În 17 septembrie 2018 ne-am adresat Înaltei Curți de Casație și Justiție cu o solicitare de informaţii de interes public, cerând să ni se trimită prin e-mail o copie a deciziei nr. 172. din data de 4. iulie 2018 în cazul cunoscut sub denumirea de „procesul teroriștilor secui”. În cerere am menționat că dacă lipsa resurselor umane sau a echipamentului tehnic nu permite trimiterea documentului scanat, ne putem deplasa la sediul instituţiei și în acest caz dorim să obținem permisul de a face o copie xerox.

Am primit răspuns la solicitarea noastră abia în 31. octombrie – deci cu 38 de zile întârziere. În această scrisoare Stelian Bodeanu, purtătorul de cuvânt al Înaltei Curți de Casație și Justiție ne-a înștiințat că cererea noastră „nu poate fi aprobată”, deoarece

obiectul secundar al dosarului înregistrat cu numărul 3542/2/2016 îl constituie acțiuni contra ordinii constituționale, în sensul articolul 397. al Codului Penal.

Ca și referință la acte normative, în răspunsul primit au fost desemnate două articole adoptate în 2012 de Consiliul Superior al Magistraturii din Ghidul privind relaţia dintre sistemul judiciar din România şi mass-media.

Conform articolului 36., „furnizarea unor informații de interes public legate de activitatea judiciară poate fi restrânsă în interesul moralităţii, ai ordinii publice ori al securităţii naţionale sau când o impun interesele minorilor ori protecţia vieţii private a părţilor în proces sau a altor persoane. Dreptul la liberul acces la informaţii de interes public poate fi restrâns şi atunci când, în împrejurări speciale (!), instanţa apreciază că publicitatea ar fi de natură să aducă atingere înfăptuirii justiţiei.”

Articolul 43. prescrie, de asemenea, că „nu pot fi eliberate mass-mediei extrase şi copii ale actelor şi hotărârilor din dosarele

având obiectele menţionate la art. 6 lit. a) din dispozitivul Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 308 din 5 martie 2009”.

Hotărârea nr. 308. enumeră o serie de cazuri, de la acțiuni contra ordinii constituționale la hărțuire sexuală și abuzurile medicale, în care conform Consiliului Superior al Magistraturii orice măsură trebuie luată cu excluderea publicității.

Argumentele juristului

După respingerea cererii noastre, juristul Asociației Átlátszó Erdély a formulat o nouă solicitare de informaţii, însă Înalta Curte de Casație și Justiție a repetat răspunsul precedent, acesta fiind completat cu un singur enunț.

Titkolja a bíróság, miért ítélte el Bekét és Szőcsöt a „székely terrorperben”

A legfelső bíróság nem hajlandó kiadni a Beke István és Szőcs Zoltán perében született jogerős határozatot annak ellenére, hogy a dokumentum közérdekű információnak minősül. Az Átlátszó Erdély újságírója, majd a jogásza által benyújtott igénylést egy olyan kivételre hivatkozva utasították vissza, amelyről a törvény nem rendelkezik.

Juristul Asociației Átlátszó Erdély a motivat detaliat, organizând informațiile în cinci argumente principale, de ce intră sentința judecătorească solicitată în categoria informațiilor de interes public cu liber acces. În primul rând a clarificat că datele solicitate au incontestabil caracter de interes public, fiindcă o hotărâre pronunțată într-un proces penal este în mod evident o informația „care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice”, corespunde deci criteriului definit în litera b) din articolul 2. al legii 544. din 2001. În cererea nouă am încercat de asemenea să prevenim argumentele care ar fi în favoarea respingerii, dar dintre acestea departamentul de presă a Înaltei Curți s-a ocupat de unul singur (vezi punctul 4. din cerere).

Pornind de la motivul pentru care prima cerere a fost respinsă, juristul Asociației Átlátszó Erdély a vrut să demonstreze că dosarul Beke-Szőcs nu poate fi considerat o excepție privind liberul acces la informații. Înalta Curte de Casație și Justiție a schimbat încadrarea juridică a acțiunilor comise de inculpați, iar litera a) din articolul 6 al hotărârii CSM 308. nu se ocupă de actele de acuzație mai recente, deci „art. 43 din Ghidul privind relația dintre sistemul judiciar din România și mass-media nu se aplică” în acest caz.

„Oricum” – continuă argumentarea –, „având în vedere atât interpretarea sistematică a normelor guvernând liberul acces la informațiile de interes public, precum și Decizia nr. 37 din 7 decembrie 2015 a ÎCCJ, prevederile art. 43 din Ghidul privind relația dintre sistemul judiciar din România și mass-media nu se pot interpreta în sensul că acestea interzic comunicarea actelor şi hotărârilor din dosarele având obiectele menţionate la art. 6 lit. a) din Hotărârea CSM nr. 308 din 5 martie 2009 în întregul lor.” Adică nu se poate refuza emiterea unui document cu motivul că acesta ar conține între altele și date private, deci informații care nu sunt de interes public. În acest caz consultarea documentului trebuie permisă, după ce aceste informații au fost eliminate din el sau acoperite în așa fel să nu fie vizibile.

În legătură cu toate acestea, Înalta Curte de Casație și Justiție a menționat doar că încadrarea juridică a infracțiunilor pentru care inculpații au fost dați în judecată într-adevăr a fost schimbată în calea de atac a apelului, dar hotărârea CSM amintită se referă la obiectul dosarului, iar „dosarul 3542/2/2016 a avut ca obiect secundar acțiuni împotriva ordinii constituționale”.

Această practică restrânge dreptul de acces la informaţii

Independent de acest caz trebuie menționat că ghidul întocmit de CSM – care, în calitate de act pur administrativ, în principiu n-ar trebui să dispună de mai mult decât aspectele practice ale aplicării legii – restrânge în mod considerabil liberul acces la informații de interes public. Legea 544. din 2001 formulează clar: de la accesul liber al cetățenilor se exceptează „informațiile din domeniul apărării naționale, siguranței si ordinii publice,

dacă fac parte din categoriile informațiilor clasificate, potrivit legii”.

În acest caz nu vorbim deloc despre informații clasificate. Pe de altă parte, dacă respingerea cererii de către Înalta Curte de Casație și Justiție este într-adevăr întemeiată, atunci însuși organele juridice au procedat ilegal. Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a pus la dispoziția presei un extras din rechizitoriu. Încă înainte de acesta, după ce István Beke a fost arestat la finalul anului 2015, DIICOT a publicat părți ample din procesul verbal referitor la conversațiile interceptate care au fost folosite ca probă pe parcursul procesului.

Are loc o selecție a îndreptățiților

Deși nu ține neapărat de acest caz, este important să menționăm aici și un alt factor pentru a ilustra atitudinea față de accesul la informațiile de interes public (și în general, față de lege). Când au avut loc ședințele din procesul de prima instanță în dosarul Beke-Szőcs, am solicitat de asemenea consultarea documentelor. Purtătorul de cuvânt al Tribunalului din București a insistat să primească o copie după legitimația mea de presă. „Altfel domnul președinte nu vă aprobă cererea” – a susținut el.

În judecătorii este o practică generală că nu se asigură posibilitatea consultării dosarelor pentru persoane fizice – deși legea respectivă (articolul 6. al legii 544. din 2001) este formulată lămurit: „orice persoană” trebuie să aibă acces la informațiile de interes public. Mai mult, conform legii, culegerea şi difuzarea informațiilor de interes public desfășurată de mijloacele de informare în masă constituie doar una dintre modalitățile de a exercita dreptul „cetățenilor de a avea acces la orice informație de interes public”.

Traducere: András Orsolya

The post Decizia în procesul "teroriştilor secui", ţinută secret appeared first on Átlátszó Erdély.

În data de 7 aprilie 2017 Curtea de Apel Bucureşti a adoptat o hotărâre care nu împărtăşeşte cea mai gravă acuzaţie adusă de DIICOT (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism) pe baza căreia opinia publică din România a ajuns la concluzia că la sfârşitul anului 2015 Serviciul Român de Informaţii care s-a ocupat de caz, ar fi prevenit un atentat sângeros cu bombe artizanale. Decizia judecătorească adoptată de Curtea de Apel Bucureşti a răspuns astfel la cea mai importantă întrebare a maghiarimii din România: este oare ţara noastră un stat de drept, cu justiţie dreaptă şi imparţială, sau tribunalul va pronunţa o sentinţă nefavorabilă părtinitoare chiar în lipsa dovezilor concludente, doar pentru a condamna doi conducători ardeleni ai Mişcării de Tineret 64 de Comitate, într-un simulacru de proces pentru a statua un exemplu?

Pe baza deciziei pronunţate se poate afirma: Curtea de Apel Bucureşti a acordat atenţie obiectivă dovezilor şi evidenţelor – în special în ce priveşte transcrierea înregistrării discuţiilor din 10 octombrie 2015 –, şi a respins majoritatea acuzaţiilor formulate în rechizitoriu. Judecând cazul în mod nepărtinitor a fost pronunţată o sentinţă care îi găseşte pe inculpaţi vinovaţi, dar nu pentru mai multe sau mai puţine acte ilegale, decât ce se poate dovedi pe baza probelor şi informaţiilor aflate la dispoziţie, cu privire la cele petrecute în toamna anului 2015 la Târgu Secuiesc.

Tribunalul a concluzionat pe baza înregistrării discuţiilor purtate în biroul firmei conduse de Beke, că în data de 10 octombrie 2015 cinci persoane au dezbătut ideea de a-i speria cu petarde pe participanţii (români) la parada festivă din 1 decembrie, iar mai târziu doi dintre cei prezenţi, Beke şi Szőcs Zoltán, au întreprins unele măsuri pentru a concretiza acest plan.

Curtea nu a fost convinsă că cei doi chiar intenţionau să-şi ducă la îndeplinire planul de a instaura panică, dar a constatat că în orice caz aceştia au procurat unele petarde care ar fi fost potrivite scopului şi care „sunt interzise la deţinere persoanelor fizice şi juridice care nu au calitatea de pirotehnicieni”, conform legislaţiei în vigoare. Cei doi erau conştienţi de pericolul reprezentat de petardele încadrate în categoria 3 şi 2 de risc, respectiv de faptul că posesiunea acestora este ilegală.

„În opinia Curţii, ceea ce se poate reţine în mod cert din conţinutul acestei înregistrări este intenţia membrilor HVIM (participanţi la şedinţa din 10.10.2015) de a procura materiale pirotehnice (petarde) cu scopul de a le detona în timpul paradei militare care urma să aibă loc în ziua de 01.12.2015, la Târgu Secuiesc” – declară judecătorul, precizând că „nici celelalte mijloace de probă şi împrejurări de fapt avute în vedere de procuror nu au un grad de certitudine apt să formeze convingerea instanţei, dincolo de orice dubiu rezonabil, că inculpatul Beke István Attila a intenţionat să confecţioneze un dispozitiv exploziv improvizat”, şi, mai mult, pronunţă că nu există dovezi care să sugereze că aceste dispozitive ar fi reprezentat vreun pericol real care să ameninţe „viaţa, integritatea corporală sau sănătatea participanţilor la celebrarea Zilei Naţionale a României, în Târgu Secuiesc.”

Versiunea maghiară a acestui articol:

A Bukaresti Táblabíróság szétszedte a székely terrorvádat

Judecătorul îl corectează pe procuror pe un ton dojenitor

Purtătorul de cuvânt al Serviciului Român de Informaţii a pronunţat acelaşi lucru în data de 1 decembrie 2015, dar pe baza altor premise:

„Există un dispozitiv explozibil improvizat care ar fi avut efecte extrem de grave dacă ar fi fost detonat, s-ar fi soldat cu victime, însă nu am detalii despre ce dispozitiv este vorba. Nu a ajuns să fie plantat acolo în mulțime. (…) A fost tot timpul în atenția noastră. Nu a fost pusă în pericol nicio secundă integritatea sau viața cetățenilor români.” (Citat dintr-un comunicat Agerpres)

Din aceste afirmaţii reiese că doar profesionalismul manifestat de SRI a garantat ca parada militară organizată cu ocazia sărbătorii naţionale a României să nu fie scăldată în sânge în acea dimineaţă notorie la Târgu Secuiesc. Acelaşi scenariu este prezentat în rechizitoriu, cu completarea că inculpaţii n-au vrut să detoneze un dispozitiv oarecare, ci o bombă artizanală cu cuie. Adică au vrut să ucidă. Şi să ucidă multă lume.

Rechizitoriul face referire la un raport întocmit de un expert: un inginer al forţelor armate din România a efectuat un experiment la cererea DIICOT, în data de 19 februarie 2016, confecţionând şi detonând o bombă artizanală, pentru care însă n-a folosit doar petardele sechestrate, ci şi alte obiecte, despre care Beke a declarat că nu fuseseră în posesia lui sau serveau cu totul altor scopuri: cuie, ţevi de cupru, obiecte de metal găsite în atelierul lui Beke, pietriş.

Curtea de Apel subliniază că în această privinţă nu se declară de acord cu DIICOT, ba formulează şi o afirmaţie dojenitoare la adresa celor care s-au ocupat de caz:

„Este adevărat că în procesul coroborării şi evaluării probelor, instanţa poate să stabilească cu caracter de certitudine o anumită situaţie de fapt pe baza recurgerii la anumite silogisme, însă acest procedeu trebuie să se bazeze pe elemente certe şi să conducă la o concluzie rezonabilă.”

Cu alte cuvinte: procuratura a înlocuit probele cu silogisme, şi a dedus din înregistrarea discuţiilor purtate de inculpaţi în data de 10 octombrie, prezentate ca dovadă cu caracter decisiv, că s-ar fi formulat unele afirmaţii care de fapt nici n-au fost rostite sau aveau altă însemnătate.

Şi detonarea petardelor este o infracţiune

Pe baza autorităţii de care dispune, Curtea de Apel Bucureşti a modificat clasificarea şi încadrarea juridică a cazului. Procuratura a propus în rechizitoriu „plasarea analizei juridice a faptelor reţinute în sarcina inculpaţilor în zona de incidenţă a dispoziţiilor Legii nr. 535/2004, privind prevenirea şi combaterea terorismului”, propunere respinsă de Curtea de Apel care-i achită pe inculpaţi şi de tentativa la infracţiunea de „Acţiuni împotriva ordinii constituţionale”, respectiv de instigare la această acţiune.

Curtea l-a condamnat deci pe Beke István Attila la pedeapsa de 11 luni şi 6 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de „Operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”, iar pe Szőcs Zoltán la pedeapsa de 10 luni şi 8 zile închisoare pentru instigare la infracţiunea de „Operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept”. În temeiul art. 72 din Codul penal Curtea deduce din pedeapsa principală durata reţinerii, arestării preventive şi arestului la domiciliu, drept care se constată executată pedepsele aplicate inculpaţilor.

În argumentarea sentinţei judecătorul evidenţiază că mai multe probe, printre care şi declaraţia inculpatului Beke arată că acesta ştia de pericolul reprezentat de petardele încadrate în categoria 2 şi 3 de risc, respectiv era conştient şi de faptul că posesia lor constituie infracţiune.

Alte rticole despre acest subiect:

Liderii radicalilor secui, denunțați de către propriul coleg

Instanța ar vrea pedepse mai grave pentru liderii Mişcării Tinerilor din cele 64 de Comitate

Am răsfoit cu luare-aminte dosarul penal al lui Beke István şi Szőcs Zoltán

HVIM este scos în afara legii în contextul unor referiri la Vona Gábor

Un detaliu important al procesului – care după pronunţarea deciziei judecătoreşti devine o consecinţă a lui – este scoaterea în afara legii a Mişcării de Tineret 64 de Comitate. Curtea de Apel face în acest context referiri la fapte cunoscute de opinia publică maghiară în general, începând cu afirmaţia că obiectivul organizaţiei fără statut oficial sau personalitate juridică în România este reinstaurarea Ungariei Mari, şi până la promovarea cultului lui Wass Albert, criminal de război, în ideea că prin cărţile şi renumele lui se poate stârni şi perpetua ura faţă de români.

În ce priveşte cazul Vona contra Ungaria Curtea de Apel Bucureşti citează decizia adoptată în 2013 de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului care a pronunţat că autorităţile ungare au procedat corect când au scos în afara legii organizaţia Magyar Gárda (Garda Maghiară), o măsură adoptată fără să se încalce drepturile omului. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a declarat: „Crearea unui sentiment de nelinişte, în grupuri de cetăţeni, prin actul demonstrării verbale şi vizuale a puterii realizat prin marşuri de intimidare, ca prim paşi în realizarea unei anumite viziuni asupra legii şi ordinii pe care vor să o instituie, îndreptăţesc autorităţile să ia măsuri preventive pentru a proteja democraţia împotriva celor care ameninţă să submineze valorile fundamentale pe baza cărora o societate democratică funcţionează, fără a aştepta subminarea efectivă a acestor valori ori recurgerea la violenţă, statul având dreptul de a acţiona preventiv în cazul în care se stabileşte că o astfel de mişcare a început să ia măsuri concrete în viaţa publică, incompatibile cu standardele Convenţiei şi ale democraţiei”.

Curtea de Apel din Bucureşti „reţine ca pertinentă concluzia procurorului în sensul că activităţile, acţiunile şi manifestările organizate şi/sau desfăşurate pe teritoriul României sub însemnele şi folosind simbolurile Mişcării de Tineret 64 de Comitate – HVIM Ungaria, au avut drept scop promovarea în comunităţile de etnici maghiari din zona Transilvaniei a unor idei, concepţii şi direcţii de acţiune naţionalist-extremiste, plasând organizaţia fără personalitate juridică pe teritoriul României şi asociaţia paravan Oastea Sfântului Ladislau în categoria organizaţiilor cu caracter fascist, rasist şi xenofob, în sensul art. 2 din O. U. G. nr. 31/2002.” În acest context Curtea de Apel precizează: „Totodată se remarcă faptul că sub paravanul păstrării tradiţiilor şi culturii maghiare în rândul comunităţilor de etnici maghiari din România, manifestările culturale, comemorările, spectacolele de muzică şi poezie organizate de membrii HVIM Transilvania sau la care aceştia au participat conţin şi transmit un puternic mesaj antiromânesc.”

„Ţinutul Secuiesc nu e România”

Pentru a dovedi obiectivele iredentiste ale organizaţiei, în text a fost inclus un citat din discursul din 2012 al preşedintelui Consiliului Naţional Secuiesc:

„Pe limba Europei secolului XXI, Autonomia Ţinutului Secuiesc exact asta înseamnă: statut naţional, independent, liber şi legal. Aceste cuvinte să fie motoul luptei noastre pentru autonomie.”

Textul român rezultă din traducerea efectuată la procuratură. Afirmaţia originală este un fragment din comunicatul publicat de preşedintele Consiliului Naţional Secuiesc în data de 6 ianuarie 2013, sub titlul „Să fie 10 martie Ziua Libertăţii Secuilor!”, şi care se poate citi şi azi pe blogul lui Izsák Balázs, unde textul sună cam aşa:

„Obiectivul Consiliului Naţional Secuiesc este autonomia teritorială a Ţinutului Secuiesc, iar acest lucru în discursul Europei secolului XXI înseamnă exact un statut naţional legal, liber şi independent. Să transformăm aceste şase cuvinte, cuvintele lui Jókai Mór în sloganul luptei pentru autonomia Ţinutului Secuiesc!”

Am citat textul românesc din decizia judecătorească şi insistăm asupra subiectului, deoarece pe baza acestor fraze Curtea de Apel a ajuns la concluzia că „deşi în discursul public, opozabil etnicilor români şi autorităţilor naţionale, prin cerinţa autonomiei Ţinutului Secuiesc s-ar urmări obţinerea unei autonomii administrative a regiunii în cadrul statului naţional unitar român, mesajul promovat în rândurile etnicilor maghiari, privitor la acelaşi subiect, este pe deplin sintetizat de discursul preşedintelui Consiliului Naţional al Secuilor.”

Decizia spune în continuare:

„Acelaşi mesaj iredentist este promovat în cadrul taberelor organizate sub egida Asociaţiei Tineretului Maghiar din Transilvania, prin vocea numitei Eva Maria Barki, persoană indezirabilă pe teritoriul României în perioada 1994-1998: a cere autonomia Ţinutului Secuiesc fără modificarea graniţelor înseamnă că maghiarii sunt de acord cu Tratatul de la Trianon.” Cu aceste concluzii decizia judecătorească asociază în mod convingător activitatea HVIM cu mişcarea care vizează autonomia Ţinutului Secuiesc.

József Sándor există oare cu adevărat?

După pronunţarea deciziei Curţii de Apel Bucureşti, cei doi inculpaţi, Beke István Attila şi Szőcs Zoltán au atacat această hotărâre cu recurs, la fel a procedat şi DIICOT. Procesul va continua la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Următoarea întrunire a curţii, din data de 8 decembrie, poate răspunde la o întrebare care preocupă opinia publică, indiferent de acest caz concret, şi anume importanţa depoziţiei unui martor protejat (colaborator cu identitate protejată).

Rechizitoriul susţine că presupusul complot a fost descoperit de unul dintre membrii HVIM, care a înregistrat discuţiile celor cinci persoane de la întâlnirea respectivă, după care a prezentat înregistrarea autorităţilor. În cursul procesului s-a formulat însă presupunerea că discuţia din 10 octombrie ar fi fost interceptată de SRI fără mandat judecătoresc, şi martorul protejat (colaboratorul cu identitatea protejată), identificat cu numele de cod József Sándor, ar fi de fapt un ofiţer al serviciilor secrete, care la dispoziţia superiorilor săi se pretinde membru HVIM, facilitând astfel folosirea înregistrării ilegale drept probă în proces. Hotărârea în primă instanţă subliniază că nu există dovezi concrete în acest sens, dar că nu există nici probe care să infirme această teorie.

În cadrul etapelor anterioare ale procesului, Beke şi-a exprimat opinia conform căreia martorul protejat ar fi Bandi Szabolcs, cerând Curţii de Apel clarificarea şi a acestui aspect.

Szőcs Levente

Traducere: Mihály Ilona

The post Curtea de Apel Bucureşti a desfiinţat acuzaţia de terorism la adresa inculpaţilor secui appeared first on Átlátszó Erdély.

RISE Project, comunitatea de jurnalişti, programatori şi activişti care investighează crima organizată şi corupţia din România a prezentat în trecutul recent documentarul intitulat „Autonomie şi petarde”, care se ocupă de HVIM, adică Mişcarea Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate. Este vorba de o premieră absolută, cum jurnaliştii români nu realizaseră niciodată vreun film documentar despre radicalii maghiari din Transilvania. Dar acest lucru nu este singurul motiv pentru care subiectul merită un articol mai amplu.

Înainte de toate, trebuie să clarific rolul meu în realizarea documentarului, născut de altfel în cadrul unei colaborări dintre Átlátszó şi RISE Project – obiectivul proiectului finanţat de Open Society Foundations fiind de a evalua şi prezenta mişcările radicale din regiune.

Jurnaliştii de la RISE Project m-au contactat în repetate rânduri în calitatea mea de jurnalist care cunoaşte în profunzime comunitatea maghiară din Transilvania şi mişcările radicale de aici, iar eu am încercat de fiecare dată să le ofer informaţii utile, detaliind diferitele aspecte din spatele unor întâmplări, servindu-i ca un fel de consilier, dar uneori şi ca ghid sau traducător şi interpret.

Însă nu aveam nicio posibilitate de a urmări sau influenţa redactarea materialului, nu am nimic de-a face cu principalele afirmaţii formulate în documentar, pe care l-am văzut şi eu doar după publicare. Din acest motiv cred că am dreptul, ba chiar obligaţia de a scrie despre el.

Nu există mari descoperiri

La nivelul conţinutului de informaţii filmul nu prea oferă nicio noutate faţă de articolele publicate pe Átlátszó, Átlátszó Erdély, RISE Project, respectiv faţă de acuzaţiile oficiale care s-au dat publicităţii de atunci. (Singura excepţie fiind poate în a doua parte, unde se conturează unele detalii legate de posibilele conexiuni cu Rusia – dar despre acestea voi vorbi mai târziu.)

Lipsa descoperirilor cruciale nu mi se pare o problemă – mai ales că filmul documentar de 20 de minute vizează în primul rând prezentarea Mişcării Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate.

Importanţa deosebită a acestui documentar nu se datorează informaţiilor concrete, ci constă mai ales în faptul că perspectiva filmului va determina, cred eu, opinia publică, precum şi atitudinea adoptată de oficialităţile bucureştene faţă de mişcările radicale maghiare sau chiar faţă de problematica autonomiei.

Ziua Libertăţii Secuieşti, autonomie, bătaie

Filmul începe cu un eveniment organizat în 2014 de Consiliul Naţional Secuiesc: Ziua Libertăţii Secuieşti, devenită notorie datorită conflictului dintre membrii Mişcării Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate şi jandarmerie. Conform naratorului „cântecele paşnice se transformă în scurt timp în lozinci pentru autonomie, iar membrii grupării (Mişcării Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate, nota red.) se iau la bătaie cu jandarmii”.

Între timp vedem cum cineva împunge un jandram cu băţul steagului cu simbolurile comitatelor, iar în clipele care urmează Szőcs Zoltán, preşedintele HVIM urlă: „Te omor! Te omor!”

Imediat după aceea se afirmă că „aceşti tineri secui duc mai departe […] convingerea că Transilvania trebuie administrată de la Budapesta, şi nu de Bucureşti”, în timp ce pe ecran vedem harta Ungariei şi a teritoriilor pierdute de Ungaria după tratatele de pace. În imaginile următoare un grup de tineri scandează: „Ţinutul Secuiesc nu este România!”

În mai puţin de 20 de secunde documentarul reuşeşte să şteargă complet (şi foarte eficient!) orice distincţie între o manifestare paşnică de la Târgu Mureş şi demonstraţia violentă desfăşurată de un grup micuţ din cadrul Mişcării Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate, între demersurile pentru autonomie şi separatism / retrasarea graniţelor cum erau dinaintea Tratatului de la Trianon.

Şi cu toate că este cât se poate de clar că realizatorii filmului au ignorat orice detaliu sau nuanţă în creaţia lor, eu nu pe ei îi acuz pentru asta în primul rând, deoarece se prea poate că pentru un ochi neavizat manifestările Zilei Libertăţii Secuieşti transmit tocmai acest mesaj.

Articolul original în limba maghiară:

Autonómia és petárdák: így szívunk a vármegyések miatt

S-au disociat sau delimitat vreodată organizatorii de HVIM?

Eu nu mi-aduc aminte ca organizatorii manifestărilor de la Târgu Mureş să se fi disociat de Mişcarea Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate. Nici aşa numita „mişcare naţională” n-a făcut niciodată nimic pentru a clarifica odată pentru totdeauna şi în ochii populaţiei majoritare din România: în dezbaterile care privesc autonomia teritorială radicalii care visează despre revizuirea graniţelor de stat nu pot avea niciun cuvânt de spus.

Din câte mi-amintesc, doar la manifestările din Cluj s-a întâmplat ca organizatorii evenimentului din 15 martie să-i roage pe jandarmi să-i înlăture din mulţimea paşnică pe tinerii care fluturau steaguri cu însemnele arpadiene.

Dar să ne întoarcem la documentarul care a listat şi preocupările celor din gruparea HVIM, şi anume: conferinţe organizate pe tema autonomiei, tabere paramilitare şi comemorările eroilor maghiari căzuţi în războaie. Acum aş vrea să scriu că ar fi vorba de o exagerare şi distorsiune voită, dar n-o pot face: dacă un neavizat trece în revistă activitatea de până acum a Mişcării Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate, va avea cam această impresie despre ea.

Dacă toate acestea n-ar fi de ajuns, îngrijorarea populaţiei majoritare faţă de autonomie este sporită şi de interviul cu unul dintre conducătorii HVIM, unde Szőcs Csongor face afirmaţia clară şi fără echivoc că autonomia Ţinutului Secuiesc ar fi doar primul pas spre reconstituirea Ungariei Mari.

Întăreşte prejudecăţile

În acest moment putem fi siguri că strădaniile care vizează autonomia Ţinutului Secuiesc trezesc suspiciuni în sufletul spectatorului român, oricât de raţional, deschis la minte ar fi şi oricât de multă bună-credinţă ar avea de altfel. Şi trebuie să precizăm şi că cei mai mulţi dintre spectatori nici nu sunt foarte deschişi, nici nu gândesc neapărat raţional. Documentarul contribuie la accentuarea prejudecăţilor legate de autonomia Ţinutului Secuiesc, şi o face în aşa fel, încât toate afirmaţiile din film se bazează pe interviurile prezentate, pe înregistrări cu valoare documentară.

Concluzia? Orice alianţă sau asociere cu mişcările radicale va însemna sărutul morţii pentru cerinţele oricât de îndreptăţite ale maghiarimii din Transilvania, fie vorba de autonomie, de retrocedarea bunurilor imobiliare sau de orice problemă judiciară. Toate acestea pot fi refuzate chiar şi la nivelul discuţiilor, cu suspiciunea că ar servi unui scop nedeclarat, cum ar fi separatismul sau retrasarea graniţelor.

Trebuie menţionat şi că societatea maghiară din Transilvania, diferitele instituţii de aici nu doar trec cu vederea activitatea HVIM, ci chiar o sprijină, activiştii grupării desfăşoară adesea voluntariat la diferite campanii politice sau lucrează în sânul bisericilor şi al organizaţiilor civile. Principiile radicaliste sunt integrate adânc în însăşi structura societăţii maghiare din Transilvania.

Convorbiri telefonice citate în detaliu

Realizatorii filmului citează pe îndelete din documentele în care DIICOT acuză doi lideri HVIM, pe Beke István şi Szőcs Zoltán, că ar fi plănuit detonarea unei bombe artizanale la o paradă oficială organizată cu ocazia sărbătorii naţionale a României, 1 decembrie.

Acuzaţia procuraturii este bazată în primul rând pe nişte convorbiri telefonice, înregistrate de SRI, şi din care reiese că această explozie ar fi fost doar un fel de test în pregătirea unei acţiuni mult mai ample şi mai spectaculoase care ar fi vizat aruncarea în aer a conductelor de gaze care trec prin Ţinutul Secuiesc.

Deşi transcrierile în limba română ale acestor convorbiri sunt accesibile publicului, procurorii încă n-au publicat înregistrările originale ale acestor convorbiri în limba maghiară. Unii sunt de părere că acestea nici nu există, alţii suspectează (şi nu fără temei) că în cursul traducerii lor s-ar fi făcut unele greşeli.

Ţin să menţionez că şi eu am putut constata elanul cu care cei din HVIM fac declaraţii exagerate, dorind să se întreacă unii pe alţii în cuvinte mari sau în farse. Tocmai din aceste motive nu sunt convins dacă acele convorbiri s-ar referi la planuri reale, sau înseamnă doar idei teribiliste, eventual glume proaste ca între prieteni (despre îndoielile mele legate de acest subiect am mai scris de altfel).

Filieră rusească scoasă din pălărie

Partea cea mai problematică a documentarului – şi cea mai periculoasă din punctul de vedere al maghiarimii din Transilvania – se referă la aşa numita filieră rusească. Tot pe baza unor convorbiri telefonice interceptate, RISE susţine că HVIM ar încerca să obţină finanţări pentru acţiunile grupării din surse de finanţare din Moscova.

Posibilitatea unor contacte cu ruşii apare într-o convorbire de-a lui Szőcs Zoltán cu o figură destul de îndoielnică, din Elveţia: Sebestyén Teleki István. Conducătorul Mişcării Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate întreabă dacă ruşii ar fi dispuşi să contribuie la finanţarea acţiunilor grupării, iar Sebestyén răspunde pozitiv, precizând că mai întâi ar trebui să se consolideze „o organizaţie puternică, care să şi arate ceva”.

În documentar se acordă spaţiu considerabil unor contacte ruseşti ale principalului aliat al HVIM, partidul Jobbik (Alianţa Tinerilor de Dreapta – Mişcarea pentru o Ungarie mai bună): se vorbeşte despre participarea lui Vona Gábor la o conferinţă în compania principalului ideolog din Kremlin, Aleksandr Dughin, se detaliază acuzaţiile de spionaj aduse lui Kovács Béla, respectiv se discută prezenţa în calitate de „observatori” a politicienilor din Jobbik la „referendumurile” organizate de Moscova în Ucraina de Est.

Trebuie să recunoaştem că nu ştim prea multe despre contactele ruseşti ale partidului Jobbik. Şi avem şi mai puţine informaţii concrete care să ateste dacă, dincolo de declaraţiile pro-ruse, Mişcarea Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate ar fi încercat să contacteze pe cineva din Rusia, şi dacă aceste încercări s-ar fi soldat cu succes sau nu.

Un articol publicat în trecutul nu prea îndepărtat a menţionat întâlnirea celor de la HVIM din Transilvania cu Mişcarea Naţional Democrată, o organizaţie pro-rusă din Republica Moldova, dar nu se ştie exact ce implicaţii putea să aibă această întâlnire, respectiv în ce şi cum s-a concretizat acel „contract frăţesc”.

În tot acest context nu ni se pare o idee prea strălucită să se vorbească despre o posibilă filieră rusească, mai ales atât de amplu şi detaliat, asociind-o cu subiectul documentarului – datorită principiului vaselor comunicante, un spectator de rând ar putea să rămână cu convingerea că în spatele eforturilor depuse de maghiarimea din Transilvania pentru autonomie, în spatele mişcărilor radicale se află interese politice ruseşti.

Iar dacă această convingere se răspândeşte în opinia publică, în rândul populaţiei majoritare din România, atunci în situaţia geopolitică actuală noi am cam păţit-o.

Sipos Zoltán

Traducere: Mihály Ilona

The post Autonomie şi petarde: am cam păţit-o din cauza Mişcării Tinerilor Maghiari din cele 64 de Comitate (HVIM) appeared first on Átlátszó Erdély.