, reprezintă majoritatea populației provinciei.
Potrivit recensământului grupurilor lingvistice din 2024, dintre persoanele care și-au declarat apartenența lingvistică, 68,61% aparțin grupului german, 26,98% celui italian și 4,41% celui ladin.
Provincia autonomă dispune de competențe legislative proprii, iar germana are statut egal cu italiana în comunicarea oficială, atât orală, cât și scrisă. Membrii comunității ladine, mult mai mică ca număr, își pot folosi oficial limba maternă în instituțiile din regiunile lor, precum și în administrațiile provinciale care se ocupă în mod special de problemele lor.
În sistemul de învățământ funcționează rețele școlare distincte cu predare în germană și italiană, iar în localitățile ladine există un sistem de învățământ multilingv, care include toate cele trei limbi și, împreună cu engleza obligatorie, chiar patru limbi. Autonomia protejează nu doar educația în limba maternă, ci și sistemele școlare proprii ale comunităților lingvistice și participarea acestora la deciziile din domeniul educației.
Utilizarea limbilor în administrație este susținută și prin cerințe privind competențele lingvistice ale personalului. Candidații la posturile din administrația provincială trebuie să prezinte certificate de bilingvism, la nivelul corespunzător funcției, care să ateste cunoașterea limbilor germană și italiană.
În serviciul public se aplică principiul proporționalității lingvistice, cunoscut sub numele de Proporz: posturile vizate de această regulă sunt repartizate grupurilor lingvistice în funcție de ponderea lor în populație. Pentru posturile rezervate grupului lingvistic ladin este necesară o certificare a cunoașterii a trei limbi.
În cazul încălcării drepturilor lingvistice, cetățenii pot depune o plângere la o instituție provincială specializată, Amt für Landessprachen und Bürgerrechte.
În Finlanda, fiecare al treilea locuitor trăiește într-o localitate bilingvă,
potrivit statisticilor oficiale, suedeza este limba maternă a aproximativ 5% din populație.
Și în Finlanda, clasificarea lingvistică a localităților este stabilită pentru o perioadă determinată. Guvernul decide o dată la zece ani care municipalități sunt monolingve în finlandeză sau suedeză și care sunt bilingve. Clasificarea se bazează pe datele lingvistice din registrul populației. Clasificarea actuală este valabilă pentru perioada 2023–2032.
Localitățile sunt considerate bilingve dacă cel puțin 8% din populație sau minimum 3.000 de locuitori aparțin comunității lingvistice minoritare. Așadar, pe lângă ponderea procentuală, este luat în considerare și numărul absolut al vorbitorilor minoritari.
Statutul automat de localitate bilingvă încetează dacă ponderea populației minoritare scade sub 6% sau numărul acesteia ajunge sub 3.000 de persoane. Există, așadar, o marjă de protecție de două puncte procentuale.
Totuși, la solicitarea consiliului local, guvernul poate acorda statutul de localitate bilingvă și fără îndeplinirea pragurilor, pentru următorul interval de zece ani. Așa s-a întâmplat, de exemplu, în cazul localității Lohja, pentru perioada 2023–2032.
În Finlanda funcționează școli cu predare în finlandeză și suedeză. Dreptul de a utiliza cele două limbi naționale nu se limitează însă la localitățile bilingve: autoritățile administrației publice centrale, inclusiv ministerele, sunt și ele bilingve.
Elveția
Germana, franceza și italiana sunt limbi oficiale la nivel federal în Elveția, iar retoromana este limbă oficială în relațiile cu persoanele care vorbesc această limbă.
Potrivit articolului 70 din Constituția Elveției, cantoanele își stabilesc propriile limbi oficiale, ținând cont de teritoriile lingvistice tradiționale și de minoritățile lingvistice autohtone.
Nici aici aplicarea drepturilor nu este lipsită de probleme: evaluarea Consiliului Europei a solicitat o utilizare mai extinsă a limbilor italiană și retoromană în viața economică și socială.
În unele localități din Slovenia, maghiara și italiana sunt, de asemenea, limbi oficiale
În Slovenia, recensământul bazat pe registre, utilizat din 2011, nu mai colectează date complete privind apartenența etnică. Cu toate acestea, drepturile lingvistice ale celor două comunități autohtone – italiană și maghiară – sunt garantate de legislația slovenă, indiferent de numărul membrilor acestora, în localitățile în care trăiesc în mod tradițional.
În aceste localități, maghiara, respectiv italiana, sunt limbi oficiale, alături de limba slovenă.
Există instituții de învățământ cu predare bilingvă maghiară-slovenă, respectiv în limba italiană, de la grădiniță până la liceu. La nivel universitar, însă, oferta de specializări în maghiară sau italiană este limitată.
Deși evaluarea Consiliului Europei din 2025 recunoaște un nivel ridicat de protecție juridică, lipsa profesorilor și a funcționarilor publici care cunosc suficient de bine aceste limbi îngreunează aplicarea efectivă a drepturilor.
În Ungaria, unul dintre principalele instrumente de protecție a minorităților este sistemul autoguvernărilor naționalităților
Acestea pot administra și instituții de învățământ și culturale.
Evaluarea publicată de Consiliul Europei în martie 2026 recunoaște existența unui cadru juridic și instituțional solid, precum și a unei rețele de grădinițe și școli destinate minorităților naționale.
Totuși, educația este organizată în forme diferite. În unele instituții, limba minorității este limba de predare, în altele se desfășoară educație bilingvă, iar în unele școli limba minoritară este predată doar ca disciplină. Aceste forme nu oferă aceleași posibilități de utilizare a limbii materne.
Raportul menționează drept probleme lipsa manualelor și deficitul de cadre didactice capabile să predea discipline în limbile minorităților.
În ceea ce privește utilizarea limbilor minoritare în administrație, unele garanții din Ungaria sunt condiționate de un prag mai scăzut decât în România. Potrivit articolului 6 din Legea privind drepturile minorităților naționale, de la un prag de 10%, la solicitarea autoguvernării naționalității în cauză, trebuie asigurate, de exemplu, formulare administrative, hotărâri și anunțuri în limba minorității. Pentru alte obligații se aplică un prag de 20%.
Acest lucru nu înseamnă însă că drepturile sunt exercitate efectiv. Potrivit Consiliului Europei, în pofida posibilităților prevăzute de lege, limbile minorităților sunt rareori folosite în administrație și în instanțe.
Concluzie
Afirmația lui Dan Tanasă este falsă.
„Un cadru legislativ pentru protecția minorităților precum cel existent în România nu există nicăieri în lume, nici măcar în Ungaria. Nu există niciun cadru legislativ care să protejeze mai bine identitatea, cultura și limba minorităților naționale decât cel din România.”
Afirmația categorică a lui Dan Tanasă, potrivit căreia nicăieri în lume nu există un cadru legislativ care să protejeze mai bine identitatea, cultura și limba minorităților naționale decât cel din România, nu este adevărată.
Este suficient să ne uităm la Tirolul de Sud sau la Finlanda pentru a identifica sisteme care oferă garanții mai extinse în anumite domenii. În același timp, trebuie menționat că multe alte țări mai au încă progrese de făcut în ceea ce privește protecția minorităților, inclusiv România.
