Premiera unei dintre celei mai bune piese actuale din Teatrul Maghiar din Cluj a fost precedat de situații riscante și un accident de muncă, și urmată de un scandal. „Rosmersholm” a fost regizat de Andriy Zholdak, repetițiile i-au consumat pe actori fizic și psihic, și tot procesul a ajuns la limitele regulilor scrise și nescrise ale artei dramatice și ale relației dintre regizor și actor.

Cazul nu este nici pe departe atât de simplu – ceea ce este demonstrat și de faptul că actrița care interpreta rolul principal a dezvăluit presei abia acum, după mai bine de un an și jumătate, cele întâmplate. În acest articol am rezumat cum își amintește ea ce s-a desfășurat la premieră, și care sunt concluziile trase de trei actori, regizoarea tehnică și directorul tehnic.

În procesul de creație teatrală nu este clar precizat care sunt limitele fiecăruia în privința libertății de decizie și a responsabilității. Dacă cineva îndrăznește să atingă aceste limite sau chiar să le depășească, depinde mult de cultura organizației, de atmosfera care este întemeiată de conducerea teatrului în instituția respectivă, în acest caz în Teatrul Maghiar de Stat Cluj.

Despre detaliile, gestionarea și consecințele cazului am discutat cu directorul teatrului, Gábor Tompa. Interviul a fost realizat vineri, 30 noiembrie 2018. Răspunsurile directorului sunt redate aici cu modificări minime de redactare, transcrise aproape exact așa cum au fost rostite. Evenimentele care au avut loc în urma discuției sunt menționate la locul respectiv în text.

Unde e limita dintre agresiune și catharsis? Avem voie s-o depășim? Rosmersholm reloaded

Premiera celei mai bune producţii a Teatrului Maghiar din Cluj a fost precedată de o serie de situaţii periculoase şi un accident de muncă, şi a sfârşit într-un scandal. Cele întîmplate acum un an jumătate arată foarte bine cît de vulnerabili sunt actorii şi membrii echipei de producţie, respectiv cum muşamalizează conducerea teatrului semnalele îngrijorătoare.

Despre Andriy Zholdak se știe că forțează limitele din toate punctele de vedere, regiile lui de până acum au fost urmate de numeroase scandaluri. În contractul lui au fost oare incluse termeni în legătură cu normele de protecția muncii, care l-ar fi obligat să aibă grijă de siguranța și sănătatea actorilor, respectiv a personalului tehnic?

Orice coleg pe care îl invităm la noi semnează un contract care conține normele de protecția muncii. Deși procesul de repetiții nu a fost unul chiar ușor, consider că nu au avut loc incidente de acest fel care ar intra în responsabilitatea regizorului.

Ne arătaţi acest pasaj din contractul lui Zholdak?

Este ceva formulă standard, dacă nu mă înșel, este chiar public.

Am solicitat să văd contractul, dar mi-au respins cererea cu motivul că acesta nu este public, deoarece conține informații despre onorariul regizorului – deși am menționat că nu mă interesează această parte din contract, ci doar restul dispozițiilor pe care le conține.

Sunt convins că juristul a respectat regulile în acest caz. Vă garantez că are o parte despre asta, contractul este semnat, este înregistrat. Fiecare contract trebuie înregistrat, nu e aici nici un fel de secret.

Cu toate acestea, nu am reușit să văd documentul.

Partea despre normele de protecția muncii este identică pentru toți angajații, dacă vreți, putem să o cerem. Putem vorbi cu juristul, toate contractele sunt la ea.

Lunile trecute am discutat cu destul de mulți implicați despre procesul repetițiilor; toată lumea avea câte ceva de povestit despre faptul că, deși nu a avut loc nici un accident, era cumva un sentiment, un fel de premoniție care plutea în aer, că aici se va întâmpla ceva.

Admit că a fost un proces tensionat, dar presupun că actorii oricum au spus deja ce ați vrut să aflați. Nu a fost sesizată nici o problemă în legătură cu protecția muncii. Probabil că regizorul a solicitat de la fiecare ceva ce l-a împins la limitele muncii de actor. Trebuie să spun că în acest spectacol actorii au avut o performanță care aproape în toate cazurile a depășit pe tot ce au realizat până atunci.

Cerințele au fost foarte mari, dar rezultatul a fost un proces de muncă de energie unită, intensivă, prin care toată trupa a fost nevoită să meargă dincolo de zona de confort. Zholdak a fost extrem de exigent și de perfecționist, iar unii colegi care au observat acesta de la marginea scenei și nu erau obișnuiți să i se ceară astfel de eforturi, au considerat asta incomod.

În 27 februarie 2017 a avut loc un accident grav de muncă în timpul unei repetiții. Una dintre scenele cu cel mai mare impact a fost repetată, când actrița care interpreta rolul lui Rebekka a căzut. Au aşteptat 20 de minute până să fie chemată salvarea. De ce s-a întâmplat asta?

Nu știu, nu am fost în Cluj. Presupun că toate detaliile apar în raportul despre accidentul de muncă respectiv, trebuie să consultați acel document. De altfel, salvarea nu ajunge la timp nici în caz de pericol mortal la Cluj.

Am solicitat să văd și raportul despre accidentul de muncă, dar nici pe asta nu mi l-au dat.

Nu știu care sunt regulile privitoare la asta. Părțile implicate au dreptul să depună plângere în orice caz, dar asta nu a avut loc. Accidente de muncă există, se pot întâmpla din diverse motive, din neatenție, dar provocarea intenționată a unui accident, nu, să nu insinuăm așa ceva în discuția de acum.

Când accidentul a fost anchetat, ați vorbit cu Zholdak în calitate de directorul instituției? I-ați atras atenția că asemenea scene ar trebui planificate mai bine la nivelul coreografiei, sau că ar trebui să găsească altfel de soluții să asigure că previne leziunile actorilor?

Nu a avut loc o astfel de îndrumare în scris. Eu am introdus un jurnal de muncă, este responsabilitatea și sarcina regizoarei tehnice să-l completeze. Aici trebuie să apare absolut tot.

Orice s-ar întâmpla, regizoarea tehnică trebuie să fie alături de regizor, să fie atent la toate și să documenteze cu detalii, în scris, orice fel de incident. Dacă acesta nu are loc, practic n-am la ce să reacționez. Pe bază de ce să vorbesc eu cu Zholdak, dacă problemele nu apar nici în jurnalul de muncă, nici în raportul adresat conducerii teatrului?

Dar întâmplarea asta apare în jurnalul de muncă.

În jurnalul de muncă nu stă că regizorul ar fi responsabil.

Asta nu, dar faptul că s-a întâmplat un accident, este menționat.

Dar după aia nu s-a mai întâmplat. Dacă s-ar fi repetat, ar fi fost evident că ceva nu e în regulă cu scena respectivă. Nu este inclus acolo în sensul că regizorul ar fi solicitat ceva care să fie imposibil de realizat, care ar depăși abilitățile actorilor sau ar pune în pericol siguranța lor.

Pe parcursul procesului de repetiții ați stat de vorbă cu Zholdak? Ați comunicat cu el?

În timpul procesului de repetiții nu am comunicat cu el, în afară că l-am sunat de două ori să-l întreb cum merge. M-am informat de la actori și de la asistentul regizorului, toți au susținut că este vorba des o muncă foarte grea, foarte serioasă, foarte precisă, foarte bine pregătită și plănuită. Că este ceva ieșit din comun, o muncă deosebită, care solicită mult de la trupă.

Cred că asta a și bucurat trupa, în pofida greutăților s-a format ceva care a fost o experiență remarcabilă pentru ei. În timpul unei nașteri viața mamei este pusă în pericol în fiecare moment, dar dacă un copil ar putea fi suflat afară ușor ca o pană, ar fi destul de suspect. Fără greutăți nu se poate crea nimic serios.

Zholdak a tratat asemănător nu numai pe actori, ci și pe personalul tehnic.

Ce înseamnă acest „asemănător”?

La un moment dat, Zholdak a arătat la ce se așteaptă de la un actor aruncând diverse obiecte, pe care trebuia să le prindă cineva din personalul tehnic. Între altele, a aruncat și o sticlă de 5 litri plină cu apă spre un membru al tehnicului.

Există despre asta orice fel de…?

Da.

Și a avut asta ceva consecințe?

Sticla s-a spart în cioburi și a rănit brațul unui muncitor.

Despre asta nu apare nimic în scris.

Oare de ce?

Nu știu, asta ține de regizoarea tehnică.

Nu e posibil ca în teatru să există o cultură a muncii care nu încurajează angajații să abordeze aceste probleme?

Nu, dimpotrivă: aici este o cultură în care totul trebuie să fie transparent, asta e cultura, asta încerc să implementez eu de ani de zile, și nu este respectată. De fapt ar fi trebuit să urmeze sancțiuni în cazul respectiv, fiindcă fișa postului include completarea precisă și obiectivă a jurnalului de muncă. Eu îi cer tuturor să pună accent pe comunicare și pe transparență.

Regizorul îi cere unui angajat să se pună acolo și să prindă obiectul aruncat. Într-un asemenea caz teoretic cine are sarcina să întrerupă repetiția? Și cine este în stare să o întrerupă de facto?

Pe o parte, dacă eu fac spectacolul asta în America de exemplu, acolo primesc în scris ce competențe are regizorul tehnic. Regizor tehnic („Regizor tehnic” în maghiară se numeşte „ügyelő”, care mot-a-mot înseamnă supraveghetor, îngrijitor – n. r.) nu este un termen bun, ar fi mai bine să-l numim conducătorul spectacolului sau stage manager, fiindcă el gestionează spectacolul. Dacă este întrebat, poate să spună nu, acum nu vom arunca sticla aia.

Eu nu pot să-l țin de mână pe un artist recunoscut internațional, nu pot să-i impun niște metode cu care să lucreze. De asemenea, regizoarea tehnică, sau luministul, sau știu eu, recuziterul poate să spună că nu vă supărați, dar eu nu pot să prind ce aruncați, și gata. Este o chestie umană, cu toții putem să trăim cu asta.

Sunt o groază de situații de acest fel, să nu vă închipuiți munca la teatru ca munca la birou sau la șantier. Actorii ajung des într-o stare extremă, explodează de multe ori, în agitația unei scene colegii urlă unii la alții. Așa ceva se mai întâmplă, nu se consideră insultă sau agresiune; după aia stăm împreună la o bere și discutăm situația.

Vă spun cum văd eu situația: avem de a face cu un regizor dominant, care solicită extrem de mult atât actorilor, cât și personalului tehnic. Primii, la fel ca și cei din urmă, sunt supuși într-un cadru instituțional acestui regizor. Într-o asemenea situație, cine are puterea de facto să-l oprească pe acest regizor, să spună stop, aici ne oprim? Oare regizoarea tehnică chiar avea puterea asta? Știu că în conformitate cu documentele ar fi trebuit să o aibă.

Da. Ar fi avut. Sarcina ei este în primul rând informarea. Ea răspunde în fața conducerii, este obligată să dea socoteală. Așa se cuvine, nu?

Sticla plină cu apă zboară spre personal. Așteptarea față de regizoarea tehnică este să scrie un e-mail conducerii că așa ceva a avut loc?

Da. Da. Un e-mail sau un raport.

Să intervină, sau să raporteze conducerii?

Ambele.

Deci trebuia să și intervină.

Este posibil să apară situații când n-are cum să intervină. Să zicem că cineva, așa din senin, brusc, apucă o sticlă și o trântește. Asta probabil nu se poate preveni. Dar dacă se întâmplă așa ceva, este sigur că vor fi luate măsuri sau se investighează situația. Este prima oară când eu aud despre asta într-o asemenea versiune.

Și asta stă în jurnalul repetiției.

Dar în versiunea asta, că s-a spart în cioburi, că ar fi luat… este prima oară când eu aflu asta în versiunea prezentă. O descriere detaliată nu apare nicăieri. Eu asta… nu știu cui aparține acest scenariu.

Cerința în sine [că regizorul a solicitat ca cineva să prindă sticla] este trecută în jurnalul repetiției.

Dar asta s-a și rezolvat. Nu s-a mai repetat.

Din câte știu, chiar și spectacolul conține o astfel de scenă.

Ei bine, asta-i altceva. Asta-i altă poveste. În spectacol este un actor acolo. Până la urmă întrebarea este ce numim periculos și ce nu. Sunt o groază de spectacole de acest fel. Toate spectacolele de la Cirque de Soleil ar trebui interzise, fiindcă acolo toții își riscă viața, constant.

Acolo lucrează acrobați cu o formare specială, și cu dispozitive de asigurare.

Dar și aici e exact la fel. Într-un proces de actorie lucrurile trebuie încercate și învățate.

Să trecem la premieră. În presă am citit o versiune despre ce s-a întâmplat la această premieră. Dumneavoastră ca directorul teatrului ce știți despre ceea ce s-a întâmplat cu această ocazie?

Așadar, toată conducerea a fost prezentă la premieră. Spre sfârșitul pauzei, directorul tehnic a venit la mine spunând că Zholdak a intrat în vestiar, că a avut loc ceva incident.

S-a urcat pe scenă [nu a intrat în vestiar].

Între timp eu l-am văzut pe Zholdak în hol, l-am întrebat dacă totul este în regulă. I-am zis să se calmeze, deoarece am văzut că este nervos. După aceea a continuat spectacolul.

Dacă în pauză se întâmplă un incident serios, care pune în pericol integritatea corporală a cuiva, oprim spectacolul. Acesta ține de regizoarea tehnică. Dar atunci spectacolul a fost reluat.

După spectacol am intrat în vestiar, acolo atmosfera a fost destul de tensionată, fiindcă era încă prezentă emoția spectacolului. M-am dus la actrița, am întrebat-o ce s-a întâmplat, mi-a spus că totul e în regulă, că am trecut și peste asta.

(Citește de pe o foaie pregătită.) La 23:03, după spectacol, regizoarea tehnică notează în jurnalul de muncă despre spectacol: premieră, spectacol, 363 de bilete vândute, în rolul lui Kroll Miklós Bács, următoarea repetiție și spectacol va fi marți, 28 martie, în rolul lui Kroll Gábor Viola.

Ce înțelege din asta cineva care nu se află după culise, ci în public? Înțelege că spectacolul a decurs în regulă. Între timp, la ora cinci dimineața, fix înainte să apară ziarul – și asta nu e așa din întâmplare – ea scrie o completare de la adresa ei de e-mail, și anume că în pauză regizorul a agresat-o pe actrița, și regizoarea tehnică trebuia să cheme poliția.

Doar nu ne trezim la cinci dimineața să ne citim e-mailurile, când eu am citit acest e-mail, într-un organ de presă au apărut deja niște titluri bombastice, că la teatrul maghiar din Cluj actorii sunt bătuți.

Actrița nu a dorit nici atunci, nici mai târziu să facă o declarație despre caz. Lângă ea se aflau câțiva băieți, ei zic că regizorul a urlat la ea, dar nu a fost vătămare corporală.

Dacă într-adevăr ar fi avut loc un asemenea accident grav, regizoarea tehnică suna la poliție, dar [a sunat] atunci când actul doi se afla deja în curs.

Nu e posibil ca toată lumea să se fi aflată într-o stare de șoc?

(Râde sarcastic) Ba da, desigur. Eu zic numai că dacă cineva este în stare de șoc…

Dar asta nu e glumă.

… atunci poate că nu face față la o sarcină cu responsabilitate atât de mare. Poate totul a fost calculat în așa fel încât polițiștii să ajungă într-un moment când nu pot vorbi cu nimeni.

Ce ar fi stat în calea regizoarei tehnice să procedeze conform regulilor? Să informeze conducerea, pentru că asta e datoria ei. Este vreo problemă gravă, sănătatea cuiva se află în pericol? Atunci oprim spectacolul pe loc.

(În momentul realizării acestui interviu, Éva Imre încă nu a declarat că ar fi dispusă să vorbească despre cele întâmplate în prima pauză, de aceea am pus următoarea întrebare pe baza acelor relatări care uneori se contrazic, în câteva apare zguduitură, în altele, lovitură. Mai târziu s-a lămurit că Zholdak nu a lovit-o, ci a scuturat-o pe actriță. Am decis nu să reformulăm în funcție de această informație întrebarea respectivă. – n. r.)

Deci Dumneavoastră credeți că dacă regizorul se urcă pe scenă și cel puţin o scutură, dar după unele informaţii o loveşte pe actrița care interpretează rolul principal, nu este vorba de vătămare corporală?

Asta susține actrița însăși?

Asta susțin cei prezenți, unanim.

Nu susțin asta unanim.

Faptul că a scuturat-o puternic, este susținut de mai mulți dintre cei care au fost de față. Dumneavostră considerați că asta nu e vătămare corporală?

Eu nu am fost prezent. Actrița nu a spus așa ceva, iar câțiva dintre băieți au zis că au împiedicat contactul fizic.

Nu e posibil că actrița a evitat să abordeze subiectul, fiindcă a fost o traumă pentru ea, despre care preferă să nu vorbească?

Hai să nu facem declarații în locul ei, este atât de oribil și asta. Mie mi se pare că din partea presei s-a întâmplat un lucru imoral și iresponsabil: în loc să investigheze faptele, au început îndată să construiască știri bombastice și au informat greșit opinia publică.

Același portal de știri, același jurnalist care a scris că în teatrul maghiar actorii sunt bătuți – cu titlul acesta – deci același jurnalist care între timp a renunțat la postul de redactor-șef, l-a calomniat pe unul dintre actori cu abuz sexual, complet lipsit de temei…

Este o altă poveste. Să nu le amestecăm.

Este o legătură, fiindcă face parte din aceeași campanie. Deci este o legătură!

Dar de ce trebuie să vedem teorii de conspirație?

Nu e nici o teorie de conspirație, acestea sunt faptele. Chiar dacă acel actor este nevinovat, dau clic pe numele lui – la fel cum pot să dau clic la titlul „Rosmersholm” – și ceea ce apare imediat nu este că a fost un spectacol extraordinar, ci apare că aici actrița a fost bătută, că a fost vătămare corporală.

Dumneavoastră considerați că un spectacol poate fi doar lăudat? Cu asta ar trebui să se ocupe presa? Despre tot restul trebuie să tăcem?

Nu trebuie lăudat: un spectacol trebuie descris, analizat, segmentat pe elemente, recenzat, descoperit. Această sarcină nu mai este azi preluată de nimeni, în loc de asta apar atacuri personale, fiindcă așa e mai comod, și poate în această lume atrage mai mulți cititori.

A avut loc vătămare corporală sau nu?

Nu a fost o agresiune fizică.

Așadar, spuneți că regizorul nu a atins-o pe actriță.

Conform mărturiei celor care au stat cel mai aproape de cei doi, nu a fost astfel de agresiune. Au împiedicat, poate… Dacă se duce acolo și începe să urle pe scenă, poate deranja decursul spectacolului. De aceea i-am scăzut din onorariu.

Cât ați scăzut din onorariul lui?

Am scăzut 5%. De fapt ar fi fost nevoie de un avertisment scris, dar nu este angajatul nostru, așa că am decis direct scăderea unei sume.

Deci ați scăzut fiindcă el a deranjat spectacolul?

L-a deranjat. Nu mi se pare deloc corect ca cineva să se urce pe scenă și să țipe la ceilalți – actorul are nevoie să fie atent, să se concentreze, și nu trebuie deranjat în nici un fel.

Cei care au stat aproape – Gábor Viola, Miklós Bács, Balázs Bodolai – l-au împiedicat pe regizor și l-au calmat, apoi el a ieșit de acolo. Noi am stat în public, cred că datoria regizoarei tehnice ar fi fost cel puțin să scrie un mesaj că uitați, avem probleme, vă rog să veniți pe scenă.

Cu o cerere am solicitat ordinul de plată, să vedem dacă scăderea sumei chiar a avut loc, dar teatrul s-a negat să elibereze acest document.

Da, a avut loc, este o hotărâre despre asta.

Putem să o vedem?

Despre asta decide juristul. Dacă face parte din documentele instituției care nu pot fi publicate…

Informația în sine este deja publică, chiar acum ați vorbit despre decizia luată. Am vrea doar să ne asigurăm că într-adevăr este așa.

Informația este publică. Dacă nu încalcă nici o regulă, eu cred că puteți să vedeți hotărârea.

(Teatrul într-adevăr ne-a trimis hotărârea despre scăderea a 5% din sumă. – n.r.)

Am aflat și că din cauza celor întâmplate la premieră s-a înființat o comisie de anchetă, iar dvs. ați fost președintele acesteia. Ce a investigat mai exact această comisie?

În primul rând am vorbit cu actorii din distribuția piesei, am ascultat ce spune fiecare despre ceea ce s-a întâmplat acolo.

Și Zholdak a fost citat în fața comisiei?

Nu l-am chemat pe Zholdak, dar am vorbit personal cu el și cu asistentul lui. Când am formulat hotărârea, și că el a intrat peste actori și asta e inacceptabil, a admis că a fost așa. A confirmat că se afla într-o stare extremă și s-a comportat inadecvat, dar că ar fi lovit-o pe actriță sau i-ar fi dat o palmă este informație greșită. Să fim preciși.

Dar nimeni nu știe ce s-a întâmplat de fapt.

Ba da, cei care au fost de față, știu, trebuie să-i întrebăm mai exact. Dacă actrița dorește să pună asta în scris, avem și martori, nu-i așa?

Și ce ar fi dacă actriței i-ar fi frică de un fel de răzbunare, represiune în cadrul instituției, în cazul în care ea vorbește în public despre asta?

Până acum nimeni nu a avut parte de nici un fel de represiune de acest tip.

Am aflat că pe regizoarea tehnică, Ágota Tatár, ați chemat-o la discuție de două ori, și în amândouă cazuri ați amenințat-o.

Eu nu am amenințat-o deloc. Am zis că nu a procedat conform regulilor, pentru că asta-i adevărul. Nu a informat conducerea despre aceste…

Am înțeles că regizoarea tehnică l-a sunat îndată pe șeful ei, Levente Borsos (directorul tehnic), care a și venit imediat.

Ea nu a chemat poliția după ce a discutat cu Levente Borsos, ci din propria ei inițiativă, și anume într-un moment în care spectacolul a fost reluat, și mai era o oră până la sfârșit. Ea știa foarte bine că nu era vorba de un accident grav, care ar fi justificat să cheme poliția.

Dacă într-adevăr își făcea griji pentru actriță, atunci sigur n-ar fi omis din jurnalul de muncă enunțul că aici a avut loc vătămare corporală gravă.

Nu e oare posibil ca pur și simplu în starea de traumă…

Fix asta e, chestia asta cu trauma amintește de un plan premeditat. Faptul că poliția a fost chemată exact într-un moment când ei nu puteau să stea de vorbă cu nimeni, nici cu implicații, nici cu presupusul agresor, nici cu conducerea, cu nimeni. Doar cu ea, care de altfel a abandonat spectacolul, ceea ce n-ar fi fost permis. Poliția întreabă unde este partea reclamantă. Păi nu este. Au așteptat ceva timp, dar spectacolul nu s-a terminat încă. Atunci gata, plecăm.

De aici reiese – și chiar nu vreau să produc teorii de conspirație – că totul pare aici destul de bine sincronizat: în presă sar imediat cu toții, fiecare adaugă câte ceva la poveste, mulți dintre ei fără să fi întrebat pe nimeni.

Asta a avut bineînțeles și consecințe din punct de vedere profesional, de exemplu unii au exersat o presiune atât de mare asupra juriului UNITER, încât spectacolul nu a fost nominalizat, deși după părerea mea este unul dintre cei mai eminenți – dacă nu chiar cel mai eminent – din această stagiune în România.

V-a trecut prin cap că toate acestea s-au întâmplat și povestea pare confuză deoarece tuturor îi este frică să relateze sincer ce se petrece, fiindcă se tem că din partea conducerii teatrului va avea loc o răzbunare?

Asta ar fi complet lipsit de temei, n-au de ce să creadă așa ceva. Eu pot să zic tuturor doar să nu se teme, să spună tot. Eu niciodată nu am reținut pe nimeni, dimpotrivă, am încurajat pe toții ca transparența completă să…

Solicitarea mea de informații nu a fost rezolvată în esență. Am vrut să mă uit la o serie de documente, dar de fapt nu mi-au dat nimic.

Consider că ceea ce poate fi văzut conform regulilor, trebuie eliberat. Ceea ce conține date personale sau accesul la informații ar încălca drepturi de autor, nu poate fi eliberat. O să verific ce e cu hotărârea menționată, cred că puteți să vă uitați liniștit.

Să revenim la discuția cu regizoarea tehnică, Ágota Tatár. La prima ocazie a fost rostit următorul, citez: „dacă eu încep să scot la iveală fiecare contravenție, nu cred că vă mai găsiți vreodată de lucru la o instituție serioasă.” Asta include pe o parte că Ágota va fi concediată, pe de altă parte directorul va lua legătura cu alte instituții ca ea să nu fie angajată în altă parte. Oare asta nu e o amenințare?

Nu, nu este amenințare. Chiar a fost o contravenție serioasă că a ocolit conducerea când a luat o asemenea decizie.

Din câte știu, o persoană care este martor la orice infracțiune, are obligația să informeze poliția.

Dar nu a fost o infracțiune. De aia nu a chemat poliția în momentul în care organele s-ar fi putut întâlni cu cei care sunt așa-numitele victime.

Dacă cineva agresează o persoană, este o infracțiune.

Însă pentru a dovedi infracțiunea, trebuie să-i ofere o ocazie poliției să se confrunte [cu presupusul criminal], adică o posibilitate pentru investigarea incidentului. O declarație, un proces-verbal… A avut oportunitatea asta, dar nu a luat aceste măsuri, deși ține de competențele ei.

Dacă cineva nu consultă conducerea, poate nu o să am încredere în persoana respectivă, din toate punctele de vedere. Ágota Tatár nu a fost dată afară de nimeni, a lucrat un an și jumătate aici, apoi i s-a expirat contractul, nimic altceva.

Contractul a expirat, și apoi nu a fost prelungit. De ce?

De atunci am mai primit plângeri în legătură cu ea, a completat jurnalul de muncă foarte neglijent, mulți s-au plâns din cauza consumului ei de alcool și alte probleme. De altfel, nu stăm bine cu posturile, pentru acele posturi trebuia să angajăm un actor. Contractul ei a fost valid până în 31 august 2018. Nu doresc să spun mai multe despre asta.

De ce nu a primit regizoarea tehnică un exemplar din hotărârea comisiei de anchetă? În general: s-a întocmit orice fel de document scris despre rezultatele muncii comisiei?

Este un proces-verbal care a fost arhivat. Hotărârea a fost adusă la cunoștința publicului, și regizorul a fost înștiințat, asta a fost concluzia, asta am pus în scris.

Am solicitat și această hotărâre, dar tot nu mi-a fost emisă.

Despre asta am vorbit mai devreme, nu? O să verific, și dacă nu încalcă vreo regulă, atunci poate fi emisă.

(Aici probabil există o neînţelegere: directorul se referea la hotărârea prin care se scade onorariul regizorului cu 5%, document ce ne-a fost furnizat. Însă teatrul nu ne-a trimis materialele elaborate de comisia de disciplină nici până astăzi. – n. r.)

Traducerea: Orsolya András

Andriy Zholdak (stânga) şi Gábor Tompa la festivitatea după premiera spectacolului Rosmersholm. Foto: István Biró

The post „Nu pot să-l țin de mână” – interviu cu Gábor Tompa despre scandalul Zholdak appeared first on Átlátszó Erdély.

A zăcut acolo minute în șir, a plîns cu hohote
„În momentul acela, actorii erau deja într-o stare psihică în care nici nu știau ce fac” – spune Ágota Tatár, directorul de scenă.
Conform amintirilor sale gestul scenic prin care Kroll o apucă de gulerul ei pe Rebekka și o rotește nu a fost coreografat: probabil asta a fost motivul pentru care partenerul actriței a lăsat-o din mîini și ea nefiind pregătită, a căzut.

”A zăcut acolo minute în șir, a plîns cu hohote și a tot repetat că nu se poate mișca. Am crezut că i s-a fracturat coloana” – declară directorul de scenă.

Avem informații conform cărora despre accident și despre minutele care i-au urmat teatrul are și o înregistrare video, însă deoarece ea a fost creată pentru uz intern suntem nevoiți să ne bazăm pe relatarea directorului de scenă care a fost la fața locului și s-a uitat de mai multe ori la înregistrare.
Regizorul ar fi continuat repetiția
Ágota Tatár a întrebat în repetate rînduri dacă poate chema salvarea dar la început a primit răspunsuri negative.
Regizorul a cerut un calmant cu spay de gheață și a vrut să continue repetiția. Între timp, au fost chemați angajatul răspunzător de primul-ajutor, apoi directorul tehnic.
Unii au și ridicat-o pe actriță deși este îndeobște știut că în cazul bănuielii că i s-a fisurat coloana pacientul trebuie lăsat nemișcat. Ágota Tatár a putut chema salvarea numai după 20 de minute.
Repetiția a luat sfîrșit, cazul a fost examinat ca un accident la locul de muncă. La postarea jurnalului de repetiții trimis prin email pe adresa de uz intern a teatrului directorul a reacționat în două emailuri scurte pe care le puteți citi mai jos:
Tompa Gábor:
A urmarit cineva starea ei???
Răspunsul directorului de scenă:
Doi actori si doi asistenți regie au fost cu ea in spital toata ziua.
Tompa Gábor:
Inteleg. Am vorbit deja cu Kinga (asistentul regie – nota red.), dar trebuie urmarit diagnosticul si gravitatea lui. Miine e zi libera deci se poate decide cine sa-i preia rolul daca trebuie.
Multumesc.
Din fericire, leziunea actriței nu a fost foarte gravă, de atunci s-a pus pe picioare, dar rolul Rebekkăi nu a putut s-o joace.

Am fost curioși dacă conducerea teatrului a luat măsuri de protecție suplimentare, și dacă Zholdak a fost oare atenționat că nu poate periclita integritatea corporală a actorilor.
”De-a lungul unui proces de repetiții accentul cade pe anticipare” – a declarat directorul tehnic Levente Borsos care a adăugat că Zholdak a fost implicat în ancheta accidentului și că instrucțiile regizorale au fost modificate după aceea.
Dar a cerut oare teatrul să fie atent la coregrafie ca un asemenea caz să nu se repete? – am întrebat în continuare. Răspunsul lui Borsos a fost: ”Nu așa merg lucrurile. Asta s-a întîmplat acum, trebuie să avem grijă să nu se întîmple încă o dată. Despre Zholdak vorbim ca despre un creator care a înțeles și el unde s-a ajuns, ce s-a întîmplat. A regîndit scena respectivă. Din asemenea întîmplări învățăm cu toții, sunt situații pe care nu le-am anticipat, și-atunci o să fim atenți de-acum înainte.”
Un om de teatru sensibil dar violent
Firește că nu spunem că regizorul este răspunzător pentru un accident care s-a întîmplat din cauza unui gest scenic rău calculat. Dar este un fapt incontestabil că participanții la procesul de repetiții au relatat mai multe momente și situații care ar fi putut să se termine cu leziuni grave și pe care regizorul le-a cauzat prin comportamentul său incalculabil și impulsiv.
Pentru a avea un tablou nuanțat trebuie să subliniem că atît actorii cît și membrii staffului tehnic cu care am stat de vorbă pregătindu-ne la acest articol ne-au relatat un proces de repetiții despre care au sentimente ambivalente: ei cred că regizorul ucrainean este un om de teatru violent și sensibil în același timp, care a cerut foarte mult dar a și dat cel puțin tot atîta.
”Am auzit cîteva istorii de groază și s-au și născut în mine prejudecăți și repulsii (față de Zholdak – nota red.). În ceea ce privește prima noastră întîlnire îmi amintesc doar că încercasem să mă decid cum simt în legătură cu omul ăsta.”, și-a reamintit Rita Sigmond care  jucat rolul Beatei.

”A spus lucruri adevărate care mi-au pătruns în suflet și m-au mișcat, l-am respectat din prima clipă, și totuși am tremurat de frică că mi se va adresa și desigur a trebuit să mă lupt cu prejudecățile și repulsia pe care le-am menționat.

Nu m-am putut decide care este opinia mea și îmi amintesc că am decis să încerc să fiu atentă doar la ce înseamnă el și ce spune în acea clipă.
Eu am fost chemată în distribuție cu trei săptămîni înainte de spectacol. Aceste trei săptămîni au fost cele mai intensive săptămîni din viața mea, am fost în teatru aproape în fiecare zi de dimineața pînă seara. Fiecare clipă a fost plină de conținut și de însemnătate.
M-am uitat la repetiții și am tot așteptat emoționată și temătoare să merg pe scenă. Chiar din cauza asta a fost atît de deosebit procesul de repetiții: m-am consacrat perioadei ăsteia cu o credință totală. Așa ceva nu am experimentat pînă atunci.
Am fost prezentă de la început pînă la sfîrșit în fiecare clipă, asta a cerut atît atmosfera cît și el, dar am simțit că și eu vreau asta.
M-au trecut fiorii, mi-a rezonat creierul, sufletul, corpul, deci am simțit lucruri din cauza cărora am ales profesia asta, pasiunea asta, de fapt. M-am întîlnit cu o calitate și o profunzime pe care nu le-am întîlnit pînă atunci. De care mi-a fost sete de ani și ani. Într-un cuvînt m-am bălăcit în pasiunea asta reîntîlnită. Asta a fost partea pozitivă a procesului.

Partea negativă a fost că omul acesta a adus cu el două personalități: un bătrîn înțelept, profund, un veritabil om de teatru, și un demon care urla, era agresiv, îți era frică de el. Iar tu trebuia să te lupți cu ambele ipostaze. Noi înșine am vrut să ne luptăm cu ele. Asta a fost marea mea dilemă.
Nu l-au interesat limitele noastre. Îmi amintesc că a zis că noi suntem cîinii lui și că trebuie să-l ascultăm ca cîiinii pe stăpînul lor. Sau că trebuie să legăm fim frați de sînge. Asta chiar mi s-a părut prea mult.
În ceea ce privește metodele sale… niciodată nu am reușit să mă decid ce să gîndesc de fapt. Cîteodată am avut senzația că folosește metode prestabilite, că umilirea actorilor, dezgolirea egoului, faptul că a vrut să ne ducă în infernul sentimentelor, toate acestea păreau plănuite, dar altădată parcă totuși acționa din instinct, instant, ca un obsedat.
Pentru el cel mai important lucru era să ne aducă în punctul cel mai sincer care va crea esența, adevărul spectacolului sau a personajului și pentru asta a făcut tot ce-i stătea în putință. Și noi l-am urmat.”
Actorul Balázs Bodolai care l-a jucat pe Rosmer și-a amintit de procesul repetițiilor în felul următor: ”Zholdak a vorbit cu toții cu o franchețe neobișnuită și a urlat destul de mult. Niciunul dintre acestea nu se poate suporta mult timp, și sunt absolut intolerabile dacă nu vezi ce rezultate produc metodele astea.
Față de actori a păstrat distanța: dacă nu era repetiție, nu a vorbit cu ei. Niciodată nu a spus ce vrea să facă, cred că de asta a cauzat un șoc faptul că a început să arunce cu cești de porțelan în zidul decorului. M-am speriat, ceștile au zburat la milimetru lîngă urechea colegei mele. Asta e deja la limită, aerul îngheață în jur, dar nimeni nu a fost rănit, repetiția continuă.

Au mai fost cîteva ocazii, dar nu îmi amintesc de toate, îmi amintesc numai senzația că aerul îngheață în jur. Nu puteai ghici ce se va întîmpla în momentul următor – atmosfera asta ne-a cuprins, ne-a înconjurat, și asta ne-a speriat. Dar asta nu ne-a anunțat despre ceea ce s-a întîmplat în pauza premierei. Cel puțin eu n-am crezut asta. (…)

Oricum, Zholdak e un caz-limită. În sistemul în care lucrăm noi (avem contracte individuale pe un an, trebuie să ne asumăm orice: dacă ești distribuit acolo, acolo o să joci; niciodată nu știi ce o să urmeze), într-un asemenea sistem poți să participi doar dacă se întîmplă ca și aici: poți abandona proiectul.
Ceea ce s-a întîmplat nu e sine qua non-ul muncii de actor. Totuși, lucrurile nu sunt alb-negre. Nici măcar pentru mine. Atunci am vrut din toată inima să fiu chiar acolo unde m-a pus el. Cred că am și reușit asta, am fost prezent într-adevăr, și asta e cel mai bun lucru care se poate întîmpla.
Dar de atunci mă sfătuiesc permanent cu mine. Oare am reacționat corect? Nu ar fi fost mai bine să abandonez toate astea? Acum îmi spun că dacă s-ar fi întîmplat în timpul repetițiilor, aș fi protestat. Dar ce mai înseamnă asta?
Cine mai știe? De-a lungul repetițiilor nu s-a comportat într-o manieră atît de extremă și deoarece cazul a devenit scandal în mod instantaneu nu-mi mai pot imagina niște situații care nu au nimic unele cu altele.”
“Eu sunt răspunzător, dar eu nu știu ce se va întîmpla în momentul următor.”
În postarea jurnalului de muncă din 4 februarie scrie așa:
Doresc doi decoratori în fiecare repetiție, pentru repetiția de azi am nevoie de ei în stînga și în dreapta, actorii vor arunca obiecte fragile (borcane, scaune etc.) iar conform instrucțiilor regizorale obiectele acestea muncitorii trebuie să le prindă.
”Am înghețat pur și simplu”, își amintește Ágota Tatár. ”Zholdak a urcat pe scenă urlînd și a jucat improvizînd pentru actori. A pus doi oameni la cele două uși și a spus că orice arunc, prindeți. A aruncat o pereche de pantofi – au prins-o. Un scaun – au prins și asta. După care a prins un borcan de cinci litri cu apă cu tot și l-a aruncat în direcția decoratorului.”
Borcanul s-a spart lîngă acesta, un ciob l-a rănit la braț (accidentul există și într-o altă versiune conform căreia brațul decoratorului a fost rănit de un scaun).
Regulamentul teatrului stipulează clar cine este răspunzător de siguranța celor care lucrează: directorul scenic. În principiu, el trebuie să suspendeze repetiția dacă regizorul dorește ceva periculos. ”Eu ar fi trebuit să fac ceva? Eu sunt răspunzător, dar eu nu știu ce se va întîmpla în momentul următor.” – a declarat Ágota Tatár.

Dacă repetiția este condusă de un regizor charismatic și el dintr-o dată cere un lucru periculos, directorul scenic poate opri repetiția?
”Poate opri repetiția, dar asemenea decizii se soldează cu certuri de 5-10 minute și apoi începem din nou. Directorul scenic e presat oricum” – ne-a răspuns la întrebare asistentul regizoral Kinga Kovács.
Ce fel de primejdii se pot asuma în interesul unui spectacol bun?
Cît pericol este permis? ”Nu știu. Nu există vreun barem și vorbind din nou despre răspunderea unuia sau altcuiva cred că rămînem un pic singuratici într-un asemenea proces pentru că nu știm cine ar fi trebuit să suspende repetiția și care ar fi fost momentul oportun.” – adaugă asistentul regizoral.
Apoi continuă: ”Poate că răspunderea i-a revenit directorului scenic, sarcina lui ar fi fost să oprească repetiția, însă nu a fost nicio cutumă în acest sens. Zholdak a folosit asta în favoarea lui – el trăiește așa, lucrează așa. Ceea ce s-a întîmplat a fost de fapt o mistificare continuă a evenimentelor. Nimeni nu a reușit să-și păstreze judecata obiectivă. Nu există evenimente din trecut care ne arată ce putem face, ce trebuie făcut, unde sunt limitele. Cred că va rămîne mereu un dubiu: ce s-a întîmplat acolo cu adevărat?
În postarea din jurnalul de repetiții din 24 martie a spectacolului citim așa:
In pauza regizorul a brutalizat-o verbal și fizic pe Éva Imre. Am continuat spectacolul indata dupa incident. Eu ca director scenic am protestat impotriva faptului ca o asemenea agresiune se poate intimpla oricui in timpul spectacolului, am chemat deci politia. Reclamantul poate reclama timp de trei luni agresiunea lui.

”În pauza spectacolului regizorul ne-a chemat la discuții” – își amintește Éva Imre. ”Am stat în cerc, ne-a dat instrucții pentru continuarea părții a doua. A părut supărat ca de atîtea ori înainte. Dintr-odată mi-a apucat gulerul paltonului meu și a început să mă scuture ca în scena dintre Kroll și Rebekka. Dacă îmi amintesc bine ne-a vorbit despre faptul că trebuie să jucăm cu o intensitate mai mare. Nu m-a lovit. Probabil că momentul nu a ținut prea mult dar mie mi s-a părut mult. Balázs Bodolai a intervenit și l-a rugat să se oprească. Zholdak a plecat.”

Balázs Bodolai își amintește de incident în felul următor: ”În pauza premierei regizorul a venit în spate. Cu asta ne-am obișnuit deja, cu două zile în urmă, cu ocazia repetiției generale s-a întîmplat la fel. Și atunci a evoluat munca tuturor din prima parte a spectacolului în felul lui foarte direct, sincer pînă la paroxism și ne-a dat instrucții pentru partea a doua.
Cercul fusese format de cei cinci actori de pe scenă, de cel al șaselea (datorită distribuției duble a unui personaj) și de regizor. A fost nervos, nu a fost mulțumit de partea întîi și le-a luat pe rînd pe protagoniști. Cînd a venit rîndul Evei, dintr-odată a apucat-o de haină și a scuturat-o foarte dur.
Așa ceva nu s-a întîmplat niciodată și nici cei prezenți n-au fost pregătiți pentru un asemenea incident. În prima fază am împietrit cu toții. Apoi XY a spus ceva regizorului spunîndu-i pe nume și cu o intonație care amintea de cea pe care o folosim cînd vrem să admonestăm pe cineva. Apoi l-a urmat și un alt coleg al meu.
A urmat o liniște tensionată. După aceea, regizorul a lăsat-o pe cea care a apucat. A spus cîteva cuvinte și a plecat furtunos. Cu gestul ăsta violent a indus un șoc în toți cei prezenți. Au trecut cîteva minute, deși nici eu nu știu cum, apoi directorul scenic a semnalat că toată lumea e la locul ei și a început actul al doilea.”
Regizorul neagă că ar fi agresat-o pe actriţă
”Pe mine m-a sunat directorul scenic cu vestea incidentului. Bineînțeles că m-am dus pe scenă, dar acolo nu fusese nici unul dintre protagoniști. Am vorbit cu colegii mei actori despre problema continuării spectacolului. În ce mă privește am semnalat incidentul directorului Gábor Tompa. Actrița a decis că poate continua spectacolul, așa că am continuat.” – declară Levente Borsos.
După cele întîmplate, directorul tehnic a vorbit timp de 15 minute cu regizorul. ”L-am întrebat ce s-a întîmplat de fapt. Orice s-ar fi întîmplat, asta nu e permis în teatru. El a spus că nu e adevărat cu ceea ce îl acuză ceilalți (adică nu a brutalizat-o pe actriță – nota red.) Esența dialogului nostru a fost că i-am spus să nu mai facă așa ceva.” – declară Borsos.

Incidentul a devenit instantaneu un subiect de presă: prima dată l-a relatat cotidianul Krónika, pentru ca mai tîrziu să apară mai multe articole despre el. Publicitatea incidentului a fost sporit de faptul că directorul scenic Ágota Tatár a chemat poliția și o patrulă a descins în teatru pe durata teatrului.
Faptul că cele întîmplate după premieră au avut urmări a primit mult mai puțină publicitate. Gábor Tompa a chemat-o de două ori pe Ágota Tatár în biroul ei, prima dată la sfîrșitul lui martie,  doua oară pe 3 aprilie. Aici, a vorbit cu ea îndelung și într-un stil destul de licențios. Despre discuții avem înregistrări.
Directorul ar fi rezolvat fără a implica publicul
Tompa a certat-o mai ales pentru faptul că directorul scenic a chemat poliția înainte de a cădea de acord cu conducerea. ”Acest fapt se va răsfrînge asupra instituției” – a spus el, adăugînd că ”este inacceptabil” că toate acestea au devenit subiect de presă.

Tompa a spus că nu este de acord cu agresiunea actorilor, dar că acest incident trebuie rezolvat fără a implica publicul, ”între noi”. ”Suntem destui să rezolvăm o situație ca asta”, s-a exprimat el.

La răspunsul directorului scenic cum că nimeni nu a făcut nimic, Tompa i-a replicat că ar fi trebuit să facă, pentru că ”suntem aici”, sunt destui ”oameni puternici”. ”N-avem cojones, dacă aș fi fost acolo, totul s-ar fi întîmplat altfel”, a spus directorul, adăugînd mai tîrziu că ”suntem cu o sută de ori mai mulți decît un om pe care dacă-l prind de gît se cacarisește pe el.”
La răspunsul directorului scenic că ceea ce se rezolvă între ei este bagatelizat și că nu mai suportă o asemenea agresiune verbală Tompa i-a replicat ”că asta e o mentalitate greșită cu care nu poți reprezenta o instituție”.
Tompa a adăugat că actrița brutalizată ”nu va face nimic pentru că asta n-are niciun rost” și că ”mai este și o concepție pe care trebuie s-o punem în acord”.
Cui nu-i place poate să se ducă să joace în teatre din Secuime
În opinia directorului consecința faptului că incidentul s-a soldat cu un ecou de presă ”pizde frustrate vor vorbi timp de săptămîni, o mulțime de… abia așteaptă”. De fapt, nici nu e interesant ce scrie cotidianul ”Szabadság” sau ce vorbesc între ele ”trei locuitoare de bloguri nefutute”, ”snoabe”, ”doctori fără operă care predă actoria și sunt frustrate pentru că n-au creat nimic la viața lor”.
În discuția respectivă directorul mai spune că agresiunea trebuie văzută ca un risc al meseriei și cine nu e capabil de așa ceva, poate să lucreze cu niște directori provinciali, dar ”ăla nu e teatru”. ”Știu despre ce vorbesc și mai știu că dacă reușim să facem ceva atunci a meritat riscul. Pe baza a ceea ce am văzut a meritat” – a argumentat Tompa care a fost bulversat și de faptul că ”la o instituție maghiară din Cluj a trebuit chemată poliția română”.
Conform directorului, scandalul nu face bine nici instituției, nici actriței, ”am pus presiune pe ea cu publicitatea asta, nu are nevoie de asta, așa nu-și poate continua munca. Aici are o șansă mare, a făcut un pas uriaș (…) nu a jucat în spectacolul lui neica pulică johnson, ci într-un spectacol de Zholdak”.
Tompa mai face și aluzia că actorul care nu-și asumă lucrurile astea poate să meargă în teatre din Secuime.

La finalul discuției directorul o amenință pe Ágota Tatár: ”dacă eu încep să dau în vileag toate micile contravenții atunci nu cred că ajungeți vreodată într-o instituție serioasă”.

Concluziile anchetei, ştiute dinainte
La data începerii anchetei președintele comisiei, Gábor Tompa a chemat-o din nou în audiență pe Ágota Tatár. Ascultînd înregistrarea convorbirii am avut senzația că directorul știe deja care va fi concluzia comisiei.
I-a spus directorului scenic că a investigat, va iniția o anchetă și a declarat că ”au avut loc multiple neglijențe în serviciu din partea ei”. În opinia lui, poliția putea fi chemată ”doar dacă incidentul pune în pericol integritatea corporală a cuiva, dar asta nu s-a întîmplat”.

În același timp Tompa spune că dacă între incident și chemarea poliției a trecut o oră și 40 de minute atunci directorul scenic putea consulta cu conducerea. ”Apeși butonul nuclear pe propria răspundere, păi cum îți imaginezi?”

În convorbire se declară că scopul directorului scenic nu a fost soluționarea problemei ci pornirea unui scandal veritabil, iar astfel a fost impietată imaginea instituției. ”Am decis să fac o investigație completă în care să fie involvat poliția, tribunalul, tot.”, spune directorul.
La o săptămînă după premieră comisia a somat-o în scris pe Ágota Tatár să răspundă la o serie de întrebări în legătură cu cele întîmplate.
Răspunsurile directorului de scenă sunt după cum urmează:
”Regizorul a început să urle la Éva Imre, apoi s-a apropiat de ea și a început s-o împingă, s-o scuture, apoi a și lovit-o în umăr și în piept. Cei care au fost în jur nu au făcut nimic, regizorul a fugit afară, după el, Noémi Vajna, asistentul regizorului. L-am chemat pe scenă pe directorul tehnic Levente Borsos care a și venit imediat. Spectacolul a continuat. Cei mai mulți dintre noi am ajuns într-o stare de șoc. Eu am sunat la poliție cu puțin înainte de sfîrșitul spectacolului temîndu-mă că incidentul o să se repete deoarece în partea a doua regizorul a mers din nou între culise.
Aș fi vrut ca poliția să se sesizeze în legătură cu cele întîmplate și dacă ar fi deschis un proces-verbal. Asta nu s-a întîmplat. După un dialog scurt care a avut loc între mine și polițiști în fața ghișeului portarului polițiștii au plecat iar eu m-am întors în culise.
A fost agresiune, Andryj Zholdak a lovit-o și a agresat-o verbal pe Éva Imre, dar ceea ce s-a întîmplat nu e doar problema celor doi: toți am fost șocați. Situația conflictuală nu a fost tratată de nimeni la fața locului.
Atîta știu doar că după incident Levente Borsos l-a luat la rost pe regizor dar eu n-am fost de față. Cu polițiștii sosiți la fața locului am discutat eu însumi. Am considerat că e important ca polițiștii să fie acolo deoarece am vrut ca povestea să nu treacă neuitată.
Regizorul a dat dovată de o lipsă de respect flagrantă atît față de personajul principal, cît și față de ceilalți lucrători întrerupînd pauza cu un asemenea comportament antisocial.
Dacă bagatelizăm problema înseamnă că sprijinim agresiunea și agresiunea. Iar în opinia mea arta și munca de la teatru nu poate fi așa.
Pentru faptul că cele întîmplate s-au petrecut răspunderea o poartă mai ales cel care l-a chemat pe Andryj Zholdak.
Fiind coleg și femeie, acest comportament m-a umilit profund, și m-a și zguduit. Noi toți am lucrat să producem spectacolul conform concepției lui artistice. Suntem persoane mature, avem grijă de integritatea interioară, de mersul bun al lucrurilor într-un spectacol. Asta a fost împiedicat de regizorul însuși. Nu accept nici o terapie de șoc pentru ca spectacolul să meargă mai bine.
În postarea din jurnalul de repetiții nu am semnalat situația conflictuală pentru că m-am aflat în continuare în stare de șoc. Am chemat poliția la o oră și jumătate de la incident deoarece am vrut ca ei să poată vorbi și cu victima. Asta nu s-a întîmplat fiindcă polițiștii nu au așteptat sfîrșitul spectacolului.
La o oră tîrzie am completat jurnalul cu incidentul respectiv. Jurnalul trebuie să aibă o transparență maximă, nu putea să lipsească nici asta. În afara colegilor mei și polițiștilor nu am vorbit cu nimeni despre cele întîmplate.”
Concluzia comisiei nici pînă azi nu a fost comunicată directorului scenic. La sfîrșitul stagiunii, pe data de 7 iulie 2018 a fost anunțată că contractul ei de muncă care pînă atunci fusese prelungită anual nu va fi înnoit.
Regizor sancţionat cu reducerea de 5 la suta a remuneraţiei
Cele întîmplate în timpul premierei au avut consecinţe şi pentru regizor. La petru zile după incident, în data de 28 martie a fost întocmit un proces verbal despre cele întîmplate (procesul verbal poate fi accesat aici). Acest document sumar menţionează un “conflict între regizorul Andriy Zholdak şi actori”, regizorul şi-a încălcat dispoziţiile contractuale, ca urmare va fi sancţionat cu reducerea de 5 la suta a remuneraţiei.
Pentru documentarea acestui articol, am depus o solicitare de informaţii la teatru. Majoritatea documentelor solicitate de noi au fost respinse. De exemplu au refuzat furnizarea unor copii de pe corespondenţa dintre Tompa și Zholdak spunînd că acelea au fost ”scrisori personale”. Teatrul a refuzat și publicarea notițelor făcute de comisia de evaluare așa că nu știm dacă a fost examinat și agresorul sau numai directorul scenic.
Am corespondat și cu reprezentantul lui Zholdak. A ieșit la lumină că regizorul regizează acum, nu citește emailuri dar cum va avea timp o să citească întrebările sale. I-am semnalat că în cazul în care vrea să răspundă îi asigurăm spațiu pe Átlátszó Erdély.

Éva Imre atunci nu a declarat nimic, blogului nostru însă a spus că ”După cazul acela m-au categorisit drept victimă. Atunci mi-a fost greu să mă identific cu acest rol, iar după cîteva zile am observat că teatrul, conducerea instituției este în centrul atenției. Lupta asta n-am vrut s-o port și nici opinie n-am putut să formez deoarece atunci nu mi-am văzut clar situația.
Pe de altă parte aș fi vrut să iau aer după o repetiție așa de intensivă, aș fi vrut să mă odihnesc, să mă redresez și să meditez în legătură cu cele întîmplate cu mine în lunile anterioare. Am avut nevoie de timp.

După cele întîmplate aș fi putut să înaintez o reclamație dar după o serie de frămîntări am decis că nu o să fac nimic. Motivul este că de-a lungul timpului am început să fiu atașată din ce în ce mai mult de spectacol, iar lupta și-a pierdut sensul. Spectacolul a devenit foarte important pentru că m-am putut concentra pe profesia mea și am reușit să prelucrez rănile pe care le-am primit.

Vin acum în fața publicului pentru că simt că e important să risipim opiniile eronate pe care le-am auzit în mai multe variante și sper că cazul ăsta va fi dat uitării. Eu aș dori să încheiem acest capitol. Regizorul a plecat după premieră iar noi trebuie să jucăm spectacolul la cel mai înalt nivel posibil.”
Epilog
”Îmi amintesc de urlete. A urlat foarte dur și ne-a făcut cu ou și oțet cînd nu i-a plăcut ceva” – își amintește Rita Sigmond care de atunci a părăsit compania.
Dar care a fost limita?
M-am gîndit mult la asta. Oare unde a fost limita pentru noi?
Eu am plecat de mai multe ori plîngînd de la repetiții. Am fost furioasă pe mine că nu-i sprijin pe colegii mei și nu-i urlu să ne mai lase-n pace. Dar am considerat că nu e treaba mea. Apoi am fost supărată și pentru că nu spun nimic conducerii.
Mi-a fost frică.
În timpul repetițiilor am observat că am acceptat că a trecut peste limitele noastre. A fost o luptă interioară continuă, asta fără îndoială, dar ceea ce ne-a oferit a fost mult prea important. Mi-am exercitat profesia, pasiunea, o să crezi că cad în exces dar fiecare zi în parte a fost un catarsis. Și a fost așa cu toate că abia fusesem pe scenă.
Unui om care și-a pierdut crezul, nu mai crede în ceea ce face sigur că asta e ca o trezire și ca o bucurie. Și într-adevăr îl și apăr dar îl și acuz. Asta e o experiență foarte ambivalentă. Și exact din cauza asta este foarte omenesc.”
Traducere de Péter Demény

The post Unde e limita dintre agresiune și catharsis? Avem voie s-o depășim? Rosmersholm reloaded appeared first on Átlátszó Erdély.