Ancheta penală se bazează pe două suspiciuni: furt calificat de combustibil și racordare ilegală la conducta de gaze. Procedura se desfășoară de mai bine de trei ani fără rezultate vizibile: pe portalul instanțelor nu există nici urmă de trimiterea în judecată, iar la începutul anului 2025 Parchetul de pe lângă Judecătoria Gherla încă nu închisese cazul. Anul acesta, însă, parchetul nici măcar nu a mai răspuns la întrebările trimise la fiecare două-trei luni.  

Autoritățile păstrează aceeași tăcere și în cazul investițiilor din Sic, care sunt anchetate de mai mulți ani. Le vom analiza pe rând, arătând cum profită de ele un constructor local și familia primarului.  

Vom prezenta și fraudele prin care primarul și administrația sa au ascuns practic documentele importante ale comunei, iar această diversiune nu este sancționată de lege. Primarul Ioan Sallai obține astfel avantaje politice și materiale:  

• alegătorii lui știu mai ales lucruri pe care el le comunică cu ei, în special verbal; 
• criticii lui abia dacă au vreo vagă idee despre funcționarea instituției, hotărârile consiliului local fiind imposibil de urmărit retroactiv pe de mai mulți ani;
• localnicii nu știu cât de multe subvenții agricole primesc primarul și membrii familiei sale, pe lângă salariile și afacerile lor, deși abia dacă se ocupă de agricultură.

Mândria Ardealului și Câmpiei

Sicanii sunt mândri pe bună dreptate de trecutul urban al satului, de folclorul său renumit și bogat. Ambele aspecte îl fac să se distingă din rândul satelor de pe Câmpie, la fel ca potențialul său turistic și bunăstarea vizibilă a populației sale. Localnicii și-au completat veniturile din agricultură încă din secolul al XX-lea cu munca sezonieră la Cluj-Napoca și Budapesta.  

De atunci, mulți au rămas la oraș sau în străinătate, astfel încât, în ciuda relativului nivel de prosperitate și a nou-veniților, populația din Sic scade cu câte 10% la 10 ani. Conform datelor ultimului recensământ, peste 90% din cei 2234 de locuitori sunt maghiari. Ioan Sallai e ales primar din 1992 încoace: din partea UDMR înainte de acuzația de turnătorie, iar mai târziu ca independent, dar cu sprijinul tacit al UDMR. 

Sallai și-a dat seama cu decenii  în urmă de potențialul turismului rural, reiese din presa perioadei respective. A introdus în Sic apa potabilă prin conducte și gazul natural mai devreme decât majoritatea satelor din Transilvania, deși uneori aceste lucrări de utilități au durat chiar și zece ani. A asfaltat străduțele din sat de peste zece ani, însă locuitorii s-au putut racorda la canalizare abia anul acesta. A înființat, prin programe guvernamentale, un muzeu al satului și un centru de informare turistică.  

În sat mai multe pensiuni încearcă să supraviețuiască. Cultura populară este păstrată și de două inițiative private: muzeul de dansuri populare al lui Michel Van Langeveld, decedat anul acesta, și Casa Albastră, cumpărată de Asociația Civică din Sic pentru a înființa un centru comunitar în casă țărănească renovată și, ulterior, un muzeu al satului.  

Am relatat mai multe despre Sic și primarul său toamna trecută, când am detaliat investițiile pentru care primarul nu a solicitat autorizație de la autoritățile competente, sau le-a demarat și finalizat în mod controversat. Printre acestea se numără băile sărate care usucă și poluează rezervația naturală Stufărișul din Sic, betonarea și acoperirea albiei pârâului care traversează satul sau asfaltarea preferențială după lucrările de canalizare.

Atunci am semnalat relația ciudată a primarului Ioan Sallai cu faptele și cu propriul său trecut. S-a dus până la Curtea Constituțională pentru a șterge informațiile publice dovedite prin documente din 2008, potrivit cărora înainte de 1990 fusese informator al Securității. Apoi, în interviul pe care ni l-a acordat, nu numai că a negat că a raportat Securității, dar a negat și că a făcut recurs ani de zile pentru ștergerea trecutului său de informator. Fără succes însă. 

Procedând astfel, însă, el pune sub semnul întrebării credibilitatea tuturor informațiilor pe care el însuși le furnizează.

Scandalul nu-l copleșește pe primar

În timpul interviului pe care l-am realizat cu el, a menționat de mai multe ori că, în opinia sa, rivalii locali ne instigă împotriva lui și că se aștepta să apărem încă înainte de alegerile locale de anul trecut. Sallai susține încă din 2007 că este victima unei discreditări politice. El a explicat atunci că poliția a deschis o anchetă împotriva lui pentru plata ilegală a ajutoarelor sociale și pentru că a efectuat în mod neoficial reparații de drumuri, achiziții, de exemplu, transportând pietre cu firma fiului său pentru anumite reparații de drumuri. Din câte știm, cazul nu a avut niciun rezultat, dar Sallai a căpătat atunci rivali locali mai serioși.  

Deși însuși Béla Markó, fostul președinte UDMR a făcut campanie personal în Sic la primele alegeri pentru Parlamentul European din România, în noiembrie 2007, mai mulți locuitori ai satului au votat pentru László Tőkés, care candida atunci ca independent, decât pentru candidații UDMR la europarlamentare. În primăvara anului 2008, s-a înființat organizația locală a Partidului Civic Maghiar, care l-a susținut pe Márton Csorba, până atunci viceprimar, la alegerile locale din vară. 

Sallai a fost cel mai amenințat la alegerile respective, deoarece, în urma unei sesizări a CNSAS, atunci ieșise la iveală trecutul său de informator. UDMR s-a distanțat de el și a propus un contracandidat, însă în turul al doilea au ajuns Sallai și Csorba, care au candidat ca independenți.  Sallai a câștigat acest tur cu 57%. De atunci, câștigă cu un procent din ce în ce mai mare, fără a avea adversari din partea UDMR, ci doar sprijin tacit din partea partidului.

Márton Csorba a candidat din nou pentru funcția de primar în 2016, însă fără succes. În 2024, fiul său, Szilárd Csorba, vicepreședintele pentru tineret al Alianței Maghiare din Transilvania, a candidat împotriva lui Sallai, declarând că dorește să evite ca alegerile din localitate fie dominate de conflicte personale și sentimente negative, obținând 30% din voturi. 

N-a văzut nici fir de nisip în șanț 

Conflictele personale dintre Csorba și Sallai au apărut în perioada 2004 – 2008 când au condus împreună satul. Márton Csorba ne-a povestit că s-au certat atunci când, în calitate de viceprimar, a refuzat să semneze că antreprenorul a pus cantitatea prescrisă de nisip sub conductele de gaz instalate la acea vreme, în condițiile în care el nu a văzut nici fir de nisip în șanțuri. A văzut din interior investiția scandaloasă în căminul de bătrâni inexistent, cazul căruia a fost, de asemenea, uitat, iar clădirea este acum folosită de firma familiei primarului.

În ultimii peste zece ani, subiectele legate de Sic au dispărut din presa cotidiană maghiară. Nu mai există reportaje regulate despre taberele de dans, care erau atât de populare în trecut, despre Zilele Sicului, despre dezvoltarea satului, iar despre sărbătoarea anuală de Sfântul Bartolomeu se scrie foarte rar. A pălit imaginea fostului sat-model maghiar din Cluj.

Nici Sallai nu consideră că este de datoria sa să ne pună la curent cu toate detaliile referitoare la chestiunile pe care le-am abordat. „Nu sunt obligat să dezvălui totul, nu-i așa?”, a intervenit el, când am încercat să clarificăm cu el cât timp a deținut el firma care administrează pensiunea Sóvirág.  

Acum trei ani, la această pensiune, un excavator a spart o conductă de gaz probabil ilegală, în timp ce săpa șanțul pentru o nouă fază a lucrărilor de utilități publice. Márton Csorba, care deține un atelier de cherestea în apropiere, a aflat despre ancheta demarată la acea vreme. El a fost deseori în zonă în timpul celor trei zile de anchetă, a fost oprit de polițiști și, după ce a aflat de la ei ce s-a întâmplat, a informat presa locală. 

Doar GherlaInfo a relatat că poliția, împreună cu angajații companiei de gaze, au identificat conducta de gaz ilegală, lungă de aproximativ 75 de metri. Presa de limbă maghiară din Cluj păstrează tăcerea. Parchetul Gherla, care conduce ancheta, nu a furnizat informații relevante de trei ani și nu pare să lucreze la acest dosar. Dar relațiile familiale și cercul de interese din jurul pensiunii nu sunt chiar atât de complicate.

Gazul de la pensiunea primarului

În perioada introducerii gazului natural, Pensiunea Sóvirág din Sic și sala de nunți de lângă aceasta erau gestionate de două companii separate. Una dintre ele a fost înființată în 2005 de fiica primarului,  Zsuzsi Pap (Sallai), și în mai puțin de zece ani, a fuzionat cu compania familiei, Tipca. Tipca Import Export SRL a fost înființată de Ioan Sallai în 1993 la mai puțin de un an de la alegerea sa în calitate de primar.

Sallai nu-și amintește exact când a deschis pensiunea, dar potrivit descrierii de pe un site de rezervări, aceasta se întâmpla în 2000. Tipca Import Export, care administra pensiunea, a trecut la sectorul horeca în 2007, dar și creșterea animalelor, tâmplăria, electricitatea și zugrăvelile au apărut printre domeniile de activitate de la vremea respectivă. 

Anul 2007, anul aderării țării la Uniunea Europeană, a adus o altă schimbare importantă în viața firmei: primarul a trebuit să se retragă. S-a retras și soția sa, care până atunci fusese administratorul companiei Tipca. Firma a fost preluată de fiul primarului, János Sallai. Sora lui, Zsuzsi, a primit o participație de 30% în 2014, când firma ei a fuzionat cu Tipca, conform registrului comerțului.

A fost avantajos faptul că existau două firme care stăteau în spatele celor două unități ale pensiunii, deoarece astfel ambele puteau solicita fonduri europene. Ambele au fost construite sau reabilitate din fonduri de preaderare: una în cadrul programului Phare, cealaltă în cadrul programului SAPARD, conform primei declarații de avere a primarului din 2008, pe care am descărcat-o din bazele de date ale Agenției Naționale de Integritate (ANI). Informația că cele două unități au fost construite din fonduri Phare și SAPARD a fost confirmată de primar și în cadrul interviului.  

Când, acum trei ani, au descoperit țeava de gaz care nu trebuia să se afle acolo, deși fiul său deținea pensiunea de 14 ani, primarul o numea pensiunea mea în cadrul ședinței tensionate a consiliului local, în care opoziția locală, consilierii PCM de atunci, i-au cerut demisia. Ei l-au criticat prin faptul că scandalul furtului de gaz pune satul într-o lumină nefavorabilă. 

„Uneori spun că este pensiunea mea. Asta nu înseamnă nimic. Deci ei [copiii lui – n.r.] o conduc, totul este al lor”, a fost unul dintre răspunsurile primarului când l-am întrebat despre modul în care folosește acest termen. Celălalt răspuns a fost că obișnuiește să spună că este pensiunea noastră și că el și soția lui merg să ajute la pensiune, dacă copiii le-o cer.   

Țeava și gazul

Am discutat cu Ioan Sallai și cu fiul său despre problema țevii de gaz la câteva săptămâni distanță. Singurul lucru pe care îl aveau în comun afirmațiile lor era că pensiunea nu furase gazul, acesta fiind furnizat numai prin intermediul unui racord executat legal. 

Primarul a spus că țeava de gaz descoperită acum trei ani ajunge până la pensiune, dar el presupune că firma care a construit rețeaua de gaz a lăsat ceva neterminat acolo. În opinia lui, constructorul ar fi vrut să ducă gazul acolo când încă nu existau clădirile Sóvirág. Acest lucru este contrazis de declarația de avere a primarului din 2008, potrivit căreia și unitatea pensiunii construită ulterior era deja gata în 2006. Lucrările de racordare la rețeaua de gaz au început aproximativ în perioada respectivă, iar furnizarea efectivă a gazului a început, potrivit mai multor surse, abia câțiva ani mai târziu. 

János Sallai jr. a declarat că țeava de gaz care face obiectul anchetei nu este racordată la clădirea mai recentă a pensiunii. Deoarece și acea clădire a fost construită într-un proiect UE, Sallai jr. consideră că este posibil ca introducerea unei conducte separate de gaz să fi făcut parte din proiect, dar în final nu s-a dus gazul separat la clădirea respectivă, ci s-a dus de la prima. 

Numele infracțiunilor contrazic totul,

poliția demarând o anchetă pentru: racordare ilegală la rețeaua de gaze naturale și  furt calificat de combustibil. La întrebarea noastră, Parchetul a menționat aceste două suspiciuni la câteva săptămâni după începerea anchetei. 

Suspiciunea de furt de combustibil nu ar fi apărut dacă țeava nu ar fi fost racordată la pensiune și furnizorul de gaze nu ar fi suferit pierderi. Articolul care a relatat pentru prima dată despre anchetă se încheie cu afirmația că urmează stabilirea prejudiciului, dar am întrebat ani de zile în zadar Parchetul dacă s-a stabilit prejudiciul și la cât îl estimează.

Între timp, am primit informația că Sallai jr. probabil a achitat prejudiciul către compania furnizoare de gaze, CPL Concordia. Am primit răspunsuri foarte interesante când am întrebat despre acest lucru. Primarul a răspuns negativ când l-am întrebat dacă a fost intermediar între fiul său și compania furnizoare de gaze.  

„Nu doresc să fac declarații în acest sens. Nu… Ei bine, să nu intrăm în detalii, ei nu au continuat ancheta, nu au făcut nimic”, a răspuns Sallai jr. la întrebarea dacă el sau Tipca a plătit prejudiciul furnizorului de gaze, CPL Concordia. Apoi a repetat că nu dorește să facă declarații în acest sens.

Directorul CPL Concordia a rămas tăcut, dar agitat. Mai întâi, am vizitat personal sediul companiei din Cluj-Napoca, unde directorul italian, Andrea Gualdi, mi-a transmis prin secretara sa că nu dorește să discute despre acest subiect. O oră mai târziu i-am trimis întrebările și prin e-mail, în caz că s-ar răzgândi. Pe lângă prejudiciul și eventuala despăgubire, mă interesa și dacă cineva se poate conecta la rețeaua lor fără ca administratorul rețelei să știe sau Concordia să sesizeze pierderea. 

Directorul a deschis e-mailul conținând cele nouă întrebări în mai puțin de un minut. Apoi, în următoarea oră, de încă douăzeci de ori. Cel puțin asta a indicat programul de urmărire a e-mailurilor pe care îl folosesc.

De ce se tărăgănează ancheta de mai bine de 3 ani?

Toamna trecută, atât Ioan Sallai cât și fiul său au declarat că nu au fost chemați să depună mărturie în acest caz. Asta înseamnă că, în cei doi ani și jumătate de la ancheta la fața locului, Parchetul încă nu l-a audiat pe Sallai jr., proprietarul pensiunii, nici ca martor, nici ca suspect. 

În ultimul an, am întrebat în repetate rânduri Parchetul Gherla de ce este atât de complicat acest caz, de nu se înregistrează progrese: nu a fost pus nimeni sub acuzare, dar nici nu se închide dosarul. Parchetul nu a răspuns la această întrebare. Am argumentat în zadar că, din cauza implicării primarului și a familiei sale, cazul prezintă interes public, Parchetul a repetat că poate furniza informații despre anchetă numai persoanelor care au o calitate juridică în acest dosar penal. 

Parchetul Gherla păstrează secretul și în alte două cauze de interes public, aducând același argument. Nu a dezvăluit nici măcar dacă anchetele sunt încă în curs și, dacă da, pentru ce infracțiuni. De la DNA și de la persoane particulare știm că s-a anchetat două investiții de altfel justificate ale administrației locale din Sic, dar nu există informații oficiale despre încheierea procedurilor. 

La Sic nu mai îmbătrânește nimeni

DNA a anchetat căminul de bătrâni inexistent acum vreo 9-10 ani, ne-a confirmat informația Márton Sallai, preotul reformat din Sic. DNA Cluj l-a audiat ca martor în jurul anului 2016, deoarece clădirea în care comuna Sic a înființat căminul de bătrâni cu sprijinul guvernamental este proprietatea Bisericii Reformate. Căminul de bătrâni nu a funcționat însă niciodată.

În clădirea din centrul satului, înainte de naționalizare, funcționa o școală confesională, iar ulterior, în perioada comunistă, a fost centru cultural, apoi magazie. În anii de după revoluție, clădirea a ajuns în paragină. Deoarece ea figura în inventarul administrației locale, ne-a povestit primarul, Sallai a căutat ani de zile o soluție pentru a o renova. Când Compania Națională de Investiții (CNI) a anunțat un program de subvenții guvernamentale pentru cămine de bătrâni, primarul a profitat de ocazie și a depus un proiect.

Clădirea a fost renovată și amenajată în 2004 din cei 300.000 lei primiți de la CNI, după cum își amintește primarul. Au primit chiar și câteva paturi din donații, au confirmat primarul și Márton Csorba, care a devenit viceprimar în 2004. Cu toate acestea, căminul nu a funcționat niciodată, deoarece comuna nu a dispus de bani să plătească bucătari și îngrijitori, ne-a explicat Ioan Sallai. 

Deși anunțul de granturi menționa că va fi nevoie de fonduri suplimentare pentru funcționarea căminului de bătrâni, finanțarea CNI în sine nu acoperea aceste costuri și nu prevedea nici obligativitatea de punere în funcțiune, a spus Sallai. 

Márton Csorba și preotul își amintesc altfel. 

Potrivit lui Csorba, proiectul de renovare prevedea ca clădirea renovată în acest scop să fie folosită ca azil de bătrâni. Au venit la fața locului chiar și inspectori pe vremea când el era viceprimar, a spus acesta. Își amintește foarte bine scena în care primarul l-a trimis pe administratorul primăriei în pivniță să aducă placa care trebuia pusă pe fațada căminului de bătrâni înainte de sosirea inspectorilor.

Inspectorii nu au vorbit cu el, nu era la birou la momentul respectiv, ne-a relatat Csorba, și nu știe cum a gestionat primarul situația. De asemenea, nu înțelege cum a putut primăria să primească bani de la guvern și autorizație pentru renovare când clădirea nu se afla în proprietatea primăriei. Primarul a respins ipoteza conform căreia în proiect s-ar fi indicat numărul topo. al unei alte clădiri, care era de fapt deținută de primărie. 

Potrivit acestuia, doar renovarea, care a fost finanțată de CNI, a fost controlată la momentul respectiv și totul s-a dovedit a fi în regulă; la fel ca în ancheta poliției, zece ani mai târziu. Cu toate acestea, ancheta respectivă s-a concentrat și asupra dreptului de proprietate asupra clădirii, dar nu se știe dacă aceasta a fost închisă din cauza neconstatării unei infracțiuni sau pentru că a intervenit prescripția. În orice caz, Parchetul nu l-a învinuit, a spus primarul. 

Nu e sustenabil dacă e un bun comun

Preotul Márton Sallai își amintește că atunci când a ajuns în Sic în 2008, prezbiterii de atunci i-au spus că clădirea aparține parohiei și, dacă doresc, administrația locală o poate restitui în administrare bisericii.  

„Pe atunci am spus că nu o cerem deocamdată pentru că azilul de bătrâni încă nu funcționa în ea  (deși era mobilată: existau paturi, noptiere, bucătărie, încălzire centrală) și nu voiam ca statul, care a sprijinit înființarea căminului, să ne tragă la răspundere pe motiv că nu am folosit-o conform destinației pentru care a fost renovată, adică ca azil de bătrâni, timp de cinci ani”, a explicat preotul. De asemenea, parohia nu dispunea de bani pentru a oferi îngrijire persoanelor în vârstă sau pentru a plăti personal. 

Márton Sallai consideră că naționalizarea anterioară a clădirii nu a fost niciodată intabulată, așa că aceasta a fost deținută legal de parohie de la bun început. În timpul anchetei efectuate la mijlocul anilor 2010, poliția i-a cerut să furnizeze decizia parohiei de a preda clădirea administrației locale pentru renovare. Însă el nu a găsit niciun document în acest sens.   

Între timp, parohia a obținut peste 2 milioane de euro pentru renovarea bisericii. Lucrările au fost efectuate între 2013 și 2015, parohia asigurând cazare pentru muncitori la cererea antreprenorului. Acesta este motivul pentru care ei au solicitat și li s-a restituit în cele din urmă clădirea căminului de bătrâni care nu a existat niciodată, pe care primăria o eliberase anterior. 

Afacere de familie din cămin de bătrâni

Clădirea era instabilă din punct de vedere structural de pe atunci, a explicat preotul. Potrivit primarului, era solidă din punct de vedere structural, dar pentru că nu fusese folosită, se umezise și pereții începuseră să crape. Preotul consultase și un inginer structurist la renovarea bisericii, care l-a sfătuit că cel mai bine ar fi să fie demolată. 

Clădirea, care s-a deteriorat în timp, nu a fost demolată nici după ce nu a mai fost folosită ca adăpost pentru muncitori. Parohia nu a putut-o valorifica în vreun fel, a explicat preotul, nicio firmă din Sic nefiind interesată de ea. Așa că, atunci când fiul primarului a solicitat să o închirieze în 2022, i-au închiriat-o. Mai precis, s-a deschis o altă firmă aparținând familiei primarului ca să-și poată lansa o nouă afacere tot din fonduri publice. 

János Sallai jr. a preluat firma Chicibalazs Const SRL în 2020, care anterior se ocupase de construcții. În 2021, i-a cedat-o mamei sale, soția primarului Sallai. Conform noului profil al companiei, aceasta va fabrica produse de uz casnic din hârtie și carton. Pentru a începe producția, compania a obținut 160.000 de euro din fondul de dezvoltare rurală AFIR. La aceasta, a trebuit să adauge doar o contribuție proprie de 10%.  

Conform panoului de licitație, producția ar fi trebuit să înceapă cel târziu în 2024. Clădirea era încă în ruină când am vizitat-o în primăvara anului 2023, dar până în vara anului 2024 partea din mijloc fusese deja reparată, iar în spatele ușii de sticlă se vedea o rolă uriașă de hârtie. „Vor fabrica produse ușoare din hârtie, iar clădirea poate face față acestui lucru”, a răspuns János Sallai jr., care a spus că nu este o problemă faptul că există numai o alee pietonală care duce la clădire. Deși un camion nu ar putea avea acces până la clădire, aceasta ar putea fi accesată cu o mașină mai mică.  

Potrivit lui Márton Csorba, producția nu a început nici anul acesta, dar terenul a fost împrejmuit. Timp de decenii, locuitorii din partea de sus a satului au mers pe jos pe poteca de lângă clădire până în centrul satului. Cu toate acestea, anul acesta, curtea acoperită cu iarbă a fost împrejmuită cu un gard, cu cărarea respetivă cu tot, iar această scurtătură cunoscută lângă clădire a fost desființată.  

Pe Csorba l-a deranjat faptul că parohia nu a licitat clădirea, ci a dat-o în chirie direct familiei primarului. Potrivit spuselor preotului, parohia a căutat constant un chiriaș, dar János Sallai jr. ne-a răspuns că imobilul nu a fost publicat spre închiriere. A negociat cu Eparhia Reformată din Cluj-Napoca în această privință, deoarece doreau să o închirieze pe o perioadă mai lungă de timp și să o renoveze în schimbul unei chirii modice. În cele din urmă, am aflat de la preot că biserica a închiriat clădirea pe 11 ani pentru 50 de euro pe lună. 

După publicarea articolului original în limba maghiară, am primit contractul de închiriere de la János Sallai Jr., pe care Chicibalazs Const SRL l-a încheiat cu Parohia Reformata din Sic în noiembrie 2021. Acesta arată că firma plătește parohiei cincizeci de euro din chiria lunară de 200 de euro și se angajează să întrețină clădirea timp de unsprezece ani din suma rămasă din chiria lunară, adică din 20 050 de euro.

Așa cultivă banii în locul pământului

În ultimii 3 ani, și alte firme aparținând membrilor familiei primarului au primit finanțări pentru dezvoltare rurală. Conform bazei de date publice accesibile pe platformă doar timp de doi ani, salonul de înfrumusețare al fiicei primarului a primit 14.000 euro în 2022 pentru că funcționează în zona rurală, în timp ce în anul respectiv cifra totală de afaceri a firmei abia dacă a depășit 5000 de euro.  

Tipca Import Export SRL, care este acum deținută majoritar de fiul primarului, a primit 26.000 de euro din fonduri publice în 2023, cu o cifră de afaceri de 110.000 de euro. Aceste sume nu sunt mai mare decât alte finanțări acordate pentru dezvoltare rurală altor firme mici din Sic: majoritatea primesc între 14.000 și 26.000 de euro.  

Update, 21 august 2025: Tipca SRL apare cu o subvenție mult mai mare pe lista de plăți din 2023 a agenției de dezvoltare rurală AFIR, o listă pe care am solicitat-o ​​pentru un alt articol. Conform acesteia, Tipca Import Export SRL a primit 118.680 de euro pentru a începe producția de elemente de mobilier din plastic. De reținut că cifra de afaceri a firmei în 2023 a fost de 110 mii de euro. În acel an, firme din Sic împreună au primit 220 de mii de euro de la AFIR, trei sferturi din care au fost direcționate către firmele membrilor familiei primarului, Tipca Import Export și Chicibalazs Const.

Pe lângă proiectele pe persoană juridică, primarul și familia sa beneficiază individual și de venituri semnificative din subvenții agricole. Mult mai mult decât a recunoscut vreodată primarul. Mult mai mult decât muncesc efectiv în agricultură.  

Primarul Ioan Sallai este obligat să declare și să publice averea proprie și a membrilor familiei sale care locuiesc în aceeași gospodărie. Nu s-a grăbit să le publice: nici declarațiile sale de avere, nici cele ale consilierilor locali nu figurează pe site-ul comunei. Le-am descărcat din baza de date ANI, dar e nerealist să ne așteptăm ca alegătorii primarului să știe unde pot fi găsite aceste documente.    

În declarația de avere, primarul a trecut veniturile și proprietățile imobiliare ale copiilor săi până în 2013, când se presupune că locuiau împreună. După aceea, a trecut ca venit doar salariul propriu și al soției sale. A trecut subvențiile agricole doar începând din 2019, iar acestea au fost mult mai mici decât suma reală: 10.000 lei pe an, respectiv 16.000 lei pe 2023.  

Prin urmare, am solicitat agenției de plăți APIA suma subvenției agricole anuale pe care a primit-o Ioan Sallai din 2007, respectiv subvențiile primite de membrii familiei sale din 2015 încoace. Primarul a declarat un salariu total de 553.000  lei între 2007 și 2023 și 46.000 lei ca subvenții. De fapt, în această perioadă, a primit de la APIA 170.000 lei, aproape de patru ori mai mult decât suma declarată. În 2013-2014, de exemplu, aproape cât salariul său anual la acea vreme. Între timp, a declarat 14 hectare de teren ca fiind proprietatea sa.    

Împreună cu familia sa apropiată, a primit un total de 700.000 lei sub formă de subvenții agricole din 2015. Membrii familiei sale, la fel ca primarul, au câștigat bine din „agricultură”: soția sa a primit 122.000 lei, fiica sa 175.000, iar fiul său 224.000 lei sub formă de subvenții agricole în perioada 2015-2023. 

De asemenea, merită să te căsătorești cu un membru al familiei Sallai: ginerele primarului, Zsolt Pap, este consilierul viceprimarului de ani de zile. Și, bineînțeles, a primit și el anual 30.000 lei sub formă de subvenție agricolă cel puțin din 2022 încoace. 

Nu-i puțin pentru niște agricultori amatori

Am comparat subvențiile medii pe cap de locuitor primite de familia apropiată în 2022-2023 cu suma medie primită de persoanele fizice din comuna Sic în aceeași perioadă. Subvenția agricolă medie pentru membrii familiei a fost de 53.000 lei, iar pentru locuitorii satului a fost de 37.000 lei pe doi ani. (Nu am inclus aici subvențiile pentru firme.) 

O problemă și mai mare este aceea că statul sprijină cu generozitate din fonduri agricole bunăstarea unor oameni care evident nu-și câștigă existența din agricultură. Sallai însuși este primar de 33 de ani, copiii săi conduc afaceri cu alte profiluri, iar firma soției va produce obiecte din hârtie. Soția primarului este pensionată pe caz de boală ‒ conform ultimei declarații de avere a soțului ei. 

János Sallai jr. a răspuns categoric negativ când a fost întrebat dacă vreunul dintre ei lucrează și trăiește din agricultură. El a spus că membrii familiei au doar câteva hectare și au doar o fermă în curte și niciunul dintre ei nu este implicat în producția en-gros sau creșterea animalelor. 

În timpul interviului, primarul Sallai a încercat să ne facă să credem că el și soția sa sunt un fel de fermieri amatori care lucrează afară pe câmp câteva ore în fiecare după-amiază. Dar a spus și că „nu producem prea mult”. În cele din urmă, a justificat sumele mari cu care ne confruntam spunând că majoritatea erau așa-numite subvenții pentru „fluturi”. 

Sume înălțându-se pe aripi de fluturi

Deși subvenția pentru fluturi pare să fie desprinsă din povești, aceasta acoperă o subvenție foarte reală și substanțială. Se pare că o parte din zona din jurul localității Sic coincide, de asemenea, cu zona protejată a albăstrelului furnicilor (fluturele albastru, Maculinea). Această specie rară de fluture trăiește doar pe pajiști și fânețe netratate cu substanțe chimice și cât mai curate. Pentru a preveni pe cât posibil perturbarea acestora, statul român plătește de până la patru ori subvenția pentru terenuri arabile și pajiști standard celor al căror teren privat sau închiriat se află într-o astfel de zonă. Cositul este permis în aceste zone doar în anumite perioade, dar, potrivit primarului, arbuștii trebuie defrișați.  

Problema defrișării pajiștilor de tufișuri a apărut când l-am întrebat de ce declarase doar un sfert din subvenția reală pe care o primise personal până anul trecut. „Nu cred… Am uitat?” „Nu știu. O să caut.” „De obicei declar ce am primit.” După ce am trecut peste aceste runde de dubii și negare, Sallai a spus că el credea că trebuie să introducă doar suma rămasă după defrișarea pajiștilor.    

I-am explicat că trebuie să declare venitul pe formular, nu doar profitul rămas, dar ar trebui să știe acest lucru ca declarator cu experiență. În orice caz, faptul că am menționat transparența a avut o consecință pozitivă: în declarația sa de avere de la sfârșitul anului 2024, el a declarat deja o subvenție APIA de 66.000 lei.

Transparența strică alegerile?

Dar nu s-a ținut de cuvânt și nu a publicat toate documentele administrației locale pe site-ul  primăriei, așa cum prevede legea administrației publice. De exemplu,   

• declarațiile de avere și de interes proprii, ale consilierilor și ale secretarului; 
• puncte de pe ordinea de zi, proiecte de hotărâre, hotărârile și procese-verbale ale ședințelor consiliului local;
• ordinea de zi și data ședințelor comisiilor de specialitate ca să participe oricine dorește din comună;
• dispozițiile primarului, autorizațiile de construire;
• salariile personalului primăriei;
• proiectul de buget și bugetul aprobat.

Toate acestea pe ultimii ani, astfel încât oricine: localnic, sican mutat în altă localitate, rezident nou-venit, susținător politic și oponent politic, și chiar jurnalist, să poată urmări cine ce a spus, a decis și ce a făcut în administrația comunei și cu finanțele sale. Pe site actualmente se găsesc doar frânturi de anul trecut și de acum doi ani, nici acelea organizate logic. Astfel, cam toată lumea se poate baza doar pe spusele primarului.

„Știu despre asta, nu e că nu știu că nu funcționează. Am întrebat de două sau trei ori, o să le puneți, o să le faceți? Să nu am eu probleme că nu-i așa sau pe dincolo. Există deficiențe, dar le vom remedia, asta e sigur. Deci planul meu nu este să fac să pară că toată lumea spune sau crede că l-am eliminat sau am vrut să-l eliminăm; nu-i adevărat. […] scopul nu este ca lucrurile să nu fie transparente și clare”, a răspuns primarul, când l-am confruntat cu faptul că, deși anterior au fost afișate pe site hotărârile locale și procesele-verbale pe câțiva ani, site-ul a fost golit la începutul lui 2024, 

toate documentele fiind șterse.

Promisiunea primarului nu a fost credibilă nici atunci din cel puțin trei motive. Știam că acum opt ani rivalii săi politici locali încercaseră cu o solicitare pe Legea 544/2001 să obțină procesele-verbale ale ședințelor consiliului, care ar trebui să fie publice implicit. Ba mai mult, primarul a respins cererea cu un motiv foarte aiurea. După aceea, primăria a început să publice procesele-verbale. 

De asemenea, am fost la curent că Ioan Sallai și primăria pe care o conduce primiseră o notificare de la Prefectul Județului Cluj cu câteva săptămâni înainte de interviul nostru. Prin aceasta i se solicita secretarului să își îndeplinească obligația legală și să publice documentele consiliului local și ale primăriei pe site. Întrebată fiind, prefectura a dezvăluit că, din păcate, legea administrativă nu prevede nicio sancțiune în cazul încălcării acestei obligații. 

Normele metodologice din 2022 de aplicare a legii privind liberul acces la informațiile de interes public enumeră mai multe tipuri de documente care trebuie postate pe site-ul primăriilor. Această lege le dă cel puțin posibilitatea cetățenilor să dea în judecată instituția care nu le-a furnizat informații. Însă depinde pe mai departe de edil dacă va sancționa disciplinar sau nu angajatul  care nu a publicat sau nu i-a trimis solicitantului documentele cerute.  

Și știam din baza de date a achizițiilor publice că primăria Sic a angajat o firmă din Târgu Mureș să actualizeze site-ul comunei cu trei luni înainte de alegerile locale de anul trecut. Nici cei 934 de lei alocați, nici sesizarea prefectului nu încurajaseră prea mult lucrarea, iar șase luni mai târziu site-ul era încă complet gol. Site-ul a fost refăcut anul acesta, dar cuprinde mult mai puține documente oficiale decât înainte de golirea acestuia anul trecut.   

Primarul comunică cu localnicii pe Facebook, postând informații de interes public pe pagina SIC Info. Anunță în mod regulat ședințele consiliului, dar nu mai raportează deciziile. Cu toate acestea, de obicei, prezintă cheltuielile anuale și elementele bugetare planificate într-un mod accesibil. Nu mai raportează încasările și plățile specifice, deși în spatele unora dintre elementele mai mari există legături interesante, chiar familiale.      

Creșterea banilor pe pășunile comunale

Una dintre sursele de venit pentru bugetul Sicului este arenda pășunilor comunale. Mai multe persoane fizice și firme se ocupă cu creșterea animalelor, dintre care vreo douăzeci s-au asociat într-o cooperativă agricolă. Cooperativa a fost înființată în 2013 de Gergely Márton Dániel, deoarece la vremea respectivă trebuia să se liciteze pentru pășunile din sat. Fiind un mare fermier, a licitat pentru toate, dar nu avea nevoie de toate și nu voia să-i enerveze pe ceilalți crescători, a explicat el când l-am contactat.  

Dar, a trebuit să includă niște persoane despre care știa că nu țin animale, deoarece altfel primăria nu ar fi semnat contractul de închiriere cu cooperativa. Cooperativa era folosită, spunea Dániel destul de deschis, pentru a beneficia de subvenția APIA, care era folosită pentru plata arendei pentru pășune. Dániel a ieșit din cooperativă în 2016, deoarece nu a suportat faptul că ceilalți membri se plângeau, în timp ce el pusese la punct pășunile și cooperativa.   

Dar de atunci, APIA a înăsprit și condițiile de sprijin: o parte din oi trebuiau transferate în proprietatea cooperativei, astfel încât aceasta să le gospodărească, nu doar să primească sprijin de la stat. În 2016-2017, a apărut o cifră de afaceri minimă. Cu toate acestea, de atunci nu a mai existat niciun semn de vânzare. Din bilanțul public se vede că de atunci cooperativa are încasări anuale de 200.000-400.000 lei fără afaceri propriu-zise. 

Cu alte cuvinte, cooperativa nu vinde animale sau produse lactate, iar cea mai mare parte sau totalitatea veniturilor provin din subvenții de stat. Jumătate până la o treime din venituri rămâne profit. 

Sándor Filep conduce cooperativa din 2017. Vând miei, a spus el, dar vânzarea e slabă, cooperativa e slabă, a explicat el. Nu a putut spune de ce vânzările nu sunt reflectate în contabilitate. El a confirmat că acum doar cei care dețin efectiv animale sunt membri ai cooperativei. 

Firmă beton din bani publici

Sándor Filep nu este doar crescător de animale, ci și antreprenor în construcții. Mai multe dintre firmele sale au semnat contracte cu primăria pentru sume frumușele. Pentru betonarea albiei pârâului fără autorizație de la Apele Române, spre exemplu, a primit un milion și jumătate de lei între 2020 – 2022, după cum am arătat în articolul nostru despre investițiile neautorizate.  

Am văzut cu ochii noștri că firma sa încă a mai lucrat la betonarea albiei chiar și după ce Administrația Apelor oprise lucrările, dar nu eliberase încă autorizația de protecție împotriva inundațiilor. Când am bănuit că își construiește o casă fără autorizație, întrucât nu văzusem panoul informativ de șantier, ne-a răspuns că lucrează la reconstrucția acelei case de trei ani și că indicatorul trebuie să fi dispărut pe parcurs.   

Am comparat bilanțurile publice ale două dintre firmele sale, Filbeton și Beton Fil, cu datele de pe platforma de achiziții publice. Acestea arată că veniturile anuale ale Filbeton Sic Construct SRL. între 2019 și 2023 sunt constant mai mici decât sumele câștigate în achizițiile publice. Este foarte probabil ca acesta să nu fi avut alte comenzi în afară de lucrările publice. (Prețul acestora nu a fost întotdeauna plătit în anul în care compania le-a câștigat, de unde și diferența.) Beton Fil este o companie cu venituri mult mai mici, și nu a existat o corelație exactă între venituri și achizițiile publice. 

András Zsoldos este, de asemenea, membru în consiliul de administrație al cooperativei agricole. Firma sa, Zsoldos Farm, a semnat un contract cu primăria pentru diverse lucrări de terasament în valoare de aproximativ 150.000 de lei în acest an, după cum reiese de pe platforma de achiziții publice.

Investiție justificată și totuși anchetată

Primarul Ioan Sallai a recunoscut că îi place să îl contracteze pe Sándor Filep pentru că acesta lucrează ieftin și nu cere avans. Sándor Filep a spus că primăria l-a plătit pentru toate lucrările pe care le-a contractat. Sallai, pe de altă parte, a vrut să ilustreze cât de atent este cu banii publici prin faptul că nu a plătit integral micul zid de sprijin care susține pământul să nu alunece pe aleea ce duce la azilul de bătrâni care nu a existat niciodată, unde acum, teoretic, își desfășoară activitatea firma soției sale. 

Firmele lui Sándor Filep au construit mai multe ziduri de sprijin din beton și piatră, respectiv parcări în Sic în ultimii cinci ani. Nimeni nu pune la îndoială necesitatea parcărilor în apropierea bisericilor și parohiilor, dar a fost demarată o anchetă din cauza zidului de sprijin din jurul parohiei reformate. Márton Csorba a depus o plângere deoarece consideră că municipalitatea a investit bani publici pe teren privat. 

Vechiul zid de sprijin crăpa constant și devenise periculos, a explicat preotul Márton Sallai. Drumul județean șerpuiește între biserica reformată și parohia din centrul Sicului, iar parohia este situată la câțiva metri mai sus decât nivelul drumului. Zidul de sprijin nu permite terenului de sub parohie să alunece peste drumul județean, pe o distanță de cel puțin 100 de metri. 

Parohia nu avut bani pentru a înlocui zidul de sprijin dărăpănat, dar prin intermediul membrilor comuni ai prezbiteriului și consiliului local, administrația locală a anunțat că va construi zidul de sprijin din fonduri publice dacă parohia o va solicita și dacă îl va putea construi 2,5 metri mai înăuntru pentru a amenaja o parcare pentru credincioși.  

Márton Sallai s-a prezentat la DNA pentru interogatoriu, cu documente parohiale referitoare la acest subiect. Ancheta era încă în desfășurare în vara anului 2022, dar de atunci nu a primit nicio notificare în acest sens. La solicitarea noastră, DNA ne-a scris că a predat cazul Parchetului de pe lângă Judecătoria Gherla, care, însă, nu ne-a furnizat nicio informație despre acest dosar. 

Márton Csorba e setat pe el de ani de zile, 

pentru că degeaba vrea să fie primar, nu a fost ales de locuitori, a spus primarul Sallai legat de toate anchetele pe care le-am adus în discuție. János Sallai jr. și Sándor Filep l-au acuzat pe Csorba că pune piedică tuturor investițiilor din invidie.  

Atât Sallai tatăl, cât și Sallai fiul acuză figura cheie PCM din Sic de alte lucruri, dar când i-am întrebat de ce nu sesizează aceste lucruri organelor competente dacă este vorba de infracțiuni, aceștia mi-au repetat doar că nu s-ar mai ocupa de altceva, decât de Csorba. Potrivit lui Csorba, inventează și răspândesc zvonuri despre el pe care nu le pot dovedi.

Csorba îi dă destul de mult de lucru, spune primarul Sallai, pentru că a trebuit să caute documente pentru mai multe anchete, pe care primăria le primește uneori înapoi de la poliție, de la parchet, alteori nu. El spune că autoritățile nici măcar nu îl anunță când se închide un dosar în care nu este parte procesuală. 

„Nu sunt genul de persoană care se gândește mereu că voi denunța cutare sau cutare faptă. Poate că va veni momentul. Și momentul va veni cu siguranță pentru că se ocupă de astea de treizeci de ani” ‒ a spus primarul despre Csorba și propriile intenții. 

Și capra ta e întotdeauna mai verde!

Csorba, de altfel, îl consideră pe primar corupt în zeci de cazuri. Aici am scris doar despre acelea în care gestionarea banilor publici și a altor bunuri publice este cu adevărat îndoielnică și despre care am putut obține informații din surse oficiale și din alte surse locale. 

Am procedat la fel față de Márton Csorba, ale cărui cazuri de evaziune fiscală și datorie fiscală au fost menționate și de primar.  

Spre deosebire de János Sallai, Márton Csorba a oferit o relatare detaliată despre ambele cazuri. El a primit o condamnare cu suspendare de un an și jumătate în cazul de evaziune cu TVA, deoarece contabila sa de atunci procesase facturi fictive, trecându-le prin cele opt firme pentru care lucra, inclusiv cea a lui Csorba, și în cele din urmă a solicitat rambursarea TVA-ului. Niciunul din administratorii firmelor nu a știut despre acest lucru, a spus Csorba, dar au fost nevoiți să plătească amenda, deoarece un administrator răspunde pentru tot ce se întâmplă în firma sa, trebuind să fie la curent cu toate. Avocatul primarului a participat la fiecare ședință de judecată din acest dosar, a remarcat Márton Csorba.

Celălalt caz a început pe când Csorba era consilier local. Potrivit lui Sallai, acesta absenta des, motiv pentru care a fost demis din consiliu. Csorba spune că nu a mers la ședințe pentru că nici măcar nu îi trimiseseră ordinea de zi în avans, așa că nu știa ce va trebui să decidă atunci când va merge acolo. Consiliul a votat pentru demiterea sa, iar el a atacat această decizie în instanță. 

Csorba a pierdut procesul, așa că i-au fost imputate și cheltuielile de judecată ale primăriei, pe care a refuzat să le plătească până azi, deoarece consideră decizia nedreaptă. El spune că, dacă primăria are nevoie de bani, ar trebui să pornească executarea silită împotriva lui, lucru pe care primăria nu l-a făcut până acum.

În același timp, Márton Csorba sărbătorește Ziua Sfântului Bartolomeu în fiecare an, pe 24 august, la monumentul din Sic, alături de primar, consilierii locali și liderii județeni UDMR. Discursurile festive vorbesc, desigur, despre un nou început, deoarece Sicul a fost devastat de tătari chiar de Sf. Bartolomeu în anul 1717, iar aproape toți locuitorii săi au fost uciși, dar ulterior comunitatea a reușit să se reclădească, printre altele, prin extragerea sării din sol. 

Mândra comunitate de sicani va trebui să răspundă în continuare la întrebarea cum poate face față și se poate recupera după criza morală care nu este cauzată de vreun dușman extern, ci de deciziile propriilor lideri. 

Imaginea de deschidere: Primarul Ioan Sallai susține un discurs la sărbătoarea Zilei Sf. Bartolomeu în comuna Sic. Fotografie: Tünde Szabó

Acest articol a fost scris în cadrul bursei Bertha Challenge Fellowship 2025.

The post Toate anchetele ricoșează de pe eternul primar al Sicului appeared first on Átlátszó Erdély.

Statutul social al lui Csaba Böjte, care-și transmite liturghiile și online, se situează în ochii majorității maghiarilor din Ardeal și din Ungaria undeva între un star rock și un sfânt în viață. Călugărul a câștigat în trecut o competiție de popularitate în Transilvania și a obținut locul II în parodia concursului pentru cel mai sexi bărbat în rândul cititorilor portalelor de știri de limbă maghiară. Csaba Böjte apare de cel puțin 10 ani, în mod regulat, în campaniile politice ale partidului Fidesz din Ungaria și ale UDMR.

Articolul nostru, publicat în același timp cu sentința pronunțată vara trecută, bazat în mare parte pe rechizitoriu, a descris abuzurile grave comise în două centre de copii din județul Harghita timp de aproape 10 ani față de cel puțin 15 copii. Educatorul condamnat a fost singurul care a comis astfel de abuzuri emoționale, fizice și sexuale grave, toate fiind raportate la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului, a declarat călugărul ca răspuns la știrea din vara anului trecut.

Această reacție i-a revoltat pe tinerii adulți care fuseseră crescuți într-un alt centru al fundației condusă de călugăr în județul Mureș. Centrul funcționează în Sovata, cunoscută stațiune de vacanță. Portalul Átlátszó Erdély, prin investigația desfășurată timp de peste o jumătate de an, a dezvăluit faptul că șeful căminului respectiv, concediat în urmă cu șapte ani, a abuzat într-adevăr copii, a închis ochii față de educatorii abuzatori, iar fundația nu a denunțat abuzurile la Protecția Copilului cu toate că angajații și conducătorul fundației au deținut informații suficiente despre cele întâmplate.

Credem că în majoritatea căminelor de copii ale Fundației Sfântul Francisc nu au loc astfel de abuzuri grave, iar majoritatea educatorilor sunt conștiincioși în munca lor. Copiii care au crescut în căminul din Sovata au vorbit, de asemenea, despre mai multe amintiri frumoase, activități comune și excursii. Abuzurile de la Sovata nu infirmă bunăvoința, bunătatea și dedicarea altori educatori de acolo sau din alte centre ale fundației.

Depistarea abuzurilor însă ajută la înțelegerea responsabilității individuale și la prevenirea unor cazuri similare. Ca urmare a articolelor de anul trecut respectiv la cererea expresă a educatorilor care lucrează la fundație, a fost organizat un curs de formare online despre cum pot fi recunoscute semnele de abuz în comportamentul copiilor.

În prezent, credem că incidentele descrise mai jos ar fi putut avea loc din patru motive principale:

• dacă directorul casei de copii tolerează violența sau dacă recurge la orice formă de violență, își încurajează personalul să facă acest lucru, își folosește poziția de putere pentru a mușamaliza incidentele și descurajează și îndepărtează educatorii și voluntarii care resping violența fizică și verbală;
• salarizarea insuficientă cronică a educatorilor și fluctuația de personal care rezultă din acest lucru, lipsa de personal, persoane vulnerabile și/sau inadecvate care devin educatori;
• directorul fundației, Csaba Böjte, nu a raportat întotdeauna abuzurile sau suspiciunile de abuz din partea educatorilor, deși el și personalul său ar fi avut obligația să facă acest lucru;
• Csaba Böjte a instituit o cultură a tăcerii atât explicit, cât și implicit: nu lua în serios semnalele din centru și a încurajat educatorii să ignore munca celorlalți. Nu și-a clarificat acțiunile după ce abuzul a ieșit la iveală pe plan intern nici față de personalul centrului și nici față de profesorii copiilor în cauză.

Abuz sexual la centrul din Sovata

„Am avut senzația că toată lumea se uită la mine ca la o zdreanță pătată cu sânge și toată lumea m-a disprețuit săptămâni și luni de zile până am umblat la școală. Mergeam peste tot cu capul plecat. Ceea ce a fost o senzație cumplită, fără să am pe nimeni alături, rămăsesem singură” – a relatat portalului nostru Mónika Máthé-Bogár într-un interviu video.

Mónika a locuit la căminul pentru copii din Sovata al Fundației Sf. Francisc de la vârsta de 14 ani până la 17 ani. Conform spuselor acesteia, coordonatorul căminului de la vremea respectivă a abuzat-o sexual de mai multe ori pe când avea 15 ani.

Ascunzând abuzul față de autorități, șeful fundației și personalul de la vremea respectivă nu au putut împiedica răspândirea zvonurilor în oraș. În locul unei anchete oficiale, mușamalizarea a dus la umilire, la un sentiment de excludere, la dezinformare și la zvonuri. La școală, doar directorul a negat că ar fi auzit despre abuzul sexual. Foștii și actualii membri ai personalului cu care am vorbit au știut despre caz la nivel de zvon: că directorul căminului ar fi avut o aventură cu tânăra sau că ar fi violat mai multe fete.

Mónika s-a adresat portalului Átlátszó Erdély ca să pună capăt bârfelor și să povestească cu propriile cuvinte ce i s-a întâmplat. Să clarifice ceea ce nu și-a putut asuma în totalitate în adolescență din cauza rușinii și a furiei.

Următorul interviu video a fost înregistrat în august 2022. I-am oferit în repetate rânduri posibilitatea de a rămâne anonimă, dar Mónika a refuzat. Ea a fost de acord să își spună povestea, asumându-și numele și fața pentru ca și alții să îndrăznească să vorbească despre abuzurile la care au fost supuși. Deoarece procuratura a închis ancheta pornită aproape doi ani mai târziu, nu vom da numele bărbatului despre care vorbește Mónika în înregistrarea video. Numele lui și al soției sale au fost, de asemenea, șterse. Interviul este în limba maghiară cu subtitrare română și engleză.

Căminul de la Sovata

Mónika a ajuns la Centrul de Protecție a Copilului Sf. Iosif din Sovata în august 2014, pe când avea 14 ani. În curtea mare a centrului de copii, clădirea administrativă se află cel mai aproape de poartă, în spatele acesteia aflându-se bucătăria și sala de mese. În următoarea clădire lungă au fost amenajate 9 apartamente în care locuiau „familiile mici”. În aceste familii un educator sau un cuplu de educatori aveau în grijă 8-11 copii în fiecare familie. Fetele și băieții trăiau în familii separate. Acum zece ani primeau și copii de la 2 ani în sus, acum sunt primiți doar copii de peste 7 ani.

Cei care începeau liceul sau școala profesională, se mutau în clădirea din fundul curții. În camerele cu 4-5 paturi locuiau separat fetele și băieții, tot aici aflându-se și camerele de oaspeți. La vremea respectivă, 30-32 de adolescenți erau supravegheați de un singur cuplu care trăia aici împreună cu propriii copii. Soția crescuse la Deva, tot într-un centru al Fundației Sf. Francisc, iar soțul se ocupa de creșterea și vânzarea animalelor. Călugărul Csaba Böjte i-a încredințat bărbatului conducerea centrului de copii în 2008.

Scopul separării adolescenților a fost crearea unui caracter de cămin de școală pentru ca să se obișnuiască mai independenți, ne-a relatat Éva Bojoievschi care a ajuns la centru ca tânăr psihopedagog la începutul anilor 2010 pentru a-i sprijini pe copiii cu probleme de învățare.

Csaba Böjte a însărcinat-o, de asemenea, să faciliteze comunicarea dintre educatori și coordonatorul centrului, ne-a spus Bojoievschi. Mai târziu, ea s-a angajat să deruleze toată birocrația legată de plasamentul legal a copiilor. Iar în primăvara anului 2016, ea a fost cea care a preluat conducerea centrului după izbucnirea și mai apoi aplanarea scandalului. A plecat de la centru în 2017 și a părăsit funcția de coordonator în anul 2018.

Povestea lui Mónika

Mónika Máthé-Bogár a fost primită la centru de soția coordonatorului de la vremea respectivă. I-a dat de lucru prin casă și a râs de ea sau a ironizat-o adesea dacă fata nou-venită nu știa unde se afla bucătăria sau spălătoria unde o trimise, ne-a povestit Mónika. A început să simtă în vara anului 2015 că șeful centrului se raportează altfel la ea. „A început să vorbească destul de ciudat și ambiguu cu mine, dacă, spre exemplu, mă aplecam după ceva, se apropria de mine și își atingea organul sexual de mine, sau când mă schimbam, fix atunci intra în cameră sau în baie” – ne-a povestit ea.

La vremea aceea Mónika a încercat să se convingă că acesta se comporta la fel cu toate. Pipăia fetele, uneori le trăgea de breteaua de la sutien, însă numai dacă erau doar adolescente în jur, și-a amintit Mónika. Nouă ne-a confirmat și doi foști educatori care au cerut să rămână anonimi faptul că fostul coordonator al centrului pipăia fetele.

A încercat cu vreo zece fete, ne-a confirmat sub anonimat o fată puțin mai în vârstă decât Mónika, care l-a respins categoric pe bărbat. Bărbatul le-a ripostat întotdeauna cu comentarii sexuale umilitoare atunci când fetele voiau să plece acasă la sfârșit de săptămână: „Întotdeauna primul comentariu a fost: de ce vrei să te duci acasă, să vii gravidă și să aduci un bastard?” – și-a reamintit sursa noastră. „Când unei dintre fete i s-a terminat pixul […] și a cerut un pix, nu i l-a dat în mână, ci i l-a strecurat între sâni” – ne-a explicat sursa, arătând în ce formă se manifestau abuzurile zilnice.

Nu au îndrăznit să-i spună nici soției și nici altui educator. Le era frică de ambii soți: de bărbat din cauza funcției sale de conducere și de insulte, iar de soție pentru că le umilea și mai rău decât soțul ei, uneori le pălmuia pe fete sau le trăgea de păr.

În mai 2015, bărbatul, coordonatorul centrului, a devenit nașul de botez al lui Mónika. Înainte „tot timpul își bătea joc de mine și mă umilea”, a povestit Mónika, respectiv uneori urla la ea și o pedepsea să rămână în cameră. În vara aceea Mónika a plecat în Austria la o familie, în vacanță, împreună cu alți copii de la fundație. A crezut că s-a întâmplat datorită faptului că a lucrat mult. Acolo, însă a umilit-o coordonatorul unui alt centru care i-a însoțit, iar cuplul gazdă a disprețuit-o atât de tare, încât nu a primit nici o saltea pe care să doarmă.

Culmea acestei vacanțe umilitoare a fost că șeful centrului nu s-a dus după Mónika cu orele, la gara care se afla la 60 km și a râs de ea atunci când Mónika i-a spus că a fost hărțuită în gara din Târgu Mureș. Mónika s-a supărat foarte tare din cauza acestor umilințe, a spus ea. A crezut că bărbatul a început ulterior să îi cumpere dulciuri ca să o îmbuneze. Îi punea întrebări, discuta cu ea în sala de mese, în timp ce celor mici și adulților le interzisese să vorbească în timpul meselor.

În toamnă, doi educatori au abordat-o și s-au interesat de cum se simte, însă ea nu a avut încredere în ei și nu le-a spus nimic nici măcar de excursia umilitoare din Austria, a spus Mónika. A crezut că s-au interesat de ea pentru că pe atunci ea era supărată pe toată lumea și se certa cu toți.

Mónika a cerut sfaturi de la diriginta ei, întrebând-o ce era de făcut atunci când un bărbat adult se dă la o fată tânără, ne-a relatat însăși profesoara. „Trebuie neapărat să-i spună cuiva” – a sfătuit-o pe Mónika, însă nu și-a amintit, din păcate, când i-a fost adresată întrebarea. Atunci a crezut că Mónika a înțeles greșit amabilitatea bărbatului când a spus că îi face avansuri atunci când bărbatul se uită la ea, îi zâmbește, o îmbrățișează, o mângâie pe umeri, încearcă să se apropie de ea dacă trec unul pe lângă celălalt pe hol.

Într-o seară din decembrie 2015, Mónika a fost chemată de o colegă la o țigară, ceea ce era interzis și se pedepsea. A încercat să se strecoare discret înapoi în camera ei, dar coordonatorul centrului care se afla în sufrageria întunecată a observat-o, a certat-o și a amenințat-o că o va duce înapoi la Protecția Copilului, despre care Mónika auzise doar de rău. Mónika s-a întors în camera ei, dar nu ajunsese încă la ușă când bărbatul a chemat-o înapoi. Potrivit lui Mónika, bărbatul îi pedepsea adesea astfel pe băieți, lăsându-i să plece, apoi îi chema înapoi și îi bătea.

„Și am crezut că mă cheamă înapoi ca să mă bată până mor. Așa că m-am întors tremurând, iar el era acolo, pe pat, și mi-a spus să mă pun în genunchi” – a povestit Mónika. Ea a spus că acesta a obligat-o apoi să îl satisfacă sexual, susținând că era normal ca un bărbat de 30 de ani să abuzeze de o fată de 15 ani a cărei tutore legal era. Aceasta a fost prima dată când a șantajat-o să nu spună nimănui nimic. Mai mult, dacă s-ar fi culcat cu ea, nu ar fi dus-o înapoi la protecția copilului.

Deoarece lui Mónika i-a spus că este tutorele ei legal și că îi poate controla soarta în orice moment, iar ea îl mai văzuse comportându-se agresiv, nu a spus nimănui. Apoi au venit sărbătorile de iarnă, când au rămas doar câteva persoane la centru, în afară de Mónika. În timpul zilei, ea îl evita, încercând să stea departe de camera ei și lucrând în curte sau în bucătărie. Iată cum și-a descris următoarele zile:

„Dar seara a trebuit să intru oricum. El a intrat, a închis ușa încet și, deodată, l-am văzut cum a început să se dezbrace acolo, a venit la mine, m-a așezat pe pat și a început să mă dezbrace. Pur și simplu nu știam, eram confuză, nu știam ce voia să fac sau de ce făcea aceste lucruri, iar el s-a întins pe pat și mi-a spus că… ca eu… că ar trebui să-i dau plăcere și să-l satisfac oral.

Nu am avut ce face, am făcut ce mi-a spus fiindcă îmi era frică de el, știam ce poate face. Și apoi s-a întâmplat actul. Eu stăteam pe pat, el s-a luat și a fugit afară, a trântit ușa în urma lui. Pur și simplu nu știam ce să fac. Stăteam acolo goală, abandonată, violată, așa că m-am acoperit și am început să plâng. Pur și simplu mă uram, îmi era rușine de mine, rușine de corpul meu. […] După aceea, a venit la mine în cameră în fiecare seară, cred că pentru că nu spusesem nimănui nimic, pentru că efectiv nu am putut s-o fac.

Apoi m-a dus în toate camerele de oaspeți. Întotdeauna aducea cheia, închidea ușa încet și o încuia ca să nu pot ieși. De fiecare dată, m-a forțat să fac orice lucru dezgustător pe care mă putea pune să îl fac. Și vedea că nu mai puteam suporta, pur și simplu nu mai puteam suporta. Pentru că ziua trecea cumva, pentru că era bine, bucătăreasa de jos de la bucătărie a fost drăguță cu mine, mi-a vorbit frumos și mi-era bine, dar când se apropia ora 6-7 seara, tremuram, mă apucau toate trepidațiile.”

Potrivit lui Mónika, și bărbatul a observat cât de mult se măcina fata, așa că a început să se comporte frumos cu ea în timpul zilei, chiar dacă vorbea nepoliticos cu ceilalți. De asemenea, țipa și la soția lui, atunci când aceasta o certa. Bunătatea și atenția pe care nu le mai simțise niciodată până atunci au făcut-o să se atașeze emoțional de el. Odată a încercat să se opună constrângerii sexuale și atunci, timp de două zile, i-a vorbit din nou nepoliticos, a pus-o să muncească și a făcut-o să simtă că, dacă nu refuză, va fi din nou drăguț cu ea.

S-a aflat treptat

La sfârșitul vacanței de iarnă, Mónika s-a pus de acord cu o fată care s-a întors mai devreme ca aceasta să îi prindă în flagrant, în încercarea sa de a pune capăt exploatării sexuale. Fata a intrat și i-a văzut, a spus Mónika. Bărbatul a trimis-o afară, dar a continuat s-o abuzeze, iar cu cealaltă fată „a vorbit foarte urât și a incitat-o și pe soția sa”. Ceea ce înseamnă că și soția sa a țipat la fată, a batjocorit-o și a intimidat-o.

Pentru că educatorul lor a tratat-o diferit pe Mónika, fata care a fost chemată ca martor ocular s-a supărat pe Mónika și a povestit în cămin ceea ce văzuse. Potrivit lui Mónika, abuzul a ieșit la iveală treptat: mai întâi au aflat adolescenții, iar după o săptămână sau două au aflat și îngrijitorii micilor copii care locuiau în clădirea din față. Două dintre colegele ei ne-au spus sub protecția anonimatului că au aflat chiar de la Mónika că educatorul lor comun avusese relații sexuale cu ea.

Am vrut să discutăm cu martorul și cu fostul administrator al centrului pentru a afla de la ei ce își amintesc din cele petrecute și cum își amintesc. Fata nu a răspuns la niciuna dintre solicitările noastre. L-am vizitat pe bărbat de două ori la domiciliul său, dar acesta a refuzat să comenteze. Dacă vreunul dintre ei va dori la un moment dat să vorbească public, îi vom acorda posibilitatea de a o face.

Negare, culpabilizare, minciună, neglijență – cum și-au încălcat adulții datoria profesională

Am contactat mai mulți foști și actuali educatori, precum și alte persoane care au crescut la același centru cu Mónika. Aceștia au oferit relatări diferite despre ceea ce s-a întâmplat după ce abuzul din cămin a ieșit la iveală. Evenimentele nu au fost înregistrate într-un document oficial de o autoritate a statului la momentul respectiv.

Documentele oficiale ar fi putut fi întocmite doar în cazul în care șeful coordonatorului centrului, călugărul Csaba Böjte, sau oricare din angajații din Sovata ar fi anunțat imediat autoritățile cu privire la suspiciunea de abuz sexual. Acest lucru este prevăzut la art. 89 din Legea privind protecția copilului, aplicabil tuturor persoanelor care intră în contact cu copilul în cauză datorită profesiei. Articolul, aflat în vigoare din 2004, se referă la suspiciune, adică autoritățile de protecție a copilului trebuie să fie informate chiar dacă adultul care lucrează cu copilul nu este sigur dacă abuzul a avut loc sau nu.

Totuși, acest lucru nu s-a întâmplat în cazul lui Mónika, deși Csaba Böjte a vorbit cu ea anul trecut ca și cum el, în calitate de conducător al fundației, ar fi depus o plângere. Cu toate acestea, Mónika știa că nu era adevărat: ea a fost singura care a raportat cazul, aproape doi ani mai târziu, în octombrie 2017.

Mónika își amintește că, după ce s-a aflat abuzul din cămin, a fost audiată de psihologul fundației, care a ascultat și pe educatorul ei, iar apoi a fost informat Csaba Böjte. Mónika a spus că, înainte de a merge la psiholog, coordonatorul centrului a dus-o în spălătorie și i-a legat de suflet să nege că ar fi avut relații sexuale. Potrivit lui Mónika, bărbatul era conștient de posibilele consecințe penale ale relației. Mónika a încercat să nege în fața psihologului, dar acesta și-a dat seama repede că mințea. Ea crede că acest psiholog era clar convins că a avut loc un abuz sexual.

Acest psiholog a fost identificat de Mónika, independent de noi, în persoana lui Tibor Kolozsvári care pe atunci conducea Centrul pentru copii al Fundației Sf. Francisc din Băile Tușnad. Anul trecut am discutat cu Tibor Kolozsvári despre abuzurile din județul Harghita, deoarece educatorul condamnat pe atunci la 30 de ani de închisoare, a lucrat timp de cinci ani în căminul pe care îl conducea. Kolozsvári ne-a spus atunci că, deși era absolvent de psihologie, nu a practicat niciodată în acest domeniu.

Custodele responsabil al tuturor informațiilor este conducerea fundației, i-a răspuns Kolozsvári lui Mónika, care l-a întrebat ce își amintește de la discuțiile de la începutul anului 2016. Dar a promis să depună mărturie dacă i se va solicita într-o anchetă oficială. Noi am vrut să îl întrebăm pe Kolozsvári despre ancheta internă de la vremea respectivă, dar nu a răspuns la solicitările noastre telefonice.

Mónika își amintește că, după ce Kolozsvári i-a interogat, psihopedagogul de la centru, Éva Bojoievschi, a pus-o să scrie o declarație pe care i-a dictat-o în limba română. În această declarație, Mónika a negat că ar fi avut loc abuzuri sexuale. Potrivit amintirilor sale, câteva zile mai târziu, Éva Bojoievschi a dus-o la ginecologul din localitate, spunând că este vorba de o examinare importantă, iar acolo s-a dovedit că nu mai era virgină. „Dar nu s-a întâmplat nimic după aceea. Nu a fost chemată nici protecția copilului, nici poliția, nimic”, a spus Mónika.

După două sau trei săptămâni, coordonatorul și familia lui s-au mutat de la centru, dar pe Mónika tot n-a lăsat-o în pace. Îi scria mesaje și o urmărea pe stradă din mașina dacă Mónika rămânea în urmă de colegi și mergea singură la școală. A urmărit-o până la poarta școlii, a povestit Mónika.

Éva Bojoievschi a dus-o pe Mónika la ginecologul din localitate cu știința și permisiunea lui Csaba Böjte, ne-a spus ea. „Am mers la ginecolog și când i-am spus ce ar trebui să examineze, aproape că mi-a luat capul. Că nu așa merg lucrurile, trebuie să mergem la ginecologul legist, judecătoria trebuie să ne dea trimiterea la medicul legist. […] S-a uitat la burta ei la ecograf, a spus că nu era însărcinată. Am spus OK, mulțumesc, și asta a fost tot”, a rememorat Bojoievschi episodul.

Întrebat de ce nu a dus-o pe Mónika la un medic legist, Bojoievschi a spus că nu a făcut acest lucru pentru că ar fi trebuit să depună o plângere la poliție, poliția ar fi însoțit victima la legist, iar rezultatele anchetei ar fi fost predate poliției. Când i-am citat legea, potrivit căreia toate persoanele responsabile au obligația de a anunța autoritățile, aceasta a răspuns că a delegat această responsabilitate șefului său, Csaba Böjte. Ea s-a simțit obligată să raporteze suspiciunile călugărului care conduce fundația.

Ea a rememorat că, atunci când Böjte a ajuns la Sovata, a discutat atât cu Mónika, cât și cu coordonatorul căminului, ambii negând abuzul sexual. Potrivit lui Bojoievschi, după aceea Böjte le-a chemat în capelă toate fetele care auziseră despre incident și acestea au spus că, deși Mónika le-a povestit despre asta, nu au crezut-o. De asemenea, au raportat lui Böjte că bărbatul nu s-a comportat ciudat cu ele.

Conducătorul fundației a convocat apoi o întâlnire a educatorilor, care au suspectat abuzul, iar Bojoievschi a spus că s-a întocmit un proces verbal. Ea a spus că atât coordonatorul centrului, cât și Mónika au dat declarații în scris că nu a avut loc niciun abuz sexual. Întrebat fiind dacă aceasta a fost scrisă chiar de Mónika sau i-a fost dictată, Bojoievschi a spus că a făcut-o pe Mónika să conștientizeze propria responsabilitate și apoi a ajutat-o să redacteze declarația în limba română. Aceasta a fost atașată la procesul verbal și trimisă la sediul fundației din Deva.

Ulterior, Csaba Böjte a convocat o întâlnire a educatorilor și coordinatorilor căminelor de copii la Deva. A doua zi, coordonatorul centrului din Sovata și familia sa și-au făcut bagajele și s-au mutat din cămin în propria locuință de pe aceeași stradă, la câteva sute de metri distanță. Potrivit lui Bojoievschi, la Deva „s-a făcut un mare circ […], au început să pună întrebări acolo, iar apoi el a spus că are doi copii, o soție și că nu voiau ca familia lor să fie pusă într-o asemenea situație. Ideea aici a fost că nici noi nu-l mai puteam accepta ca șef.”

Bojoievschi a evitat un răspuns clar la întrebarea noastră despre ce crede ea dacă coordonatorul a abuzat-o pe Mónika.

După toate acestea, Csaba Böjte a dus-o pe Mónika și la unul dintre cei mai cunoscuți psihologi maghiari din Transilvania, Annamária Kádár. Kádár se ocupă de psihologia basmelor, este profesor universitar și invitată frecvent la emisiunile de radio și televiziune maghiare din Transilvania. Mónika își amintește de întâlnirea informală, spunând că Annamária Kádár nu a crezut-o și i-a vorbit de sus. Potrivit psihologului, aceasta este o neînțelegere; ea a crezut-o pe Mónika și în urmă cu șase ani. A vorbit cu Mónika într-un cadru informal, ca o favoare pentru fundație și a aflat mai târziu de la Csaba Böjte că tocmai datorită confirmării ei, fundația a lansat o investigație oficială. Cu toate acestea, fundația nu a raportat abuzul la nicio autoritate.

L-am întrebat și pe Csaba Böjte care ne-a spus că Kolozsvári és Kádár i-ar fi spus că nu este foarte clar și că Mónika a spus și una și alta.

Am reușit să discutăm cu mai mulți educatori care lucrau în căminul din Sovata la acea vreme. A reieșit că mai mulți educatori de la centru bănuiau încă din toamna anului 2015 că șeful căminului începuse să o atragă pe Mónika, chiar dacă ei au interpretat acest lucru ca fiind o bufonerie de-a lui Mónika.

Educatorii au devenit suspicioși în legătură cu anumite gesturi cu care fuseseră obișnuiți până atunci: coordonatorul căminului le îmbrățișa uneori pe fetele mari sau le dădea câte o palmă peste fund. La fel ca mișcarea neobișnuită a coordonatorului din vacanța de iarnă din 2015 când i-a lăsat pe toți educatorii în concediu. În februarie 2016, unul dintre ei a observat că Csaba Böjte a interogat-o pe presupusa victimă în aceeași cameră cu presupusul agresor, dar nu a menționat acest lucru călugărului.

După aceea, educatorii abia dacă au mai discutat cu coordonatorul centrului, au spus ei. Ei și-au amintit că după două sau trei săptămâni, la sfârșitul lunii februarie sau începutul lui martie, cuplul a împachetat „o grămadă” și s-a mutat din cămin.

Au plecat fără ca cineva să clarifice, cel puțin pentru adulții care au lucrat la cămin, ceea ce a constatat ancheta internă. Sau cine și pe ce bază a decis ca fostul coordonator al căminului să plece. După cum ne-a subliniat Csaba Böjte, aceasta este una dintre practicile sale conștiente de management organizațional, dar a susținut, de asemenea, că a avut o discuție separată cu toată lumea.

Șefa DGASPC Mureș: nu se poate numi inspecție

Șefa Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș a declarat că sunt obligați să viziteze căminele de copii de două ori pe an. Hajnal Miklea nici măcar nu a numit acest lucru inspecție, deoarece nu pot, de exemplu, să aplice amenzi, ne-a explicat Miklea. Ea a numit-o monitorizare, în timpul căreia se uită peste hârtii și discută cu personalul și cu copiii.

Condițiile fizice sunt verificate de AJPIS, agenția plătitoare, o dată la patru ani, sau de două ori în timpul licenței de cinci ani a căminelor, a spus Miklea. Și, conform legii, aceste inspecții trebuie anunțate operatorului căminului cu cel puțin șapte zile înainte. Inspectorii AJPIS sosesc neanunțat doar dacă vin să investigheze o plângere.

De la autodistrugere la resemnare

În această perioadă, Mónika a fost complet umilită. Ea crede că atât colegii ei, cât și educatorii ei aveau impresia că l-a sedus pe fostul coordonator al căminului. Au existat unii adulți care au umilit-o din această cauză, iar acest lucru ne-a fost confirmat de unul dintre colegii ei din cămin. Pentru Mónika, această ostracizare declanșa uneori crize de furie, a spus ea.

I s-a părut foarte greu de suportat, așa că într-o seară, când Csaba Böjte era acolo, a bătut la ușa lui, l-a chemat să discute și i-a spus totul sincer. Böjte a ascultat-o fără să scoată o vorbă, a absolvit-o, apoi a remarcat că din cauza ei a trebuit să-și dea afară prietenul, după care s-a întors în cameră. Mónika a fost și mai rănită de faptul că nici Böjte nu a crezut-o, așa că și-a îndreptat agresivitatea asupra ei însăși: s-a tăiat și și-a rupt mici bucăți din braț.

Între timp, adolescenții au avut mai mulți educatori problematici, ne-a spus Mónika. În primăvara anului 2016, Éva Bojoievschi a preluat conducerea casei, iar câteva luni mai târziu a sosit cuplul Hajdú. Vasile Hajdú a lucrat inițial ca șofer și administrator, în timp ce soția sa, Annamária, a sosit la sfârșitul verii ca bucătăreasă. În toamnă sau iarnă au devenit educatorii adolescenților. Mónika și colegele ei se referă la ei ca la nenea Vasi și tușa Ani.

Ca să nu se simtă rușinată pentru că fostul coordonator a profitat de ea, Mónika i-a lăsat pe noii veniți să creadă că și ea contribuit activ la relația cu bărbatul concediat. Mónika ne-a relatat doar despre un singur adult care a lucrat acolo pentru o perioadă scurtă de timp că acesta nu a judecat-o imediat, iar când ea a ajutat-o să aibă grijă de copiii mai mici, i-a spus pe scurt că nu și-a dorit deloc această relație.

Nenea Vasi și-a dat seama că Mónika a fost constrânsă atunci când fata a fost internată în spital în decembrie 2016 din cauza amigdalitelor frecvente pe care le făcea. I-a fost dat laptopul unei colege de clasă pe care a început să scrie ceea ce trăise cu un an înainte. A uitat să șteargă când a returnat laptopul, iar colega i-a arătat lui nenea Vasi, crede Mónika.

Crede că nenea Vasi a convins-o apoi pe tușa Ani că nu ea era de vină, iar tușa Ani a început să vorbească cu ea și să se ocupe de ea. S-a chinuit mult cu ea până când Mónika a putut să aibă încredere în ea, iar în mijlocul unui acces de furie, a încetat să i se mai împotrivească și i-a acceptat îmbrățișarea. Tușa Ani a încurajat-o, a spus Mónika, că dacă se simte suficient de puternică, ar putea să-l denunțe pe fostul șef al căminului.

Stabilitatea de câteva luni a luat sfârșit când, în august 2017, cuplul Hajdú și-a dat seama că nu poate schimba faptul că centrul din Sovata și întreaga fundație funcționa pe baza exploatării emoționale, financiare și morale a educatorilor și a părăsit centrul. Csaba Böjte a vrut să îl aducă înapoi pe coordonatorul concediat anterior și pe familia sa, ne-au confirmat atât Mónika, cât și Csaba Böjte.

Potrivit lui Mónika, Böjte i-a pus în vedere să își facă bagajele pentru că urma să o ducă la casa din Sighișoara. Mónika nu a vrut deloc să meargă acolo, așa că ea și o colegă au fugit de la cămin. S-au ascuns în pădurile din jur toată seara, iar noaptea o rudă a lui Mónika s-a dus să le ia și le-a dus acasă la familia în a cărei grijă se aflaseră anterior.

La recomandarea Direcției pentru Protecția Copilului, Mónika s-a întors la centrul din Sovata în septembrie, deoarece decizia de plasament o plasa legal la acest centru și ar fi vrut să facă școala la seral, însă Böjte a trimis-o pur și simplu acasă, a povestit Mónika. La începutul lui octombrie, a contactat Direcția Județeană pentru Protecția Copilului Mureș, împreună cu familia Hajdú, ea denunțându-l pe fostul coordonator pentru abuzul sexual, iar cuplul Hajdú sesizând numeroasele deficiențe de aprovizionare și educație pe care le-au constatat la centru.

Mónika a depus o plângere la poliția Sovata împotriva fostului său educator la 23 octombrie 2017. Parchetul a clasat cauza privind săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor în august 2018, la recomandarea poliției. Decizia ar fi putut fi atacată în termen de 20 de zile, dar, întrucât Mónika aștepta primul ei copil ca proaspăt căsătorită, a ignorat cazul și a încercat să îngroape totul adânc în sine. Până anul trecut.

Argumentele poliției

Anul trecut, Mónika ne-a arătat ordonanța de clasare. De aici știm că autoritățile au clasat cauza din două motive principale: pentru că nu mai existau probe la momentul respectiv și pentru că existau îndoieli cu privire la comiterea presupusei infracțiuni.

Șeful de atunci al secției de poliție din Sovata a formulat partea argumentativă a cazului care pune ambele motive parțial sau în întregime pe umerii lui Mónika. Pe de o parte, nu existau probe care să poată fi înregistrate la momentul respectiv, deoarece Mónika a raportat presupusa infracțiune la aproape doi ani după ce s-a întâmplat abuzul. Argumentul poliției nu arată nici măcar că educatorii sau reprezentantul ei legal avea obligația legală de a raporta imediat suspiciunea lor.

Din mărturii, este imposibil să se stabilească fără echivoc că infracțiunea a avut loc, deoarece aproape toți, cu excepția victimei, au făcut referire doar la zvonuri auzite și la bârfe, neputând oferi detalii concrete. Presupusul agresor a negat că ar fi comis infracțiunea de care era acuzat și doar una dintre colegele de la centru ale lui Mónika a declarat în timpul anchetei că aceasta i-a mărturisit ce i s-a întâmplat.

Argumentația poliției a inclus, de asemenea, printre circumstanțele care au ridicat îndoieli și faptul că martorii au declarat că Mónika a avut întotdeauna dorința de a ieși în evidență. De asemenea, poliția a luat în considerare declarația scrisă a educatorilor din cămin și a lui Mónika din 2016 (făcută în timp ce bărbatul care o abuzase încă locuia acolo), din care poliția a reținut că Mónika a negat că abuzul ar fi avut loc și că a fost doar o glumă, ale cărei consecințe nu le prevăzuse.

Potrivit ordonanței de clasare, contractul de muncă al coordonatorului căminului a fost reziliat la 10 februarie 2016. Din postările sale de pe Facebook reiese că Böjte se afla în Teremia la 14 februarie 2016, probabil atunci a dus-o pe Mónika să se întâlnească cu Annamária Kádár. Când am discutat mai îndelung cu Csaba Böjte la începutul lunii aprilie a acestui an, acesta a fost vizibil evaziv în privința detaliilor exacte.

Ne-a fost categoric greu să discutăm cu Csaba Böjte:

A sărit de la un eveniment la altul, uneori pur și simplu nu ne răspundea la ceea ce îl întrebam, iar alteori spunea lucruri care erau în totală contradicție între ele și cu realitatea. De exemplu, că cei de la protecția copilului mergeau să verifice căminul din Sovata în fiecare lună sau că merg la alte cămine în fiecare săptămână.

Unul dintre cele mai surprinzătoare răspunsuri la întrebarea noastră despre cum și de la cine a aflat că Mónika a fost hărțuită sexual de către educatorul ei a fost: „Am aflat din oraș”. Apoi a restrâns sursa la școală, iar în cele din urmă a spus că el așa știe că Mónika le-a spus colegilor ei de la școală, iar colegii și prietenii ei i-au spus înapoi lui Csaba Böjte.

Știm de la Éva Bojoievschi respectiv de la educatori că Éva Bojoievschi a fost cea care i-a spus prima dată despre această suspiciune. Adulții care lucrează la școală au declarat că au aflat despre acest lucru abia după ce Böjte l-a demis pe coordonatorul căminului.

Când a fost întrebat dacă vreun psiholog i-a spus că există posibilitatea unei relații sexuale între Mónika și coordonatorul căminului, acesta a spus că, din câte știa, Éva a dus-o pe fată la cineva și că au constatat că nu e virgină. În cele din urmă, când am insistat cu întrebarea, a spus că nu i s-a spus în mod special de către niciunul dintre psihologi. Noi i-am explicat că ginecologul nu a făcut test de virginitate, ci un examen de sarcină.

În timpul discuției călugărul Böjte a susținut trei puncte de vedere relativ consecvent:

• că este mulțumit de ancheta penală și că aceasta a concluzionat exact ceea ce au concluzionat ei la cămin;
• că Mónika a negat abuzul în 2016 și că el nu a crezut ceea ce aceasta le-a spus altora;
• și că l-a crezut pe fostul șef al căminului care i-a spus la Sovata, apoi și la Deva că era nevinovat.

L-am întrebat de ce l-a concediat pe coordonatorul căminului în februarie 2016 dacă l-a crezut pe el și nu pe fata de 15 ani. Ca răspuns, a citat plângerile educatorilor (umilire, neprofesionalism etc.) pe care i le enumerasem anterior, la care ne-a răspuns la un moment dat în conversație că nu le-a considerat suficient de grave pentru a le remedia cu o decizie draconică la momentul respectiv.

Un alt motiv invocat pentru demiterea sa a fost că investigația se prelungea de doi ani. L-am confruntat cu faptul că aceasta a durat maxim 9 luni și că a început abia la câteva luni după ce el ar fi vrut deja să îl aducă înapoi pe bărbat care fusese concediat cu un an și jumătate mai devreme.

Știam că el îi spusese anterior lui Mónika că ancheta a fost pornită pentru că el informase autoritățile, în timp ce ordonanța de clasare arată că aceasta a început în urma plângerii depuse de Mónika. Am vrut să clarificăm cu el ce crede,

că cine a anunțat autoritățile și de ce nu a făcut-o el la începutul anului 2016.

După Csaba Böjte Protecția Copilului a informat autoritățile. Își amintește că discutaseră cu Éva Bojoievschi că aceasta va informa Protecția Copilului la prima lor vizită la centru. Confruntat cu faptul că Bojoievschi ne-a spus că i-a delegat această responsabilitate și că a considerat că nu poate face nimic fără știrea și permisiunea lui Csaba Böjte, acesta din urmă nu ne-a răspuns efectiv la întrebare, ci a continuat cu inspecțiile de la Protecția Copilului, susținând că erau frecvente.

Acesta a răspuns că nu știa că, din 2004, există o obligație legală de a raporta imediat orice suspiciune de abuz, nu doar atunci când Protecția Copilului efectuează o inspecție. „Ei bine, ca să fiu sincer, în acei ani nu a fost atât de clar și limpede pentru mine”, a răspuns el la un alt moment al discuției. Călugărul conduce Fundația Sfântul Francisc pentru protecția copiilor din 1993.

„Ei bine, se poate rezolva ca fiecare să aibă o intrare separată, o cheie separată, el intră acolo și locuiește cu cei șase-șapte copii, dacă sunt lăudați, și el este lăudat, dacă sunt certați, și el este certat, dar nu toată instituția. Deci aceasta a fost logica. Asta este ceea ce încercăm să facem și astăzi acolo. Și acolo și în celelalte cămine”, a spus Böjte, schițând modul în care și-ar dori ca educatorii să comunice între ei în căminele mai mari.

Am aflat de la educatorii din Sovata că, după ce actuala conducere a preluat căminul de la Bojoievschi, a învățat din greșelile și modurile de lucru anterioare și face fix invers: discută întotdeauna totul împreună.

Ar fi așteptat scuze

„Eu am îngropat totul foarte adânc în mine și dacă nu era absolut nevoie, nici nu mă gândeam la asta. Cu toate astea îmi aminteam zilnic. Și asta a funcționat pe atunci și a fost bine până acum” – a spus Mónika în interviul din vara trecută. Ar dori ca cei care au suferit abuzuri la fel ca ea să vorbească, în loc să le reprime, pentru că, deși este adesea dureros, este și vindecător să poți vorbi despre asta.

După interviu, l-a confruntat pe Csaba Böjte în cadrul unei întâlniri personale. L-a întrebat de ce nici el, nici Éva Bojoievschi nu au raportat cazul său autorităților. I-a spus cât de rănită a fost că administratorul căminului, care a fost concediat în 2016, nu și-a recunoscut greșeala și nu a avut curajul să își ceară scuze. Böjte a promis că îl va contacta pe bărbat și îi va transmite rugămintea lui Mónika. Nici de atunci, bărbatul nu și-a cerut scuze față de Mónika.

L-am întrebat pe Csaba Böjte dacă i-a transmis rugămintea lui Mónika și ce a spus bărbatul. „Da, i-am spus, iar [fostul coordonator] a spus că această femeie l-a defăimat destul de mult, că nu este adevărat și că nu are ce să vorbească cu Mónika”, a spus Böjte.

Dacă fostul coordonator sau Csaba Böjte vor dori să adauge lămuriri suplimentare la acest caz, suntem gata să le acordăm spațiul necesar să o facă.

Mónika nu a fost singura pe care coordonatorul de atunci a agresat-o,

ne-au confirmat sub protecția anonimatului doi educatori care lucraseră în trecut la căminul respectiv, în perioade diferite. Ambii au aflat despre încercările explicite ale administratorului vorbind cu fetele hărțuite imediat după ce acesta le abordase.

Un educator ne-a povestit că, în urmă cu 13-14 ani, o tânără colegă a venit la el foarte supărată și i-a spus că șeful căminului a vrut să aibă relații sexuale cu ea. Ulterior, o altă colegă, acum fostă colegă, i-a spus că și pe ea încercase să o abordeze.

Un an mai târziu, coordonatorul căminului a hărțuit o fetiță sub 13 ani, dar bine dezvoltată pentru vârsta ei, în camera de depozitare a hainelor unde mergeau să caute echipament de sport, ne-a declarat un fost educator. El nu-și mai amintește cu exactitate ce i-a povestit fetița, dar după câteva zile au venit rudele ei și au luat-o de la cămin.

Un al treilea educator ne-a spus ceva ce i s-a părut ciudat. El a locuit în cămin cu fiica sa în urmă cu 11 ani și a dus copiii din Sovata într-o excursie în Ungaria. Când s-a întors acasă, fiica sa, pe atunci în vârstă de zece ani, i-a povestit că într-o noapte șeful căminului a bătut la ușa camerei educatorului în care stăteau ei. Din fericire, ușa era încuiată, iar fetița nu i-a răspuns bărbatului.

Agresiunile verbale erau la ordinea zilei

Am aflat o mulțime de povești diferite de la foști educatori ai copiilor despre fostul coordonator al căminului și soția acestuia. Toți susțin că bărbatul în cauză a intrat în contact cu căminul pentru că creștea și comercializa animale, iar, la un moment dat, aproviziona căminul și cu lapte. Așa și-a cunoscut soția, care a crescut în căminul din Deva și a fost transferată ulterior la căminul din Sovata. S-au căsătorit relativ repede.

Cuplul s-a bucurat și de încrederea lui Csaba Böjte, deoarece acesta o considera ca pe fiica sa adoptivă, i-a căsătorit și le-a botezat copiii. Părea calm în fața celorlalți educatori și, spre deosebire de predecesorul său, dădea impresia că știa ce vrea. S-a mutat la cămin împreună cu familia și a introdus creșterea animalelor ca activitate la centru. Educatorilor nu le era clar care dintre vaci, cai și porci îi aparțineau lui și care aparțineau căminului.

Acesta pretindea ordine și curățenie atât de la educatori, cât și de la copii, iar soția sa încerca să mențină o ordine exemplară în rândul adolescentelor când au devenit educatorii copiilor care terminaseră școala generală. Inițial, unii educatori au refuzat să-și lase copii în grija cuplului, dar în cele din urmă au fost nevoiți să cedeze în fața noilor reguli. Unii s-au supărat pe faptul că cuplul a limitat contactul copiilor cu foștii lor educatori, iar copiii după un timp, nu îndrăzneau să-i salute decât pe furiș.

Cel puțin 6 educatori și un număr mare de copii aflați atunci în plasament au afirmat în unanimitate că ordinea se menținea în cămin prin agresiune verbală. Șeful căminului era, în esență, o persoană liniștită, dar de cele mai multe ori tolera etichetările vulgare și înjositoare ale soției sale la adresa copiilor și, uneori, a adulților. Înjurăturile și umilințele erau aproape zilnice, au spus adolescenții de atunci, iar acest lucru a fost confirmat de mai mulți adulți.

„Urla tare, țipa. Am auzit asta de mai multe ori pe când întindeam hainele în podul clădirii adolescenților unde era un spațiu mare, cu uscătoare și tot tacâmul. Evident, sunetele se filtrează în sus, noi întindeam hainele și o auzeam înjurând ordinar, obscen într-una dintre camere, sub picioarele noastre. Uși trântite, strigăte, țipete ba chiar și numele lui Dumnezeu, ceea ce nu prea este permis într-o instituție creștină, iar apoi duminica stăm acolo în biserică ca un pitic evlavios” – ne-a povestit K. V. care lucrase la căminul din Sovata în 2010-11.

Acesta a mai spus că șeful căminului impunea ordine în mod selectiv. Acesta mergea în mod regulat în apartamente pentru a verifica curățenia, dar atunci când K. V. i-a atras atenția asupra modului în care un tânăr educator, proaspăt sosit de la Deva, îi neglija pe băieții pe care îi avea în grijă („erau murdari, le atârnau mucii, nu erau îmbrăcați corespunzător, unul dintre ei s-a urcat chiar pe acoperiș, nu era atent la ei”), coordonatorul doar a pufnit: „Oh, lasă-l, abia a început, se va descurca el”. Nu-i păsa nici dacă el însuși venea de la grajduri mirosind și verifica apartamentele, a povestit un alt educator care a lucrat la Sovata în 2011-2012. Mai mulți educatori au relatat că

și Csaba Böjte era agresiv verbal la rândul său:

urla la copii și la adulți pe un ton incalificabil atunci când nu-i convenea ceva.

Annamária Hajdú, care a sosit în vara anului 2016, a fost șocată de acest contrast. Ea avea o părere pozitivă despre călugăr care vorbise despre importanța autocontrolului în cadrul unei slujbe în aer liber în apropiere, la sfârșitul verii. Annamária Hajdú i-a dat ascultare, deoarece simțea că încă era loc de mai bine și în cazul ei. Böjte a venit la căminul din Sovata după slujbă, printre altele pentru a-i cunoaște pe soții Hajdú. Cum nimeni nu a alergat în întâmpinarea lui în momentul în care a ajuns, s-a întors și a plecat cu mașina în trombă, urlând, și-a amintit Annamária Hajdú.

La sfârșitul acelui an școlar, Böjte i-a încurajat pe elevii repetenți din anul respectiv cu următoarele cuvinte: „A spus că cei care rămân repetenți de acu încolo îi duce la groapa de gunoi de unde i-a adunat să se facă curve la fel ca mama lor. Și toate astea le-a spus la capelă”, și-a amintit Annamária Hajdú. Asta s-a întâmplat, deoarece cu o zi înainte, avusese loc închiderea festivă a anului școlar la centru, iar unii dintre profesorii care fuseseră invitați au chicotit când Böjte i-a mulțumit lui Dumnezeu că niciun copil nu a picat în acel an școlar. Profesorul le-a spus soților Hajdú că 35 de copii fuseseră lăsați repetenți, iar Csaba Böjte, ieșindu-și din fire, a căutat-o pe Bojoievschi de la care se presupune că a primit informația cosmetizată.

În calitate de director al fundației, Csaba Böjte are o responsabilitate specială în ceea ce privește tipul de cultură organizațională pe care o tolerează, stabilește sau încurajează în mod explicit, așa că l-am întrebat despre crizele sale de furie despre care unii spun că sunt frecvente. Și dacă el crede că acestea au influențat informațiile pe care angajații săi au îndrăznit să i le transmită.

Ne-a răspuns mai întâi prin negare totală, apoi prin negare parțială: „Cu acest volum de muncă, să fim sinceri, nu am provocat încă nici un accident de mașină”, a răspuns directorul fundației. Ulterior, el a adăugat: „Dacă așa simt ei, atunci cu siguranță așa este. Pentru că, dacă ei simt că nu pot avea o conversație cu mine, atunci așa trebuie să fie.”

Zgârcenie cu mâncarea, muncă abundentă: de la educație la neglijare

Amintirile comune ale foștilor educatori și ale copiilor aflați în plasament în prima jumătate a anilor 2010 se încadrează minim în categoria neglijenței atunci când vine vorba despre mâncare puțină, uneori necomestibilă și mucegăită, la fiecare lună sau două. O idee recurentă în relatările lor a fost cea legată de trei rondele de salam: atât li se dădea copiilor dimineața pentru a-și împărți cât mâncau și cât își luau cu ei ca gustare.

Mai mulți au menționat că uneori li se dădea o supă chioară în acea perioadă și că singura mâncare din care puteau să mai ceară era mămăliga. Vinerea, supa de fasole era delicioasă, așa că mai mulți ar mai fi cerut, dar cel mult primilor zece dacă le mai ajungea a doua porție. Din când în când primeau pâine mucegăită, iar uneori bucătăresele le spuneau unora dintre educatori să nu cineze pentru că amestecaseră resturile de la prânz pentru cină.

Aproape toți educatorii au declarat că, în ciuda interdicției, uneori le dădeau copiilor pe care-i aveau în grijă mâncare rece în casă sau făceau pe ascuns clătite pentru a compensa mâncarea de la bucătărie. Iar salariile lor și așa foarte mici se duceau pe mâncare și pe medicamente în perioada răcelilor. Deși fiecare „familie” primea o alocație lunară, suma de aproximativ 50 de lei pe lună era foarte mică pentru nevoile de bază ale unei „familii” de 8-10 persoane.

Iar educatorii au văzut cu ochii lor că depozitul de alimente era plin în acea perioadă. Bucătarii aveau voie să gătească doar cu ceea ce adusese din depozit în ziua respectivă șeful căminului sau mama sa, care lucra acolo ca magazioner, au spus cu toții.

În plus, nu a ajuns pe masă tot ceea ce primeau din donații sau ce cumpărau, ne-au confirmat mai mulți educatori. Un fost educator preluase circa 30 kg de caș de bună calitate de la un donator pe care nu l-a putut depista ulterior în meniul pregătit. K. V. a calculat spre exemplu că din circa douăzeci de batoane de salam la descărcarea cărora ajutase doar maxim cinci au ajuns pe masa copiilor. (Acesta a declarat cu certitudine că mașina de spălat primită ca donație a ajuns în casa proprie a coordonatorului care era în construcție la acea vreme. În timp ce ei au suferit săptămâni întregi cu o mașină de spălat care se tot defecta și apoi au așteptat săptămâni întregi ca aceasta să fie reparată. În aceste familii numeroase, se spălau rufele de două ori pe zi).

Mai mult, administratorul impunea o ordine militară în sala de mese, considerată nejustificată chiar și de educatori. Nu era permisă absolut nicio discuție și totul trebuia să fie mâncat. Chiar dacă unui copil i se făcuse greață și se simțea extrem de rău, ne-a povestit un tânăr. Dar coordonatorul căminului putea să-i disciplineze pe copii oricând și pe neașteptate, a spus un fost voluntar care a încercat să-i explice cât de dăunător era să asocieze în mintea copiilor frica și groaza cu mâncatul.

Mesele s-au schimbat radical când Annamária Hajdú a preluat coordonarea bucătăriei în toamna anului 2016. În primul rând, soțul ei a renunțat la practica anterioară de a pune la congelator pâinea proaspăt adusă, astfel încât pâinea veche să fie consumată mai întâi, deoarece copiii primeau întotdeauna pâine veche. S-a dovedit că chiar era posibil ca brutăria să livreze pâinea cu o jumătate de oră mai devreme, astfel încât copiii să poată avea pâine proaspătă dimineața, a explicat soții Hajdú.

Annamária a coordonat achizițiile, gătitul și bucătăresele, astfel încât copiii nu numai că au primit mâncare delicioasă și nutritivă în fiecare zi, dar a făcut-o la jumătate din costul coordonatorului anterior, ne-a spus ea.

Toate educatoarele au considerat foarte utilă implicarea copiilor în treburile casnice. Cu toate acestea, munca comună de fiecare vineri după-amiaza a fost considerată excesivă în timpul acestui șef. Copiii au acceptat faptul că trebuia păstrată curată și ordonată curtea sau că trebuia să lucreze în grădină. Dar faptul că uneori cărau bușteni lungi de câțiva metri sau, atunci când nu aveau altceva de făcut, mutau grămezi de pietre fără un scop, a fost, de asemenea, considerat inutil chiar de către educatori.

Îngrijirea animalelor era, de asemenea, foarte solicitantă, dar mulți au acceptat acest lucru ca fiind firesc. Era treaba băieților adolescenți să se trezească în zori, să scoată gunoiul din grajd, să hrănească animalele înainte de școală. Dar nu se plângeau la școală, spuneau profesorii. Școala a aflat despre asta când unii dintre băieți au fost transferați la Sighișoara unde le-au povestit acest lucru educatorilor, care, la rândul lor, le-au povestit profesorilor.

Directorul școlii l-a chemat o dată pe șeful căminului pentru a da socoteală pentru munca depusă ca pedeapsă, dar bărbatul i-a răspuns că era o cantitate normală de muncă.

După plecarea acestuia, lucrurile s-au schimbat, ne-au spus educatorii. A luat cu el o parte din animale când a fost concediat și au încercat să scape de celelalte, de exemplu, dându-le unor tineri care au plecat din cămin. Grădina de legume și sera au fost păstrate, iar copiii sunt mult mai fericiți că pot lucra acolo, decât atunci când erau forțați s-o facă. Iar lemnele de foc sunt acum cumpărate gata tăiate.

Bătaia era la îndemână

Loviturile erau sporadice și depindeau foarte mult de persoana educatorului. Dar cele câteva episoade povestite de foștii educatori au fost brutale. Un băiat a fost martor în repetate rânduri la faptul că tutorele său i-a bătut pe copiii mai mici pe care îi ducea uneori la grădiniță. Dacă existau urme ale bătăilor, nu erau duși la grădiniță, ci erau declarați bolnavi.

Când în familia din cămin a acestui băiat veneau copii traumatizați din medii extrem de sărace, care făceau pipi în pat sau și-au făcut nevoile în mijlocul camerei, educatoarea lor îi pedepsea foarte aspru. I-a bătut cu lamela de la somieră, le-a băgat capul în vasul de toaletă, îi închidea în baie toată seara sau îi punea pe ușă să se țină de ea, mișca ușa cu ei și amenința copii: „Mai ai de gând să faci pe tine?”

Această femeie era practic analfabetă, s-a plâns băiatul. I-a spus odată că „dumneata nu ne poți ajuta cu nimic, știi doar să înjuri”. Femeia i-a spus coordonatorului căminului care l-a bătut pe băiat atât de tare încât acesta a făcut pe el, ne-a povestit băiatul. De asemenea, a avut o altă educatoare care îi închidea pe unii copii afară în frig iarna. Și Annamária Hajdú, care a încercat să o raționeze pe respectiva educatoare, a menționat la rândul ei această scenă.

Am aflat din mai multe surse și despre un educator care aplica pedepse corporale și care încă lucrează acolo. Cazul unui băiețel care a fost bătut de i s-a umflat fața și i-a crăpat urechea a fost relatat chiar de sora mai mare a acestuia. Pe vocea acesteia s-a simțit chiar și acum, după ani de zile că a tulburat-o cazul. Educatorul i-a spus ei și colegilor săi că băiatul a căzut pe scări, iar în acea dimineață nici băiatul nu a îndrăznit să-i spună nimic surorii sale. Unchiul lor s-a dus la cămin și practic l-a amenințat pe educator să nu mai îndrăznească să ridice mâna la băiat, ne-a spus fata.

Am aflat că s-a discutat despre comportamentul său agresiv și în cadrul unei ședințe a educatorilor. Întrebat fiind, educatorul a recunoscut acest lucru. Ne-a spus că a fost anchetat și de Protecția Copilului pentru că îl lovea un copil cu rigla peste genunchi. Csaba Böjte l-a sancționat și i-a pus în vedere că-l va concedia dacă se va mai repeta. Ne-a relatat că asta se întâmpla în 2017 când conducerea centrului s-a schimbat și Protecția Copilului a venit în inspecție de mai multe ori.

Această inspecție este singurul semn că plângerea depusă de soții Hajdú și de Mónika Máthé-Bogár s-a încheiat realmente cu o verificare din partea DGASPC. Măsurii pe care-i urmează Direcția după câte o plângere se notifică doar către reclamant și doar în cazul în care acesta din urmă o solicită în mod expres, am aflat de la directorul instituției.

Nu a primit nicio plângere de agresiune fizică din partea elevilor de la centru, spune Ferencz Vass, directorul școlii din Sovata unde învață majoritatea copiilor din centru. Directorul ne-a spus cu sinceritate că a învățat pe calea cea grea că trebuie să elimine bătăile ca instrument educațional: și el fusese reclamat din această cauză de un elev în urmă cu zece ani. Singurul motiv pentru care poliția nu l-a acuzat a fost pentru că l-a șantajat pe polițist că îl denunță la ProTV, susținând că polițistul nu era de partea legii și a ordinii publice.

Coordonatorul era un „mic dumnezeu”

Un fost educator angajat, aflat într-o situație vulnerabilă, ne-a spus următoarele când l-am întrebat când și sub ce formă au raportat la Csaba Böjte numeroasele abuzuri de care au luat cunoștință: coordonatorul centrului i-a făcut să creadă că era complet inutil să îi spună ceva lui Csaba Böjte despre calitatea mâncării, despre presupusa gestionare abuzivă a fondurilor sau despre metodele agresive ale educatorilor, deoarece directorul fundației oricum îl va crede doar pe el. Și nu le puteau spune nimic nici celor de la Protecția Copilului veniți ocazional în inspecție, deoarece erau însoțiți în permanență de coordonator sau de contabila.

După doi ani, acest educator s-a săturat atât de mult de ceea ce a trăit acolo încât a plecat. Pentru că nu avea contract de muncă, ci doar de voluntariat, primea o indemnizație lunară de 500 de lei, nu avea asigurare socială din partea fundației și primea umilință în loc de recunoștință, ne-a povestit despre motivele plecării sale.

Ar fi trebuit să fie trimisă o plângere scrisă, a spus Csaba Böjte când a fost întrebat dacă într-adevăr l-a crezut doar pe coordonator. A primit plângeri în scris, am aflat de la E. Sz. și de la K. V.: și ei, și trei călugărițe i-au trimis un e-mail despre deficiențele constatate. Au cerut supervizare profesională, reală la ședințele cu educatorii, discutarea problemelor școlare (nu doar notele) și ca șeful căminului să nu petreacă la centru doar 10% din timp.

Au primit un răspuns de o singură propoziție la lunga lor scrisoare: „Cu binecuvântarea lui Dumnezeu, vă doresc perseverență. Fr. Cs.”, a spus K. V. Un răspuns similar, în genul Dumnezeu ne iubește pe toți, a fost dat băiatului care i-a scris mesaje lungi lui Csaba Böjte despre nemulțumirile sale de la cămin, ani de zile după ce șeful fundației l-a trimis pur și simplu pe el și pe surorii săi acasă.

Cu toate acestea, Böjte i-a arătat sau i-a vorbit fostului coordonator despre scrisoarea lui K. V., deoarece soția respectivului a luat-o la rost de ce i-a scris fratelui Csaba. Atunci, coordonatorul căminului i-a făcut cunoscut, sub forma unei amenințări voalate, că depinde de cuvântul său dacă el și E. Sz. vor mai putea lucra încă un an în vreunul dintre căminele fundației.

În cele din urmă, în luna mai, au decis că nu vor mai rămâne cu siguranță încă un an. Nu știu exact ce ar fi putut spune coordonatorul despre ei, dar Csaba Böjte, după o întâlnire a șefilor căminelor din zonă, i-a luat la rost în curte pentru lipsa lor de recunoștință: „dacă nu ne convine situația, el nu ne mai hrănește, a fost punctul său de vedere. Și asta a auzit toată mulțimea de copii, profesorii și toată lumea, că Csaba Böjte țipa ca un șacal.”

Ca dar de despărțire a primit mașina centrului

Recunoștința este o temă importantă și frecventă pentru leaderul fundației. Am constatat acest lucru pe parcursul zecilor de ore de interviuri cu foști educatori și copii aflați în plasament, precum și atunci când am vorbit cu Csaba Böjte însuși. El însuși chiar a fost recunoscător: atunci când l-a concediat pe coordonatorul agresor în 2016, i-a dat familiei sale mașina căminului. Ne-a explicat nouă și altora că i-o dăduse soției fostului coordonator drept cadou pentru că consideră fata sa adoptivă.

Așa că Vasile Hajdú, care a venit ca administrator după câteva luni, și-a folosit propriul BMW sport pentru a duce acasă cumpărăturile săptămânale sau pentru a duce copiii la medic sau la spital. „După toate astea, fratele Csaba vine la sfârșit și îmi spune să fiu recunoscătoare că mi-a dat mâncare și o mașină sub fund”, a spus Annamária Hajdú, ilustrând conflictele pe care le-a avut cu Csaba Böjte înainte de a părăsi căminul.

De asemenea, ea a menționat exploatarea emoțională, morală și materială ca motive pentru plecarea lor. S-a atașat foarte repede de copii, dar acest lucru s-a făcut în detrimentul propriilor sale relații de familie, a recunoscut ea. Cu toate acestea, i-a fost greu să plece, deoarece în zilele stabilite la rând pentru plecarea lor, unul dintre copii sau tineri făcea întotdeauna un gest autodistructiv pentru a-i determina să rămână.

Cine trebuie să supervizeze organizația?

La scurt timp după plecarea soților Hajdú, Éva Bojoievschi, directoarea căminului, a părăsit și ea căminul. A simțit că „nu mai am nimic de dat, nu pot decât să înrăutățesc lucrurile, pentru că nu mai am energie. Pe de altă parte, ei bine, eram tânără, îmi doream și eu libertate”. Birocrația era o povară, iar conflictele cu educatorii au erodat-o, am dedus din discuțiile cu ea. Între timp, nu mai avea timp să facă ceea ce se dusese inițial să facă acolo – să ajute copiii cu dificultăți de învățare. Din toamna anului 2017 până în primăvara anului 2018, ea a desfășurat de acasă o parte din munca de birou.

Fundația Sfântul Francisc a obținut în 2014 acreditarea pentru a furniza servicii sociale în baza legii din 2012 care prevede asigurarea calității acestora. Acesta a fost momentul în care a început procesul de obținere a licenței temporare și apoi permanente pentru fiecare cămin. Acest lucru a presupus asigurarea condițiilor fizice și legale pentru ca copiii să rămână acolo, adică pregătirea dosarului și a deciziei de plasament pentru fiecare copil. Bojoievschi și-a asumat rolul de manager de caz pentru a pregăti aceste dosare. Ani mai târziu și-a dat seama că aceasta ar fi trebuit să fie sarcina personalului mai bine plătit de la direcția de protecția copilului.

Era în interesul fundației să legalizeze șederea copiilor, deoarece statul subvenționa cu 600 de lei pe lună îngrijirea copiilor aflați în plasament oficial. La acea vreme, la centru locuiau aproximativ 120 de copii și tineri. Potrivit Direcției Județene pentru Protecția Copilului Mureș, la sfârșitul anului 2015, 24 de copii erau plasați oficial în Casa de copii Sfântul Iosif din Sovata, la sfârșitul anului 2016, 40 de copii, iar la sfârșitul anului 2017 erau 45 de copii.

În prezent, în evidența Direcției centrul din Sovata figurează cu o capacitate de 36 de îngrijiți. Copiii sunt acum plasați în familii mai mici, astfel încât educatorii le pot acorda mai multă atenție. Educatorii ne-au mai spus că la cămin locuiesc aproximativ 60 de persoane, copii împreună cu angajații fundației. Anul trecut, salariile educatorilor actuali au fost mai mici de 1600 de lei net (aproximativ 320 de euro).

Deoarece Fundația Sfântul Francisc este condusă de un călugăr franciscan, care își trage credibilitatea și din apartenența la ordin, l-am întrebat pe Erik Urbán, Superiorul Provinciei Transilvane, dacă Ordinul are fie responsabilitate morală, fie putere de investigație în modul în care Csaba Böjte conduce fundația. „Putem noi interveni în viața unei fundații? Am dat un frate, de fapt acest frate poate fi înlocuit. Deci fundația nu se leagă de o anumită persoană. Csaba e acum, mai exact el simte că aceasta este chemarea vieții lui și o face” – a răspuns provincialul. Unele dintre proprietățile Ordinului Franciscan sunt date fundației în baza unui contract care se reînnoiește la cinci ani, iar Csaba Böjte transmite rapoarte scrise despre activitățile sale către Ordin.

Urbán a declarat că ceea ce a apărut în presă vara trecută ca fiind o anchetă internă a fost, de fapt, o discuție cu Csaba Böjte. Ne-a spus că nu vrea să intre în detalii în modul în care Csaba Böjte selectează și plătește educatorii fundației. El a spus că știe că fundația își plătește personalul în funcție de posibilități și că a făcut și redistribuiri.

Am aflat de la Csaba Böjte că această „anchetă internă” a dus la o decizie comună de a încerca să transfere operarea cel puțin centrelor de zi către primăriile, deoarece acestea au acum mai multe resurse financiare decât fundația.

Au fost raportate tot mai multe abuzuri

Deși numărul cazurilor de abuz sexual asupra minorilor semnalate este în creștere în județul Mureș, deoarece numărul de telefon 119 pentru sesizarea abuzurilor asupra minorilor a devenit tot mai cunoscut, rareori se primesc sesizări de la casele de copii, ne-a declarat Hajnal Miklea, șefa DGASPC. Numărul gratuit 119 funcționează ca număr unic la nivel național din ianuarie anul trecut, anterior județul având un număr propriu.

În timp ce în 2016, 5 din cele 402 apeluri din județ au fost legate de abuz sexual, în 2017, au fost 1.069 de raportări, dintre care 15 au fost legate de abuz sexual și patru de exploatare sexuală. 90% dintre reclamații au fost legate de neglijarea copiilor. În 2021, 80 din cele 1.368 de sesizări s-au referit la abuz sexual în județ. Aproximativ 85% dintre sesizări au fost pentru neglijență, restul fiind sesizări de abuz fizic.

Grafică introductivă de András Szén. Fotografiile peisajelor au fost realizate în timpul anchetelor de teren în împrejurimile orașului Sovata.

Traducere: Szász Auguszta. Articolul original:

Investigațiile pentru acest articol au fost realizate împreună cu Árpád Kulcsár, care și-a publicat articole despre căminul de copii din Sovata pe portalul Mérce.hu.

Articol realizat cu sprijinul Journalismfund Europe.

The post Abuz sexual mușamalizat la o fundație franciscană pentru protecția copiilor appeared first on Átlátszó Erdély.

Actualizare, 14.03.2023, ora 20:20: Pagina de Facebook a primăriei Târgu Mureș a venit astăzi cu „precizări” cu privire la situația imobilului situat pe strada Bolyai nr. 5. Precizările însă ridică mai multe întrebări. Pagina de Facebook, în mod constant bilingvă, comunică acum doar în română, că oficiul de cadastru al județului Mureș a admis cererea de reexaminare a primăriei de la 1 martie și practic a anulat noua carte funciară a imobilului.

Nu știm însă, ce înseamnă „astfel revenind la situația anterioară a CF 946 Târgu Mureș”. Nu se precizează, cine e proprietarul. (Cartea funciară veche poate fi vizualizată mai jos în articol.) De asemenea, nu este clar cum oficiul de cadastru poate să anuleze în mod legal înregistrarea din octombrie 2022, fie ea legală sau nelegală, prin care a atribuit dreptul de proprietate al imobilului Composesoratului Mureșul.

Nu știm nici măcar dacă primăria a dat în judecată oficiul de cadastru, cum a promis primarul. Tot ce se dezvăluie este că primăria prin primarul Zoltán Soós continuă să facă toate demersurile pentru ca Vechea Prefectură să devină proprietatea orașului.

Întrebarea principală acum: care acțiune a oficiului de cadastru este ilegală? Cea cu care a înregistrat dreptul de proprietate al composesoratului condus de Ferenc Péter? Sau cea cu care a anulat acum dreptul de proprietate a composesoratului? Întrebările noastre le-am trimis lui Ferenc Péter și Zoltán Soós, cât și directorului Lucian Manisor, șeful oficiului de cadastru Mureș. Încă așteptăm să răspundă la întrebările originale enumerate la sfârșitul articolului.

Articolul original:

Un conflict neobișnuit se pregătește între doi binecunoscuți politicieni maghiari: instanța va decide care dintre ei poate administra o clădire istorică din centrul municipiului Târgu Mureș în valoare de cel puțin jumătate de milion de euro. 

Unul dintre eieste Zoltán Soós, primarul din Târgu Mureș, ales în septembrie 2020, după 20 de ani de domnie a primarului Dorin Florea. Celălalt este Ferenc Péter, ales deja pentru a doua oară în fruntea Consiliului Județean Mureș și care a susținut explicit alegerea lui Zoltán Soós ca primar. 

Clădirea istorică din perioada barocă este Vechea Prefectură sau Casa Scaunului de pe strada Bolyai nr. 5. Valoarea sa reală este de câteva ori mai mare decât cea oficială de jumătate de milion de euro, ne-au confirmat surse locale și profesionale. De cincizeci de ani, clădirea este folosită de artiști, cuprinzând ateliere și spații de expoziție. Cel mai cunoscut dintre aceste ateliere este Studio B5 al lui József Bartha. Bartha ne-a povestit că el a intrat în clădire în timpul revoluției și și-a rezervat un spațiu acolo.

Informațiile noastre actuale arată că clădirea este proprietate de stat încă din 1876. Înainte de această dată  a fost sediul Scaunului Mureș, predecesoruli legal al județului Mureș-Turda, și probabil a servit și ca sediu al Composesoratului Scaunul Mureș. Acest vechi composesorat cel mai probabil a și finanțat reconstrucția și extinderea clădirii în anii 1744-45 și 1838.

Tocmai din aceste cauze istorice  este de interes și experiența profesională a celor doi politicieni: Zoltán Soós este arheolog, expert în conservarea patrimoniului, iar până în 2020 a fost director al Muzeului Județean Mureș, iar Ferenc Péter a fost primar al orașului Sovata între 2000 și 2016, și este președintele Composesoratului Mureșul, înregistrată în mai 2000. 

În cazul în care cei doi politicieni nu vor să ajungă la închisoare sau măcar într-un proces penal pentru permiterea sau facilitarea transferării în proprietate privată a unei clădiri de patrimoniu de proprietate publică, vor trebui să clarifice în contencios administrativ al cui este clădirea: al orașului sau al composesoratului. Fiindcă din octombrie anul trecut, clădirea este înscrisă în cartea funciară pe numele Composesoratului Mureșul cu sediul în Sovata.

Din câte știm în momentul de față, această procedură s-a realizat  în mod abuziv.

Composesoratul reînființat în urmă cu mai bine de douăzeci de ani, este, din punct de vedere juridic, o asociație, ceea ce înseamnă că activele sale sunt proprietate privată. Cu toate acestea, nici composesoratul nu poate schimba funcția culturală a clădirii, funcție pe care o are de cel puțin 25 de ani, ne-a declarat József Bartha, referindu-se la informațiile oferite de avocatul contactat de către artiști. 

Artiștii care își desfășoară activitatea în Vechea Prefectură sunt interesați, în primul rând, să rămână acolo sau într-o locație la fel de centrală, cu o chirie la fel de avantajoasă ca cea pe care o plătesc orașului de cel puțin 25 de ani. Ei plătesc și facturile de utilități, motiv pentru care acum nu mai stau aproape niciodată acolo: nu pot să încălzească încăperile cu pereții de jumătate de metru grosime care uneori se udă din cauza amenajării proaste a străzii, a declarat József Bartha, șeful B5 Studio. De ani de zile, el cere municipalității să transfere contractul de închiriere a spațiului de pe numele său pe cel al fundației sale, pentru a putea folosi banii din proiecte și granturi pentru a acoperi cheltuielile de utilități și de întreținere. 

Singura modificare cu care a venit orașul este entitatea contractantă. Timp de zeci de ani, chiria a fost plătită societății de administrare a proprietăților orașului, Locativ SA; din 2021, artiștii au plătit către SPUM, un serviciu public al primăriei. În acest an, orașul a venit cu o firmă nouă. De la jumătatea lunii ianuarie, clădirea istorică, care de-altfel necesită renovare, este administrată de Centrul de Cultură și Artă Târgu Mureș. În momentul în care Centrul a preluat administrarea clădirii, a și izbucnit scandalul transferării dreptului de proprietate.

Conflictul de interes dintre cei doi politicieni este ceva obișnuit, în sensul că niciunul dintre ei nu vrea să vorbească despre acesta. Cazul a fost adus în atenția noastră de mai multe persoane din Târgu Mureș. Ne-au pus la dispoziție documente care nu au fost încă publicate în presă, deși cazul a fost deja semnalat în lunile ianuarie și februarie în presa locală. De aici știm care este poziția celor doi politicieni.

Rătăciți printre cuvinte

Ce înseamnă Nemes Marosszék birtokos közönsége? – ne-am întrebat la mijlocul lunii februarie, când o sursă care a solicitat anonimatul ne-a trimis următorul fragment de registru funciar. Literalmente astăzi ar însemna: Publicul posesor al Nobilului Scaun al Mureșului, iar un sens mai aproape de original ar fi Comunitatea proprietarilor de teren al nobilului Scaun al Mureșului.

Din numărul topo, suprafața și descrierea (casă de piatră cu 28 de încăperi), am văzut că aceasta este într-adevăr prima pagină din vechiul registru cadastral al clădirii contestate.

Între timp, citisem deja în presa locală despre ciudatul caz imobiliar: Composesoratul Mureșul din Sovata a trecut pe numele său Vechea Prefectură din Târgu Mureș. Presa românească a catalogat-o drept o afacere suspectă și a publicat scrisoarea deschisă cu întrebările consilierilor locali ai Partidului Oamenilor Liberi (POL) din Mureș. 

Székelyhon a încercat să găsească o explicație, discutând cu topograful și expertul cadastral Botond Rákossy pentru a afla cum a putut înregistra composesoratul pe numele său o proprietatea publică, în condițiile în care clădirea este administrată de municipalitate cel puțin din 1999, primăria o închiriază artiștilor, iar hotărârea guvernului Năstase din 2002 a inclus-o în inventarul orașului. Rákossy, autor al unei cărți despre cele mai absurde 101 încheieri de carte funciară, și la câteva zile distantă și Ferenc Péter, au dat în mare aceeași explicație: orașul pur și simplu a omis să  înscrie clădirea în cadastru din 2002 încoace.

Dar, în timp ce Ferenc Péter susține că transferul clădirii în proprietatea actualului composesorat s-a putut realiza doar pentru că în cartea funciară composesoratul figurează ca unic proprietar încă din 1915, nefiind menționată nici măcar naționalizarea, Rákossy spune că 

composesoratul ar fi trebuit să inițieze o procedură de restituire. 

Cu alte cuvinte, composesoratul ar fi trebuit să ceară clădirea de la primărie, arătând prin ce contract sau lege a intrat în posesia vechiului composesorat, care a fost apoi lichidat prin naționalizare după 1946. În cazul în care cererea este considerată validă, primăria emite o decizie de restituire sau un titlu de proprietate, cu care composesoratul actual se prezintă la oficiul de cadastru pentru a-și înregistra proprietatea asupra clădirii. În cazul în care primăria refuză restituirea, composesoratul poate merge în instanță și revendica proprietatea.

Angajații oficiului de cadastru nu pot stabili singuri succesiunea juridică dintre vechiul și noul composesorat și nu pot transfera dreptul de proprietate asupra clădirii fără un titlu de proprietate sau o decizie de restituire, ne-a confirmat Botond Rákossy. În teorie, un astfel de transfer cvasi-automat e posibil dacă succesiunea este declarată printr-o hotărâre judecătorească, ne-a spus un jurist.

Ferenc Péter susține că composesoratul are o astfel de hotărâre judecătorească pe baza căreia biroul de cadastru a corectat pur și simplu numele anterior, Composesoratul Scaunul Mureș, cu noul nume, Composesoratul Mureșul. (După cum s-a dovedit ulterior, acest lucru nu este adevărat: oficiul de cadastru a transcris numele pe baza unei declarații a însuși președintelui Péter.) În plus, acesta a liniștit opinia publică , asigurându-l că clădirea va continua să servească comunitatea locală, în armonie cu obiectivele municipiului Târgu Mureș.

Această armonie a fost întărită de primarul Zoltán Soós, care a susținut că imobilul nu a fost niciodată proprietatea orașului. A și stricat însă puțin armonia, spunând că va da în judecată oficiul de cadastru pentru a anula înscrierea composesoratului ca proprietar și ca instanța să atribuie clădirea orașului. Întrucât primarul Soós nu a răspuns la solicitările noastre repetate, am aflat de la juriștii noștri că, în virtutea utilizării clădiri timp de zeci de ani, Soós trebuie  să inițieze un proces din oficiu pentru a obține proprietatea asupra clădirii.

De fapt, ar fi trebuit să intenteze acest proces acum un an,

după cum am aflat din documentul primăriei pe care l-am primit de la consilierul POL Zolt Pápai. Este vorba de un Memoriu tehnic, o descriere a clădirii emis de un inginer topograf la 1 februarie 2022, care a făcut măsurătorile pentru ca primăria să-și poată înscrie proprietatea în cartea funciară. Vezi capitolul Scopul lucrării:

În descrierea juridică din 2022 se menționa deja că proprietarul era Composesoratul Scaunul Mureș. 

Deși primarul Soós știa măcar din luna februarie a anului trecut că în cartea funciară nu figurează orașul ca proprietar , abia după scandalul din acest an a anunțat că va da în judecată oficiul de cadastru.

„Mi s-a adus la cunoștință că municipalitatea nu poate acționa, nu poate investi în clădire pentru că nu-i aparține. Atunci am clarificat situația proprietății cu avocații”, a declarat Ferenc Péter pentru Népújság. De aici se pare de fapt că și el ar fi aflat tot prin februarie 2022 că municipalitatea nu deține clădirea, iar atunci a acționat el cu composesoratul pe care-l conduce.

Cu toate acestea, composesoratul a început demersul pentru înscrierea clădirii cu cel puțin doi ani în urmă, conform extrasului de carte funciară trimis de către organizație portalului Székelyhon.

Extrasul a fost emis în aprilie 2021. Se presupune că composesoratul știa cel puțin din acel moment că ar putea avea legătură cu clădirea.

După cum se arată în extras, o carte funciară este alcătuită din trei părți. Partea A conține numărul topo, dimensiunea, adresa și descrierea fizică a proprietății: o casă de piatră cu un singur etaj și 28 de camere. Partea B arată proprietarul și orice schimbări de proprietari, iar partea C arată sarcinile: dacă a existat o ipotecă asupra proprietății. 

Două lucruri au ieșit în evidență din extrasul 2023 publicat de POL. 

Una este că composesoratul actual e proprietar abia din octombrie 2022. Altfel spus, dacă municipalitatea ar fi vrut să împiedice ca imobilul să devină proprietatea composesoratului din Sovata, ar fi avut timp, între februarie și octombrie anul trecut, să depună propria cerere la oficiul de cadastru. 

Celălalt aspect este că, între înscrierile B2 și B5, lipsesc B3 și B4.

Nu pentru mult timp însă: cei de la POL ne-au trimis o copie a cărții funciare. Mai apoi,  oficiul de cadastru ne-a trimis-o și nouă. Acest document se aseamănă foarte mult cu extrasul, dar conține și înscrierile deja expirate.

Și anume, că Ruta Valer, în numele Composesoratului Mureșul, a încercat de două ori, fără succes, să transfere proprietatea pe numele actual al composesoratului. În luna iulie a anului trecut, a încercat să susțină cererea de transcriere cu două hotărâri judecătorești, iar în septembrie și cu un act notarial, care a fost emis în luna septembrie a aceluiași an. Ruta Valer, de profesie topograf, mai prestează și pentru primăria Sovata.

Deoarece, în ciuda încercărilor repetate, nu am reușit să dăm de Ferenc Péter, putem doar presupune că hotărârea din 2000 conține înființarea composesoratului actual. Iar cea din 2003 stabilește probabil că Composesoratul Mureșul este succesorul Composesoratului Scaunul Mureș.

Cu toate acestea, transcrierea cu succes din octombrie anul trecut nu a necesitat hotărâri judecătorești. Era nevoie doar de un act notarial, a cărui copie am reușit să o consultăm, spre surprinderea noastră și datorită unei surse care a cerut să rămâne anonimă. Tot ce scrie în acel act notarial este că Ferenc Péter, președintele composesoratului, declară pe propria răspundere că este de acord cu modificarea înscrierii privind denumirea composesoratului din denumirea veche Composesoratul „Scaunul Mureș” în denumirea actuală de Composesoratul „Mureșul” pe foaia B a noii cărți funciare.

Document fictiv?

Înregistrările din partea B din 2022 au indicat cu lux de amănunte  documentele care au justificat sau nu transcrierea. În comparație, despre înscrierea din 1915 se știe doar că a fost făcută la 4 august și se referă la un act fără număr sau nume care ar fi putut intra în vigoare la 1 ianuarie 1915.

Întrucât primisem o copie a foii C a CF-ului vechi de la o sursă anonimă, am mers la biroul de cadastru Mureș pentru a vedea originalul foii B și pentru a solicita o nouă copie. Spre marea noastră surpriză, din versiunea scanată a cărții funciare vechi

lipsește foaia B cu numele proprietarului.

La o astfel de consultare personală, după plătirea taxei, se stă în fața unui ecran de calculator pe care se arată pagini scanate din vechiul registru funciar. Așa am văzut afișată cunoscuta pagină A cu înscrierea caligrafă Nemes Marosszék birtokos közönsége cu o mențiune în limba română deasupra ei, în creion: Composesoratul Scaunul Mureș. Deasupra ei, cu un alt creion, era scris numărul vechii cărți funciare: 946. 

În mijloc se află descrierea clădirii în limba maghiară, cu mențiunea Székház (sediu), deasupra, în creion, descrierea fizică în limba română, iar în lateral, suprafața în metri pătrați. Sub descriere, sunt scrise cu pixul numărul de carte funciară nouă și un număr de dosar din 2020. Se presupune că în 2020 a fost deschisă noua carte funciară, acum în format digital. În partea de jos a paginii se află un număr de pagină 1, similar cu inscripția 946. 

Rulând în jos, verso-ul alb al acestei pagini prezintă verso-ul inscripției Nemes Marosszék, cu un 2 mare în creion în josul paginii. Mai departe, în loc de pagina B, apare direct pagina C cu două înscrieri și un număr de pagină 3 în partea de jos. Apoi, spatele gol al acestei pagini cu numărul de pagină 4 în partea de jos. 

Nu mai există alte pagini scanate, mi-a spus funcționarul de acolo, spre uimirea mea.

De ce considerăm că înregistrarea composesoratului ca proprietar este neregulamentară

Toate cărțile funciare trebuie să aibă foaia B, ne-a declarat expertul în cadastrare Botond Rákossy, care a lucrat până în 2008 ca secretar de stat la agenția cadastrală din București. Foaia B trebuie să fi existat la un moment dat, indiferent de faptul că foile A și C sunt numerotate consecutiv, iar foaia B lipsește acum. 

Rákossy, care este și consilier POL în județul Harghita, spune că, după revoluție, oamenii au luat pur și simplu o mulțime de registre funciare de la biroul cadastral din Târgu Mureș. La oficiul din Harghita el a constatat, de asemenea, că lipseau sute de registre funciare vechi.

Nu știm exact, ce date anume și cum au fost transferate din  inexistenta pagină B a vechii cărți funciare în capitolul B al celei noi. De asemenea, nu știm nici de ce nu au fost incluse informații despre vechea foaie C în capitolul C al copiei electronice al noului registru funciar. Nu știm nici de ce capitolul B al noii cărți funciare se deschide cu metadatele vechii foi C.

În orice caz, l-am întrebat pe directorul biroului de cadastru Mureș de ce lipsește foaia B originală, cum și de ce datele din foaia C au fost transferate la capitolul B din noua carte funciară și de ce informațiile din vechea foaie C nu au fost transferate la capitolul C din noua carte. Dacă va decide să răspundă, vom actualiza articolul. 

Funcționarul care ne-a arătat varianta scanată la fața locului ne-a spus că s-a scanat tot ce aveau pe hârtie din această carte funciară și că persoanele neautorizate nu pot avea acces la documente.

Prima înscriere de pe foaia C este foarte greu de citit, dar primul rând arată clar că numărul de înregistrare (3078) și data (4 august 1915) sunt identice cu înscrierea care deschide partea B a noii cărți funciare: 3078 / 04/08/1915.

Cu ajutorul mai multor istorici, am înțeles că cele două înregistrări de pe foaia C nu au nicio legătură cu atribuirea dreptului de proprietate în noile înregistrări B1 și B2. Vechea foaie C spune că la 4 august 1915 a fost înregistrat un fel de credit asupra clădirii în valoarea de 1270 de coroane, în schimbul căruia László Pap, un locuitor din Târgu Mureș, a dobândit un drept de uzufruct.

Ce am putut citi: „……….” ………… zálog-jog Ezerkétszázhetven kor. tőke részlet és annak összes járulékai, ……. … ….. .. …….. alatt felvett ingatla-nokra (?) és azoknak ha-szonélvezetére Pap László marosvásárhelyi lakós javára bekebeleztetik. – Fősz.: 699 jz. ….

Dreptul de uzufruct înregistrat a expirat după trei luni, la 4 octombrie 1915, data înscrisului C2. Alături de înscrisul C1 scrie Anulare C2. Înscrisul C2 arată că dreptul de uzufruct rezultat din creditul de 1270 de coroane se anulează pe baza hotărârii tribunalului Târgu Mureș nr. P.1482/9/1915.

Naționalizare austro-ungară

Nu am reușit să găsim legea din 1915 care atribuie clădirea Composesoratului Scaunul Mureș. În cel de-al treilea volum din Istoria Ținutului Secuiesc, publicat în 2016 [.pdf, p. 110], autorii menționează trei legi privind composesoratele, dar niciuna dintre ele nu a intrat în vigoare în 1915. Ultima datează din 1913 și reglementează gestionarea pășunilor composesoratelor.

Am găsit însă o lege din 1876 care dispune clar naționalizarea sediului Scaunului Mureș. Este vorba de Legea XXXIII din 1876 privind reglementarea teritoriului anumitor jurisdicții și măsurile referitoare la acestea, care, la punctul 6, sună în felul următor:

„Toate bunurile mobile sau imobile ale județelor (districte, scaune, provincii) unite, în măsura în care sunt folosite în scopuri pur administrative, vor fi administrate de județele unite. Veniturile realizate din aceste bunuri continuă să fie folosite pentru a acoperi cheltuielile administrației, dar sunt contabilizate în favoarea părții în a cărei proprietate se aflau până în prezent.

Singurele excepții sunt clădirile și dotările acestora care sunt deja utilizate în scopuri administrative și de au nevoie județele unite pentru scopuri administrative. Aceste clădiri devin proprietatea publică a județelor unite.”

Pe atunci s-a format județul Mureș-Turda prin unificare, iar sediul Scaunului Mureș a fost folosită în scopuri administrative înainte și după anul 1876. Mai mult, proprietatea forestieră a composesoratului de atunci era administrată tot de județ, cu recunoașterea faptului că proprietatea și beneficiile aparțineau celor 127 de comune care formau atunci Composesoratul Scaunului Mureș. Prin urmare, ceea ce a însemnat de fapt 

Publicul posesor al nobilului Scaun Mureș

• în momentul când a fost deschisă cartea funciară originală (nu știm când), 
• în 1876, când Scaunul a fost transformat în județ, 
• În 1879, când s-a înregistrat firma composesoratului ca o cooperativă a proprietarilor nobili secui ai munților de pe teritoriul Scaunului Mureșul Vechi, 
• sau în 1918,

rămâne de interes numai pentru istorici.

O sursă  anonimă ne-a arătat un registru de imobile care indică impozitul datorat pe anul 1919. Și aici apare clădirea ca sediu al județului, scutit de impozit, fiind deținut de Publicul posesor al nobilului Scaun Mureș. Numele de sediu de județ și scutirea de impozit pot sugera că Nemes Marosszék se poate referi la organul administrativ. Dar faptul că proprietarul nu apare ca fiind județul Mureș-Turda poate însemna, de asemenea, că imobilul aparținea composesoratului.

Ambele opțiuni pot fi și vor fi dezbătute dacă primarul Zoltán Soós, fidel promisiunii sale, va da în judecată oficiul de cadastru pentru a înregistra clădirea emblematică pe numele orașului. Dar această dispută va fi soluționată în instanță și nu putem decât spera că dezbaterea va fi una profesionistă.

Întrebările noastre pentru Zoltán Soós:

Când ați observat pentru prima dată că proprietatea de pe strada Bolyai nr. 5, care a găzduit studiouri timp de 50 de ani, era înregistrată în cartea funciară ca aparținând Composesoratului Mureșul?

Într-o postare pe Facebook, pe 23 ianuarie, ați promis că veți ataca în instanță decizia biroului de cadastru. Ați acționat deja în instanță dvs. sau juriștii orașului? Dacă nu, de ce nu?

De ce nu a fost dat în judecată oficiul de cadastru timp de un an? Primăria știe de cel puțin un an că în cartea funciară a fostei Prefecturi Vechi figurează ca proprietar Composesoratul Scaunul Mureș.

De ce ați spus că imobilul trecut ca proprietate publică în Cartea Albă a orașului Târgu Mureș din 2002 nu putea fi înregistrat în CF decât până în 2010? Dacă așa stau lucrurile, de ce încercați acum să o treceți în proprietatea municipalității prin intermediul instanțelor de judecată?

Întrebările noastre pentru Ferenc Péter:

Când a fost înregistrată în cartea funciară a Prefecturii Vechi Composesoratul Scaunul Mureș ca proprietar? În calitate de președinte, dvs. ați inițiat transferul?

De ce nu a fost nevoie de o procedură de retrocedare?

Care au fost considerentele care v-au determinat să luați decizia de a revendica Prefectura Veche pentru Composesoratul Mureșul și nu pentru Consiliul Județean Mureș?

Când ați luat cunoștință de faptul că vechiul composesorat ar fi putut să dețină Prefectura Veche?

Ați văzut cartea funciară originală a clădirii?

Știați că versiunea scanată a cărții funciare originale nu include foaia B, adică foaia în care se înregistrează schimbările de proprietate?

Ați văzut vreodată această foaie B?

Știați că înscrierile B1 și B2 din extrase se bazează, de fapt, pe mențiunile din 1915 de pe foaia C a cărții funciare originale? Știați că mențiunile C1 și C2 de pe foaia C nu se referă deloc la proprietar, ci la înregistrarea și eliberarea sau anularea ulterioară a dreptului de uzufruct al unui locuitor din Târgu Mureș?

Mențiunea B1 din extras se referă la o lege nenumerotată și neprecizată care a transferat proprietatea la Composesoratul Scaunul Mureș la 1 ianuarie 1915. Puteți să-mi indicați această lege specifică?

De ce credeți că oficiul de cadastru a refuzat în iulie și septembrie anul trecut să transcrie dreptul de proprietate al imobilului pe baza hotărârilor judecătorești din 2000 și 2003?

Composesoratul Mureșul este cunoscut ca având un inventar detaliat al bunurilor vechiului composesorat. Prefectura Veche este inclusă în acest inventar? În caz afirmativ, este dispus composesoratul să facă publică această parte din vechiul inventar? În caz contrar, ce alte documente are Composesoratul Mureșul pentru a dovedi că predecesorul său a primit clădirea sediului administrativ al județului Mureș-Turda de la statul austro-ungar și că statul român a naționalizat-o abia după 1946?

Dacă vreunul dintre cei doi va răspunde, vom actualiza articolul.

The post Vechea Prefectură din Târgu Mureș a fost trecută neregulamentar în proprietatea composesoratului condus de Ferenc Péter appeared first on Átlátszó Erdély.

Articolul original publicat în limba maghiară în aprilie 2022:

Mai bine de jumătate din populația județului Cluj trăiește în Cluj-Napoca și în localitățile-dormitor ultra dezvoltate din jurul orașului. În imediata vecinătate a Clujului, trăiesc cel puțin 100.000 de oameni, marea majoritate fiind dependentă de acesta din punctul de vedere al locului de muncă, al educației, al cumpărăturilor și al consumului cultural.

Zeci de mii de persoane fac zilnic naveta între Cluj-Napoca și domiciliu. Mulțimea de oameni a depășit demult capacitatea feroviară și rutieră disponibilă aici, petrecând ore în șir, zilnic, în ambuteiajele care se formează pe ruta dintre oraș și domiciliul lor, atât în direcția Florești și Baciu, cât și, mai nou, în direcția Apahida.

Pentru a rezolva problema, acum acum ani, Primăria Cluj-Napoca a propus două proiecte majore de infrastructură, o linie de metrou între Florești și Cluj-Napoca și tren metropolitan între Nădășelu și Bonțida.

Din a doua jumătate a anului 2021, a început însă să se concentreze mai degrabă asupra construirii unui metrou mai costisitor și mai îndepărtat în timp.

În ședința de consiliu din data de 27 octombrie 2020, Primăria Cluj-Napoca a aprobat studiul de prefezabilitate pentru proiectul metroului /trenului metropolitan din Cluj-Napoca. Proiectul s-a baza inițial pe două componente: metroul și trenul metropolitan, acestea trebuind însă proiectate separat, necesitând autorizații diferite.

Trenul ar circula între Nădășelu și Bonțida pe infrastructura feroviară deja existentă, însă s-ar realiza un sistem de transport integrat cu metroul, susțin de ani de zile persoanele competente. Metroul pe cei 21 km și cu 19 stații ar diminua circulația pe coridorul est-vest, respectiv, ulterior, circulația rutieră dinspre Florești.

Însă, până în prezent, nu s-a profilat clar numele companiilor care le vor construi, data la care s-ar finaliza, originea și valoarea bugetului alocat, numărul de persoane care ar călători cu ele, ce puncte ar lega și cum s-ar conecta cele două. Presa locală a publicat, mai ales, promisiunile edililor și frânturi de informații.

În ce stadiu se află cele două proiecte

”Pentru metrou deja suntem în etapa de licitație, data de 9 mai este termenul limită până la care se pot depune ofertele pentru licitație. Până în acest moment sunt 15 firme înscrise la procesul de licitație dar sigur se mai pot înscrie încă până în data de 15, sau pot să se retragă anumite companii până în data de 9 mai. Legat de trenul metropolitan, ne aflăm în faza studiului de fezabilitate, etapă la care se vor stabili numărul de stații, se va stabili și numărul de garnituri și toate elementele necesare pentru a putea fi aprobat acest studiu de fezabilitate. Ca și o estimare, studiul de fezabilitate ar trebui să fie gata, sau ne propunem să fie gata până la sfârșitul acestui an”, a declarat pentru Átlátszó Erdély Dan Tarcea, viceprimarul orașului Cluj-Napoca.

Acolo unde există șine

Trenul metropolitan dintre Nădășelu și Bonțida va avea 23 de stații pe o distanță de 43 km. Două dintre acestea trebuie construite și anume, cea de lângă Tetarom și cea de lângă aeroport. Conform primarului Emil Boc, am putea ajunge chiar și în 15 minute în oraș de pe o rază de 50 km. Cluj-Napoca va proiecta, va depune cererea de finanțare și va opera trenul metropolitan, incluzându-l în rețeaua urbană de transport în comun.

Primarul a promis public o durată de navetă de 15 minute în decembrie, anul trecut. Boc participa, la momentul respectiv, la lansarea unei noi rute între Aghireș și Cluj-Napoca a unui transportator feroviar privat, furnizorul asigurând transportul pe traseul de 23 km cu garnituri vechi de 18-20 de ani.

Trenul ar circula la intervale de 30 de minute, la ore de vârf, preconizându-se că ar scădea durata de călătorie între Nădășelu și Bonțida cu 10-25 de minute, respectiv cu 15-30 minute între Bonțida și Cluj-Napoca, se prevede în planul de mobilitate urbană Cluj-Napoca recent aprobat (pg. 271). Trenul metropolitan ar parcurge ruta Nădășelu-Bonțida în 70 de minute.

Trenul metropolitan face parte atât din planul de mobilitate urbană sustenabilă, cât și din strategia de dezvoltare urbană integrată pe următorii opt ani. Conform acesteia din urmă, noile stații vor fi construite în Baciu, la parcul industrial Tetarom I, respectiv la podul IRA, dar vor fi modernizate și stațiile existente, vor fi amplasate bănci și pubele noi și vor fi construite noi grupuri sanitare, ghișee de bilete și spații de așteptare acoperite.

Vor fi construite parcări Park and ride acolo unde spațiul o permite pentru ca, de exemplu, persoanele care sosesc de mai departe, pe autostradă, să-și poată lăsa mașina la ieșirea de la Nădășelu. Strategia prevede și achiziția unor garnituri care vor putea circula și pe linii neelectrificate: garnituri cu acumulatori sau garnituri hibride, diesel și electrice.

Costul total al trenului metropolitan a fost estimat inițial la 75 milioane de euro, iar anul trecut cifra a crescut la 200 de milioane. Planul de mobilitate urbană, însă, estimează valoarea acestuia la 280 de milioane euro.

Amenajare pentru care se va excava cea mai circulată arteră clujeană

Metroul ar lega Floreștiul, cu zeci de mii de locuitori, de Cluj, însă cel mai devreme peste 10 ani. Deoarece, conform planului de mobilitate urbană, s-ar muta, în primă fază, (sperăm până în 2027) în subteran, traficul celei mai circulate rute din oraș, artera care leagă cartierul Mănăștur de Mărăști.

Garniturile de metrou de 50 m, cu capacitate de 600 de persoane, ar circula, la ore de vârf, la intervale de 3 minute, pe magistrala Florești-Mărăști și la interval de 6 minute pe cele două trasee adiacente, se arată în planul de mobilitate.

După cum se vede, cea mai rapidă linie de transport în comun din oraș nu va atinge nici gara și nici aeroportul. Pentru acestea, călătorii vor trebui să se transbordeze pe trenul metropolitan. Însă, ceea ce e și mai important: metroul trebuie construit complet de la zero, actualmente neexistând nici măcar vreun element fizic al acestuia.

Traficul va trebui deviat pentru construirea metroului, iar ruta va trebui excavată, cel puțin în locul în care se vor afla stațiile, ceea ce ar face ca orașul cu infrastructura sa supraaglomerată să devină și mai ostil, a spus, la solicitarea noastră, Tudor Măcicăşan, expert independent în mobilitate. După părerea sa, chiar și excavațiile parțiale ar implica săpături deschise timp de cel puțin un an pentru fiecare stație, ceea ce pentru 19 stații de metrou, din care aproximativ jumătate se află pe o arteră principală, ar putea însemna chiar și zece ani.

Temerea sa este că proiectul metroului se va realiza până la un punct, dar locul va rămâne un șantier timp de 15 ani, consumând bugetul orașului, fără să se apropie măcar de finalizare.

Durata de realizare a metroului este de 128 de luni, adică aproape 11 ani, conform studiului de fezabilitate. Costul estimat este, actualmente, de 10,1 miliarde de lei, adică peste două miliarde de euro.

Primăria dorește să finanțeze cea mai mare parte a celor două proiecte gigant din diferite programe ale Fondului European de Coeziune și speră să completeze sumele provenite din aceste finanțări cu sume de la bugetul național și local.

Câți călători pe număr de locuitori?

Nu există date exacte despre câți locuitori are în prezent Clujul și localitățile limitrofe. Cifrele din presă diferă, iar studiul pentru avizul de mediu necesar realizării metroului clujean (pg. 13) estimează doar numărul cu care crește populația în fiecare an.

În 2005, populația Clujului a crescut în medie cu 800 de locuitori, în 2020, a crescut cu 1500 de locuitori. Populația Floreștiului a crescut cu 3500 de locuitori pe an, însă, conform studiului, creșterea este semnificativă și în Apahida, Baciu și Gilău. Recensământul începe anul acesta, dar rezultatele finale vor apărea, probabil, doar anul viitor.

Noi ne-am bazat pe datele cele mai recente, din 2020, furnizate de Direcția Județeană de Statistică Cluj, aflată în subordinea Institutului Național de Statistică. Acest tabel prezintă numărul de locuitori cu domiciliul înregistrat în județ, defalcat pe primele zece localități ca număr de populație:

Conform statisticii, 12.395 de persoane au domiciliul în comuna Baciu, din care fac parte și Mera, Rădaia și Suceag, 14.659 în Apahida, în timp ce în comuna Jucu, conform datelor primăriei, locuiesc 4.987 de persoane. În Bonțida, în 2011 trăiau deja aproape cinci mii de persoane.

Deci, în 2020, puțin peste 37.000 de persoane locuiau deja în localitățile care ar urma să fie legate de Cluj prin trenul metropolitan. Și nici nu i-am amintit încă pe cei care lucrează în parcurile industriale Tetarom I și Tetarom III, cifră care se ridică la circa 11.000 (3500+7500), conform site-ului companiei. Trenul metropolitan va lega gara de aeroport, iar orașul se așteaptă ca numărul călătorilor în tranzit care vor sosi la Cluj-Napoca cu trenul sau cu avionul să crească destul de mult.

Dar planul de mobilitate urbană estimează că numărul călătorilor trenului metropolitan va fi de 17.000, din care estimează că vor apela zilnic la serviciile trenului maximum două mii de călători.

Pentru a vedea datele pe baza cărora primăria a realizat estimarea numărului de călători ai trenului metropolitan, am solicitat primăriei studiul de fezabilitate sau studiul de fezabilitate preliminar al trenului (conform directorului de proiect, nu se știe încă exact care se va realiza). Ne-au răspuns doar că se va decide în iulie 2022 și că nu ne pot furniza niciuna din variantele elaborate până în prezent.

Câți ne vom îmbulzi în Cluj?

Dacă în Cluj-Napoca, trăiesc anual 328.000, iar în cei zece ani până când se va finaliza metroul, se va menține creșterea anuală de 1.500 de locuitori, populația va crește la 355.000 până în 2030. La fel, Floreștiul va avea 77.000 de locuitori, deși presa locală estimează deja la 70.000 numărul locuitorilor din marea comună. Metroul care va lega cele două localități va deservi 432.000 de locuitori.

Studiul de fezabilitate al metroului, estimează un trafic anual de pasageri de 60 de milioane. Estimează 164.000 de pasageri zilnic. Conform experților, acest număr nu este absolut deloc real, mai ales dacă-l comparăm cu datele din alte orașe similare sau mai mare.

În Granada, Spania, unde numărul de locuitori este mai mic, aprox. 232 de mii, metroul a deservit 11,7 milioane de pasageri în anul 2019, în timp ce în Malaga, mai mare decât Clujul, cu o populație de 570 de mii, metroul a deservit doar 6,8 milioane de persoane pe an (tot conform datelor din 2019). Metroul din Malaga abia dacă a deservit 40 de milioane de pasageri de la inaugurarea sa, în iulie 2014, și până în 31 decembrie 2021.

Numărul populației din Catania, Italia, este aproape similar cu cel al Clujului, unde metroul, conform datelor din 2018, deservește 5,8 milioane de locuitori anual. Numărul de pasageri ai metroului din Cluj-Napoca se estimează a fi similar cu cel din Torino, însă numărul de locuitori din Torino este mai mult de dublu față de numărul estimat al populației care va locui în Cluj-Napoca.

În opinia lui Tudor Măcicăşan, este evident că numărul de pasageri a fost umflat în mod nejustificat în planul de fezabilitate al metroului, în timp ce în planul de fezabilitate al trenului metropolitan, această cifră a fost diminuată, în mod voit. De exemplu, nu i-au luat în considerare nici pe cei care, în prezent, fac naveta cu autobuzul în direcția Apahida, Baciu, Suceag, Mera sau Sânnicoară și care, în cazul în care va exista un tren metropolitan, vor folosi mai degrabă trenul.

Pentru câți pasageri?

Numărul de pasageri estimat ai metroului este pus sub semnul întrebării și de Titus Man, cadru didactic la Facultatea de Geografie din cadrul Universității Babeş–Bolyai din Cluj-Napoca. La solicitarea Primăriei, domnia sa, împreună cu echipa Centrului pentru Știința Datelor au analizat cifrele actuale ale transportului în comun. Gradul real de utilizare a transportului în comun în perioada pre-pandemică a fost stabilit pe baza datelor provenite din validarea titlurilor de transport, furnizate de (CTP).

Înainte de pandemie, au fost înregistrate, zilnic, 132 mii de călătorii, a relatat despre rezultat Titus Man în EBS Radio. A adăugat că circa jumătate din 132 mii de călătorii nu sunt relevante din punctul de vedere al metroului, deoarece au avut loc pe coridorul nord-sud sau chiar înspre Apahida, Baciu sau Grigorescu, deci nu pe traseul metroului.

Cadrul didactic universitar nu înțelege de ce cei care au elaborat studiul de fezabilitate estimează că numărul de călători ai metroului ar fi de 164 mii zilnic atâta timp cât Domnia sa a citit în planul de mobilitate urbană că numărul populației din Cluj stagnează, crescând doar populația din localitățile învecinate.

Conform celui mai recent plan de mobilitate urbană (pdf, pg. 121), CTP a înregistrat într-una din zilele lunii octombrie 2020 127.000 de călătorii pe toate liniile, pe coridorul est-vest. Pe ruta Mănăștur – Mărăști călătoresc zilnic 25 de mii de persoane.

Cererea pentru transportul public crește constant în Cluj-Napoca și în zona metropolitană, se constată în strategia de dezvoltare urbană integrată, citând CTP (pg. 177). În anul 2014, am înregistrat 182 de milioane de călătorii cu autobuzul sau troleul, în 2018, cifra a crescut la 190 de milioane, în 2019, la 196 de milioane. Deci, CTP-ul a înregistrat zilnic un număr mediu de 537.000 de călătorii în anul 2019, ceea ce este de trei ori mai mult, decât au măsurat cei de la Centrul pentru Știința Datelor din cadrul UBB. Este o diferență enormă.

Ca să lămurim situația, l-am întrebat pe Dan Tarcea, viceprimarul orașului Cluj-Napoca, cum a făcut instituția estimarea pentru numărul de călători la ambele proiecte și de ce cred că vor circula mai puțini oameni cu trenul metropolitan. Răspunsul este însă unul vag.

”Nu am estimat noi, specialiștii au stabilit acest lucru, și sunt niște calcule în funcție de numărul de locuitori, care sunt pe ruta respectivă. Gândiți-vă ce înseamnă Florești de exemplu, care are astăzi aproximativ 75.000 de locuitori, plus municipiul Cluj-Napoca. Este cea mai intensă axă circulată cea Est-Vest. Și gândiți-vă ceea ce înseamnă numărul de călători care sunt de la Bonțida, Jucu, Apahida, Baciu și mai departe, până la Gârbău. Deci calculele până la urmă sunt simple, dar aceste calcule sunt făcute de către specialiști, nu sunt făcute de noi, și asta a rezultat în urma analizei făcute de către specialiști”, a explicat acesta.

De ce a devenit metroul mai important?

„Nu există vânt favorabil decât pentru cel care ştie în ce direcţie se îndreaptă”

‒ l-a citat Emil Boc pe Seneca, în luna ianuarie, în contextul strategiei de dezvoltare urbană, însă nu s-a ținut de citat. Pe de o parte, afirmă cu tărie că pentru primărie „niciun proiect nu e mai important, decât celălalt”, dar, pe de altă parte, se pare că totuși metroul a devenit mai important.

Și doar pentru că vântul favorabil a suflat mai repede înspre acesta: 300 de milioane de euro pe care România îi alocă metroului clujean din Planul Național de Redresare și Reziliență, asigurat de Uniunea Europeană. Acesta funcționează după cum urmează: statul membru poate să atragă următoarea sumă din planul de redresare doar dacă a realizat, și în realitate, punctele prestabilite în propriul plan. Iar metroul clujean este un astfel de jalon important în planul României, în cadrul PNRR (pdf, pg. 121). România a finalizat PNRR-ul în 27 septembrie.

Faptul că există finanțare prin PNRR pentru metrou este principalul argument al administrației clujene pentru prioritizarea proiectului.

”PNRR-ul alocă bani pentru metrou, nu pentru trenul metropolitan. Trenul metropolitan va fi finanțat din alte surse de finanțare, iar PNRR-ul ne bate la ușă, și trebuie să finalizăm aceste obiective pe metrou. Nu am prioritizat aceste lucruri ci au ieșit din studii toate aceste chestiuni, am mers în paralel tren metropolitan, metrou și centura metropolitan, adică nu am prioritizat una de favoarea celeilalte și chestiunea este foarte clară, de aici rezultă prioritizările despre care dumneavoastră discutați”, a mai explicat Tarcea.

Dar cum am putut vedea și în tabelul de eșalonare a cheltuielilor, 300 de milioane de euro sunt doar pentru primii doi ani, acoperind doar cheltuielile de proiectare tehnică a metroului. Deci nu e clar ce se întâmplă mai departe.

Și iată cum metroul a depășit trenul metropolitan

Opinia publică și-a îndreptat, din nou, atenția către proiectul metroului și al trenului metropolitan, când, la 22 noiembrie 2021, în cadrul ședinței de consiliu, a fost aprobat studiul de fezabilitate al metroului, mai exact proiectul Tren metropolitan Gilău-Florești-Cluj-Napoca-Baciu-Apahida-Jucu-Bonțida – etapa I a sistemului de transport metropolitan rapid Cluj: Magistrala I de Metrou și Tren Metropolitan, inclusiv legătura dintre acestea și a studiilor conexe viitoarelor obiective de investiții. A fost momentul în care a devenit mai clar că, în locul trenului metropolitan mult promis, prioritatea primăriei a devenit, mai degrabă, metroul, în ciuda faptului că punerea în funcțiune a trenului ar fi mult mai simplă.

Biroul de presă al primăriei susține că cele două proiecte au fost concertate din motive „tehnico-economice”. Dar aceste motive tehnico-economice nu au fost explicate. Titlul foarte lung și în mare măsură ambiguu al proiectului metroului nu a fost schimbat pentru a putea asigura „trasabilitatea investițiilor publice”.

După părerea analistului independent în mobilitate, Tudor Măcicăşan, această asociere a proiectelor a fost o mare greșeală, fiind motivul pentru care Clujul nu are un tren metropolitan nici până în ziua de azi. „Aceste două servicii nu ar fi trebuit asociate, deoarece un proiect care ar fi fost elaborat în timp mai scurt a fost inclus într-un grafic foarte îndelungat” – a spus el. Din punctul lui de vedere, aceste două proiecte au fost legate și asociate din motive neclare și pe considerente politice.

Inițial, și planul mult mai compact al trenului metropolitan ar fi figurat în studiul de fezabilitate, dar a fost favorizat metroul, deoarece PNRR susține metrourile și nu trenurile metropolitane, a afirmat la ședința de consiliu din 22 noiembrie Ionel Oprea, coordonatorul echipei care a elaborat studiul de fezabilitate al metroului.

„Asta nu înseamnă că nu lucrăm și la proiectul trenului, dar problema este că, din discuțiile purtate cu Căile Ferate Române și unitățile administrativ-teritoriale implicate a reieșit că valoarea proiectului de crescut. Inițial, valoarea a fost estimată la 75 de milioane de euro, deci, nu ar fi fost nevoie nici măcar de studiu de fezabilitate preliminară, însă, în prezent, suma a ajuns la 200 de milioane de euro, care necesită și studiu de fezabilitate preliminară, iar la suma asta, nu merită să ne apucăm de lucrări” – a spus el.

Din momentul respectiv, managerul de proiect Ionel Oprea și primarul Emil Boc au fost interpelați tot mai des. Acesta din urmă a început să afirme tot mai vehement și mai nervos că metroul nu e mai important, decât trenul metropolitan și că se „lucrează constant” și la acesta.

După Tudor Măcicăşan, însă, metroul a fost favorizat și din motive politice, fără baze tehnice, deoarece acesta a fost obiectivul administrației locale, în care s-au lansat „fără o motivare tehnică obiectivă”.

Pe 16 martie anul acesta, a fost scoasă la licitație proiectarea technică și execuția metroului, tronsonul Cluj-Napoca. Termenul limită pentru depunerea ofertelor pentru lucrările complexe este 9 mai, valoarea contractului este 6,6 miliarde de lei fără TVA, care se ridică acum la 1,6 miliarde de euro cu TVA.

O cincime din această sumă, 300 de milioane de euro, este disponibilă în PNRR. Dar prețul materialelor de construcție este în continuă creștere, iar guvernul nu a actualizat încă prețurile la achizițiile publice. Este posibil ca din această cauză nimeni să nu mai liciteze pentru construcția metroului, deși viceprimarul Dan Tarcea spunea la începutul lunii aprilie că este încrezător că până la sfârșitul lunii Guvernul totuși va actualiza prețurile.

De ce se scumpește trenul metropolitan pe hârtie?

În ședința din noiembrie, Oprea a relatat motivele pentru care costurile cu trenul metropolitan aproape că s-au triplat. Proiectul, pe lângă reabilitarea rețelei feroviare existente și a modernizarea stațiilor, conține mult mai multe elemente de infrastructură, însă nu a explicat costul fiecăruia:

• pasaj rutier peste calea ferată la capătul străzii Tăieturea Turcului, 
• câte un pasaj pe str. Fabricii de Zahăr și în zona Jucu, 
• mai multe treceri de pietoni. 

Proiectul „nu merită finanțat”, deoarece ar trebui transportați de cinci ori mai mulți pasageri de acești bani sau ar trebui să fie de cinci ori mai ieftin, spune managerul de proiect. Ionel Oprea a spus, de asemenea, că cererea actuală nu justifică atragere unor fonduri europene în acest sens.

„Cert este că va exista un tren metropolitan”, a spus, dar prin discuții cu Comisia Europeană, Ministerul Transporturilor și administrațiile locale implicate, se va decide sub ce formă se va continua.

Dar, se pare, că prețul a crescut din cauza unor elemente care ar putea fi omise sau care au deja finanțarea necesară. Din estimările lui Tudor Măcicăşan, întregul proiect al trenului metropolitan ar putea fi realizat din 50-60 de milioane de euro, deoarece nu necesită altceva, decât garnituri. El consideră că s-ar impune cumpărarea a maxim 5 noi garnituri a câte aproximativ 10 milioane de euro fiecare, putându-se pune în funcțiune de mâine, deoarece șinele sunt utilizabile.

„Studiul trenului metropolitan cuprinde asfaltarea străzilor din imediata vecinătate a stațiilor și construirea unor parcări park and ride pe mai multe niveluri. E sigur că dacă le-am include în proiect, acesta va costa foarte mult. Dar dacă luăm în calcul doar ceea ce e absolut necesar, adică garniturile, proiectul ar putea fi realizat din 50-60 de milioane de euro” – a spus el.

Expertul ne-a enumerat pe loc patru alte posibilități de finanțare în afară de PNRR: se pot atrage fonduri pentru tren din Programul Operațional pentru Infrastructură Mare, Programul Operațional pentru Transporturi care va fi lansat în viitorul apropriat, Programul Operațional de Dezvoltare Durabilă și Programul Operațional Regional.

El consideră că trenul metropolitan poate fi lansat și cu garnituri rulate, ceea ce ar scădea costul proiectului. Spune că, în primul rând, Primăria Cluj-Napoca și cei din Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Zona Metropolitană Cluj (ADI ZMC) ar trebui doar să aibă voința necesară. După părerea sa, cel puțin cinci furnizori privați ar fi interesați de această investiție.

Pentru ce nu Clujul trebuie să ceară finanțare

Pentru pasajul de pe str. Tăietura Turcului, există deja douăzeci de milioane de euro deoarece acesta face parte și de proiectul de reabilitare a magistralei de cale ferată Cluj -Oradea. CFR a lansat deja licitația publică pentru tronsonul Aghireș-Cluj-Napoca care cuprinde și partea de vest a tronsonului trenului metropolitan, a comunicat CFR.

CFR alocă un miliard și jumătate de lei (300 milioane de euro), fără TVA, pentru modernizarea întregului tronson și reabilitarea stațiilor și a haltelor. Surpriză: și CFR vrea să-l finanțeze din PNRR. Electrificarea liniei Nădășelu – Bonțida este gata în proporție de 75%, am aflat de la CF, deci nici acest element nu ar trebui finanțat din bugetul trenului metropolitan.

După Tudor Măcicăşan, nu e nevoie de electrificare sau de modernizare pentru trenul metropolitan. E util, dar nu necesar, deoarece majoritatea trenurilor electrice moderne funcționează că acumulatori. După părerea sa, chiar dacă calea ferată ar permite deplasarea cu o viteză mai mare, trenul metropolitan nu s-ar putea deplasa mai rapid, deoarece ar trebui să se oprească mai des.

„Deși viteza de deplasare a trenurilor pe distanțe lungi nu e ideală, șinele existente în prezent sunt absolut suficiente pentru realizarea unui tren metropolitan” – a explicat el. După părerea sa, același lucru este valabil și pe ruta Cluj-Aghireș pe care pot circula trenuri cu acumulatori sau chiar diesel.

Și așa aleargă trenul pe tărâmul făgăduinței

Dacă administrația locală chiar ar fi vrut, trenul metropolitan ar fi funcționat de doi-trei ani, deoarece ideea acestuia figurează în planul de mobilitate a Clujului din 2015, a spus Tudor Măcicăşan. Nu e deloc o soluție nouă sau inovatoare, în majoritatea marilor orașe existând trenuri metropolitane, iar în România, în anii comunismului, au existat așa-numitele trenuri de navetiști pe care călătoreau pe rute mai scurte, în special, cei cu venituri mai mici, a spus Măcicăşan.

În data de 23 aprilie 2020, Primăria Municipiului Cluj-Napoca a încheiat un contract cu consorțiul SWS Engineering SPA – Systra – Metrans Engineering kft. prin care acesta din urmă urma să elaboreze primul studiu de fezabilitate a trenului metropolitan până în august 2021, iar cel al metroului până în iunie 2023.

După un jumătate de an, în data de 27 octombrie 2020, pe pagina sa de Facebook, Oláh Emese a afirmat că trenul metropolitan s-ar putea finaliza și mai devreme, decât metroul: „Au început forajele de probă geotehnice pe traseul metroului clujean în cadrul proiectului de realizare a metroului și a trenului metropolitan! Conform studiului preliminar, metroul clujean, cu un traseu de 14,4 km, va lega partea de est a orașului spre vest, atingând și centrul, iar trenul metropolitan care ar putea fi finalizat mai repede, deoarece se construiește pe o infrastructură deja existentă va prelua călătorii din zona metropolitană.”

De la declarațiile din 2020, lungimea rutei metroului a devenit de 21 km, dar se pare că nu s-au făcut multe în privința trenului.

În decembrie 2021, primarul Emil Boc a considerat că, în funcție de finanțări, execuția trenului metropolitan de la Cluj ar putea dura chiar până în 2030, dar el speră să se finalizeze mai devreme. Biroul de presă al primăriei a transmis, anul acesta, că studiul de fezabilitate al trenului metropolitan va fi finalizat în iulie 2022, în timp ce studiul metroului nu doar că a fost finalizat, ci a și fost votat în consiliu la finele anului 2021.

La 18 ianuarie 2022, Consiliul Local Cluj-Napoca a votat două documente importante. Prin acestea, orașul și-a trasat direcția de dezvoltare. Strategia de dezvoltare urbană integrată promite că trenul metropolitan va fi finalizat până în 2023-24, deci, în doi ani, locuitorii din vecinătatea Clujului ar putea face naveta cu trenuri care ar circula din jumătate în jumătate de oră. Planul de mobilitate urbană sustenabilă (pdf, pg. 268) ia în considerare un termen mai realist: prevede realizarea primelor tronsoane ale trenului și metroului între 2023 – 2027.

Primăria evită să spună ceva concret

Pentru elaborare acestui material, am încercat să-l contactăm și pe Ionel Oprea și de aceea, am trimis un e-mail către SWS Engineering SPA – Systra – Metrans Engineering kft. Nu au răspuns la e-mail nici după două săptămâni și nici la telefon. Ne-au informat prin SMS că ne pot răspunde doar prin intermediul Primăriei și să nu-i contactăm.

După aceea, am contactat Primăria, dar aceasta ne-a transmis generalități. Nu ne-a răspuns concret de ce cele două proiecte au fost lansate în același pachet, când și cum s-a decis că metroul și trenul metropolitan se vor separa și de ce s-a început cu proiectarea metroului.

Despre studiul trenului metropolitan, ne-au scris că acesta se află în faza de reelaborare pe segmentul studiului de circulație și a eficienței financiare și se așteaptă ca acesta să fie finalizat în iulie 2022. Despre ce s-ar schimba pe traseul trenului în cazul proiectului mai ieftin, ne-au scris că, în acest caz, vor renunța la anumite stații, însă nu s-a decis nimic în acest sens.

Ne-au explicat motivul pentru care bugetul alocat trenului metropolitan aproape că s-a triplat doar prin generalități și nu prin costurile concrete: din cauza introducerii „altor lucrări”, de ex. din cauza construirii noilor stații, a infrastructurii feroviare, rutiere și pietonale pe întregul traseu. După cum au spus, aici sunt incluse și pasajele subterane și cele supraterane atât pentru pietoni, cât și pentru vehicule.

La întrebarea de ce nu au modificat denumirea proiectului care acum este ambiguu, ni s-a răspuns că tocmai pentru „trasabilitatea modului în care sunt cheltuiți banii publici”. Și de ce nu se menționează cu niciun cuvânt legătura dintre metrou și trenul metropolitan în PUZ-ul proiectului? Deoarece acum se actualizează pe baza Strategiei de Mobilitate Urbană Sustenabilă care conține ambele componente și legătura dintre acestea, ne-a scris Primăria.

La principala noastră întrebare despre când va fi finalizat trenul metropolitan, ni s-a răspuns că primăria va vota la 3-6 luni după finalizarea studiului de fezabilitate (iulie 2022). După care poate începe procedura de proiectare și licitație care poate dura chiar și 12 luni. Astfel, conform primăriei, lucrările efective ar începe cândva în iulie 2024. Chiar pe când ar trebui finalizate conform strategiei de dezvoltare urbană.

De ce ar fi trenul mai rentabil?

Comparând modificările aduse studiilor de fezabilitate, rezultatele dezbaterilor din consiliu și diferitele declarații și reacții, se pare că primăria nu vrea să vadă ce vede presa și alți experți independenți de ani de zile: trenul metropolitan ar fi mai rentabil, decât metroul. Primăria a convins însă și consilierii locali în așa măsură, încât aceștia au votat studiul de fezabilitate a metroului, în ședința din 22 noiembrie, cu 24 de voturi pentru și doar două împotrivă.

Conform strategiei de dezvoltare urbană, am putea folosi trenul metropolitan peste doi ani, dar încă nici studiul preliminar nu este gata. Și cu toate astea, au trimis la PNRR proiectul metroului, deci e clar că metroul primează. Însă nu înțelegem de ce ascunde Emil Boc acest lucru.

Poziția administrației locale clujene este clară: vor metrou, chiar dacă nu e rentabil nici după Emil Boc. În același timp, când proiectul trenului a crescut de la 75 de milioane de euro la 200 (care și așa e doar o zecime din costul metroului), au susținut imediat că studiul de fezabilitate întârzie, deoarece „nu merită atâția bani”.

Deci, orașul își asumă ca metroul de două miliarde să nu fie rentabil, dar nu-și asumă ca trenul metropolitan de 200 de milioane să nu se justifice. Și nici un edil, și nici un autor al vreunui studiu nu a explicat publicului larg care ar fi pierderea în fiecare caz și de ce merită investit în cel mai scump proiect.

Iar trenul metropolitan nu doar că reprezintă o investiție minimă, ci este și eficient financiar, susține Tudor Măcicăşan. Cursele din jumătate în jumătate de oră ar putea fi asigurate doar cu patru garnituri, înlocuind cursele M31, M32, M33, M34 și M41, M42, M43, M44 asigurate cu autobuze diesel, a spus Măcicăşan.

Expertul afirmă că trenul ar putea funcționa chiar de mâine în mai multe moduri: cu garnituri noi cumpărate, cu locomotive rulate, după modernizarea și electrificarea șinelor, dar și înainte, cu construirea sau nu a noilor stații. Ba mai mult, serviciul ar putea funcționa și fără a achiziționa alte trenuri, cu folosirea materialului rulant al diferiților furnizori privați. Pare-se că lipsește doar voința politică.

The post Primăria Cluj-Napoca pune pe primul loc metroul, deși trenul metropolitan e mai ieftin și se poate face mai rapid appeared first on Átlátszó Erdély.

Actualizat la 1 iulie 2022, 12:25: Provincia Franciscană din Transilvania a început o anchetă internă în urma abuzurilor grave prezentate în articolul de mai jos, informația fiind confirmată portalului Transtelex de Ministrul provincial Erik Urbán. Ancheta internă se va finaliza probabil în toamnă. Până atunci, Provincia i-a cerut președintelui Fundației pentru copii Sfântul Francisc, călugărului franciscan Csaba Böjte să nu dea declarații în presă. Solicitarea noastră transmisă împreună cu Transtelex a fost respinsă aseară prin e-mail de călugărul Böjte, acesta ne-a scris însă că ne va sta la dispoziție, cu plăcere, în toamnă.

După cum reiese și din articolul de mai jos, organizarea activității căminelor fundației, lipsa de personal și calificarea neadecvată a acestuia au putut duce la ocultarea abuzurilor fizice și sexuale care au avut loc timp de aproape zece ani. Böjte într-o jumătate de propoziție a recunoscut portalului Magyar Hang că și ei sunt responsabili de această situație. În comunicatul său călugărul afirmă că acești copii trebuie protejați și pe mai departe cu afecțiunea unei berze și nădăjduiește că „furtuna se va încheia și soarele va răsări din nou!”

Actualizat la 14 iulie 2022: La 30 iunie a fost depus un apel împotriva pedepsei deosebit de aspre, pronunțate în dosarul abuzurilor relatate în articolul de mai jos. Din informațiile obținute de la purtătorul de cuvânt al Judecătoriei Miercurea Ciuc reiese că procuratura a transmis apelul respectiv, iar la 13 iulie și inculpatul a depus cererea sa de apel.

După mai multe amânări, în data de 29 iunie a.c. Judecătoria Miercurea Ciuc l-a condamnat pe Sz. K. la 30 de ani de închisoare cu executare pentru fapte de viol, agresiune sexuală, corupere sexuală și rele tratamente săvârșite împotriva minorilor. Sentința încă nedefinitivă a fost pronunțată după un an de judecare, la 5 ani și jumătate după ce Fundația Sfântul Francisc din Deva, înființată de Csaba Böjte, a desfăcut contractul de muncă al educatorului Sz. K.

Toate actele au fost comise repetat, rechizitoriul enumerând numele a peste zece copii. Judecătorul a găsit dovezi de viol în două dintre cazuri. Majoritatea copiilor au suferit agresiune și corupere sexuală cât și abuzuri fizice, bătăi aspre pe parcursul anilor. În ambele cămine în care a lucrat Sz. K., acesta și-a ochit cel puțin câte un copil pe care îl bătea cu brutalitate. Pe fiecare copil l-a amenințat cu bătaie sau cu uciderea familiilor lor pentru ca aceștia să nu îndrăznească să denunțe abuzurile sale către alți adulți.

Majoritatea victimelor numitului Sz. K. erau minori, copii mici, în momentul comiterii infracțiunilor. Dintre aceștia doar patru au ajuns la vârsta majoratului până în momentul începerii procesului și anume până în aprilie 2021. Mai mulți sunt încă elevi de generală.

Instanța a acordat daune între zece și optzeci de mii lei pentru victimele care le-au solicitat. A dispus confiscarea totală a averii autorului faptelor în valoare de 600.000 lei pentru a garanta achitarea daunelor la un moment dat. De asemenea, a dispus interzicerea exercitării oricărei activități în care ar putea intra în contact cu minori, interzicându-i să intre pe raza localităților Băile Tușnad și Imper. I s-a interzis participarea la orice eveniment public, cultural organizat de Fundația Sfântul Francisc din Deva, să se apropie mai mult de 5 m de victime timp de 5 ani și să comunice cu acestea personal, prin intermediar sau prin orice mijloace online. L-a obligat să depună probe biologice pentru ca instanța să îi înregistreze profilul genetic.

Noi am urmărit cazul de la sfârșitul anului 2021 când ne-a parvenit rezumatul de 33 de pagini al rechizitoriului. De atunci am discutat cu directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita, cu actualii și foștii directori ai ambelor cămine de copii, cu angajații acestora și angajații centrului administrativ al fundației. L-am căutat personal pe Csaba Böjte și înainte și după pronunțarea sentinței. Vom publica răspunsurile sale imediat ce ne vor parveni.

Am reușit să discutăm și cu câteva din victimele abuzurilor de ani de zile care între timp au devenit majori. De la ele am primit informații puține, dar foarte elocvente.

Sz. K. ne-a spus iarna trecută că este dispus să discute cu noi, apoi brusc ne-a respins solicitările repetate, probabil la sfatul avocatului său. (După publicarea prezentului articol în limba maghiară, inculpatul și avocatul său ne-au stat la dispoziție și i-am putut lua un interviu lung.)

Am început să cercetăm cazul cu doi jurnaliști de la Transindex.ro de la vremea respectivă. Árpád Kulcsár și-a continuat activitatea la portalul Azonnali.hu, iar subiectul a fost preluat la Transtelex.ro de Péter Cseke. Publicăm acest articol concomitent cu portalurile Azonnali și Transtelex.

Am început să discutăm cu foștii voluntari și angajați ai Fundației Sfântul Francisc din aprilie anul trecut. Relatările acestora ne indică deficiențe administrative, o cultură organizațională toxică, crize constante de autocontrol și manageriale care se revarsă, în special, asupra copiilor și a educatorilor. Dintre acestea, există două aspecte demne de menționat: acestea nu au fost făcute publice niciodată pe parcursul celor treizeci de ani de existență a fundației, ceea ce a putut contribui la faptul că abuzurile grave comise împotriva minorilor au ajuns să fie judecate doar la câțiva ani de zile după săvârșirea acestora.

Totodată, considerăm că este extrem de important de menționat faptul că marea majoritate a educatorilor și a voluntarilor pe care i-am cunoscut direct sau indirect sunt oameni dedicați, amabili și prost plătiți. Suntem convinși că din 1990 încoace aceștia, împreună cu Fundația Sfântul Francisc au îmbunătățit considerabil condițiile de trai ale peste cinci mii de copii pe care i-au avut în grijă. Valoarea muncii lor de până acum nu este diminuată, cu nimic, de abuzurile grave comise împotriva copiilor care au ieșit la iveală, rarisime în sânul fundației, din cunoștințele noastre. Este însă un fapt clar că explicit și implicit conducerea fundației a închis ochii asupra agresivității dure a anumitor educatori.

Nu putem afirma că am reușit să deslușim toate detaliile cazului.

Este aproape imposibil de depistat de unde a aflat parchetul de caz. Procurorul care a început cercetările nu mai lucrează la Parchetul din Miercurea Ciuc. Procurorul care a finalizat cauza ne-a răspuns că în dosarul de urmărire inițial figurează faptul că ancheta a fost deschisă din oficiu în noiembrie 2016, însă nu este precizată informația referitoare la sursa care l-a informat pe procurorul de caz de la momentul respectiv despre abuzurile grave comise la căminul din Băile Tușnad.

Este explicabil din punct de vedere juridic, însă nu are complet sens din punct de vedere moral, modul în care suspectul a rămas liber pe toată durata de peste cinci ani a procesului, având în vedere că majoritatea victimelor au fost minori, iar faptele sunt deosebit de grave. Procurorul de caz ne-a menționat telefonic două motive: arestul preventiv nu poate fi dispus în scop punitiv, pe de altă parte, infracțiunile au fost comise cu ani buni înaintea efectuării cercetărilor. Însă, după cum va reieși mai jos, pe când cazul era cunoscut doar de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului și de angajații fundației, Sz. K. încercase să influențeze declarația uneia dintre victime.

Nu putem răspunde clar nici la întrebarea pe care și-o pune toată lumea: cum a fost ocultat abuzul sexual și fizic deosebit de grav asupra atâtor copii timp de aproape zece ani în rândul unei comunități profesionale care are ca scop, de peste 30 de ani, creșterea și educarea copiilor abandonați sau proveniți din medii defavorizate.

Pe lângă chestiunea răspunderii instituționale, din rechizitoriu reies și limitările dreptului penal. Procurorul menționează că deși din declarațiile părților vătămate reiese clar că Sz. K. a supus copii pe care-i avea în grijă unor agresiuni de natură sexuală și fizică repetate, victima fiind de multe ori același copil, continuitatea infracțiunii (care agravează încadrarea acesteia) nu poate fi dovedită, deoarece, pe baza declarațiilor copiilor, nu poate fi cuantificat fără echivoc numărul fiecărei infracțiuni comise de Sz. K..

Până acum cititorii își pun probabil, întrebarea de ce nu am trecut numele complet al inculpatului Sz. K.. Principalul motiv este protecția victimelor, deoarece numele victimelor pot fi identificate pe portalul instanțelor de judecată pe baza numelui complet al agresorului. Modul de prelucrare al datelor din partea respectivei instanțe este imprudent și dăunător. Deși enumeră victimele minore în mod anonim, lângă numele reprezentanților legali majori ai acestora figurează totuși și numele complet al minorilor pe care-i reprezintă. Considerăm această manieră procedurală complet inacceptabilă.

Actualizat la 29 iunie 2022, 14:00: Am reușit să convingem instanța să șteargă numele minorilor din fișa de date a cauzei. Cu toate acestea, nu vom trece numele complet al autorului Sz. K. nici pe mai departe, deoarece și victimele sale care au devenit între timp majore au dreptul la această protecție.

Băiatul de 20 de ani dorește să devină educator

K. Sz., născut în 1987, a lucrat la căminul de copii Sfântul Ladislau din Băile Tușnad patronat de Fundația Sfântul Francisc din 2007, cu contract de muncă începând din anul 2009. Și el era originar din Băile Tușnad, familia sa locuind și în prezent în localitate. O rudă de-a acestuia a lucrat la rândul său în același cămin.

„Era foarte tânăr la vremea respectivă. Nu am avut motive de suspiciune, era localnic, din Băile Tușnad, nu am aflat nimic rău despre el niciodată” – a spus Tibor Kolozsvári, colaborator al Fundației de peste 20 de ani, coordonatorul căminului de copii din Băile Tușnad de la începuturile sale, din anul 2006. Acesta din urmă lucrase anterior ca psiholog, începând din 2003, la Deva. Din spusele acestuia, atribuțiile sale de coordonator al căminului nu erau atribuții decizionale, ci mai degrabă o funcție administrativă: păstra legătura cu sponsorii căminului sau se asigura că aveau lemne de foc.

Anul trecut în noiembrie când l-am contactat la Băile Tușnad, Kolozsvári a încercat constant să își diminueze rolul pe care l-a avut în angajarea lui Sz. K. ca educator în cadrul căminului cu 15 ani în urmă. La ipoteza noastră că în calitate de administrator al căminului el văzuse numărul de copii care se aflau în grija câte unui educator, dacă era sau nu nevoie de forță de muncă, că în calitate de localnic îl cunoștea mai bine pe Sz. K. decât călugărul Csaba Böjte, Kolozsvári ne-a repetat că nu avusese nimic de-a face cu angajarea noilor oameni și că toate deciziile sunt luate la centrul de la Deva. (Mai târziu Palkó Cecília, contabilul-șef al Fundației, ne-a confirmat că fratele franciscan face cunoștință cu toți educatorii în parte și discută cu aceștia înainte de a-i angaja cu contract la Fundație. Toate deciziile importante al Fundației Sfântul Francisc se iau de președintele acesteia, călugarul Csaba Böjte, am aflat de la contabilul-șef.)

Kolozsvári a subliniat că cele mai recente amintiri pe care le avea legat de Sz. K. datau de cel puțin 11 ani. Lucrase împreună cu acesta circa un an, a spus Kolozsvári, deoarece el fusese detașat un an în Ungaria în perioada respectivă. Dar din rechizitoriu reiese că Sz. K. fusese educator la Băile Tușnad timp de 4 ani, din 2007 până în 2011. Deci, chiar dacă Kolozsvári nu s-a aflat la Băile Tușnad timp de un an, totuși Sz. K. i-a fost coleg și angajat timp de 3 ani.

A fost localnic, îi cunoaște familia, dar nu s-a aflat în contact zilnic cu acesta, nici în relații de prietenie, nu-l cunoștea nici ca om, a spus Kolozsvári Tibor despre fostul său coleg. „Nu am fost în relații de prietenie niciodată. Este absolut diferit. Eu sunt om cu familie, el nu a avut niciodată familie, e complet diferit” – a afirmat administratorul căminului din Băile Tușnad. Nici nu știa de ce este acuzat, a spus și nu a fost dispus nici să pronunțe numele lui Sz. K. în încercarea sa de a păstra distanța față de acesta.

Doar să nu se întoarcă

La vremea respectivă în căminul din Băile Tușnad se aflau în grija lor 30-40 de copii, împărțiți în 5-7 grupe, și-a amintit Kolozsvári. Acum sunt mai puțini, numărul copiilor aflați în grija Fundației scăzând de ani de zile constant, deoarece natalitatea a scăzut, sunt mai puține persoane care trăiesc în sărăcie și regulile devin tot mai stricte: acum nu mai pot fi primiți copii sub 7 ani, ne-a explicat Kolozsvári, care din 2016 e și consilier în Consiliul Județean Harghita.

Conform rechizitoriului, în perioada 2007-2015, în căminul Sfântul Ladislau au fost îngrijiți 74 de copii. (Probabil nu au rămas chiar toți toată perioada respectivă de 8 ani.) Sz. K. avea în grijă, în grupa lui, mai mulți copii mici, pe unul din ei chiar de la vârsta de 4 ani. Până la vârsta de 8 ani, l-a bătut în repetate rânduri, l-a umilit, l-a lovit peste unghii, l-a proptit de perete cu degetele și o dată l-a obligat la sex oral.

Sz. K. s-a mutat în Imper în 2011, împreună cu o parte din băieții pe care-i avea în grijă, în noul cămin de copii al Fundației denumit Sfânta Ecaterina. Băiețelul amintit, expus abuzurilor psihice, fizice și sexuale a rămas la Băile Tușnad. Acestea au fost denunțate de fratele băiatului 4-5 ani mai târziu la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita, reiese din rechizitoriu.

Denunțul a avut loc deoarece în vara anului 2015 doi frați mai mici ai acestuia și-au petrecut vacanța la el într-o altă localitate de Harghita. Atunci a luat legătura cu el Tibor Kolozsvári, coordonatorul căminului din Băile Tușnad ca să vorbească cu fratele său legat de problemele pe care le-a avut cu educatorul K., deoarece copiii din cămin spuneau că nu mai vor ca educatorul K. să se întoarcă la căminul din Băile Tușnad. Fratele său, atunci, i-a putut spune doar că la un moment dat, în toaletă, educatorul i-a urinat în gură.

Abia poate vorbi de rușine

Fratele mai mare a depus un denunț la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita (din rechizitoriu nu reiese exact data), dorind să îi preia pe frații săi în grija lui. În acest scop, în vara anului 2016 Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita, iar în decembrie Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Covasna au întocmit un raport de evaluare psihologică despre fratele mai mic. Rapoartele relatează despre anxietate puternică, frică, rușine, semne evidente de stres post-traumatic în cazul băiatului abuzat. Specialiștii au descris faptul că băiatul se identifica cu eroii din povești care comiseseră ceva rău, dar își cer iertare, sunt neputincioși, îngrijorați, rușinați sau, eventual, niște străini vor să îl omoare, într-una din povești, ca să nu divulge ceea ce văzuse.

În decembrie i-a relatat unui agent că fugise cu trei ani în urmă, împreună cu un alt copil din căminul Sfântul Ladislau. După ce s-au întors i-a povestit cumnatei lui K. care lucra tot acolo despre abuzul suferit cu ani înainte. La această audiere a mai declarat că nu a fost adevărat și că i-ar fi spus asta rudei lui K. pentru că nu voia să se întoarcă la cămin.

Dar cu 10 zile înainte de audierea sa din decembrie, K. l-a căutat la școala pe care o frecventa pe atunci, după cum reiese din declarația directorului școlii respective. Directorul nu i-a lăsat să discute între patru ochi și a auzit că fostul educator i-a spus băiatului că: speră că va vorbi așa cum s-au înțeles anterior.

Dar băiatul nu a vorbit așa. I-a fost frică și era rușinat și de aceea nu a spus adevărul în decembrie, a declarat la audierea din ianuarie 2017. Cu această ocazie a spus că încă era preșcolar când la un moment dat, în baie K. i-a pus în gură organul genital. A răspuns la întrebări încet, sincer, cu un sentiment puternic de rușine, afirmă ancheta psihosocială întocmită în februarie. A afirmat că nu dorește să își amintească sau să vorbească despre cele întâmplate pentru că e prea dureros pentru el.

Adulții știau din vară

Din declarațiile martorilor citate în rechizitoriu reiese că K. s-a întâlnit de mai multe ori cu fratele mai mare al băiatului în vara anului 2016 care nu i-a cerut bani, ci i-a cerut să își dea demisia din postul de la Fundație. La una din aceste întâlniri fratele băiatului l-a invitat telefonic și pe Tibor Kolozsvári. Conform rechizitoriului, la aceste întâlniri K. i-a promis că își va da demisia, iar pe de altă parte, a încercat să îl convingă pe băiat și familia acestuia să își retragă denunțul pentru că dacă nu o vor face, vor fi citați în repetate rânduri să dea declarații. Deci K. era conștient cât de stresant era acest lucru pentru băiatul abuzat.

K. nu se comportase agresiv doar cu acest băiat la Băile Tușnad. A lovit un alt copil cu lingura, l-a lovit peste nas cu o carte, a spus respectivul copil care fusese martorul faptului că a forțat un băiat care se scăpase pe el să își lingă fecalele. Îi bătea uneori cu coada măturii. Iar la o vizionare de film K. a mângâiat organul genital al unui băiat, citează din declarație rechizitoriul.

Copiii nu i-au spus nici lui Kolozsvári și nici educatorilor niciodată faptul că Sz. K. îi bătea sau îi molesta, a răspuns întrebării noastre administratorul căminului din Băile Tușnad. Există o regulă generală valabilă, clară, aplicabilă în toate căminele Fundației, a spus Kolozsvári: dacă un copil își rupe chiar și degetul mic, acest lucru trebuie raportat fratelui Csaba Böjte. La fel și dificultățile de învățare sau repetenția.

La întrebarea noastră că în opinia sa de psiholog, copiii de ce nu i-au spus lui sau altor educatori, Kolozsvári a răspuns că la vârsta respectivă copiii reacționează la abuzuri prin negare născută în rușine: nu reușesc întotdeauna să facă diferența dacă ei au făcut vreun lucru rău sau lor li s-a făcut ceva rău. Deși avea o relație bună cu ei, din cauza rolului său de administrator al căminului, acesta nu se consideră un confident al copiilor, deși el este unul din elementele permanente din viața lor, deoarece educatorii se schimbă des, a afirmat Kolozsvári.

Pe lângă rușine, copiilor le-a fost și frică de educatorul K. care îi amenințase cu bătaie în cazul în care ar fi spus ce le-a făcut, ne-a spus una din victimele abuzurilor, devenită între timp majoră. Iar cei care s-au mutat împreună cu educatorul din căminul din Băile Tușnad la Imper nu au îndrăznit să spună nici atât, aceștia rămânând și mai mult singuri cu educatorul. Câțiva dintre ei au confirmat că au fost martorii și victimele agresiunii fizice și sexuale a educatorului atât la Băile Tușnad cât și, mai târziu, la căminul din Imper.

Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita i-a anunțat din vara anului 2016 atât pe Tibor Kolozsvári cât și pe Csaba Böjte că băiatul prezintă simptome clare de stres post-traumatic, a confirmat la întrebarea noastră directorul Zoltán Elekes. Cercetările penale însă au început abia în noiembrie, iar poliția nu a fost sesizată de protecția copilului, am aflat de la directorul instituției. Poliția a fost cea care i-a contactat după ce au elaborat raportul despre starea băiatului.

Dar Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului are obligația de a sesiza poliția în cazul în care identifică semne de abuz la copii. Nu se știe cine a sesizat agenții sau procurorul, însă parchetul a început cercetările împotriva lui Elekes și a altor două persoane pentru omisiunea de sesizare în 2019. Acest caz a fost ulterior disjuns din dosarul de abuz sexual, după care urmărirea penală împotriva lor a încetat, deoarece faptele constatabile nu au putut fi încadrate în această categorie de infracțiuni, am aflat de la procurorul de caz.

Poliția îl audiază ca suspect, apoi ar închide cazul și apoi îl suspectează din nou

Rechizitoriul enumeră măsurile pe care le-au luat anchetatorii și procurorul de caz și datele la care au fost luate acestea începând din noiembrie 2016 pe parcursul procedurii penale. Ancheta a început cu aproape un an și jumătate după ce Kolozsvári a anunțat rudele băiatului că ar exista probleme, iar băiatul a rămas la fratele său mai mare. Expertizele din 2016 au confirmat că agresiunea lui K. a traumatizat clar băiatul, ceea ce acesta din urmă a reușit să și declare în ianuarie 2017. Aceasta a fost și ultima zi de lucru a lui K. la fundație. Conform unei declarații din septembrie, K. a hărțuit mai mulți copii din căminul din Băile Tușnad.

Sz. K. ajunge suspect pentru săvârșirea infracțiunii de act sexual cu un minor și rele tratamente în ianuarie 2018. În februarie dă declarație în calitate de suspect. La sfârșitului lui septembrie 2018 însă organele de cercetare penală propun închiderea dosarului. Motivul acesteia nu reiese din rechizitoriu.

În ianuarie 2019 Parchetul anulează câteva măsuri adoptate anterior printre care și audierea numitului K. în calitate de suspect. În februarie însă extinde acuzațiile împotriva lui Sz. K. pentru influențarea martorilor. În final, Parchetul renunță la acest punct în momentul trimiterii în judecată în 2021 susținând faptul că Sz. K. nu a exercitat presiuni fizice asupra băiatului abuzat și nu l-a amenințat nici pe acesta și nici familia sa ca aceștia să-și retragă acuzațiile.

K. a fost audiat din nou ca suspect în februarie 2019 când a susținut că nu a avut probleme cu băiatul care era un copil ascultător când l-a avut în grijă. L-a disciplinat sau l-a pedepsit doar când nu s-a comportat bine, dar nu l-a abuzat. K. nu a recunoscut infracțiunile, spunând că băiatul și familia lui l-au acuzat ca să îl stoarcă de bani. Acest lucru nu a fost confirmat însă de nici o altă declarația a vreunui martor, ba din contră.

În martie 2019 autoritățile au început o anchetă pentru omisiunea de sesizare împotriva câtorva angajați din cadrul Protecției Copilului. Din cunoștințele noastre acest dosar a fost disjuns din dosarul de abuz sexual, apoi acuzațiile au fost retrase. Pe lângă aceste măsuri procedurale, în primăvara anului 2019 s-a petrecut un lucru și mai important pentru care poliția a deschis un nou dosar penal cu capete de acuzare mult mai grave:

A răbufnit spaima reprimată din copiii din Imper

la doi ani după ce Sz. K. a plecat din căminul de copii Sfânta Ecaterina din Imper. Conform rechizitoriului unul din băieți i-a spus unui educator voluntar din Ungaria care lucra acolo că un băiat îl molestează pe un altul care, la rândul lor, au relatat ulterior că învățaseră aceste lucruri de la educatorul K.

I-au spus că îi lovea cu mâna, cu piciorul sau cu coada măturii și că îi abuzase psihic, fizic și sexual. Unul din băieți i-a arătat chiar în ziua respectivă scrisoarea pe care i-o scrisese lui Csaba Böjte despre abuzurile pe care le-au suferit. Scrisoarea a ajuns probă la dosar. Respectivul voluntar nu a răspuns solicitării noastre. Mai apoi, în primăvara anului 2019 băieții s-au deschis încet în cadrul ședințelor individuale ale psihologei care a ajuns la căminul din Imper în noiembrie 2016.

La parterul înalt al conacului renovat în care este amenajat căminul locuiau fetele, iar la etaj băieții, șaisprezece la număr în perioada respectivă. Unul din ei prezenta un handicap psihic sever, susține rechizitoriul: nu vorbea. Câțiva băieți veniseră de la Băile Tușnad împreună cu educatorul în 2011. În grupa lor erau doi băieți mai mari, ceilalți erau toți mici, după cum am aflat de la unul din colegii lor, devenit între timp major. Unul din băieții mai mari, deja adolescent, s-a încăierat la un moment dat cu educatorul K. în curte, a spus unul din foștii colegi care nu a înțeles la vremea respectivă motivul.

Din declarații reiese că educatorul K. a obligat mai muți băieți mici la vizionarea unui film porno și la sex oral, prin bătaie și amenințări, spunându-le că sunt absolut normale. Din anumite declarații reiese că unul din minori a oprit calculatorul la un moment dat și i-a tras educatorului o palmă când l-a surprins că viziona un film porno cu unul din copii. A încercat să îi apere pe cei mici de pedepsele și bătăile educatorului.

Sz. K. ducea, de regulă, doar un singur copil în cameră, în timp pe ceilalți îi trimitea la joacă sau duminica la biserică. Sau intra peste ei când făceau baie, îi mângâia în zona genitală și îi obliga să îl mângâie la rândul lor. Umbla des gol în fața lor, de cele mai multe ori dimineața când copiii se pregăteau de școală și grădiniță. Uneori îi lovea cu diverse obiecte sau de pereți, de podea sau de calorifer, apoi îi amenința prin violență să tacă. A fost și un copil mic pe care l-a amenințat că îi omoară familia dacă vorbește despre cele întâmplate.

Un copil care nu avea nici 10 ani când K. a plecat de la căminul din Imper era bătut foarte des pe lângă abuzul sexual la care era suspus, susține rechizitoriul. I-a dat în cap cu ciocanul din cauciuc de i-a spart capul, susțin ceilalți copii, îl lovea cu coada măturii pe unde apuca; o dată, la terenul de joacă l-a împins la pământ fără niciun motiv. L-a tras de urechi atât de tare, încât bunicul acestuia a trebuit să îl ducă la medic sau l-a aruncat în vană de i-a țâșnit sângele pe nas.

Conform raportului Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita, copilul a fost atât de traumatizat încât a devenit labil, se înțepa cu instrumente de scris sau se tăia cu cuțitul ca să nu simtă durerea psihică. Avea simptome psihotice și gânduri sinucigașe zi de zi și nu s-a sinucis doar pentru că se afla sub supravegherea constantă a educatorilor. Seara se temea că vine cineva și îl omoară sau că îl va obliga să facă lucruri ca fostul educator. Expertiza nu exclude faptul că a devenit traumatizat odată ajuns la cămin sau chiar înainte, simptomele agravându-se ca urmare a efectelor faptelor fostului educator asupra psihicului acestuia.

Pe un alt copil care s-a dus la baie înainte de a termina să își aleagă șosetele, l-a dat de pământ, l-a prins din nou de gât și l-a aruncat în cameră. A fost un caz în care l-a izbit cu un scaun atât de puternic, încât scaunul s-a rupt, iar pe altul l-a lovit atât de tare cu o bucată de lemn de i s-a desprins o unghie. Pe copilul cu handicap l-a agățat de haine în geamul de la etaj, închizându-i geamul peste haine. Săracul copil a fost, desigur, terifiat, au spus ceilalți și repeta neîntrerupt „mama”, „tata”.

Majoritatea copiilor au devenit între timp adolescenți, cei mai mici având acum 11-12 ani. Sz. K., defăimând vocația pedagogică, a profitat de vulnerabilitatea copiilor pentru a-și satisface dorințele sexuale, traumatizându-i mai mult timp, a constatat Parchetul. Conform rechizitoriului, unui părinte i-au devenit suspicioase contuziile când și-a vizitat copiii la cămin, iar copiii i-au relatat despre acte de violență fizică atunci când s-au întors acasă în vacanță. Medicul de familie însă nu a reușit să identifice contuziile la copiii din cămin când au fost duși la consult.

Educatorii grupei de fete și alți adulți le-au relatat anchetatorilor că l-au auzit pe Sz. K. uneori urlând cu copiii, însă mai multe nu au văzut. Unul văzuse de câteva ori că i-a lovit pe copii peste fund. Au sesizat că băieților le era frică de el. A fost la un moment dat o femeie pe care băieții au rugat-o să le devină mai degrabă ea educator. În rechizitoriu și procurorul își pune întrebarea

cum de a fost posibil ca niciun adult să nu fi observat nimic

din abuzurile grave comise ani de zile de către Sz. K.. Pe lângă intimidarea copiilor, procurorul a găsit o singură explicație plauzibilă: că recunoașterea acestora atrage răspundere penală și ar fi pus căminul de copii și implicit fundația într-o lumină defavorabilă. Și astfel, se explică și din punctul său de vedere de ce a fost nevoie de prezența unei persoane din exterior, a voluntarei din Ungaria pentru ca faptele educatorului K. să iasă la iveală.

Inculpatul nu a recunoscut niciuna din faptele care i-au fost imputate, susține rechizitoriul. Mai mult, acesta a declarat că relația sa cu copiii era normală și civilizată. De cele mai multe ori i-a mustrat verbal, le-a scurtat timpul de joacă sau le-a dat câte un bobârnac dacă aceștia furau, dădeau foc la casă sau distrugeau ceva. Dormea în camera copiilor doar dacă era frig în camera lui sau dacă vreunul din copii era bolnav și avea nevoie de supraveghere.

Conform rechizitoriului, acesta a fost supus testului poligraf, mințind evident la două întrebări importante. Acesta a afirmat într-una din întâmpinările depuse că respectivii copii au complotat împotriva lui, însă, în opinia parchetului, vârsta foarte fragedă a câtorva dintre copii, respectiv traumele psihice suferite de aceștia exclud această ipoteză. Să nici nu mai spunem că mai multe dintre părțile vătămate nu mai locuiau de ani buni la cămin în momentul începerii anchetei.

Și noi i-am întrebat, la rândul nostru, pe câțiva din foștii și actualii angajați ai căminului din Imper

dacă nu observaseră nimic suspect în comportamentul educatorului K.

Ne-au răspuns anonim, cu uluire sinceră și cu îngrijorare în glas. Rememorarea evenimentelor i-a bulversat în ciuda faptului că urmăresc cazul respectiv, se interesează de soarta copiilor și de când a început procesul. Sunt îngrijorați de soarta copiilor și de efectul cazului asupra imaginii fundației față de care sunt profund recunoscători și loiali.

Când s-a aflat despre caz la Tușnad, educatorii din Imper s-au speriat foarte tare, iar unul din ei i-a interogat separat pe cei 7-8 băieți din grupa educatorului K. Băieții însă nu i-au spus atunci nimic, iar „eu pot să zic că m-am liniștit” că aici nu s-a petrecut nimic, a spus anul trecut. S-a considerat o persoană de încredere pentru copii și că aceștia i-ar fi spus dacă ar fi fost agresați de educator.

Mai târziu anchetatorul, la rândul său, a încercat să îl liniștească, spunându-i că respectivii copii nu au tăcut din cauza lui, ci pentru că fuseseră amenințați cu moartea. Ulterior, crede că din comportamentul ieșit din comun de care dădeau dovadă uneori copiii, ar fi putut să își dea seama că ceva era în neregulă, dar la vremea respectivă nu s-au gândit la asta. Pe Sz. K. îl știau om corect care încerca să mențină o imagine perfectă pentru ca toată lumea să îl considere corect și amabil.

Adulții care lucrau la căminul din Imper știau că educatorul K. fusese denunțat de un copil pe care îl avusese în grijă la Băile Tușnad și erau la curent și cu motivul. Din câte își amintește unul din ei, aflaseră la începutul verii 2016, iar Sz. K. a lucrat la căminul din Imper până la sfârșitul anului 2016, începutul lui 2017.

Agresiunea de a Imper a fost descoperită

– conform unei relatări – pentru că, după ce a fost concediat, Sz. K. s-a întors în vizită, însoțind un grup din Anglia care îi cunoscuseră anterior pe copii și le-au adus cadouri. Copiii, văzându-l pe K., s-au speriat foarte tare și s-au șocat, observase voluntarul care lucra aici în perioada respectivă, căruia i-au spus că educatorul K. îi bătea foarte tare pe vremea când lucra acolo. După care au apărut și celelalte detalii.

O altă persoană își amintește că unul din copii care era pe atunci foarte încăpățânat și agresiv, a vrut să plece de la cămin. Coordonatorul căminului de la vremea respectivă l-a rugat să îi scrie o scrisoare lui Csaba Böjte cu motivele pentru care vrea să plece. Copilul a relatat în respectiva scrisoare agresiunile suferite. Conform angajaților, scrisoarea i-a fot arătată imediat fratelui Csaba Böjte care a făcut demersurile necesare la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita. Iar copiii au început să se deschidă în fața psiholoagei fundației căreia îi sunt arondate mai multe cămine din copii din zonă.

Sursele noastre nu își amintesc de datele exacte nici pentru că după ce Sz. K. a plecat de acolo, administratorul și educatorii s-au schimbat destul de des, aceștia din urmă fiind adesea voluntari. Este greu de găsit educatori pe termen lung, au spus ei, și pentru că responsabilitatea este enormă. Nu e o muncă de opt ore pe zi, ci trebuie să locuiești în cămin, iar pe lângă sarcinile curente de lucru, trebuie să fii la dispoziție 24 de ore.

Ajutor pentru victime

Fratele Csaba le-a achitat băieților din Imper o terapie timp de un an după ce a aflat despre agresiune, au confirmat angajații. Nu a păstrat secretul, ci a luat imediat măsuri, au spus sursele noastre. Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita i-a recomandat specialiști externi pe care copiii i-au frecventat timp de un an. Ei consideră că terapia a avut efect, de atunci copiii fiind vizibil mai destinși, mai echilibrați, agresivitatea aparent nejustificată dispărând din comportamentul lor.

Fundația nu a oferit niciun fel de ajutor victimelor lui Sz. K. ajunse între timp la vârsta majoratului, am aflat de la câțiva. Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita i-a oferit suport psihologic uneia din victime, însă aceasta a refuzat.

Regulile Fundației nu s-au schimbat, însă acum toată lumea de la Fundația Sfântul Francisc este atentă aproape obsesiv ca nimeni niciodată să nu poată molesta copiii, a spus Kolozsvári. Au avut loc discuții și cu copiii și cu adulții de îndată ce a apărut suspiciunea în cazul educatorului K., a răspuns la întrebarea noastră administratorul căminului despre măsurile preventive pe care le-a adoptat fundația.

Instanța a continuat procesul cu ușile închise. Pe parcursul anchetei, apoi și pe durata procesului, minorii au fost audiați într-o sală specială, cu ajutorul unui psiholog specialist, au confirmat educatorii și psihologii cu care am discutat cu ocazia investigației. Procesul a început relativ târziu comparativ cu data a care a început ancheta, a menționat unul din ei.

Cine de ce nu vorbește?

Cazul a explodat inițial la Tușnad, K. fiind el însuși localnic, de aceea ar trebui contactat mai degrabă Tibor Kolozsvári, el fiind cel care l-a angajat, la el lucrase cel puțin patru ani, deci ar putea să ne relateze mai multe – ne-au recomandat cei din Imper. Am fost curioși de ce educatorul nu a fost înlăturat imediat de lângă copiii din Imper de îndată ce s-a ivit suspiciunea abuzului la Băile Tușnad. Cazul a luat avânt de fapt în Imper, întrebați-i pe cei de acolo, ne-a spus la Tușnad Kolozsvári.

„Noi nici nu l-am apărat și nici nu l-am acuzat” – a spus Kolozsvári la mijlocul lui noiembrie. El nici nu știa, de fapt, de ce îl acuza mai exact Parchetul pe Sz. K., deoarece, din spusele sale, Parchetul comunicase exclusiv cu centrul din Deva al Fundației pe parcursul celor 4-5 ani ai anchetei. Și el, și colegii lui au fost audiați temeinic, a spus Kolozsvári care insistă asupra prezumției de nevinovăție: a vorbit tot timpul ipotetic despre faptele pe care Sz. K. se presupune că le comisese și de care era acuzat. El, de fapt, nici nu știe exact de ce era acuzat acesta, a subliniat el în repetate rânduri.

Informațiile din rechizitoriu și din procedură plasează acest lucru într-o altă perspectivă. Pe de o parte, el fusese informat în vara anului 2016 și de Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Harghita, am aflat de la directorul instituției. Pe de altă parte, ar fi greu de crezut că organele de cercetare nu l-au informat despre suspiciunea care plana asupra unuia din angajații săi, din cauza căruia fuseseră audiați și el, și colegii săi, și copii pe care-i avea în grijă. Pentru că acest lucru i-a fost expus și unui fost copil pe care Sz. K. îl avusese în trecut în grijă căruia abia îi venise să creadă că K. i-a abuzat pe ceilalți, deoarece pe el nu l-a molestat niciodată.

Băiatul care a devenit între timp un bărbat tânăr a ajuns în Imper în grupa de care avea grijă Sz. K., ne-a relatat acesta pe holul instanței, în timp ce aștepta să fie chemat în sala de judecată. El avusese rude care trăiau în sat și care îl vizitau uneori la cămin. (Sz. K. probabil nu a îndrăznit să îl molesteze din acest motiv.) Respectivul a fost audiat ca martor pe parcursul anchetei și pentru că acestuia nu îi venise să creadă abuzurile pe care fostul său îngrijitor le comisese împotriva copiilor, anchetatorii i-au arătat lista victimelor care au depus plângere și i-au citit câteva pasaje din declarațiile acestora.

„Eu, la nivel uman, nu consider că am greșit. Și eu îmi pun întrebarea dacă am vreo răspundere dacă acest individ a comis într-adevăr aceste fapte abominabile. Deci, eu văd doar că toată povestea asta umbrește, murdărește, dezonorează toată munca titanică, totul. Mie personal îmi aduce atingere pentru că mi-am dedicat viața. Și e evident că asta mă deranjează și mă doare, mai ales, dacă chiar s-a întâmplat ceva. Sincer, nu știu ce aș fi putut face mai bine” – a declarat Kolozsvári anul trecut, în luna noiembrie.

Înainte de publicarea articolului, l-am contactat din nou pentru câteva clarificări. Ne-ar fi interesat care au fost acele caracteristici ale lui Sz. K. din care el și-a dat seama acum 15 ani că acesta ar deveni un bun educator, dacă i-a sugerat lui Csaba Böjte să îl concedieze, suspende pe Sz. K. și să îl înlăture din căminul din Imper după ce acesta fusese denunțat pentru abuzurile din Băile Tușnad sau dacă a solicitat expertiză externă pentru copiii din Imper.

Kolozsvári a refuzat să răspundă la întrebări din motive diverse: că nu există încă sentința și că nu poate relata nimic mai exact, dar sentința va clarifica toate aspectele; că e în concediu; că nu poate vorbi despre informațiile interne ale Fundației; că mai întâi ar dori să vadă articolele pentru că are impresia că dorim să îl incriminăm pe el. Dar, în final, ne-a promis că ne vom așeza la discuții. Am dorit să îl contactăm pe călugărul Csaba Böjte cu întrebări similare, nu am reușit să luăm legătura cu el până la publicarea articolului.

Cine și ce poate apăra copiii de abuzuri?

În sistemul de protecție de stat se încearcă prevenirea abuzurilor, în principal, prin evaluarea și selecția temeinică a educatorilor, a răspuns la întrebarea noastră Zoltán Elekes, directorul Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului aflată în subordinea Consiliului Județean Harghita. Examenul psihologic este obligatoriu în cazul asistenților maternali, iar în cazul personalului din centrele de plasament este obligatoriu examenul anual de medicina muncii.

Mai nou este obligatoriu pentru toată lumea, inclusiv în cazul căminelor care funcționează în cadrul organizațiilor neguvernamentale, a explicat Elekes, ca educatorilor să li se solicite un cazier judiciar special prin care statul dovedește că persoana care candidează pentru un post de educator nu a abuzat minori în trecut.

Și educatorii fundației sunt supuși examinării psihologice, am aflat de la contabilul-șef Cecília Palkó. Însă am aflat de la mai mulți foști voluntari și educatori că examenul nu este o evaluare temeinică, nu discută cu psihologi, ci încercuiesc răspunsuri pe o foaie de test și uneori li se spune ce să încercuiască. Este un test standard în limba română, pe care nu îl traduc voluntarilor din Ungaria, ci li se dau răspunsurile corecte la întrebări.

Palkó nu are cunoștință despre o asemenea practică, ne-a răspuns la întrebare. Voluntarii din Ungaria sunt evaluați de fundația din Ungaria, ne-a spus ea. Despre asta însă voluntarii din Ungaria veniți la Deva fără vreo evaluare psihologică anterioară și care lucraseră ca educatori luni de zile nu știau nimic, ne-au declarat aceștia.

Conducerea Fundației afirmă că toți copiii respectiv educatorii care ajung la ei sunt supuși unei evaluări psihologice temeinice după care copiii sunt îndrumați către proprii specialiști sau specialiști independenți având în vedere că majoritatea dintre aceștia provin din situații traumatizante (abandon, sărăcie profundă sau părinți abuzivi). Iar educatorii sunt consultați de un psiholog trimestrial.

Însă educatorii care lucraseră anterior la fundație timp de unul sau mai mulți ani ne-au relatat că nu doar că nu primeau sprijin psihologic periodic, ci erau abandonați chiar și în situațiile pedagogice dificile pentru soluționarea cărora ar fi avut nevoie de ajutor de specialitate, ei semnalând această necesitate către conducerea fundației. Din afirmațiile lor reiese că nici copiii defavorizați nu primeau sprijin psihologic, deși era evident pentru toți că aceștia ar fi avut nevoie de ajutor.

Și în cazul căminelor aflate în subordinea organizațiilor civile este esențial ca minorii să își poată crea relații de încredere cu mai mulți adulți: cu educatorii, cu administratorul căminului, cu psihologul și asistenții sociali care au obligația de a vizita periodic căminul de copii – a declarat Zoltán Elekes, directorul Protecției Copiilor. Acest lucru este important pentru că, în cazul în care un adult ar abuza de poziția sa de putere, copiii să se poată adresa cu încredere altor adulți și să poată semnala cazurile de maltratare.

Elekes este conștient că sistemul de stat al protecției copilului prezintă deficiențe de personal și are probleme permanente de finanțare. Din spusele acestuia, într-un cămin de tip familial care are în îngrijire 6-12 copii ar trebui angajați cinci adulți pentru ca în toate schimburile să fie câte un adult prezent lângă copii, adulții să lucreze 8 ore pe zi, să poată fi acoperite week-end-urile și să poată fi acordate concediile de boală sau de odihnă.

Câțiva din foștii educatori, voluntari ai Fundației sau chiar vizitatori de ocazie ne-au relatat că au trebuit să desfășoare activitățile de educatori, administratori sau directori de cămin de unii singuri. S-a mai întâmplat că centrul de la Deva i-a semnalat că sosește control de stat și să îi prezinte documente care atestă existența mai multor angajați la cămin, decât erau în realitate.

Lipsa personalului și a specialiștilor despre care au vorbit este greu de înțeles, deoarece educatorii și conducerea Fundației au susținut că numărul de copii din unele centre a scăzut la jumătate sau chiar la o treime în ultimii zece ani, în timp ce bugetul fundației a crescut considerabil în ultimii cinci ani. Numărul angajaților Fundației Sfântu Francisc nu a scăzut deloc proporțional cu scăderea numărului de copii.

Deși fluctuația e mare, Fundația nu are probleme de personal, acesta fiind înlocuit cu ocazia concediilor de odihnă și uneori la sfârșit de săptămână de voluntari, a declarat Cecília Palkó. Fluctuația mare în rândul educatorilor a fost confirmată de educatorii și de voluntarii care ne-au dat declarații. Ei, în schimb, văd cauza în epuizarea rapidă a acestora. La întrebarea legată de burnout, contabila ne-a răspuns dându-ne exemplul educatorilor care lucrează de decenii în căminele fundației.

Cel mai frecvent motiv de burnout

pe lângă suprasolicitarea constantă, sunt numeroasele acte inumane cu care se confruntă educatorii veniți cu mult entuziasm la Deva și în câteva din cămine, ne-au declarat foștii educatori. Unii au fost copleșiți de faptul că s-au simțit neputincioși văzând că minorii primeau uneori sau periodic mâncare stricată din depozitele fundației sau că alți educatori strigau la ei frecvent sau îi băteau. Au observat uneori, la câteva cămine că din cauza personalului insuficient, copiii erau supuși la enorm de multă muncă în gospodărie.

S-au simțit neputincioși, deoarece au semnalat aceste nereguli în zadar către Cecília Palkó sau Csaba Böjte, totuși nu s-a întâmplat nimic. Cecília Palkó nouă ne-a spus că ei nu i-a semnalat nimeni aceste lucruri. Iar ea a exclus faptul că minorii ar primi mâncare stricată la Deva, deoarece mâncarea este gătită pentru copii într-o bucătărie comună și se trimit zilnic probe la autoritatea de sănătate publică care îi verifică.

Centrul din Deva al Fundației a fost verificat anul trecut de civili care aveau dreptul de a efectua controale inopinate la căminele de copii și se ocupă de acest lucru de decenii. Civilii au declarat că nu au depistat nicio neregulă gravă, cel mult au simțit miros de fum de țigară într-una din apartamente, respectiv nu au fost complete fișele tuturor copiilor.

O persoană care lucra la vremea respectivă acolo ne-a spus că un copil aflat în tabără de vară acolo le-a relatat controlorilor care veniseră în verificare despre agresiune fizică. După care, Cecília Palkó i-a dojenit nițel pe educatorii din Deva din cauza mirosului de țigară, iar despre agresiunea fizică le-a spus să nu îi lovească pe copii de față cu martori.

Un alt motiv frecvent amintit în privința epuizării și a fluctuației de personal îl reprezintă problemele de autocontrol ale președintelui Fundației, călugărul Csaba Böjte. Din spusele unor foști educatori, acesta își ieșea din fire în medie de 2-3 ori pe săptămână, aruncându-le vorbe umilitoare și urlând efectiv cu cei care îl enervează. Din această cauză, de la Fundație au plecat nu doar educatori, ci și personal auxiliar. Au reproșat nu doar tonul incalificabil pe care Böjte și l-a permis cu ei, ci au simțit că s-a comportat nedrept față de ei.

Actele de pedofilie umbresc și Deva

Dorim să alocăm mai târziu un spațiu mai amplu relatărilor menționate mai sus. Considerăm că este important să le semnalăm în mod concentrat, deoarece credem că lipsa de personal, epuizarea acestuia, stilul de conducere al fundației pot contribui la ocultarea abuzurilor grave.

Suspiciunea unor acte de pedofilie a apărut și la Deva față de un educator care acum mai bine de doi ani a diseminat live pe Facebook informații despre deficiențele de gestiune ale fundației. La momentul respectiv acesta nu mai lucra la Fundația Sfântul Francisc. Ulterior acesta a fost vizitat de doi foști minori îngrijiți la cămin și de un copil care trăiau cu toții la momentul respectiv în locuințele din Deva ale Fundației și au dorit să îl convingă să șteargă materialul video. În discuția lor amplă se aude că fostul educator ar fi comis acte care se califică drept corupere sexuală a băieților când încă era angajat la Fundație.

Această discuție a fost înregistrată în circumstanțe dubioase, se aude prost pe de o parte, iar pe de altă parte cel care a realizat înregistrarea i-a trimis-o acum un an atât către Cecília Palkó, cât și lui Csaba Böjte. Mai mult, a semnalat suspiciunea și către Arhiepiscopia Catolică de Alba Iulia.

Noi am contactat persoana suspectată. Nouă ne-a negat că ar fi comis fapte de pedofilie. A afirmat că s-a prefăcut cum că ar recunoaște din cauza tinerilor care îl amenințaseră.

La întrebarea noastră Cecília Palkó a recunoscut că a primit și ea fragmentul audio anul trecut. L-a ascultat împreună cu colegii ei la birou de pe telefon, însă l-au găsit complet neinteligibil și nu s-au mai ocupat ulterior de caz. Arhiepiscopia nu a răspuns deocamdată solicitării noastre referitoare a soarta informațiilor primite. Vom publica răspunsul imediat ce ne va parveni.

Actualizare, 4 iulie 2022, ora 1:55: Directorul biroului Arhiepiscopiei, János Hurgoi, ne-a răspuns. Răspunsul său a arătat că nu au luat în serios e-mailurile: persoana care le-a trimis a scris de prea multe ori (până la 50 de e-mailuri în două ore) și „a scris într-un mod obscen”. „Îl atacă foarte mult pe părintele Csaba și are mereu povești noi. Nu știm ce este adevărat și ce nu”, ne-a răspuns directorul care a precizat că o scrisoare de denunț este cea în care expeditorul își asumă responsabilitatea pentru numele și adresa sa, iar afirmațiile sale sunt adevărate. El a spus că, în cazul denunțătorului, acest lucru este discutabil.

János Hurgoi a răspuns într-o oarecare măsură și la întrebarea care se naște de aici, și anume cum pot fi dovedite ca fiind adevărate afirmațiile denunțătorului dacă arhiepiscopia nu le abordează. „Fundația nu este o fundație eparhială, așa că Arhiepiscopia nu-și poate asuma responsabilitatea. Superiorul provincial este responsabil pentru frații franciscani (pentru modul lor de viață, pentru munca lor și pentru toate celelalte activități)”, ne-a scris Hurgoi. Superiorul provincial, Erik Urbán, nu va răspunde la întrebări despre acest caz până la sfârșitul anchetei interne a Ordinului Franciscan, probabil în toamnă, și i-a cerut lui Csaba Böjte să facă același lucru.

Am dori să ascultăm și părerea lui Csaba Böjte despre cazul acesta sensibil din mai multe puncte de vedere. Așteptăm răspunsurile sale la următoarele întrebări pe care, evident, le vom publica:

• În calitate de președinte al Fundației, Dvs. l-ați angajat pe Sz. K. în 2009. Ca localnic, Tibor Kolozsvári, administratorul căminului din Băile Tușnad vi l-a recomandat?
• Toată lumea din cadrul Fundației ne-a confirmat că Dvs. discutați personal cu toți educatorii înainte de a le încredința atribuțiile aferente. Vă mai amintiți ce impresie v-a făcut Sz. K. când ați stat de vorbă cu el? Nu vi s-a părut ciudat că un băiat din localitate de abia 20 de ani a candidat pe postul de educator?
• Dacă vă mai amintiți de motivele de atunci: de ce l-ați trimis pe el în 2011 ca educator la căminul din Imper?
• Protecția Copilului v-a semnalat că în cazul primei victime, în 2016, au constatat semne evidente de abuz și simptome de stres posttraumatic? V-au cerut cei de la Protecția Copilului să-i supuneți și pe ceilalți copii din grupa lui Sz. K. de la Băile Tușnad și Imper unui examen similar?
• Dacă da, care a fost rezultatul? Dacă nu, de ce nu?
• Am aflat că în vara anului 2016 cel puțin la căminele în chestiune toată lumea știa că educatorul K. fusese denunțat de un minor care-i fusese încredințat la Băile Tușnad. De ce nu l-ați înlăturat imediat din căminul din Imper? De ce ați avut nevoie de o jumătate de an pentru asta? După postul pe care l-a deținut la Imper, acesta a lucrat și pe alte posturi în cadrul Fundației?
• Știm că lui Sz. K. i-a fost reziliat contractul de muncă începând din 1 februarie 2017. L-ați concediat Dvs. sau el și-a dat demisia?
• După ce acesta a fost înlăturat, ce fel de măsuri a luat Fundația la nivel organizațional pentru a putea depista și preveni cazuri similare?
• Am aflat că în 2019 Dvs. ați anunțat Protecția Copilului pentru a începe o anchetă. Cine v-a semnalat că Sz. K. ar fi molestat copii? Când ați primit primele semnale în acest sens?
• Nu vi s-a părut ciudat că după denunțul din 2016 procesul în instanță a început abia în 2021? Fundația de ce nu a solicitat despăgubiri de la Sz. K. pe durata procesului? În fond, el a fost cel care i-a cauzat cele mai mari daune Fundației Sfântul Francisc până în prezent.
• Fundația dorește să angajeze mai multe persoane pe viitor la cămine? Mai mulți foști educatori respectiv voluntari au relatat cât de abandonați s-au simțit: câte un cămin nu are nici pe departe numărul de angajați prevăzuți de lege. O persoană ne-a spus că avea colegi doar pe hârtie, documentația era prezentată cu ocazia controalelor sau le-au spus copiilor să mintă despre unde se află respectivul schimb inexistent. O persoană ne-a relatat că a fost singură cu probleme pedagogice și de educație și nu a primit ajutor, deși ar fi avut nevoie. Mai mulți ne-au spus că doar au semnat hârtie referitoare la evaluarea psihologică pentru educatori și minori și că de fapt, nu-i consultase nici un psiholog ani de zile. În acest răstimp bugetul Fundației a crescut spectaculos din 2016 și nici nu se solicită finanțarea de bază de la statul român care i-ar reveni pentru îngrijirea fiecărui copil. Deci, ar fi fonduri pentru a plăti personal în plus și specialiști.
• Am aflat că ați primit un denunț și despre un fost educator de la Deva în primăvara anului 2021 cum că acesta ar fi comis fapte de pedofilie. Ce ați făcut Dvs. pentru ca specialiștii Fundației, specialiști independenți sau autoritățile să îl verifice: suspiciunea e fondată? S-a făcut vreo anchetă internă sau externă? Dacă da, care este stadiu dosarului? Dacă nu, de ce nu?
• Mai mulți foști angajați și voluntari ne-au spus că sunteți predispus că vă pierdeți repede autocontrolul. Mai muți dintre aceștia au părăsit Fundația unde au lucrat ca voluntari sau ca angajați, deoarece, pe lângă suprasolicitarea mare, Dvs. ați urlat cu ei pe un ton incalificabil. V-ați dat seama că problemele Dvs. de autocontrol cauzează probleme de personal în sânul Fundației? Dacă da, ce ați făcut pentru a vă tempera?
• Credem că izbucnirile Dvs. de furie descrise de alții ca fiind frecvente i-ar determina pe unii educatori să nu anunțe dacă află despre comportamente agresive sau suspicioase la căminele de copii. Ce părere aveți Dvs. despre asta?
• Mai mulți ne-au relatat că au fost câțiva educatori care s-au comportat extrem de agresiv cu copiii în fața lor. Au fost copii care au suferit fracturi sau le-a curs sângele. Știm că și Dvs. v-au fost semnalate aceste aspecte: ce măsuri ați luat față de aceste persoane agresive? Avem cunoștință despre educatorii agresivi care lucrează și actualmente la căminele Fundației.
• Am aflat de asemenea de la martori că și Dvs. le-ați aplicat la rândul Dvs. pedepse corporale copiilor de ex. dacă s-a aflat despre ei că nu au avut performanțe școlare adecvate. E adevărat că îi loviți uneori pe copii? Dacă da, de ce?

The post Timp de 10 ani un angajat a bătut și a abuzat sexual copiii pe care-i avea în grijă la o fundație creștină appeared first on Átlátszó Erdély.

Am găsit mânie, frustrare, sarcasm și certuri încinse care se acumulează de doi ani într-unul din grupurile deschise de Facebook din Târgu Secuiesc, unde am fost invitați de un cititor de-ai noștri. Conținutul cel mai șocant în grupul Tiszta vizet a pohárba! a fost mulțimea de fotografii și material video despre cum curge apă de culoarea cafelei din robinetele din oraș, și nu de puține ori se vede chiar zațul depus în cești, chiuvete, vane.

Postări anterioare semnalau țevi sparte aproape zilnic, după care furnizorul anunța că se sistează apa pe o anumită stradă pentru reparații. „După reluarea furnizării, apa poate prezenta impurități. Vă mulțumim pentru înțelegere”, comunica furnizorul după câte-un asemenea caz. De jumătate de an consumatorii sunt rugați „să acorde o atenție sporită utilizării aparatelor de uz casnic și a dispozitivelor tehnice care utilizează apă în perioada indicată!”

Țevile sparte au cauzat trei tipuri de neplăceri:

• a scăzut presiunea apei,
• s-a oprit apa din cauza lucrărilor,
• apa de la robinete a căpătat o culoare imprevizibilă.

Furnizarea de apă potabilă și tratarea apei menajere din Târgu Secuiesc este asigurată de operatorul regional Gospodărie Comunală S.A. Compania cu centrul în municipiul Sfântu Gheorghe deservește cele patru orașe din județul Covasna de mai bine de zece ani, timp în care a derulat și patru granturi europene. Firma care se află în proprietatea celor patru orașe și a consiliului județean are mai mult de 300 de angajați și, după cum ne arată baza de date a firmelor, a avut un profit de câteva sute de mii de lei în ultimii zece ani.

Am vizitat orașul cu 16 mii de locuitori din Secuime în luna martie, ca să înțelegem cum se poate ca apa potabilă care curge din robinetele din Târgu Secuiesc să fie neagră atât de des. Asta cu toate că orașul fusese inclus într-un proiect de finanțare de 332 milioane lei pentru reînnoirea rețelei de utilități publice, și furnizorul comunică regulat în media locală că

apa corespunde din toate punctele de vedere criteriilor apei potabile.

Am ajuns la Târgu Secuiesc din direcția Sfântu Gheorghe, iar pe Strada Cernatului, care duce înspre centru, chiar se schimbau țevile de apă. Acesta a fost unul dintre punctele critice ale rețelei de apă potabilă, unde se sparge țeava chiar și de mai multe ori pe săptămână.

Majoritatea blocurilor din zonă s-au legat deja la țevi noi, de aceea am întrebat locatarii de aici dacă sunt schimbări. O doamnă mai în vârstă a spus că apa este în continuare puțin tulbure, însă mai multe persoane au declarat că acum au apă limpede.

La mijlocul străzii, în fața stadionului, un panou uzat arată de opt ani că rețelele de apă și canalizare s-au modernizat în județul Covasna printr-un grant de 282 milioane de lei din Fonduri de Coeziune ale Uniunii Europene prin POS Mediu. Sprijinul a fost completat de guvern cu 43 milioane de lei.

Pentru lucrările anunțate pe afiș s-au contractat servicii în valoare de numai 54 milioane lei, din care s-a modernizat sistemele de captare ale orașelor Covasna, Târgu Secuiesc și Sfântu Gheorghe. Deci maxim 15-20 milioane au putut fi investiți în orașul Târgu Secuiesc, și majoritatea nu în distribuție, ci în captarea apei.

Până am ajuns în centru, am încercat de repetate ori să îl contactăm pe primarul orașului, Tibor Bokor, care a promis în presa locală nu cu mult timp înaintea montării afișului, în octombrie 2012, că „în următoarele 34 luni se va moderniza și se va schimba complet rețeaua de apă a orașului.” Am vrut să-l întrebăm pe ce s-a bazat când a făcut o astfel de promisiune, dar ne-a transmis prin secretara lui că nu dorește să dea declarații despre problemele de apă ale orașului, acest domeniu aparținând de anul acesta de viceprimarul Szabolcs Szilveszter.

În drum spre Primărie, am intrat într-un atelier de reparații mașini de spălat. În grupul de Facebook Tiszta vizet a pohárba!, creat în toamna anului 2019, mai mulți utilizatori au postat revoltați că apa plină de depuneri le strică centralele, mașinile de spălat și alte aparate electrocasnice.

Angajații de la atelier însă nu primesc mai multe aparate de reparat. Nu trebuie să repare mașini de spălat din cauza depunerilor, ne explică meșterul, pentru că orășenii au învățat deja demult să monteze filtre de apă la aparatele mai sensibile. După ce mai mulți localnici au pățit ca „apa potabilă” să le coloreze hainele albe în loc să le spele, sunt foarte atenți când furnizorul anunță lucrări de reparații.

Expert și viceprimar

Viceprimarul Szabolcs Szilveszter ne primește în biroul său. Poziția tânărului inginer de mediu este că nu îl interesează cine ce a greșit în trecut, scopul lui este ca rețeaua de la Târgu Secuiesc să funcționeze bine și apa care ajunge la locuitorii indignați de ani de zile să fie de calitate acceptabilă.

Szabolcs Szilveszter este consilier local din 2016 și a fost ales viceprimar în noiembrie 2020. De trei luni el este reprezentantul orașului în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Aquacov înființată de proprietarii companiei Gospodărie Comunală S.A.

Cu ani în urmă, Szilveszter a trăit un an în Ecuador, unde a făcut modelarea hidraulică a rețelei de apă a unui oraș de o sută de mii de locuitori, a instalat și optimizat tehnologii și stații de tratare a apelor uzate. S-a mutat acasă în urmă cu șapte ani, la șase luni după aceea s-a prezentat la Primărie, oferindu-și ajutorul pentru a rezolva problemele rețelei de apă a orașului. L-au invitat să lucreze și la Gospodărie Comunală S.A., dar crede că poate ajuta mai eficient dinafară.

Țevi de o sută de ani, intacte, iar cele de 30 de ani, distruse

Szilveszter crede că motivul pentru care țevile s-au spars atât de des nu era doar vechimea rețelei de conducte, ci și

• operarea neprofesională a rețelei,
• neglijența și lipsa de calificare a muncitorilor care lucrau pe teren,
• lacunele în managementul firmei furnizoare
• și lipsa totală unei comunicări sincere.

Furnizarea apei potabile nu era catastrofală în toate zonele orașului, ci doar acolo unde densitatea populației este mai mare: în cartierele de blocuri, explică Szabolcs Szilveszter. În centru, situația e înrăutățită suplimentar de faptul că mulți s-au legat la rețea clandestin, fără autorizație, iar firma de construcții trebuie să sape cu foarte mare grijă, că nu se știe unde sunt conductele.

Infrastructura învechită este o problemă a întregii zone post-sovietice, explică viceprimarul. Târgu Secuiesc, orașul breslelor, al micilor producători s-a împânzit de industrie mare: fabrica de șuruburi, fabrica de amidon, fabrica de materiale de izolație au fost consumatori uriași de apă cu magistrale separate, dar rețeaua de apă a orașului trebuia să fie totuși construită în așa fel încât să poată alimenta cu apă și fabricile. După schimbarea regimului comunist, aceste fabrici au dat faliment destul de repede, în timp ce conducerea orașului nu s-a ocupat de întreținerea rețelei de apă și canalizare, ca de altfel nicăieri.

Aceste rețele sunt proiectate pentru o funcționare de 25-30 de ani, deci în primii 15 ani nu se prea așteaptă să fie probleme. Dar țările post-comuniste au uitat să se pregătească pentru următorii 15 ani. Chiar dacă pe alocuri s-au pus deoparte bani pentru schimbarea conductelor sau echipamentelor, acești bani și-au pierdut valoarea după revoluție, și în plus mai lipsea și pregătirea profesională a celor responsabili, crede Szabolcs Szilveszter. De exemplu, să documenteze rețele de apă pe hărți.

Harta rețelei de apă la Târgu Secuiesc are o exactitate de aproximativ 85%, spune Szilveszter. În restul de 15%, mai mult se speculează din amintiri cam pe unde sunt conductele, dar nu s-a săpat, nu s-au văzut.

Rețeaua este cunoscută în proporție de cel puțin 95%, dar nu și vechimea. Perioada în care s-au așezat conductele contează foarte mult, ne comunică inginerul Lajos Pap, coordonatorul sucursalei din Târgu Secuiesc al firmei Gospodărie Comunală S.A. Pap coordonează punctul de lucru din Târgu de facto din august anul trecut, oficial din februarie anul acesta. Am avut o discuție îndelungă cu domnul Pap și domnul Attila Kozsokár, directorul executiv al Gospodărie Comunală S.A. la sediul firmei din Sfântu Gheorghe.

Conductele montate la sfârșitul anilor ’80 sunt de cea mai proastă calitate: peretele subțire al conductelor s-a corodat foarte tare, în timp ce conductele montate în anii ’60, ’70 sunt și acum aproape fără probleme, ne explică Lajos Pap. Inginerul este din Târgu Secuiesc și ne-a declarat că iubește și cunoaște foarte bine orașul, de aceea a și cerut să preia conducerea punctului de lucru din oraș.

Conductele încep să îmbătrânească la 50 de ani pe baza standardelor din domeniu, deci conductele puse în anii 1980 ar fi trebuit să reziste fără probleme majore până în anii 2030, ne spune directorul Attila Kozsokár. Conductele din fier ar trebui să reziste 30, maxim 40 de ani, a adăugat Lajos Pap. La Sfântu Gheorghe însă, la reînnoirea rețelei, au scos o conductă de metal fabricat în 1905 în stare perfectă, a explicat Kozsokár.

Fierul în apă

În fântânile adânci din care apa ajunge în rezervoarele de apă care alimentează orașul se găsește de fapt apă minerală cu conținut de fier de 5-6 mg la litru. Legea permite un conținut maxim de 0,2 mg la litru pentru apa potabilă, dar echipamentul vechi de filtrare a apei nu a reușit timp de zeci de ani să filtreze fierul la conținutul permis, care s-a transformat în tone de depuneri de rugină prin rețeaua de apă a orașului original de circa 40 de km, ne-a explicat Attila Kozsokár.

Alimentarea cu apă se sistează dacă se efectuează reparații pe rețea la spargeri de țevi sau alte defecțiuni, iar când se repornește, depunerile se desprind din cauza intensificării fluxului de apă, și se depune din nou când fluxul devine constant, ne explică Lajos Pap.

O metodă de a elimina această neplăcere este schimbarea conductei: anul trecut le-au schimbat în două-trei străzi, în total 3-3,5 km, și Kozsokár promite cam încă atâta și pentru anul acesta. Zeci de kilometri de conducte nu se pot schimba în doi ani, spune directorul.

Retehnologizarea celor două noi rezervoare de apă a început în anul 2013 din fonduri de coeziune, și lucrarea s-a predat în decembrie 2016. Investiția s-a realizat pentru a preveni depuneri noi de rugină în rețeaua de apă potabilă.

Erori profesionale

Numărul defecțiunilor a crescut totuși drastic în 2019, cu 50% față de 2016 pe baza statisticilor proprii ale Gospodărie Comunală S.A. În timp ce la Sfântu Gheorghe sau la Întorsura Buzăului se înregistrează câte una sau două defecțiuni pe lună, la Târgu Secuiesc se întâmpla de mai multe ori pe săptămână.

Această proporție catastrofală a fost cauzată în ultimii doi ani și de niște erori profesionale, care puteau fi prevenite cu puțină atenție și respectarea protocoalelor, opinează Szabolcs Szilveszter. De exemplu, alimentarea cu apă se sista și pentru probleme minore, deși nici conductele noi nu ar trebui încărcate cu oprirea și repornirea bruscă a apei, iar cele vechi cu atât mai puțin, ne explică inginerul.

Cu toate că sunt multe depuneri în țevile vechi, dacă nu există perturbare, un șoc extern, atunci aceste depuneri nu ajung la robinetele locuințelor. Depunerile au fost tulburate de multe ori chiar de angajații furnizorului, care au oprit rezervorul de apă care alimentează 70% din apa din rețea pentru a repara spargerile, ca „să nu se ude”, în loc să reducă doar presiunea la rezervoare în timp ce lucrau la conducte.

Sau au închis un robinet intermediar pe o conductă sub presiune, ceea ce a generat un șoc hidraulic. Acest fenomen numit „lovitură de berbec” poate sparge conducta. E mai bine să închizi un robinet intermediar decât să închizi alimentarea cu apă a orașului întreg, spune Szilveszter, dar atunci, după reparații și înainte să repornești alimentarea, porțiunea de conductă trebuie spălată. Locuitori ai orașului s-au plâns că în toamna anului 2019 curgea apă de culoare închisă din robinete timp de patru zile, și-a amintit viceprimarul.

L-am rugat pe Lajos Pap să ne explice ce înseamnă spălarea rețelei. La miezul nopții, se sistează alimentarea cu apă, la punctele cele mai joase ale orașului se deschid 12 hidrante de incendiu, se repornesc pompele, și se pompează apa în afară până presiunea mare a apei tulbură depunerile, le curăță de pe pereții conductelor, până se elimină prin hidranți. Calitatea apei eliminate se măsoară continuu, și spălarea se oprește doar la momentul în care apa poate fi lăsată să intre în case.

Deși planul era ca toată rețeaua să fie spălată la fiecare două luni, directorul Attila Kozsokár a recunoscut că anul trecut, din cauza pandemiei, spălările s-au sistat timp de câteva luni. Kozsokár și Pap au mai recunoscut, la întrebarea noastră, că s-a mai întâmplat ca după reparații alimentarea cu apă să fie repornită fără ca secțiunea afectată să fi fost spălată, cel puțin înainte ca Lajos Pap să fi preluat punctul de lucru din Târgu Secuiesc.

Am întrebat și dacă a fost cineva tras la răspundere pentru aceste lacune, fiindcă evidențele de la locul de muncă arată cine a făcut sau a condus reparații la un anumit loc, într-o anumită zi. În prezent, Lajos Pap documentează lucrările și cere calitate, dar cazurile mai vechi nu se mai investighează, și conducătorii lucrărilor nu sunt trași la răspundere, recunoaște Attila Kozsokár.

Predecesorul lui Lajos Pap, Sándor Barabás, avea și el datoria de a controla munca subalternilor săi, ne răspunde directorul. Sándor Barabás a fost directorul punctului de lucru din Târgu Secuiesc în perioada 2017-2019. Kozsokár admite că fostul director zonal trebuia să fie supervizat de directorul executiv și tras la răspundere pentru nerespectarea cerințelor calitative și necontrolarea celor care nu asigurau calitatea lucrărilor. Tragerea la răspundere nu s-a întâmplat, ne explică în continuare Kozsokár, fiindcă în majoritatea cazurilor rețeaua s-a spălat într-adevăr.

Când nu furnizorul e de vină

Spălarea conductelor nu îndepărtează depunerile din țevile dinăuntrul clădirilor, depunerile de acolo se pot elimina doar prin robinetele locuitorilor, ne explică directorul. Când furnizorul oprește alimentarea, apa din țevile în ascensiune se scurge înapoi și tulbură depunerile care se desprind într-o anumită măsură. Când apa este pornită din nou, aceste depuneri sunt eliminate prin robinetele din gospodării, iar această situație poate fi remediată numai prin schimbarea rețelelor interioare, spune Lajos Pap. La fel se întâmplă și dacă se oprește apa în bloc, dar vecinii nu sunt avertizați.

Consecințe catastrofale poate avea și lipsa de comunicare dintre furnizori. De exemplu, în octombrie anul trecut, Electrica a oprit curentul electric fără să anunțe punctul de lucru al Gospodărie Comunală S.A. despre cât va dura pana de curent. Rezervoarele de apă s-au golit între timp și în momentul în care pompele au repornit, apa care a umplut conductele a mișcat depunerile. Nu se putea pompa atâta apă în conducte încât să spele aceste depuneri, deci acestea au ajuns în gospodării, ne-a explicat Lajos Pap. Situațiile similare se pot evita în viitor pentru că au achiziționat un generator pentru rezervorul de apă.

Nici măcar n-au zis nimic

Locuitorii orașului au fost indignați nu doar de permanentele neplăceri cauzate de conductele sparte, dar și de lipsa desăvârșită a comunicării: într-o perioadă „cei de la apă” au închis apa fără avertizare. Szabolcs Szilveszter, consilier local la vremea aceea, ne povestește că Loránd Fekete, directorul zonal anterior, care a murit în 2017, încerca să și mențină comunicarea cu părțile implicate. Probleme cu rețeaua de apă existau și atunci, dar nu atât de multe precum din 2019, sub conducerea lui Sándor Barabás.

Szilveszter era foarte deranjat și de faptul că, atunci când lucrurile începeau să se deterioreze alarmant, degeaba întreba oamenii furnizorului care sunt problemele și ce se poate face pentru a le soluționa, că nimeni nu știa nimic. Szilveszter era cel care a făcut lobby la primar să cumpere hidranți pentru spălarea rețelei și patru manometre care arată scăderea presiunii – semn că există conducte sparte în rețea, chiar dacă locuitorii încă nu văd.

El susține că îi ruga pe angajații de la punctul de lucru din Târgu Secuiesc să comunice cu locuitorii, să spună din timp dacă opresc apa. Companiile de utilități publice sunt obligate prin lege și prin propriile regulamente de funcționare să anunțe populația cu 24 de ore înaintea sistării unei servicii. Nici Lajos Pap, proaspăt numit în funcție, nu a fost anunțat în prealabil când au oprit brusc apa în august anul trecut, relatează viceprimarul.

Szilveszter crede că lipsește atitudinea proactivă din partea conducerii firmei:

• în anii anteriori, nu au semnalat în scris conducerii locale de câți bani ar fi avut nevoie pentru întreținerea rețelei;
• nu s-au interesat de frustrările zilnice ale orășenilor cauzate de lipsa și culoarea apei;
• nu s-au adresat orășenilor să le explice detaliat ce se întâmplă, care sunt motivele situației cauzate.

În cele din urmă, Szilveszter a depus un memoriu cu detalii și fotografii ale locuitorilor cu apa neagră curgând din robinete. În timp ce la compania furnizoare Gospodărie Comunală S.A. au ajuns doar 15-20 de sesizări oficiale despre defecțiunile rețelei de apă într-un an, în grupul de Facebook Tiszta vizet a pohárba! zilnic s-au postat plângeri.

L-am întrebat pe Szilveszter dacă a primit răspuns la memoriul depus, și deși răspunsul a fost negativ, el s-a întâlnit totuși cu directorul și comunicarea a început. Consilierii locali au transmis indignarea locuitorilor către compania de utilități, cumva l-au pus la colț, și au reușit să forțeze compania să colaboreze, a explicat viceprimarul. Rezultatul este că anul trecut în august, compania l-a trimis pe Lajos Pap să coordoneze punctul de lucru din Târgu Secuiesc. Szilveszter îl consideră un partener pregătit, cu care se poate lucra bine și consecvent.

Conducerea firmei împreună cu consilierii locali a stabilit care sunt punctele slabe ale rețelei unde se întâmplă cele mai multe defecțiuni, și prioritatea e schimbarea acestora, ne spune directorul Attila Kozsokár. Szabolcs Szilveszter a accentuat că el și Lajos Pap discută de două ori pe săptămână despre lucrările care urmează și materialele de care va fi nevoie.

El crede că au reușit să urce din minus la punctul zero prin anumite îmbunătățiri – de exemplu nu se mai oprește apa la fiecare reparație, și în ultimele luni au reușit să mențină presiunea la care s-a angajat furnizorul, de cel puțin 0.5 bari. Chiar și așa, Szilveszter estimează că pierderea actuală de apă a rețelei este de 50%. Inginerul Lajos Pap a declarat în decembrie că consumul de apă al orașului a scăzut de la 250 de metri cubi pe oră la 130, deci anul trecut au reușit să elimine o parte semnificativă din pierderea de apă.

Compania Gospodărie Comunală S.A. însă poate schimba doar porțiuni de 5-10 metri, acolo unde sunt probleme mari, ne explică Lajos Pap. Pentru investiții mai mari firma nu are nici bani, nici oameni. El a clarificat și cu consiliul local faptul că rețeaua de apă din oraș nu poate fi consolidată corespunzător decât în doar cinci-șase ani.

În momentul de față, locuitorii anunță spargeri de țevi sau apă murdară cam odată la două săptămâni, dar e de înțeles dacă după doi ani de nervi reacționează mai sensibil și la disfuncțiuni mai mici sau doar o ușoară colorare a apei, consideră Szilveszter. El susține că atât el, cât și Lajos Pap se străduiesc să ofere informații orășenilor, să răspundă la întrebări, dacă au informații destule. Din comentariile scrise la postările lor reiese că locuitorii orașului apreciază mult acest lucru.

PR cu limite

Membrii grupului postează sistematic anunțurile companiei de apă în legătură cu reparații, sistarea alimentării cu apă, sau citirea contoarelor, dar compania nu a considerat până în acest moment că ar fi de datoria ei să comunice cu consumatorii chiar in grupul de Facebook unde se publică cele mai multe plângeri. Deși firma are un angajat pentru PR, care a fost prezent la discuțiile noastre cu directorul executiv și cel zonal.

Sesizările ajunse la firmă se înregistrează, se urmăresc până se soluționează, se fac statistici după ele, dar nu au primit niciodată vreo solicitare de compensare, răspunde directorul Attila Kozsokár la întrebarea noastră referitoare la gestionarea sesizărilor, respectiv dacă a plătit vreodată firma compensare pentru deteriorarea aparatelor de uz electrocasnic. Plângerile se înaintează la departamentul în cauză bazat pe problema raportată – facturare, apă murdară, canalizare înfundată, etc. –, iar de acolo se trimit angajații să soluționeze problema, explică în continuare directorul.

Am întrebat dacă obișnuiesc să anunțe consumatorii implicați pe telefon sau prin mesaje despre oprirea sau repornirea alimentării cu apă, dacă au oricum numerele de telefon ale consumatorilor. Există o aplicație în acest sens, folosită deja de unii furnizori, răspunde Kozsokár. Conducerea firmei se gândește dacă să o introducă. Între timp, sistările de apă sunt anunțate în presă și pe pagina de Facebook a firmei.

Și comunicarea de criză lipsește la Compania Gospodărie Comunală S.A. La mijlocul lunii aprilie, nu directorul sau specialistul PR al firmei, ci viceprimarul a explicat în grupul consumatorilor de ce lucrarea mult așteptată, schimbarea unei conducte de 400 mm, a cauzat o pauză mult mai lungă în alimentarea cu apă și mult mai multe depuneri în gospodării decât era de așteptat. După ce o mulțime de comentarii indignate și dezamăgite din multe străzi ale cartierului au semnalat că abia curge apa și e foarte murdară.

Szabolcs Szilveszter crede că feedback-ul din grup este foarte important, dar este la fel de important ca factorii de decizie să explice consumatorilor pe înțelesul lor chiar și problemele mai complicate ale gospodăririi apelor. Informațiile furnizate de firmă sunt mai degrabă niște campanii de informare ocazionale de exemplu despre metode mai ieftine de dedurizare a apei, ne spune Attila Kozsokár.

Necalificare, amânări de luni de zile, dorințe înțelese ca promisiuni

Viceprimarul susține că este o lacună de management inclusiv faptul că firma nu asigura formarea profesională continuă a angajaților „de la ape” din Târgu Secuiesc. De exemplu, la ideea achiziției unei supape de reglare a presiunii, o investiție de doar cinci-zece mii de euro, angajații parcă nici n-au auzit încă de așa ceva, spune Szilveszter. Alte erori atribuite firmei: nu avea un fond special de dezvoltare pentru schimbarea continuă a conductelor învechite și faptul că nu a început mai devreme să sectorizeze rețeaua, adică să o împartă în porțiuni mai mici care comunică între ele.

Legea spune că toate costurile de funcționare se plătesc din venit, și nu e obligatoriu să ai un fond de dezvoltare, ne răspunde Kozsokár. Iar din profit se plătesc ratele pentru creditul obținut de la Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru a asigura fondurile proprii din cadrul programului de finanțare.

Executarea lucrărilor e iarăși foarte lentă, s-a promis finalizările lucrărilor la un sector cu probleme pentru decembrie, iar acum speră că vor finaliza la sfârșitul lui martie, începutul lui aprilie, spune Szilveszter, care a solicitat și o investigație internă din cauza acestei întârzieri de câteva luni.

Responsabilii pentru întârziere în mare parte sunt ei într-adevăr, admite directorul Attila Kozsokár. Au decis să achiziționeze una dintre materialele necesare centralizat, din Sfântu Gheorghe, ca și altădată, pentru că prețul e mai mic cu câteva procente la furnizorul de acolo, deși acest material putea fi achiziționat și la Târgu Secuiesc cu termen de transport mai avantajos. Jocul de du-te-vino dintre departamentul de achiziție și cel operativ trebuia terminat, recunoaște directorul.

Se mai aștepta o săptămână-două și pentru livrare, iar după aceea termocanalul găsit la una dintre locații trebuia spartă pe lungime de 80 de metri. Conducerea orașului a decis ca trotuarele să nu fie sparte, ci conductele să fie așezate în zonele verzi dinaintea blocurilor, a explicat Lajos Pap, dar acolo au găsit tot felul de conducte, de la curent la gaz și termocanale vechi din beton de 15 cm. În unele locuri nu au reușit să deschidă rapid pivnițele închise ca să ajungă la contorul de apă al blocului.

La începutul lucrărilor, aceste „finețuri” nu erau luate în calcul, dar Lajos Pap îl ține la curent pe Szabolcs Szilveszter în permenanță despre problemele ivite. Și pe această porțiune se vor monta contoare de apă care se pot citi de la distanță, pentru care se vor monta cămine speciale cu racordurile duse în fața blocurilor.

Execuția nu e întârziată de altfel, pentru că perioada contractată este până în 31 mai pentru a finaliza lucrările la sectorul respectiv. Termenul din decembrie nu era o promisiune oficială ci dorința lui proprie exprimată doar în vorbe, ne spune Lajos Pap. Prezicea sfârșitul lunii decembrie pe baza a ritmului de lucru a firmelor cu care lucra el împreună la investițiile programului de finanțare UE.

Promisiuni s-au făcut, dar rețeaua nu a fost schimbată niciodată

Modernizarea rețelelor de utilități publice a început cu aderarea României la UE în 2007. Pe de o parte, după acea dată s-a avut acces la surse de finanțare inimaginabile în trecut, pe de altă parte, România s-a angajat să furnizeze apă potabilă de calitate în întreaga țară și să introducă canalizarea în toate localitățile cu cel puțin 2.000 de locuitori până în 2018. România nu și-a îndeplinit însă angajamentul, motiv pentru care UE a început procedura de infringement.

O altă obligație profesională și financiară impusă de UE a fost ca companiile de utilități publice orășenești să devină furnizori regionali cu cel puțin 100 de mii de consumatori și funcționare rentabilă, ne-a spus Szabolcs Szilveszter. Marja mică impusă de autorități produce costurile laboratorului pentru măsurarea continuă a calității apei la un număr de consumători de 100 de mii, și tot astfel se pot acoperi costurile pentru dezvoltări sau cheltuielile cu personal calificat.

În județul Covasna, compania Gospodărie Comunală S.A. a încorporat serviciile de apă și canalizare ale celorlalte trei orașe din județ în 2010. Infrastructura a rămas în proprietatea orașelor, iar angajații au fost preluați de firmă. Punctele de lucru din Târgu Secuiesc, Covasna și Întorsura Buzăului și-au păstrat conducerea, facturarea, contabilitatea proprie, și propriul personal calificat operativ și de depanare.

În acel moment se lucra deja de mult, din 2008, la elaborarea proiectului de finanțare UE pentru modernizarea infrastructurii. Contractul de finanțare a fost semnat de ministrul mediului de atunci, László Borbély, în martie 2011. Deși firma a purtat discuții despre investițiile necesare cu conducerile celor trei orașe care s-au alăturat în 2010, dar timpul era scurt și guvernul le-a avertizat și pe ei și pe cei de la firma de consultanță pentru accesarea fondurilor că vor pierde finanțarea dacă nu termină proiectul în două luni, ne-a explicat Attila Kozsokár pe baza celor raportate de colegii săi. El însuși s-a alăturat biroului de proiecte UE al companiei în 2012, iar în 2013 a fost numit director adjunct.

Contractul de finanțare din 2011 nu s-a modificat de când s-a semnat, susține directorul. La semnare se știau deja investițiile de care vor beneficia orașele partenere, și că, fiind un proiect de protecția mediului, în primul rând se vor dezvolta rețelele de canalizare și stațiile de epurare. Ce anume se va renova în orașele partenere și în ce proporție s-a decis pe de o parte de conducerea firmei pe baza recomandărilor făcute de departamentul tehnic, pe de altă parte de consiliile locale cu care s-au purtat discuții. Investițiile au fost incluse în hotărâri ale consiliilor locale, ne răspunde Attila Kozsokár.

Primarul Tibor Bokor a refuzat să se întâlnească cu noi, deci nu am putut afla de ce a promis el în 2012 că se va schimba întreaga rețea de apă potabilă. Dacă ne uităm la planul de investiții al proiectului alocat orașelor, se vede clar că doar o foarte mică parte a rețelei de apă potabilă din Târgu Secuiesc urma să fie reînnoită din grantul de sute de milioane: o porțiune de 2.3 km aferentă a doar 2-3 străzi.

Marea majoritate a sumei de finanțare alocată orașului era destinată renovării fântânilor, conductelor de presiune și rezervoarelor de apă, și construcția unei noi stații de epurare. Mai târziu, firma Gospodărie Comunală S.A. a mai semnat trei contracte de finanțare UE, dar schimbarea rețelei de apă din Târgu Secuiesc nu figura în niciuna din ele.

Câți kilometri, din care bani?

Prin conectarea satelor vecine, rețeaua de apă din Târgu Secuiesc a ajuns la 55 km în 2019, și 68,5 km anul acesta. Anul trecut au schimbat cam 2-3 km din conductele învechite din surse financiare provenite de la Primărie, nu din fonduri UE, ne informează Szabolcs Szilveszter. Anul acesta se planifică încă 2-3 km de conducte schimbate.

La sfârșitul anului 2019, când într-o ședință a consiliului local Attila Kozsokár a fost tras la răspundere pentru situația catastrofală a furnizării apei potabile, primarul Tibor Bokor spunea că în ultimii zece ani s-au schimbat cinci kilometri de conducte de apă. Un an mai târziu, în campania electorală din 2020, el a spus însă că poate documenta schimbarea a 21 km de conducte de apă, peste extinderea făcută prin legarea satelor la rețea.

Am fi dorit să-l întrebăm de unde vine această diferență de 17 km, și din ce surse au reușit să finanțeze această investiție în cazul în care chiar s-a întâmplat. L-am fi întrebat și, dacă atât rețeaua cât, parțial, și firma aparține de oraș, cum de nu dețin aceleași informații despre lungimea conductelor schimbate și cum s-a ajuns la situația în care conducerea orașului până anul trecut a neglijat ani de-a rândul problema apei potabile din oraș.

În orice caz, din fondurile accesate, firma a pornit pregătirea noului proiect de peste 100 de milioane de euro prin Programul Operațional de Infrastructură Mare, de care și Târgu Secuiesc va beneficia cu alte 26 unități administrative din județ. Planul este să se schimbe 16 km de conducte în 28 străzi din localitate, cel puțin aceasta este promisiunea publică făcută de președintele consiliului județean, Sándor Tamás.

Când va ajunge apă curată în paharele locuitorilor orașului?

Singura certitudine este că au încă ani buni de suportat spargerile de țevi și depunerile din apă. Proiectul UE care este în pregătire în momentul de față va include și schimbarea vechilor conducte ale rețelei de apă potabilă din oraș, ne spune Kozsokár, dar nu se știe cât timp le ia birocrația cu accesarea fondurilor.
Studiul de fezabilitate urmează să fie pregătit la mijlocul lunii martie de către firma de consultanță. După aceea proiectul trebuie finalizat, depus, evaluat, după care se semnează contractul de finanțare.

Licitația pentru lucrările de investiție poate fi începută numai după acesta, și primele lucrări pot fi finalizate cel mai curând în 2024, explică directorul. Până atunci, reparațiile cele mai necesare și schimburile de conducte vor trebui finanțate din surse ale companiei și ale bugetului local.

Traducere: Emese Czintos. Articolul original:

[irp posts=”32527″ name=”Uniós pénzből szűrik a vizet Kézdin, mégis kávézacc folyt a csapokból”]

Acest articol a fost publicat pe PressHub.ro și Átlátszó Erdély în cadrul proiectului “Cohesion Policy: Better Understanding, Reporting, Dissemination”, cofinanțat de UE prin DG Regio.
Informațiile prezentate nu reprezintă poziția oficială a UE. Întreaga răspundere asupra corectitudinii și coerenței informațiilor prezentate revine autorului.

The post Apa din Târgu Secuiesc se filtrează din fonduri europene, dar tot e murdară appeared first on Átlátszó Erdély.

În iulie, a apărut din nou știrea că în urma unui proces Zoltán Györke și-a redobândit încă odată funcția de subprefect al județului Cluj. Dincolo de salariul atractiv, de ce ar ține cineva la o asemenea funcție într-un sistem ce pare frustrant privit din afară, precum administrația publică din România? Care sunt argumentele cu care îi convinge de fiecare dată pe judecători și care sunt motivele pentru care guvernul îl eliberează uneori din funcție?

Persoanele care ocupă funcțiile de prefect și subprefect sunt numite politic de către guvernele care se schimbă atât de frecvent, încât nu mai suntem în stare să ținem minte nici măcar numele ministrului de interne, cu atât mai puțin ale prefecților și subprefecților. Zoltán Györke nu a intentat procese în instanță ca să-i reținem numele – cu toate că i-a reușit și asta.

Ca un ultim mohican al reformei obținute prin constrângere pentru aderarea la UE dar acum pe cale de dispariție, încearcă să demonstreze că și în România administrația publică poate să fie profesionistă. S-ar putea forma o generație de funcționari capabili să soluționeze profesionist problemele administrative, orientați spre interesul cetățenilor, ale căror cariere să fie predictibile și neutre din punct de vedere politic, cum ar fi, spre exemplu, cele ale judecătorilor.

Care sunt piedicile unui asemenea proiect? De ce aproape toate partidele au interese contare? Cum se interferează politicul cu administrația? Cu ce se ocupă de fapt prefectul și subprefectul? De ce se poate desfășura imperturbabil festivalul Untold? Este nevoie de plăcuțe în limba latină pe tăblițele de demarcaţie a perimetrului administrativ-teritorial al municipiului Cluj-Napoca, sau de plăcuța cu citatul atribuit lui Nicolae Iorga pe soclul statuii lui Matia Corvin? Ne-am propus să discutăm cu Zoltán Györke despre acțiunile sale în instanță, dar am ajuns și la subiecte mai delicate. Dialogul plin de digresiuni pe care l-am purtat cu subprefectul este publicat aici într-o formă restructurată și editată.

Zoltán Györke face parte din corpul de elită al sistemului public, este înalt funcționar public din 2008. S-a pregătit încă din 1998, cu multă ambiție, pentru o carieră în administrație publică. Înainte, a predat matematică în diferite sate din împrejurimile municipiului Marghita, dar la vârsta de 28 de ani, în vederea unei schimbări radicale de carieră, s-a înscris din nou la facultate. De data aceasta, la specializarea administrație publică a Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul UBB Cluj-Napoca.

În timpul primei sale studenții la Oradea, Györke a fondat împreună cu câțiva colegi prima asociație studențească, a participat la proteste împotriva regimului postcomunist și a devenit membru al Alianței Civice. Din cauza convingerilor sale anticomuniste s-a înscris mai întâi în PNȚCD, dar acesta nu a mai intrat în parlament la alegerile din 2000, și puțin mai târziu s-a și dezintegrat. La invitația unor tineri liberali, Györke a intrat în PNL în anul 2002, tot un partid de dreapta – ne-a relatat el.

De ce nu UDMR?

Nu doar pentru că a urmat toate studiile în limba română și s-a socializat într-un mediu preponderent românesc. În perioada respectivă, el a fost convins că în maximum 20 de ani problemele minorităților vor fi rezolvate, prin urmare, UDMR își va îndeplini obiectivele propuse și nu a vrut să-și lege cariera de un partid etnic care va deveni mai devreme sau mai târziu de prisos. Presupunerea legată de soluționarea problemelor minorităților a fost greșită, și Györke recunoaște asta.

Primii patru ani din cariera lui administrativă pot avea legătură cu PNL, când a ocupat funcții în care de atunci nu a mai fost numită nici o persoană de naționalitate maghiară din România (și probabil nici înaintea lui nu au fost prea mulți). În 2004 a devenit consilierul personal al lui Marius Nicoară (președintele Consiliului Județean de atunci), iar un an mai târziu a avansat în administrația centrală, fiind director de cabinet în Ministerul Administrației și Internelor.

Zoltán Györke afirmă că a obținut aceste funcții atât de repede datorită pregătirii profesionale și capacității sale organizatorice. Înainte de alegerile locale din 2004, el s-a ocupat de rețeaua electorală a PNL-PD, organizată pe secții de votare, și conform partidelor aceasta a avut un rol important în succesul electoral al lui Emil Boc și al lui Marius Nicoară. La Consiliul Județean Györke a rămas doar șase luni, deoarece un fost profesor din facultate l-a invitat la București, la Ministerul Administrației și Internelor.

În calitate de director de cabinet, în guvernul Tăriceanu a contribuit la elaborarea legislației referitoare la reforma administrației publice, în timp ce țara se pregătea pentru aderarea la UE. El și secretarul de stat responsabil au introdus funcția de city manager în sistem, și practic tot ei au pregătit legea cadru a descentralizării, precum și legea privind noul statut al prefecților.

Györke ne-a explicat că aceste posturi le-a ocupat în calitate de personal contractual și nu de funcționar public, aceștia beneficiază de un statut juridic special. Atât în administrația centrală, cât și în cea locală, majoritatea funcționarilor publici ocupă funcții de execuție, un număr redus ocupă funcții publice de conducere cum ar fi șefii de birou, șefii de serviciu sau directorii. Cei mai puțini sunt înalții funcționari publici, ne-a spus Györke, și ne-a explicat în ce constă statutul lor special.

Profesionalizarea

Györke consideră că ceea ce a contribuit cel mai mult la profesionalizarea sistemului de administrație publică din România au fost condițiile impuse de intrarea în NATO din 2004. A trebuit să ne obișnuim cu respectarea regulilor, s-au înființat noi instituții, precum Inspectoratul General pentru Situații de Urgență.

Încă în cadrul negocierilor de aderare, Adrian Năstase le-a promis partenerilor occidentali că funcțiile de prefect și subprefect, respectiv cele de secretar general și secretar general adjunct din ministere vor fi depolitizate. Guvernul a și inițiat proiectul de lege în această privință, iar guvernul Tăriceanu a completat corpul acestora și a pus la cale funcționarea mecanismului.

Conform acestei legi, începând cu 1 ianuarie 2006 toți prefecții și subprefecții ar fi trebuit să fie înalți funcționari publici. Asta înseamnă concret că ei nu pot face parte din partide politice, trebuie să urmeze programul anual de formare specializată organizat de Institutul Național de Administrație din București și să ocupe prin concurs național o funcție publică din categoria înalților funcționari publici. Zoltán Györke a urmat această procedură: și-a dat demisia din PNL și a devenit subprefectul județului Cluj în 2008 în urma unui concurs.

Când s-a format acest corp de elită al înalților funcționari publici, puterea și opoziția au căzut de acord că guvernele vor fructifica și experiența dobândită de prefecții și subprefecții care vor fi eliberați din funcție. Cu alte cuvinte, cei care nu sunt păstrați în funcții, vor fi numiți inspectori guvernamentali – ne-a explicat Györke.

Conform acestuia a și pornit acest sistem rotativ al înalților funcționari publici, iar ocuparea prin mobilitate a acestor funcții publice a devenit naturală. Însă de la bun început au fost prefecți și subprefecți care nu au participat la niciun concurs necesar numirii în funcții, ci au fost numiți în urma unor decizii politice.

Zoltán Györke a subliniat că o astfel de desemnare îi poate asigura cuiva provizoriu funcția de prefect sau de subprefect, însă nu și statutul de înalt funcționar public. În același timp, cei care sunt eliberați din funcțiile menționate fără a fi apoi numiți în alte funcții corepunzătoare categoriei, își pierd calitatea de înalt funcționar public.

O persoană putea fi desemnată politic să exercite astfel de funcții publice pentru maximum 6 luni, cu posibilitatea de prelungire. Însă în acea perioadă, funcția publică rămânea vacantă iar persoanele care au urmat programul de formare puteau să o ocupe oricând prin concurs. Mai precis, nu oricând, ci doar când se organiza concursul.

Repolitizarea și dezavantajele acesteia

Mulți dintre cei care au fost declarați admiși în urma concursurilor din 2008 s-au pensionat deja, unii au fost eliberați din funcție, alții s-au retras din funcțiile corespunzătoare categoriei înalților funcționari publici. De atunci sunt extrem de puțini cei care au intrat corp, deoarece intenționat nu se mai organizează concursuri deja de zece ani, a explicat Györke. Aproape toate partidele își doresc să elimine statutul de înalt funcționar public, fiindcă majoritatea politicienilor preferă să numească pe cineva în funcțiile respective, chiar și temporar.

Azi doar câțiva prefecți, subprefecți, secretari generali și secretari generali adjuncți din ministere au statut de înalt funcționar public: din totalul de 241 funcții publice, în cazul a 194 au fost desemnate diverse persoane care să exercite temporar funcțiile publice vacante, a declarat Györke.

În general, în aceste funcții sunt numiți oamenii de încredere ai liderilor locali sau județeni de partid, în multe situații fără studii de specialitate, fără o minimă experiență în administrația publică. De multe ori nu-i cunoaște nici ministrul responsabil, cu atât mai puțin primul ministru.

Teoretic legea limitase numirile provizorii: concursul trebuia organizat după maximum 6 luni. Cu toate acestea, un profesor al Universității Tehnice a exercitat funcția de prefect al județului Cluj timp de 5 ani, prin prelungiri din 6 în 6 luni.

Sarcina principală a prefectului este de a verifica legalitatea actelor administrative adoptate de consiliile locale și județene, respectiv să le atace în contenciosul administrativ pe cele pe care le consideră nelegale. Conform Constituției, el conduce serviciile publice deconcentrate ale ministerelor, cum ar fi Inspectoratul Școlar, Direcția de Sănătate Publică, etc. Acestea sunt în realitate conduse de directorii lor, fiindcă prefectul nu ar putea coordona atâtea instituții, dar poate influența funcționarea lor, ne-a spus Györke. În cazul unor proteste, în situațiile prevăzute de lege, intervenţia în forţă a jandarmeriei se dispune tot de către prefect sau înlocuitorul acestuia.

Interesul partidului aflat la guvernare este ca prefectul unui județ să nu atace actele administrative ale primarilor și consiliilor locale care aparțin aceluiași partid politic, cu alte cuvinte să nu le obstrucționeze activitatea, decât ale celor din opoziție. Așadar, odată ce un partid ajunge la guvernare, nu va susține un sistem în care prefecții sunt specialiști, neutri din punct de vedere politic, așa încât nu s-a mai organizat niciun concurs pentru ocuparea acestor funcții deja de un deceniu.

[wp_ad_camp_1]

După cum a dezvăluit Györke, sunt și cazuri în care prefectul nu verifică hotărârile autorităților locale, din cauza unei capacități reduse. În consiliile locale se votează uneori hotărâri vădit nelegale, care în aceste condiții vor produce efecte. De exemplu, bugetul unității administrativ-teritoriale se aprobă tot prin hotărâre a consiliului local, care poate astfel include cheltuieli nelegale efectuate de majoritatea politică sau de către primar.

De fapt, chiar și cetățenii au dreptul să solicite instanțelor de judecată anularea actelor administrative. Diferența este că dacă le atacă prefectul în termen de 6 luni de la comunicare, hotărârile respective se suspendă până în momentul în care instanța se pronunță asupra legalității lor. Dacă cererea se depune de către persoane fizice, hotărârea rămâne în vigoare până la anularea ei de către instanța de contencios administrativ.

Györke este de părere că reprezentanții vieții publice, de la politicieni până la presă, consideră că statutul de politician de facto al prefectului este unul normal– deși atât pentru cetățeni, cât și pentru administrația publică ar fi cel mai bine ca ei să fie specialiști, independenți de partidele politice.

(Dar nu numai prefecții. În timpul pandemiei de coronavirus a devenit evident faptul că multe spitale și Direcții de Sănătate Publică nu sunt conduse de persoane competente. Aceștia au fost copleșiți, chiar depășiți de sarcinile specifice situațiilor de criză: investigații epidemiologice, identificarea cazurilor și a contactelor, organizarea și desfășurarea testărilor, aprovizionarea în timp util cu echipamente și în cantități suficiente, planificarea eficientă a activităților din spitale pentru a evita contactul dintre persoane infectate și sănătoase, etc.)

[wp_ad_camp_2]

Györke și-a dorit o carieră de înalt funcționar public. El a considerat că atât pregătirea profesională, cât și experiența dobândită îl recomandă pentru asta. În 2008 s-a eliberat o funcție de subprefect în județul Cluj, așa că a participat la concurs și a obținut funcția. După schimbarea de guvern din 2009 a fost numit inspector guvernamental, printre primii care au îndeplinit această funcție, și în această calitate a verificat documentele primăriilor din județul Cluj referitoare la situațiile de urgență. În această perioadă a scris și a publicat lucrarea sa de doctorat cu titlul Instituția Prefecturii în Clujul interbelic.

Nu doar prin măsuri administrative, ci și prin mijloace politice s-a încercat restrângerea corpul de elită al înalților funcționari publici, dar aceștia s-au opus cu succes împotriva adoptării acelor proiecte legislative. În 2018 a fost adoptat cu o largă majoritate parlamentară Codul administrativ care ar fi repolitizat aceste funcții, însă Curtea Constituțională l-a declarat neconstituțional din cauza încălcării procedurii de adoptare.

În 2013, primul ministru Victor Ponta a decis desființarea funcțiilor publice de inspector guvernamental din motive de economie bugetară. Intenția a fost reducerea cu 4% a numărului de funcții din toate autoritățile și instituțiile publice, iar în cazul Secretariatului General al Guvernului s-a concretizat în desființarea a peste 50 de funcții publice de inspectori guvernamentali. Într-o singură zi aproape toți acești înalți funcționari publici au fost eliberați din funcție. Doar 3-4 persoane au fost păstrate în funcție, dar și asta s-a aflat ulterior – ne-a relatat Györke.

Procesele

Inspectorii guvernamentali disponibilizați au atacat în instanță deciziile, dar nu toți au dus procesul până la capăt și nu toți au câștigat.

Potrivit statutului funcționarilor publici, în situația desființării funcțiilor publice pe care le ocupă, aceștia nu pot fi concediați precum ceilalți salariați din sistemul public. Ei pot fi eliberați din funcție doar din motive disciplinare sau de incompetență. Dar, în termen de 30 de zile de la eliberarea din funcția publică din motive independente de voința lor, ei pot solicita numirea în funcții publice similare vacante. Acest drept le asigură stabilitatea în exercitarea funcției publice, adică motivația să se perfecționeze continuu și să rămână în sectorul public, deoarece nu rămân fără un loc de muncă nici în cazul reorganizării instituțiilor – ne-a explicat Györke.

În 2013, el a știut că o funcție de subprefect din județul Cluj este vacantă, fiind exercitată temporar de către o persoană fără concurs, desemnată prin numire politică. De aceea, a solicitat transferul în această funcție, însă Secretariatul General al Guvernului nu i-a dat niciun răspuns, iar el a deschis procesul. În instanță, el a argumentat spunând că

• în cazul inspectorilor guvernamentali eliberarea din funcție a încălcat mai multe legi;
• respectiv că la Secretariatul General al Guvernului nu a avut loc de fapt o reorganizare, aceasta fiind doar un pretext pentru disponibilizarea lor;
• mai mult, nu li s-au oferit alte funcții de înalți funcționari publici.

După mai mult de doi ani de procese, judecătorii au pronunțat sentința definitivă în 2015, prin care au obligat guvernul să-l numească pe Györke în funcția de subprefect al județului Cluj. În acei ani, a lucrat ca expert independent în administrație publică – a declarat Györke.

Între timp, s-a pronunțat și Curtea Constituțională în sensul că actul normativ privind desființarea funcțiilor de inspectori guvernamentali este neconstituțional, prin urmare Secretariatul General al Guvernului a fost obligat să-i reangajeze. Așa s-a și întâmplat cu toți cei 50, dar au primit atribuții doar o parte din ei – a precizat Györke. În prezent sunt aproximativ 30, dar abilitățile, experiența și pregătirea profesională a 10 dintre ei a fost ignorată până în aprilie 2020, când ministrul dezvoltării regionale și administrației publice i-a însărcinat cu verificarea proiectelor locale finanțate de minister, să controleze legalitatea și modul lor de executare.

Inspectorii guvernamentali pot primi atribuții de la miniștri și de la secretarul general al guvernului. La întrebarea noastră referitoare la tipurile acestora Györke ne-a dat exemple concrete precum coordonarea construcției autostrăzilor sau a spitalelor regionale, adică sarcini de management pentru care este necesară cunoașterea aprofundată a legislației, a proceselor administrative și a sistemului de finanțare prin fonduri UE.

Györke a asistat la mai multe schimbări de guvern în calitate de subprefect până în 2019, când organizația județeană a partidului aflat la guvernare a numit pe altcineva în acestă funcție. Printr-o hotărâre de guvern din februarie 2019, Györke a fost numit din nou inspector guvernamental. În acel moment, nu a dorit anularea acestei hotărâri, ci doar suspendarea ei. A mai rămas două luni în funcția de subprefect, dar nu a reușit să obțină definitiv suspendarea hotărârii de guvern.

În calitate de inspector guvernamental nu a primit nicio atribuție timp de un an, ceea ce i s-a părut umilitor. De aceea, a pornit un nou proces. A solicitat anularea hotărârii de guvern prin care a fost demis din funcție, argumentând că

• aceasta nu este legală,
• nu conține motivare de fapt și de drept,
• iar transferul lui nu s-a realizat în scopurile și condițiile prevăzute de lege.

Guvernul a înaintat recurs și în acest proces, iar din relatările presei s-a părut că Györke a acționat în instanță de mai multe ori pentru funcția de subprefect. În iulie 2020 a câștigat al doilea proces.

Györke spune că el e în acest moment singurul subprefect, înalt funcționar public care și-a păstrat statutul prin intermediul instanței. Un fost coleg de-al lui a câștigat în 2013 un proces similar, dar între timp s-a pensionat. Bineînțeles, el poate fi înlocuit oricând printr-o hotărâre a guvernului, dar cu condiția ca aceasta să fie motivată și să respecte prevederile legale – spune Györke.

În urma primului proces a primit despăgubiri echivalente cu salariul cuvenit pentru cei doi ani când nu a fost în funcție, iar acum va primi diferența dintre salariul de inspector guvernamental și cel de subprefect, de asemenea cheltuielile de judecată. Acei bani publici ar fi putut fi cheltuiți într-un mod mai rațional, a spus Györke, de exemplu prin fructificarea în mod real a expertizei înalților funcționari publici. În cazul persoanelor numite în urma deciziilor politice, pot fi necesare și câteva luni pentru însușirea atribuțiilor de serviciu.

Nu pentru guvern sunt importanți prefecții,

spune Györke. De aceea, nu se poate susține că repolitizarea funcției ar fi necesară pentru ca prefecții să poată fi trași la răspundere și pe linie de partid pentru neîndeplinirea programului de guvernare. Deoarece

• calitatea de membru de partid nu garantează deloc că acel prefect înțelege ce se întâmplă în administrație,
• un funcționar public are îndatorirea legală să pună în aplicare dispozițiile primite de la superiorii ierarhici, mai ales programul guvernamental, pe când un politician local se poate sustrage de la această răspundere, iar
• primii miniștrii nu îi cunosc nici pe jumătate dintre prefecții pe care îi numesc, a spus Györke.

Prefectul îl însoțește pe primul ministru sau pe miniștri cu ocazia vizitelor acestora în județ, dar el este mai important pentru organizația județeană de partid. Din punct de vedere legal ei sunt reprezentanții guvernului, dar de facto mai degrabă reprezintă organizația județeană de partid – este de părere Györke –, sau chiar interesele personale ale președintelui organizației.

Györke spune că desemnarea formală a prefecților și a conducătorilor serviciilor publice deconcentrate ale ministerelor de către organizațiile județene de partid ar fi acceptabilă, dacă în cadrul acestora s-ar regăsi experți de primă mână din domeniul juridic, economic, administrativ, al sănătății sau al educației.

Nu se poate susține că azi prioritatea partidelor politice ar fi concentrarea specialiștilor în jurul organizațiilor lor din teritoriu, sau că s-ar preocupa de formarea profesională a propriilor membri, afirmă Györke, facând referire și la interviul nostru acordat de Levente Salat. Politologul și universitarul clujean i-a reproșat recent UDMR-ului că a neglijat formarea membrilor de partid și educarea alegătorilor.

Lipsa specialiștilor reprezintă o problemă comună a tuturor partidelor, fiind evidentă inclusiv în structurile guvernamentale – a spus Györke. De ce ar fi atunci partidele mai exigente atunci când este vorba despre prefecți?

El este total de acord cu opinia diplomatului Filon Morar, care într-o analiză recentă susținea că funcționarii publici nu trebuie să preia servil ceea ce ar putea contraveni interesului general și nu trebuie reduși la statutul de simple instrumente.

De asemenea, poate constitui o problemă faptul că odată ce primul ministru primește numele persoanei care va fi numită prefect, consilierii săi nu verifică dacă este o persoană competentă și îndreptățită pentru ocuparea funcției respective. Există doar un control minimal – a spus Györke – ca să nu fie desemnată o persoană cu antecedente penale, dar nu și criterii profesionale. Guvernul numește oricine persoană dacă este recomandată de organizația locală, pentru că acesta este interesul partidului.

Prefecții și subprefecții

și-au obținut funcțiile în ultimii 11 ani în urma promovării unor concursuri organizate pentru diverse funcții publice de execuție din mici orașe și comune și a numirii de către primarii acelor localități în funcțiile publice respective. Pentru a fi numită apoi prefect, persoana respectivă trebuia să prezinte diploma de absolvire a unei forme de învățământ superior și dovada că are cel puțin cinci ani de experiență în muncă în orice domeniu, nu neapărat în administrație – a explicat Györke. Mulți, de exemplu și UDMR-ul, au susținut că trebuie repolitizate funcțiile de prefect și subprefect ca să nu mai fie necesară punerea în scenă a unei piese de teatru în care majoritatea actorilor erau la curent cu sensul acestor roluri.

Györke este de părere că demersul corect ar fi reînceperea organizării concursurilor pentru ocuparea funcțiilor din categoria înalților funcționari publici de către comisia specială de la București. Când el a fost membru al comisiei, examenul consta în probe de limbi străine, cunoștințe din domeniul juridic și administrativ. Ulterior au fost organizate câteva concursuri pentru ocuparea funcțiilor de secretari generali și secretari generali adjuncți din ministere, dar nu și pentru cele de prefecți sau subprefecți.

Comisia respectivă este încă constituită, dar nu există voință politică pentru reluarea activității ei – a spus Györke. Codul administrativ prevede că în perioada 2020 – 2021 vor fi organizate concursuri pentru toate funcțiile publice vacante din categoria înalților funcționari publici, ocupate în prezent prin exercitare temporară, dar probabil acest lucru se va amâna din cauza pandemiei.

Györke însuși a intentat procesul pentru a nu-și pierde calitatea de înalt funcționar public, deoarece în lipsa organizării concursurilor acest statut poate fi pierdut în situația eliberării din funcția publică, în favoarea unei desemnări politice. Îi place cariera în administrația publică, a ales-o la maturitate și admite că atât raportul său de muncă cât și atribuțiile îi pot fi oricând modificate, conform legii.

Un alt motiv pentru care nu renunță la acest domeniu și la statut este că dorește să le demonstreze tinerilor care sunt la începutul carierei că și în acest domeniu se poate reuși doar în baza criteriilor profesionale, păstrând o distanță egală față de toate partidele politice.

Mai mult, un corp de funcționari publici profesioniști poate constitui și o reală piedică în fața abuzului de putere al decidenților politici.

Györke consideră că funcționarii publici independenți de partide sunt mai puternici, mai liberi și mai eficienți în administrație decât cei partizani, deoarece nu trebuie să facă dovada unei deosebite bunăvoințe față de cei cărora le datorează desemnarea în funcție.

Györke crede că tinerii, atât cei din sistemul public cât și cei din afara lui, sunt din ce în ce mai sensibili față de abuzurile de putere. Tot mai mulți sunt dispuși să adopte atitudini împotriva exceselor și cu rezultate din ce în ce mai remarcabile, ceea ce consideră că este un proces foarte sănătos pentru întreaga societate.

Subprefecții

sunt înlocuitorii de drept ai prefecților dar pot îndeplini și o parte din atribuțiile acestuia. În fapt, nu au atribuții specifice în afara unor sarcini legate de funcționarea instituției – ne-a explicat subprefectul județului Cluj. Activitatea lor constă în sarcinile pe care le îndeplinesc cu acordul prefectului, adică depinde foarte mult de încrederea pe care prefectul o acordă subprefectului, și cât este de dispus să-i delege din propriile atribuții. De cele mai multe ori, nu prea mult – a adăugat Györke.

Comunicarea dintre cei doi este esențială, dar măsura în care și-au înțeles rolul sau ce interese trebuie să reprezinte. De toate acestea depinde calitatea verificării legalității actelor autorităților administrației publice locale, anularea prin instanță a autorizațiilor de construire sau preocuparea pentru reconstituirea dreptului de proprietate care nici după 30 de ani nu a fost soluționată în România. După părerea lui Györke, această sarcină este neglijată încă în județul Cluj.

El s-a ocupat mai mult de problemele interne, administrative. A coordonat metodologic activitatea secretarilor din primării acolo unde a fost nevoie, respectiv a condus comisia de disciplină pentru analizarea faptelor acestora. Secretarii sunt cei care pregătesc hotărârile consiliilor locale și le contrasemnează pentru legalitate, adică depinde și de ei care va fi ordinea zilei la ședința consiliilor locale, fiind și primul filtru pentru verificarea legalității actelor administrative.

Györke a lucrat împreună cu doi prefecți între 2015 și 2019, dar nu întotdeauna a simțit că ei ar fi receptivi față de activitatea sau opiniile sale profesionale. Consideră că prefecții nu s-au considerat a fi funcționari publici, mai degrabă au fost preocupați de rolul politic, iar Györke în asta nu dorește să le fie partener.

Unele situații scot în evidență pregnant întrebarea dacă prefectul să fie înalt funcționar public sau politician,

spune Györke. De exemplu, nu se aplică un tratament unitar în cazul pierderii calității de ales local în urma excluderii din partidul politic, ordinele prefectului fiind emise în funcție de anumite interese. În unele cazuri calitatea de consilier local s-a pierdut imediat, alteori mandatele au fost păstrate încă pentru o perioadă de timp.

Györke nu cultivă relații cu politicienii UDMR, și nici cu cei din alte partide politice. Bineînțeles îi cunoaște pe demnitarii UDMR și discută cu ei dacă problema se află în zona sa de competență. De asemenea, îi primește cu drag și pe cetățenii de naționalitate maghiară în audiență, dacă i se solicită. A cooperat cu inițiativa Musai-Muszáj, pentru că este preocupat de problemele minorităților și se străduiește să le soluționeze în baza legii și prin mijloace administrative. Este de părere că ar fi importantă cunoașterea acestor reguli, pentru că sunt instrumente mult mai bune pentru apărarea intereselor decât simplul argument al apartenenței la o minoritate.

Nu participă însă la acele decizii care sunt eminamente politice. În 2014, alături de Bakk Miklós și de alți clujeni, a propus revenirea la denumirea Cluj a orașului, rebotezat în 1974 Cluj-Napoca. Primarul nu a organizat referendumul local, întemeindu-și decizia pe continuitatea daco-romană, deși până acum nu s-a putut demonstra că între Napoca și orașul istoric Cluj ar exista vreo continuitate din punct de vedere istoric.

Așadar, Clujul a rămas Cluj-Napoca, iar în urma cercetărilor istorice pe care și-a întemeiat inițiativa civică Zoltán Györke a scris o carte: ”Napoca, o istorie recentă a Clujului – obsesia romanizării sub două regimuri politice 1974–2014”. Volumul a fost lansat în 2017.

Rezultatele cercetării lui arată că în păstrarea denumirii Cluj-Napoca a avut un rol important nu doar Emil Boc, ci și Ioan Aurel Pop alături de alți istorici comuniști, iar pentru partidele și opinia publică românească acest nume reprezintă un simbol politic. Mai târziu, le-a propus parlamentarilor județului Cluj să se alăture demersului și să depună în parlament o inițiativă legislativă comună în sensul revenirii la denumirea Cluj a municipiului, însă aceștia au considerat că nu există nici o șansă să fie sprijinită politic.

Deciziile politice delicate nu sunt întotdeauna explicite

La Cluj-Napoca prezența așa-numitei „plăcuțe Iorga” pe soclul statuii lui Matia Corvin este un subiect sensibil. Conform legislației privind protejarea monumentelor istorice, renovarea statuii ar fi trebuit să conducă la restabilirea stării originale, adică nu ar fi fost legală păstrarea plăcuței cu citatul atribuit lui Nicoale Iorga, amplasată în perioada când primar a fost Gheorghe Funar.

Fostul primar a susținut că plăcuța a fost acolo deja în anii ˈ30. Ministrul afacerilor interne a dat un ordin neoficial să se verifice în arhive existența vreunui document referitor la acel text, dar nu a fost identificată nici dovadă că Iorga ar fi scris sau declarat așa ceva. Cu toate acestea, plăcuța este în continuare acolo, iar chestiunea a dispărut din agenda publică.

În cartea lui, Györke susține în baza unor documente că primarul Emil Boc este continuatorul unui fel de discurs postfunarist. De exemplu, a respins categoric revenirea la stema tradițională a Clujului. Primăria folosește în continuare stema propusă de Funar care accentuează în mod exagerat originea romană și a fost adoptată în condiții discutabile din punct de vedere legal. Conform opiniei lui Györke, Boc cu a reușit să stabilească o relație de colaborare cu organizația locală a UDMR, dar nu și cu maghiarii din oraș.

De asemenea, nici tăblițele indicatoare a denumirii localității Cluj-Napoca nu au fost amplasate conform legii. Inscripția în limba latină, elaborată tot în colaborare cu Ioan Aurel Pop – Municipium Aelium Napocense ab Imperatore Hadriano Conditum (117-138) – nu este conformă regulilor care stabilesc forma și conținutul plăcuțelor de acest fel. Însă, până când nimeni nu atacă hotărârea respectivă, textul în limba latină este păstrat în continuare.

Untold, festivalul de muzică techno permanentizat deja în centrul orașului, a crescut semnificativ din 2015 deoarece nimeni nu a vrut să-i deranjeze pe organizatorii din anturajul lui Boc atrăgându-le atenția că ar trebui respectate niște reguli, precum cele privind limita poluării fonice. De asemenea, ar fi fost obligația prefectului să verifice legalitatea actului administrativ prin care consiliul local a pornit acest festival din bugetul orașului.

La a doua ediție a festivalului, forțele de ordine nu au mai fost coordonate de prefect, ci de un ofițer al jandarmeriei trimis din București. Explicația pentru prezența organelor de ordine centrale este faptul că festivalul a crescut atât de mult, încât este nevoie de unități ale poliției, jandarmeriei și pompierilor din alte județe. Toate guvernele, indiferent de culoarea politică, au susținut această inițiativă a lui Emil Boc, care de-a lungul timpului, prin serviciile oferite festivalierilor, a devenit profitabilă și pentru unii localnici.

În calitate de subprefect, Györke a înființat o comisie de specialitate, formată din conducătorii instituțiilor implicate, experți din domeniul protejării monumentelor, reprezentanți ai societății civile și ai bisericilor. Scopul acesteia a fost să identifice posibilitățile legale necesare interzicerii concertelor de amploare în proximitatea monumentelor istorice din centrul municipiului, dar primarul nu și-a manifestat interesul în acest sens.

La două ediții consecutive ale festivalului a solicitat Direcției județene de sănătate publică și Agenției de protecție a mediului să măsoare nivelul de poluare fonică. Așa s-a costatat că nu numai rezultatele măsurătorilor au fost contradictorii, ci și reglementările în materie, care permiteau doar sancționarea printr-o amendă minimă. Nu există nici voință politică pentru modificarea legislației în sensul asigurării reale a dreptului clujenilor la liniște, odihnă și acces liber în spațiile publice.

Doar prevederile legii privind protejarea monumentelor istorice au putut fi puse în aplicare, care obligă organizatorii să achite Ministerului culturii 3% din venitul obținut din evenimentele care au loc în apropierea monumentelor istorice. Ministerul le-a trimis o factură organizatorilor festivalului, dar ei nu au plătit decât în urma unui proces pierdut – am aflat de la Zoltán Györke.

[wp_ad_camp_3]

Györke nu s-a considerat niciodată politician, spune că nu e construit pentru asta. De exemplu, nu-i place să țină discursuri. Atunci când a fost totuși nevoit să-l înlocuiască pe prefect la diverse festivități oficiale, s-a documentat zile la rând la Biblioteca Centrală Universitară.

Acum, după mai mult de trei săptămâni de la decizia definitivă a instanței pronunțată în 16 iulie, Zoltán Györke așteaptă încă să fie reintegrat în funcție. Ministerul Afacerilor Interne și Guvernul României nu au de gând să-l elibereze din funcție pe unul dintre cei doi subprefecți ai județului Cluj. Ei au fost numiți să exercite temporar aceste funcții publice, la propunerea PNL, respectiv PMP.

De atunci, guvernul s-a întrunit în mai multe ședințe, în 31 iulie a hotărât ocuparea prin exercitare temporară a funcției publice de subprefect al județului Covasna. Györke are speranța că nu se va repeta ceea ce i s-a întâmplat în 2015, o situație improprie unui stat de drept: hotărârea pronunțată în martie a fost executată abia în iulie, după ce a cerut instanței de judecată să-l oblige personal pe primul ministru și pe ministrul de interne la suportarea unor amenzi pentru fiecare zi de întârziere.

Traducere: Orsolya András. Articolul original:

[irp posts=”29896″ name=”A magyar alprefektus, aki nem az RMDSZ-ben, hanem a korrekt bürokráciában hisz”]

Hogy könnyebben összeálljon a nagy kép

The post Subprefectul maghiar care crede într-o birocrație corectă, nu în UDMR appeared first on Átlátszó Erdély.

O cititoare ne-a făcut o surpriză plăcută povestindu-ne că ministrul educației și directorul editurii de manuale de stat le-a prezentat cadrelor didactice din România o platformă dezvoltată pentru învățământ digital. În urmă cu trei luni, după suspendarea activității didactice față în față, profesorii și elevii au început învățământul la distanță fără niciun fel de sprijin. Ținea doar de creativitatea și inventivitatea profesorilor să-i contacteze pe elevi și să-i implice în activitățile didactice desfășurate prin ecran.

Oferta educațională digitală ar putea fi îmbogățită cu o opțiune infinit mai interesantă decât răsfoirea materialelor în format .pdf, după cum a aflat cititoarea noastră la un seminar online. Webinarul a avut zero acoperire de presă în România chiar dacă la eveniment a participat topul conducerii învățământului român.

Acest seminar a fost anunțat de către Editura Didactică și Pedagogică (EDP) cu informația că invitatul de onoare al evenimentului va fi însuși ministrul educației, Monica Anisie – evenimentul nu a fost menționat însă până azi în comunicatele oficiale ale ministerului. EDP a ținut totuși să folosească toate suprafețele pentru a transmite că întâmpinăm era manualelor 3D, ele fiind accesibile în România în premieră și exclusiv prin editura de manuale de stat.

Însăși EDP a publicat deja materiale didactice digitale (formatul digital este cerință de bază în concursurile de stat pentru manuale), ele pot fi răsfoite pe pagina Ministerului Educației. Fișierele .pdf, numite „varianta tipărită”, pot fi accesate foarte ușor, însă versiunea digitală se descarcă extrem de lent, chiar dacă rețelele de internet din țară sunt renumite pentru viteză. În afară de faptul că au niște materiale video incluse, ele nu se deosebesc în esență de un .pdf.

Atractivitatea și eficiența învățământului digital ar putea fi sporită printr-o platformă inovativă din Ungaria

Webinarul menționat a durat mai mult de trei ore și scopul lui a fost de a le prezenta participanților platforma mozaweb.com. Aceasta este o colecție amplă de manuale și alte materiale didactice accesibile prin programul mozaBook, pus la dispoziția utilizatorilor de către Editura Mozaik din Szeged. Inițial, înregistrarea seminarului a fost publică pe YouTube, însă între timp organizatorii au schimbat setările, și videoul a fost privat. (După o lună, videoul a devenit iar public.)

Platformele mozaBook și mozaWeb sunt cunoscute în România, și acestea nu sunt accesibile exclusiv prin EDP. Editura Mozaik și-a popularizat produsele în România și cu altă ocazie, am aflat de la cadre didactice. Pe pagina acestei edituri, în lista partenerilor de afaceri, figurează chiar opt firme din România.

Software-ul pentru prezentații mozaBook a fost concepută de editura din Szeged special pentru utilizarea pe smartboard-uri amenajate în clase, ceea ce a fost introdusă în școlile din Ungaria în 2008 – am aflat de la dr. Ildikó Török, managerul de dezvoltare de afaceri al editurii. Acest program realizat complet în Ungaria poate fi instalat pe calculatoare cu sistem Windows, respectiv pe smartphone-uri Android și iOS.

[wp_ad_camp_1]

Marele avantaj al programului este că în afară de vizualizarea imaginilor, textelor, video-urilor din varianta digitală a manualelor, permite folosirea unor modele 3D interactive, esențiale în procesele didactice. Structura urechii umane și modelul undelor de sunet, Acropola din Atena în diferite epoci istorice, suprafața planetei Marte sau corpurile geometrice pot fi rotite în toate direcțiile, mărite și micșorate, descoperite în mici detalii – ne-a explicat angajata editurii. Reprezentarea 3D poate fi completată prin texte scurte care sunt incluse în modelele virtuale, iar profesorul poate decide în ce ordine apar toate aceste informații.

În condițiile învățământului la distanță, acest program poate fi folosit prin distribuirea ecranului într-o platformă de videoconferință prin care are loc ora; de asemenea, și elevii pot descărca și instala mozaBook și pot deschide materialele dorite. Aceleași conținuturi pot fi găsite pe mozaWeb și deschise în browser. Videourile 3D pot fi de asemenea urmărite prin browser, o fereastră pop-up ne informează despre extensia de care e nevoie. (Dacă folosim ad blocker, această fereastră nu apare.)

Pe lângă lecțiile cu multe materiale vizuale, biblioteca media conține și exerciții: fișe de lucru, quizuri, jocuri și activități practice pentru clasele 1-12. Editura își propune conștient ca învățătura să devină un proces atractiv și o experiență captivantă, iar procesele complexe să fie vizualizate pe înțelesul tuturor – ne-a spus Ildikó Török.

Suprafețele mozaBook și mozaWeb sunt disponibile în mai multe limbi, inclusiv în limba română. Editura își comercializează produsele în zeci de țări, produse care în mod normal se pot accesa contra cost. De când însă, în urma epidemiei de coronavirus, toți au fost nevoiți să înceapă învățământul la distanță în mod neașteptat, Editura Mozaik a decis să le facă publice și gratuite – am aflat de la Ildikó Török. Până în 15 iulie trebuie doar să ne facem un cont pe pagina lor pentru a accesa materiale despre viermi sârmă sau motoare în patru timpi, despre formarea Pământului sau atelierul lui Leonardo da Vinci, sau pentru a vedea înregistrarea unor experimente chimice, realizate în laboratoarele Universității din Szeged.

După webinarul din 26 mai s-au făcut multe conturi noi pe mozaWeb în România – ne-a spus Ildikó Török, dar nu a precizat numărul utilizatorilor noi care s-au alăturat comunității mari din România care folosea deja această platformă. Ea ne-a declarat că au primit multe comentarii pozitive pe rețelele de socializare, de asemenea, prin EDP.

Exclusivitate – reală sau dorită?

Cu toate că în rândul profesorilor maghiari din Transilvania Editura Mozaik și produsele ei sunt destul de cunoscute (un liceu din Sfântu Gheorghe folosește chiar de mai mulți ani platforma mozaBook), nu ei sau vreo organizație a lor a mediat între Mozaik și EDP. Editura din România a fost convinsă de EduMagic Solutions (firma mai demult cunoscută sub numele de Olimp Net, specializată în cursuri de formare pentru cadre didactice) să înceapă o cooperare cu Editura Mozaik din Szeged – am aflat de la directorul EDP, Claudiu Săftoiu.

EDP nu a achiziționat încă drepturile pentru a folosi produsul mozaBook. Editura a semnat un contract nemonetizat, de fapt un contract de cooperare în noiembrie 2019 – ne-a spus Claudiu Săftoiu, care a fost numit directorul EDP în decembrie 2019. Acest contract asigură pentru EDP exclusivitate în România pentru trei ani în ceea ce privește platformele Mozaik. Adică EDP ar fi singura din România care poate încărca aici manuale aprobate de Ministerul Educației, completate cu materiale 3D, iar EduMagic va fi responsabil pentru suportul online – a declarat Săftoiu. Managerul de dezvoltare a afacerii Mozaik însă nu a știut despre niciun fel de exclusivitate în momentul când i-am luat interviul.

L-am întrebat pe directorul Săftoiu de ce nu s-au făcut comunicate de presă despre această unealtă pusă la dispoziția profesorilor de către EDP, foarte practică pentru perioada învățământului la distanță, mai ales că aceasta poate fi folosită gratis. Claudiu Săftoiu a spus că au trimis organelor de presă anunțul webinarului, la care oricum au participat foarte mulți profesori, iar de atunci se ține legătura cu ei printr-un grup de Facebook. (Ggrupul respectiv a avut 315 membri în timpul publicării articolului în limba maghiară, iar acum peste de 1300).

[wp_ad_camp_2]

Peste 7,000 de profesori au urmărit prezentarea deschisă de ministrul învățământului Monica Anisie conform comunicatului în limba engleză, emis de Editura Mozaik, respectiv printscreen-urilor făcute de echipa editurii. Directorul EDP a vorbit despre peste 13,000 de profesori care s-au înscris pentru webinar. Din informațiile apărute pe pagina Facebook a EDP, peste 8,500 de profesori au primit o adeverință care confirmă participarea la cursul de formare despre utilizarea manualelor 3D. Directorul Săftoiu a ținut să adauge că aceste certificate sunt recunoscute atât de Ministerul Educației, cât și de EduMagic.

De ce e atât de important de atestat că cineva s-a uitat la un video de trei ore?

Cunoaștem profesori care au urmărit prezentarea în mare parte, dar nu au primit certificatul nici după două săptămâni. Iar cei care au acest certificat vor fi primii care pot primi una dintre cele 5,000 de licențe mozaBook și mozaWeb pe care EDP le-a primit în cadrul acordului de licență încheiat cu Editura Mozaik – ne-a spus Săftoiu.

Aceste licențe vor fi distribuite printre profesorii cei mai interesați și instruiți dintre cei care au participat la cursul de formare, a precizat directorul. Săftoiu însă nu a dat informații concrete cum vor fi selectate aceste 5000 de cadre didactice dintre cele 8,500. El a declarat doar că asta depinde de webinarii următoare organizate în parteneriat cu EduMagic Solutions, în cadrul cărora profesorii interesați pot demonstra abilitățile de predare din manuale și materiale 3D.

Din câte am înțeles, în cadrul webinariilor care vor urma profesorii trebuie să dea dovadă de deschidere, dedicație și competență dacă vor să obțină un cont gratuit mozaWeb. Prin persoana lor, licența i se acordă școlii unde lucrează, dar nu am reușit să clarificăm cu directorul EDP care și-a ales cuvintele cu prudență extremă, dacă oare și alți profesori din aceeași școală pot folosi licența obținută de un coleg sau de o colegă.

Pandemia ”scurtează” perioada de utilizare gratuită

Săftoiu ne-a spus că cele 5,000 de licențe permit utilizarea gratuită a platformelor timp de un an. Acest an a început în noiembrie 2019 când s-a încheiat contractul de cooperare, adică se va încheia în noiembrie 2020, cu două luni după deschiderea anului școlar. Așadar, profesorii au început să fie pregătiți în masă pentru folosirea platformelor mozaBook și mozaWeb abia la jumătatea acestui an gratuit.

Această întârziere a fost justificată de către directorul EDP prin apariția pandemiei și starea de urgență. El își dorește să discute cât mai curând cu Editura Mozaik pentru a prelungi valabilitatea acestor licențe cel puțin până la sfârșitul anului școlar 2020/2021. Prin aceste licențe cadrele didactice au acces la peste 1200 de videouri și modele 3D, dar și la 120 de manuale EDP care au fost deja încărcate pe platforma mozaWeb.

Afacerea

Aceste materiale vor fi transformate în manuale 3D din resursele disponibile pentru EDP, a spus Săftoiu, dacă acest lucru va fi solicitat de un număr mare de cadre didactice din România. Editura își propune în prezent să dezvolte această cerință.

Adică EDP are un interes financiar ca școlile din România, mai devreme sau mai târziu clienți care plătesc pentru licența mozaWeb, să plătească în mod indirect și pentru accesul la manualele EDP. În mod normal, un pachet mozaWeb Premium este scump pentru salariile de profesor din România, costă în jur de 200 de euro, după cum am aflat de la profesori. Chiar dacă școala achiziționează licențe pentru cel puțin zece profesori, tot costă 120 de euro pe persoană.

Autoritățile locale care susțin școlile sunt greu de convins să investească în software-uri educaționale, în timp ce calculatoarele achiziționate în perioada 2003-2009 sunt complet învechite, nu pot fi folosite. Calculatoarele ar trebui schimbate cel puțin o dată la cinci ani, a declarat un profesor de informatică, însă astfel s-ar pierde licențele pentru software-uri achiziționate mai devreme, care sunt valabile pentru piesele esențiale ale acestor calculatoare.

Prin urmare, nici nu-i de mirare că profesorii s-au revoltat când în noiembrie 2019 ministrului Anisie i-a scăpat într-o emisiune că dacă guvernul ar aloca 6% din GDP pentru învățământ, de altfel stabilit în legea educației, n-ar ști ce să facă cu banii. De asemenea, promisiunea lui Klaus Iohannis de a investi bani importanți în educație este credibilă pentru profesori doar dacă văd aceste investiții cu proprii ochi.

Traducere: Orsolya András

Rețeaua informală #CovRoMd cuprinde 27 de publicații de nivel local, regional, național, reprezentate de PressHub: Express de Banat (Caraș-Severin, Timiș), Mesagerul de Sibiu (Sibiu), Monitorul de Cluj (Cluj), Alba24.ro(Alba, Cluj, Hunedoara, Maramureș, Sibiu, Timiș), Gazeta de Dimineață (Hunedoara), Argeșul Online (Argeș), Epoch Times Romania (național),Monitorul de Botoșani (Botoșani), Oradea Press (Bihor), eBihoreanul(Bihor), Átlátszó Erdély (Harghita, Covasna, Cluj, Bihor, Satu Mare, Mureș), Revista 22 (national level), Zi de Zi (Mureș), Jurnalul Văii Jiului (Hunedoara), Arad24.net (Arad), Banatul Azi (Timiș, Arad, Caraș-Severin), inRoman.ro (Neamț), Resita.ro(Caraș-Severin), Liber în Teleorman (Teleorman), Info Sud-Est(Tulcea, Constanța), Jurnalul de Argeș (Argeș), Crișana (Bihor), Transilvania Reporter (Bistrița-Năsăud, Cluj, Bihor, Satu Mare, Maramureș, Sălaj), Gazeta de Sud (Dolj, Vâlcea, Gorj, Mehedinți, Olt), Viața Liberă (Galați), Ziarul de Iași (Iași) și Vrancea24 (Vrancea).

La nivel european, rețeaua include partenerul EURACTIV.ro (parte a rețelei pan-europene EURACTIV, prezentă în 14 țări, cu sediul central la Bruxelles), la nivelul Republicii Moldova, report.md, și, la nivelul unei comunități de 5,6M de utilizatori în România și 1M în diaspora românească, HotNews.ro, prin platforma de dezbateri interactive, LIVE VIDEO #deladistanță.

The post O platformă educațională 3D din Ungaria i-ar da avânt învățământului digital din România appeared first on Átlátszó Erdély.

Un număr mare de persoane care lucrează în străinătate s-a întors în România pe parcursul lunii martie. Numărul lor este depășit doar de incapacitatea statului de a oferi estimări credibile vizavi de numărul românilor întorși în țară de la începutul pandemiei COVID-19 în vestul Europei. Intrarea lor în carantină instituțională sau izolare la domiciliu s-a organizat oficial abia după ce s-au închis frontierele României.

În același timp este de notat tendința, din ce în ce mai intensă, de a stigmatiza persoanele care s-au întors în țară pe baza presupunerii că ei ar fi adus și răspândit virusul în România. Practic în numeroase grupuri de Facebook și platforme de discuție apare – articulată cu mai multă sau mai puțină indignare – întrebarea: Cine sunt acești oameni și de ce vin acasă?

Articolul original in limba maghiară, apărut la 02. 04. 2020:

[irp posts=”29111″ name=”Vendégmunkások: nem azért jönnek haza, hogy megfertőzzenek minket”]

Există doi factori care alimentează generalizările și ostilitatea:

• cele mai mari comunități ale diasporei se află în Italia și în Spania, adică în țările europene cele mai afectate de noul coronavirus în momentul de față;
• crește numărul relatărilor conform cărora unii dintre cetățenii reveniți din aceste zone nu au respectat recomandarea izolării la domiciliu, comunicată în 21 februarie și între timp devenită obligație.

Între timp, în opinia publică din România se modifică sensurile date noțiunii de diaspora. Sunt chiar și persoane care pur și simplu refuză să mai folosească această expresie în legătură cu persoanele recent revenite în țară, deoarece în ultimii ani ea s-a referit la emigranții activi din punct de vedere civic, implicați în modernizarea României.

Am discutat cu sociologi, cercetători care se ocupă de fenomenul emigrării pentru a înțelege mai bine fenomenul: Cine sunt de fapt persoanele recent revenite din străinătate? De ce s-au întors acum? De ce nu este corect să-i considerăm un grup omogen?

Câți cetățeni români s-au întors în țară?

Primele patru cazuri de COVID-19 identificate în România la sfârșitul lui februarie – începutul lui martie au avut legătură cu persoane revenite din Italia. Italia a închis școlile în 4 martie, în 7-8 martie regiunea nordică a țării a intrat în carantină, iar în 9 martie au fost interzise toate deplasările – mai puțin cele strict necesare – în întreaga țară. Atât președintele Klaus Iohannis, cât și premierul Ludovic Orban le-au cerut cetățenilor români care trăiesc în străinătate ca, pe cât posibil, să nu vină acasă în această perioadă.

România a închis frontierele în 22 martie, dar și înainte de această dată a luat în evidență cine și când a intrat pe teritoriul țării. Cu toate acestea, au fost publicate doar estimări, nu cifre exacte. Poliția de Frontieră a emis un singur număr concret, în 10 martie: din 23 februarie intraseră în țară 40.612 de persoane sosite din Italia sau al căror traseu a inclus Italia. 34.000 dintre ele sunt cetățeni români. În acel moment, autoritățile nu au putut spune câte dintre aceste persoane au intrat în carantină sau izolare la domiciliu.

[wp_ad_camp_1]

În 10 martie România a suspendat circulația aeriană, pe căi ferate și căi rutiere cu Italia – ceea ce în practică înseamnă că persoanele sosite pe căi rutiere (și, pentru timp limitat, pe căi ferate) sunt primite în țară doar dacă sunt cetățeni români și au luat la cunoștință, încă de la începutul călătoriei, că vor intra în carantină, respectiv în izolare la domiciliu. Acest lucru ar fi însemnat ca, începând din acea zi, autoritățile din România să aibă o evidență și mai exactă a numărului de persoane ajunse în țară. Precizare: nu doar Poliția de Frontieră, ci, în mod obligatoriu, și reprezentanții Direcției de Sănătate Publică introduc în baza de date informațiile pe care le dețin. În loc de cifre concrete au existat în continuare doar estimări – acestea, însă, au fost mai multe decât înainte.

Acesta este momentul când se schimbă tendința statistică: numărul persoanelor sosite scade drastic în fiecare zi, iar numărul celor plecate scade și mai mult, deși înainte au ieșit din țară mai mulți decât câți au intrat. În 11 și 12 martie au intrat în țară peste 107.000 de persoane, mai ales la punctele de trecere a frontierei din vest și pe cale rutieră – a comunicat Poliția de Frontieră. Informația relevantă nu este numărul în sine (care se referă la suma celor două zile), ci faptul că majoritatea au trecut granița de vest. În acest moment, toții au trebuit să declare din ce țară vin, și teoretic au fost trimiși în carantină sau izolare la domiciliu. În 20 martie însă

au fost publicate două estimări foarte diferite

în legătură cu numărul persoanelor revenite din țările cele mai afectate de epidemie. Ungaria a deschis în seara de 17 martie culoarul de tranzit pentru a permite trecerea persoanelor de cetățenie română și bulgară, care au așteptat la granița de vest. În 20 martie estimarea Poliției de Frontieră a fost că în nopțile respective au intrat în țară 10.000 de persoane la vama Nădlac. Poliția de Frontieră din Arad a declarat că 17.000 de persoane au intrat până în seara de 19 martie, cea din Timișoara a spus că până în dimineața de 20 matrie numărul s-a ridicat la 25.000. Astfel, pagina de internet al Radioului Europa Liberă a estimat că în jur de 250.000 de persoane au revenit în țară de la izbucnirea epidemiei, trecând granția de vest. (Numărul tuturor intrărilor între 10 și 20 martie este în jur de 450.000, cel al ieșirilor de 411.000. Fiecare din cele două numere include și numărul persoanelor aflate în tranzit, cum ar fi cele care au călătorit spre Bulgaria).

Față de aceste cifre mari, în data de 20 martie numărul celor aflați în carantină instituțională abia a depășit 4.000, iar în evidența oficială figurează 45.432 de cetățeni izolați la domiciliu.

Datele și estimările autorităților se deosebesc extrem de mult de cele ieșite la iveală în 19 martie. Fără să dezvăluie sursa informației, Adrian Streinu Cercel, directorul Spitalului de Boli Infecțioase „Matei Balș”, a vorbit, într-o emisiune de seară pe postul TV Antena 3, despre un milion de cetățeni români întorși în țară. El a menționat că 100.000 dintre ei au sosit din Spania.

Streinu Cercel a estimat că cel puțin 200.000 de persoane din acel milion au evitat carantina, respectiv izolarea la domiciliu, deși aceste măsuri erau deja obligatorii. Acest număr coincide cu cifra estimată de jurnaliștii de la Europa Liberă: 250.000 de persoane sosite din Vest, minus cei 50.000 care în acel moment se aflau în carantină sau izolare la domiciliu.

[wp_ad_camp_2]

Declarația medicului are mare greutate, aceasta fiind făcută în calitate de membru al Grupului strategic care gestionează epidemia de coronavirus –, conform Europa Liberă. Pe de altă parte, credibilitatea lui Streinu Cercel este fisurată de niște declarații contradictorii pe care el le-a făcut în legătură cu virusul și cu epidemia (acestea sunt rezumate alături de prezentarea unor metode ilegale de finanțarea spitalului de către jurnalistul Victor Ilie).

Problema cu cifra de un milion este că Streinu Cercel nu a precizat la ce perioadă se referă ea și cum a fost calculată. Între 1 și 19 martie, într-adevăr există documente ale Poliției de Frontieră care confirmă intrarea a 1.000.000 de persoane. În această statistică apar cifre rotunjite la sute, și aici figurează toate persoanele care au intrat, indiferent de țară, punctul de trecere a frontierei, dacă sunt doar în tranzit sau dacă fac naveta zilnic. Mai mult, reiese din mai multe surse de presă că o parte dintre persoanele sosite au făcut declarații nesincere privind țara din care au venit.

Estimarea oficială: cel puțin 400.000 până la Paști

Grupul de Comunicare Strategică a luat în evidență, între 18 și 23 martie, 46.800 de persoane care au intrat în țară pe cale rutieră, la punctele de trecere a frontierei încă operaționale: Vamele Nădlac I și II, Cenad, Vărșand și Borș. În 27 martie premierul a declarat estimarea actuală: de la izbucnirea epidemiei COVID-19 până la sfârșitul lunii martie au revenit în țară 200.000 de cetățeni.

În acel moment, au existat 1.300 de cazuri confirmate de persoane infectate, numărul scăzut fiind atribuit de către Ludovic Orban faptului că izolarea persoanelor sosite în carantină instituționalizată sau la domiciliu s-a dovedit o măsură eficientă. În același timp, Orban a admis că testarea a eșuat în ceea ce privește depistarea infecțiilor. A doua zi ministrul sănătății proaspăt numit, Nelu Tătaru a vorbit despre 200.000 de persoane revenite în țară, adăugând că până la Paști se așteaptă sosirea altor 200.000 de cetățeni.

Cine s-a întors pe parcursul săptămânilor trecute?

În primul rând multe persoane cu domiciliul stabil în România care s-au deplasat în alte țări în scop profesional sau personal. În primele două săptămâni, cele mai multe infecții au fost cauzate de două persoane care locuiesc în România: un ofițer pensionar al MAI care, după o călătorie în Israel, a infectat aproape 50 de oameni, respectiv senatorul Vergil Chițac, care inițial a negat boala, dar a infectat 10 persoane – după cum a menționat într-un interviu pentru Europa Liberă sociologul Remus Anghel, expert în migrație, de la Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale din Cluj.

În afară de persoanele angajate în alte state sunt și persoane care călătoresc des în Europa de Vest: oameni de afaceri, studenți, bunici care își vizitează nepoții sau copiii, turiști care se bucură de sfârșitul sezonului de schi. Nu este clar care este proporția lor în rândul celor recent reveniți în țară. Dacă ne gândim însă că doar în Italia sunt stabiliți 1,2 milion de cetățeni români, Remus Anghel estimează că ei nu reprezintă un procent semnificativ între cei întorși în această perioadă.

Sociologul ne atrage atenția asupra surselor acestor cifre. Informația că unii și-au făcut bagajele și au pornit spre România îndată ce regiunea de nord a Italiei a intrat în carantină ne-a parvenit mai degrabă din relatări personale. De asemenea, tot din opinii individuale am aflat și că alții au mai multă încredere în sistemul de sănătate italian, chiar dacă acesta este suprasolicitat, decât în cel român, așadar, au decis să rămână acolo. Depinde și de temerile noastre personale cărui tip de informații dăm credit.

Persoanele de cetățenie română aflate în străinătate

se află în diferite relații de muncă în cadrul sistemelor de mobilitate UE. De aceea, situația lor în societățile și sistemele economice din alte state este foarte variată – ne-a explicat sociologul István Horváth, conferențiar universitar la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca și directorul Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale.

• Firmele de headhunting au atras în Occident foarte mulți profesioniști – de exemplu medici, oferindu-le asigurare de sănătate și servicii sociale excelente – pe lângă poziții avantajoase și sigure pe piața forței de muncă.
• Sociologul i-a numit categorii intermediare pe cei care dispun de un contract de muncă formal în străinătate, plătesc taxe, au un statut clar definit în sistemele de sănătate și de servicii sociale, însă poziția lor pe piața forței de muncă depinde foarte mult de situația economică actuală, în funcție de domeniul în care sunt angajați. De aceea, în cazul unei crize economice, mijloacele lor de subzistență sunt expuse unor riscuri semnificative, cum ar fi cazul celor care lucrează în domeniul construcțiilor.
• Grupul celor care au o situație de risc ridicat pe piața forței de muncă din străinătate este alcătuit din persoane din diferite sectoare, cum ar fi cel al îngrijirii. Nu este cunoscut numărul exact al cetățenilor români care lucrează ca îngrijitori în Italia și Spania, dar există o cerere foarte ridicată pentru aceste activități. Doar puțini dintre ei beneficiază de asigurare medicală.
• O parte semnificativă a emigranților din România este grupul angajaților sezonieri. Nu există date precise despre ei, dar pe baza statisticilor Eurostat numărul ar putea fi de ordinul sutelor de mii. Sunt muncitori calificați care fac un fel de „outsourcing” în locuri de muncă din străinătate. Ei, având PFA, se deplasează în alte țări, la schimb periodic cu o altă persoană. Odată ajunși în străinătate, întocmesc un contract de 6 luni pentru a nu avea obligația de a declara calitatea de angajat, iar angajatorul nu plătește taxe și impozite în urma colaborării. Ei plătesc impozitul pe venit în România. Muncitorii sezonieri se ocupă de activități precum tăierea și transportul brazilor de Crăciun în Norvegia și culesul castraveților în Germania.
• Horváth a explicat că, evident, s-au întors și români care, pe lângă problemele materiale avute, au utilizat instrumente de o moralitate îndoielnică pentru a-și asigura traiul în străinătate. Îndată ce ei au devenit vizibili, unele organe de presă i-au așezat în prim-plan cu toate că nu este foarte clar ce proporție reprezintă ei din totalul cetățenilor români aflați în străinătate. Probabil sunt mult mai puțini decât ne-am gândi, dar din cauza situației lor sunt ușor de identificat, consideră sociologul. Dincolo de experiențe individuale, există și studii care arată că în cercurile amintite cerșitul organizat sau profitarea din alte resurse marginale este un fenomen real în capitalele europene.

Întoarcerea în țară a persoanelor stabilite în străinătate nu a fost provocată de data aceasta de o criză economică care a apărut treptat, ci o criză sanitară izbucnită brusc, care a dus la schimbări foarte rapide, a comentat István Horváth.

Câte tipuri de muncă atâtea tipuri de asigurare

Pentru o perioadă îndelungată, Italia nu a impus niciun fel de reguli ceea ce privește statutul îngrijitoarelor. Ele au fost angajate în cadru informal. Multe au ajuns la familii bune, a explicat sociologul, însă depindeau complet de familia care le-a angajat, adică de întâmplare. Ele au devenit extrem de vulnerabile dacă au întâmpinat probleme de sănătate, deoarece nu au avut nicio asigurare medicală.

În Spania, condițiile au fost mai severe: familiile au fost obligate să ofere un contract de muncă de cel puțin jumătate de normă dacă au angajat o îngrijitoare, ele fiind astfel parțial incluse în sistemul de sănătate și al serviciilor sociale.

Criza sanitară actuală a expus îngrijitoarele unor riscuri grave, indiferent dacă erau angajate ilegal sau doar în zona gri a legii. Familiile care le-au solicitat ajutorul au ajuns și ele în situații nesigure din punct de vedere financiar, multe persoane s-au mutat în locuința părinților, bunicilor, preluându-le îngrijirea. Asta înseamnă că îngrijitoarele din România fie și-au pierdut serviciul, fie nu-și mai pot asuma responsabilitatea crescută din cauza pandemiei. În cel mai rău caz, ele ajung pur și simplu în stradă, pentru că cele mai multe dintre ele locuiesc împreună cu persoana pe care o îngrijesc – a descris István Horváth situația lor.

Din asemenea cazuri reiese foarte clar că persoanele care nu au acces la servicii sociale, al căror loc de muncă, ale căror resurse devin nesigure, ale căror contracte de muncă au expirat sau care pur și simplu au rămas fără un acoperiș deasupra capului, nu au de ales: nu pot rămâne în străinătate – a precizat sociologul.

Poate s-au întors și unii care au avut planuri pe termen mediu, dar au fost angajați în „zona gri”. În cazul lor, ei sau angajatorii nu au plătit toate taxele aferente asigurărilor, dar în România au o locuință proprie, în timp ce în străinătate ar trebui să susțină un apartament închiriat, având un loc de muncă nesigur.

L-am întrebat pe Horváth care sunt regiunile în care se reîntorc cei mai mulți dintre emigranți, însă sociologul a replicat că un răspuns ar fi ipotetic și speculativ. Dacă presupunem că cei care au revenit recent sunt cei mai puțin integrați în țara respectivă putem să speculăm că majoritatea lor a plecat cu ultimul val de emigrare. Infrastructura de migrație a fost până acea perioadă dezvoltată și a inclus și grupurile sociale cu mai puține resurse, provenind din sate și mici orașe monoindustriale cu piața forței de muncă degradată. Adică putem estima că cei recent reveniți se vor întoarce în zonele rurale din provincie.

Efectele emigrării

asupra vieții sociale, economice și politice a țării au fost foarte puternice, și doar luând în considerare alegerile prezidențiale sau faptul că milioane de persoane au muncit în străinătate, prin urmare România nu s-a confruntat cu o criză a șomajului după 2008. Pe de altă parte știm extrem de puține lucruri despre emigranți deoarece nu s-au realizat prea multe studii documentate riguros despre ei. Sociologul Gabriel Bădescu, cercetător în domeniul migrației, profesor universitar la Universitatea „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca, ne-a răspuns la întrebări pe aceste teme și a explicat lipsa cifrelor exacte privind persoanele care pleacă și se întorc în țară. Nu avem de unde să știm câte persoane s-ar fi întors în această perioadă dacă nu ar fi izbucnit epidemia, iar la graniță angajații în străinătate nu pot fi diferențiați de turiști.

Cea mai exactă sursă de date care se referă la populația completă a fost ultimul recensământ, dar el a avut loc în 2011. Un studiu recent este dedicat situației copiilor ai căror părinți pleacă la muncă în străinătate. Acesta s-a desfășurat la solicitarea Administrației Prezidențiale. Studiul menționat arată, între altele, că fenomenul emigrării afectează în măsură foarte diferită regiunile țării: în Cluj sunt de zece ori mai puțini elevi ai căror părinți lucrează în alte țări decât în Iași sau Suceava (Asta înseamnă că se putea presupune înainte de izbucnirea pandemiei în România că în aceste județe se vor întoarce mai multe persoane care și-au pierdut mijloacele de subzistență în Occident).

În altă ordine de idei, din sondajele realizate de către țările-țintă reiese că nivelul de educație al cetățenilor români care lucrează și sunt stabiliți legal acolo prezintă o distribuție asemănătoare ca al celor din România. Deși nu există niciun studiu despre cei reveniți, Gabriel Bădescu pornește de la observarea categoriilor cele mai vulnerabile în fața crizei economice în desfășurare și presupune că proporția celor cu mai puține studii printre românii reveniți este mai mare decât printre cei rămași în străinătate.

Deocamdată nu se știe care vor fi efectele economice

întoarcerii emigranților. Cu siguranță suma de bani trimisă acasă de românii din străinătate, sumă care se ridica recent la mai multe miliarde de euro, se va reduce, afirmă Remus Anghel. De asemenea, opinia sociologului este că migrația forței de muncă pe direcția est-vest va trece printr-o transformare structurală în Europa. În momentul de față, muncitorii sezonieri sunt cei care se află în cea mai vulnerabilă situație. Cei care se întorc definitiv în România se trezesc într-o țară cu profunde inegalități ceea ce privește dezvoltarea, după cum a rezumat Anghel pentru Europa Liberă. Așadar, cei care revin în mediul rural se confruntă cu o situație foarte diferită față de cea întâlnită în marile orașe.

Efectele sprijinului acordat celor care intră în șomaj tehnic sunt deocamdată greu de estimat, consideră István Horváth, mai ales în condițiile în care ministrul Muncii a precizat în 20 martie că în țară sunt 200.000 de contracte de muncă suspendate, iar în 30 martie erau deja 500.000. (De la data publicării articolului original, numărul contractelor de muncă suspendate a depășit deja un milion.)

Suntem martori la o schimbare structurală de mari proporții: până acum România s-a confruntat cu lipsa forței de muncă, iar acum sute de mii de persoane vor fi concediate, în timp ce pe piața forței de muncă apar și cei care au lucrat până acum în alte țări, a schițat cercetătorul situația. E greu să sintetizăm aceste schimbări, dar ele se resimt imediat și vor putea afecta chiar și 5-10% din populația activă. Accesul celor care au revenit la asigurări sociale în România nu este clar, iar sprijinul social se va acorda prin aceste sisteme. Așadar, aceste persoane oricum vulnerabile vor fi, cel mai probabil, excluse și din politicile sociale din România – preconizează Horváth.

Gabriel Bădescu a precizat încă un factor de incertitudine: deocamdată nu se știe pentru cât timp vor să rămână acasă cei care s-au întors. Decizia de a rămâne definitiv sau a-și relua activitățile în țările occidentale depinde și de situația epidemiologică. Nu se știe când se va ajunge la o rată foarte scăzută e infecțiilor și când își revin economiile din Vest în asemenea măsură încât să aibă nevoie de forță de muncă din Europa de Est. (Cum s-a întâmplat deja cu Germania de la publicarea articolului original.)

Totul depinde și de situația României după trecerea acestui șoc economic și de felul în care dispune sistemul de sănătate, de administrație publică și de educație de persoanele revenite. Pandemia COVID-19 nu este un test doar pentru sistemul sanitar al țărilor, ci și pentru normele sociale, pentru relația dintre stat și cetățean, a subliniat Gabriel Bădescu.

Cercetătorii pe care i-am contactat și-au exprimat speranța că societatea din România va alege solidaritatea și toleranța în situația de criză și va trata în acest sens cetățenii reveniți de la munca făcută în străinătate. Ei s-au declarat, în același timp, îngrijorați de faptul că

a început ostilitatea față de emigranții întorși.

Și nu este vorba despre o stigmatizare din ce în ce mai accentuată în cercuri restrânse, în conversații private sau în grupuri de Facebook. Ei sunt catalogați ca principalii vinovați pentru răspândirea virusului și ca paraziții sistemului social din România chiar și de unii politicieni. Mulți se simt identificați cu imaginea unor zombi care îi infectează pe toți cei din jur, citează Remus Anghel pe o cunoștință aflată în Italia. Jurnalistul Cătălin Tolontan a observat în formularea utilizată de noul ministru al Sănătății, Nelu Tătaru, tot imaginea unor zombi:

“1.000 de persoane care sunt purtători și care circulă liber” pe străzi,

a spus ministrul motivând carantinarea Sucevei.

Statul român asigură tratarea bolnavilor de COVID-19 indiferent dacă au asigurare de sănătate sau nu. Dacă nu reușim să încetinim răspândirea infecțiilor, capacitatea sistemului de sănătate va fi depășită și spitalele nu vor face față situației. În acest scenariu, oamenii vor fi și mai predispuși să caute vinovați, a explicat István Horváth mecanismul țapului ispășitor. Oamenii considerați capul răutăților vor fi stigmatizați și etichetați, chiar jigniți.

Căutarea colectivă a țapului ispășitor e un fenomen întâlnit aproape fără excepție,

iar cei care s-au întors recent în țară nu pot scăpa de acesta chiar dacă au contacte personale puternice (relații cu familia și cu prietenii) cu societatea română, susține István Horváth. Sociologul a făcut referire la cartea lui Gordon W. Allport, Natura prejudecății, în care Allport susține că atitudinile formate în relațiile personale nu s-a transformat în opinie colectivă.

Până nu demult diaspora era văzută ca o comunitate eroică și modernă din punct de vedere civic și politic, dar imaginea pare că se transformă acum tocmai prin intermediul persoanelor și platformelor care au contribuit la construirea acelei imagini pozitive, presupune István Horváth.

Puterea autorităților s-a intensificat odată cu declararea stării de urgență, așadar există măsuri juridice care pot fi luate împotriva instigării la ură, ne-a răspuns sociologul la întrebarea referitoare la combaterea acestui fenomen. El a observat însă comunicarea oficială statală și, pe baza acesteia, nu este de părere că autoritățile ar avea vreo perspectivă mai largă, dincolo de măsurile imediate în vederea combaterii epidemiei. Sociologul consideră că autoritățile nu acționează rapid nici în privința problemelor economice și nu par a fi deloc atenți la a preîntâmpina și gestiona unele probleme importante din punct de vedere al integrării sociale.

[wp_ad_camp_3]

Horváth afirmă că nu vede o comunicare de criză coerentă din partea Guvernului, nici măcar din punct de vedere formal: persoanele cu rol crucial în gestionarea crizei fac declarațiile citind cuvânt cu cuvânt niște comunicate și ordonanțe. Conform literaturii de specialitate, cerința minimă este ca oamenii aflați în funcții de mare responsabilitate să transmită mesajele esențiale vorbind liber, pe un ton calm, cu privirea îndreptată spre public.

De asemenea, conținutul comunicărilor oficiale este de multe ori contradictoriu, arată sociologul: în aceeași zi s-a spus că anul școlar se va repeta, apoi că nici nu se pune problema să se întâmple acest lucru. Cu alte cuvinte nici în deciziile mari, structurale, nu s-au aplicat elemente de bază ale gestionării crizelor – ce să mai spunem despre măsurile care nu se iau în cazul discursului adesea generalizant și stigmatizant față de diasporă?

Capcanele generalizării și învinovățirii

au o sursă simplă: lipsa informațiilor exacte. Și tocmai din acest motiv ar trebui evitate. Știm că pandemia COVID-19 ar fi ajuns oricum și în România și că avem cele mai frecvente contacte tocmai cu țările europene cele mai afectate în prezent. Știm însă de asemenea că marea majoritate a emigranților a rămas în străinătate.

Știm că unii nu au spus sincer la frontieră sau în spitale din ce țară au revenit (unii au vrut să evite carantina, iar alții tocmai stigmatizarea). Prefectul județului Maramureș a impus restricții de liberă mișcare a cetățenilor cu o zi mai devreme decât ordonanța valabilă în întreaga țară, iar măsura a avut legătură cu persoanele revenite din Italia. Totuși, el a apreciat efortul celor are au rămas în carantină sau în izolare la domiciliu.

Datele distribuite pe județe au fost cenzurate rapid, așadar nu se știe de ce a apărut focarul de infecție la Baia Mare: din cauza emigranților care nu au respectat carantina sau din cauza afaceristei care s-a prezentat la trei spitale din oraș pentru consultații fără să anunțe că a fost în străinătate înainte de apariția simptomelor.

Ceea ce știm însă foarte exact este declarația lui Ludovic Orban care a afirmat după 11 zile că au trecut 14 zile de când a intrat în autoizolare. Conform informațiilor oficiale, între 22 martie și 1 aprilie 1.247 de persoane au intrat în carantină instituțională pentru că au încălcat regulile izolării la domiciliu. Ludovic Orban nu se numără printre ele.

Traducere: Orsolya András. Articolul original:
[irp posts=”29111″ name=”Vendégmunkások: nem azért jönnek haza, hogy megfertőzzenek minket”]

Sursa foto copertă: site-ul Organizației Internaționale pentru Migrație, Biroul în România

The post Emigranții nu vin acasă să ne infecteze appeared first on Átlátszó Erdély.

• Cum contribuie procesele de pe piață la creșterea paralelismului etnic din Transilvania?
• Cum se poate măsura dezavantajul economic și social care provine din raportul asimetric dintre majoritate și minoritate lingvistică?
• Ce fel de mijloace stau la dispoziție în cadrul pieței și mai ales în afară de aceasta pentru a reda prestigiul multilingvismului în România? Ce poate face în acest sens UDMR?

Acestea au fost întrebările despre care am discutat cu Zsombor Csata, sociolog, cercetător transilvănean în domeniul economiei etnice. În noiembrie 2019, el a susținut o scurtă prelegere la Cluj despre faptul că în Transilvania există un paralelism etnic nu doar la nivel social, ci și în unele domenii ale economiei.

Zsombor Csata este conferențiar la Departamentul de Sociologie și Asistență Socială în Limba Maghiară din cadrul UBB și cercetător în Institutul pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale din Budapesta, unde beneficiază de o bursă Bolyai pentru cercetarea conexiunii dintre diversitate și prosperitate în Transilvania, respectiv de sprijinul Institutului Național pentru Cercetare și Inovare pentru studierea instituționalizării economiei etnice în rândul maghiarilor din România și din Slovacia.

Csata a prezentat cele mai recente rezultate ale cercetării sale legate de paralelismele etnice ale mediului economic din Transilvania în 13 noiembrie 2019, în cadrul evenimentului Clujul multilingv I. Costul folosirii limbii materne în mediul economic. Organizatorii, Institutul YZ al Centrului Maghiar de Tineret și Asociația Da, poftiți!, au invitat cercetători și antreprenori din Cluj și din întreaga Transilvania care țin la multilingvism și în domeniul economic.

Procesele pieței în sine contribuie la pilarizare,

adică la creșterea paralelismului dintre comunitățile române și maghiare în Transilvania, am aflat din această prelegere și din masa rotundă cu antreprenori. Pentru firme este rentabil să comunice în mai multe limbi cu parteneri și clienți, însă aceste limbi sunt folosite separat, pe canale diferite, au spus antreprenorii. De asemenea, pentru manageri și angajați este mai simplu dacă în cadrul firmei comunicația informală se desfășoară într-o singură limbă.

Așa se procedează, chiar dacă pentru angajați asta nu se merită din punct de vedere financiar. Lucrând într-un mediu lingvistic exclusiv maghiar, un angajat câștigă cu 50-450 de lei mai puțin față de un coleg având același post în același domeniu, dar într-o firmă unde el este singurul angajat maghiar.

Zsombor Csata este interesat de economia etnică încă din 2007, când în SUA a cunoscut domeniul de specialitate care cercetează fenomenele economice legate de imigrare. Și-a dat repede seama că nu poate să se bazeze pe o mare parte din bibliografia specifică pentru că acolo asimilarea lingvistică se produce rapid, copiii imigranților în SUA vorbesc deja engleza la același nivel ca majoritatea autohtonă. Cu toate că astfel se elimină ruptura, asimetria lingvistică, se produce și asimilarea imigranților, ceea ce nu este dezirabil în cazul minorităților istorice cum ar fi maghiarii din Transilvania. Cercetările din Transilvania arată chiar că în cazul tinerilor maghiari din Transilvania competențele de limbă română slăbesc, accentuând fenomenul de paralelizare.

Astfel a ajuns la paradigma cunoscută sub numele de economia limbii bazată mai degrabă pe teoriile neoclasice ale economiei decât pe sociologia clasică, ne-a explicat Csata. Această abordare își propune să calculeze, în limita posibilităților, cât costă dezavantajele lingvistice, cu ce fel de greutăți în plus se confruntă o minoritate lingvistică față de majoritate. Pe lângă cuantificarea dezavantajelor lingvistice, acest domeniu încearcă să schițeze și politici sociale care le-ar compensa. Abordarea personală a lui Csata se apropie mai degrabă de cea economică, pe de o parte el fiind adeptul teoriei alegerii raționale, pe de altă parte e interesat de aspectul de dreptate socială (distributivă) a problemei.

Cum se poate cuantifica dezavantajul lingvistic al unei comunități minoritare? Care sunt costurile pentru un copil maghiar din Transilvania să învețe limba română până în momentul când devine participant activ în viața economică din România?

Costurile integrării sociale (doar la nivelul să ne înțelegem în situații de zi cu zi) sunt asimetrice; cheltuielile pentru învățarea limbii comune sunt suportate în mai mare parte de către minorități. Elevii, dacă urmează și liceul, învață limba română timp de 12 ani. Calculând în medie 4 ore de curs și 3 ore de pregătire acasă, pornind de la săptămâna de lucru de 40 de ore, ajungem la suma că din acei 12 ani 1,5 sunt petrecuți cu învățarea limbii române. Vorbim despre valori medii, dar 8-10% dintre liceeni iau și meditații, iar costul acestora nu este doar timpul investit, ci și prețul în bani.

Se poate argumenta aici cu faptul că elevii maghiari vor avea un avantaj pentru că ajung să cunoască o limbă în plus. Acest avantaj însă nu este pe măsura eforturilor depuse pentru a egala dezavantajul produs de competența insuficientă în limba română, deoarece valoarea de piață a limbii maghiare este considerabil mai mică în România și se află în continuă scădere.

Dacă multilingvismul ar fi oarecum normalizată, cum își doresc unele organizații civice cum ar fi Igen-Tessék/Da Poftiți din Cluj, adică actorii economici ar treace la servicii bilingve (să aibă reclame și serviciu clienți în limba maghiară, în firmă să fie mereu un angajat care cunoaște limba maghiară), ei ar fi nevoiți să caute angajați care vorbesc maghiară, iar valoarea de piață a limbii maghiare ar crește indirect.

Oare se poate atinge acest obiectiv cu mijloace civice, din partea consumatorilor, sau se poate realiza eficient doar prin politici publice?

Consider că inițiative de tip bottom-up pot avea doar un succes parțial. Unde autoritățile nu impun reguli în această privință, este extrem de greu să susții simetria limbilor. Asta spun și alți specialiști din domeniul economiei limbii, de exemplu Bengt-Arne Wickström, care demonstrează prin modele formale că pentru majoritatea firmelor nu este benefic să investească în practica bilingvă. Pentru garantarea dreptății distributive este necesară intervenția statului.

Bilingvizarea este importantă pentru un minoritar nu numai pentru că îi oferă o senzație de confort, de exemplu când intră într-un magazin și vede că limba sa maternă face parte din peisajul lingvistic, ci și pentru că aceste procese generează în mod indirect locuri de muncă pentru vorbitorii de maghiară, iar cunoștințele lor vor fi apreciate și valorificate pe piața muncii. Aceste efecte mai puțin vizibile mi se par mai importante decât modificarea peisajului lingvistic în sine.

Costurile învățării limbii străine sunt relativ simplu de cuantificat, dar acesta este doar o parte din dezavantaj, una foarte vizibilă. În Elveția Francois Grin a arătat că aici costurile educației multilingve se află sub 1% din PIB, ceea ce nu este o sumă mare dacă luăm în considerare avantajele ei.

În Québec costurile bilingvizării sunt ușor de monitorizat: punerea în practică a chartei lingvistice care reglementează utilizarea limbii franceze a costat în anii ‘90 între 0,28% și 0,48% din PIB. În această sumă nu intră doar costurile educației, ci și bilingvizarea comunicării în instituțiile publice, cum ar fi primăriile, tribunalele, totul. Este simplu de monitorizat cât au costat, deoarece în Québec s-au alocat niște fonduri în special pentru bilingvizare, și se poate urmări câți bani au primit din aceste fonduri autoritățile locale sau ONG-urile care au aplicat pentru obținerea lor.

Este nedrept că, în România, o parte semnificativă din finanțarea bilingvismului este aruncat asupra primăriilor prin legereducând astfel bugetul localităților cu majoritate maghiară, lăudându-se totodată că în abordarea problemelor minorităților România este un model de urmat.

Într-un alt proiect de cercetare în cadrul Institutului pentru Studierea Problemelor Minorităților Naționale încercăm să estimăm prin chestionare și interviuri cât ar costa bilingvizarea pentru autoritățile locale din Transilvania. Aici am inclus toate costurile posibile, începând cu prețul unor plăci stradale bilingve, până la instalarea cabinelor și căștilor pentru interpretariat, salariul traducătorilor, sau cheltuielile și timpul investit de juriști în procesele legate de drepturile lingvistice.

Traducerea tuturor documentelor, afișarea informațiilor în două limbi reprezintă investiții suplimentare pentru primării – la fel cum învățarea limbii române la școală este un efort în plus la nivel individual –, dar din bugetul central nu se alocă fonduri suplimentare pentru aceste lucruri. Scopul cercetării noastre este să evalueze costurile bilingvizării în funcție de dimensiunile localității respective și de proporția populației de etnie maghiară.

Putem vedea un alt dezavantaj economic în faptul că piața produselor lingvistice este mai mică. Vorbim despre piața culturii: cererea pentru cărți și reviste scrise în limba maghiară este mai redusă, în timp ce unui copil maghiar trebuie să-i cumpărăm și cărțile sau produsele multimedia în limba română. De asemenea, costurile traducerii documentelor care sunt necesare pentru a se afirma sunt suportate tot de minoritate: este obligatoriu traducerea documentelor în română.

Dezavantajul retoric este extrem de dificil de cuantificat, dar foarte important. El provine din faptul că sunt puțini maghiari care vorbesc perfect limba română. Prin urmare, majoritatea maghiarilor au un dezavantaj față de vorbitorii nativi în situații în care trebuie să te exprimi, să argumentezi, cum ar fi o ședință de exemplu. Este un domeniu interesant de cercetare cuantificarea acestui dezavantaj: de exemplu în procesele verbale ale consiliilor locale mixte câte intervenții au avut loc din partea vorbitorilor de maghiară, și ce s-a întâmplat cu propunerile, comentariile lor? Achiziționarea unei aparaturi de interpretare deci nu are doar o semnificație simbolică.

Reiese și din niște situații banale că minoritatea suportă o parte mai mare din cheltuielile integrării. Faptul că ne însușim limba română la un anumit nivel ne permite să acționăm în mod independent. De exemplu, nu avem nevoie de cineva care să stea tot timpul lângă noi ca să ne traducă. Dacă cineva a călătorit într-o țară a cărei limbă oficială nu-i era cunoscută, poate să-și imagineze cum e să intri într-un magazin și să nu înțelegi nimic din informațiile scrise, deci trebuie să rogi pe cineva să-ți traducă – în timp ce economia se bazează pe realizarea a cât mai multor tranzacții în cel mai scurt timp posibil.

Am avut experințe revelative despre importanța unei limbi comune pentru ca economia să funcționeze în Benin, o țară din vestul Africii, unde se vorbesc 47 de limbi, iar locuitorii de multe ori nu se înțeleg între ei. De aceea, este extrem de greu să realizeze chiar și niște tranzacții elementare. În piață oamenii comunică frecvent prin gesturi, și în plus au și tradiția negocierii. Franceza este vorbită de 15% din cetățeni. Cea mai vorbită limbă este limba fon, dar fonii nu alcătuiesc o majoritate absolută, 30% din populație folosește această limbă.

Rezultatele voastre confirmă sau contrazic opinia – rostită mai degrabă cu intenție provocativă – că în Secuime nu este posibilă folosirea limbii române tocmai în situații legate de cumpărăturile zilnice?

Cercetarea noastră nu confirmă această opinie. Nu cunosc niciun părinte care și-ar boicota intenționat copilul în învățarea limbii române, doar nu vrea nimeni rău propriului copil. Cu toate acestea, pot exista și cazuri extreme.

Aceste situații au cel puțin două laturi. Pe de o parte ne putem întreba: oare de ce crede un etnic român care nu a fost niciodată în Secuime că asta ar fi o practică zilnică acolo – ar merita să analizăm psihologia socială a situației, dar asta nu ține de domeniul meu. Pe de altă parte: de ce se tem secuii să vorbească în română la nivelul la care știu? Ideologiile de limbaj pe care elevul maghiar le interiorizează cel târziu în școala primară joacă un rol esențial în acest sens, adică ceea ce spune el trebuie să fie gramatical corect. Din acel moment are șanse bune să vadă „poliție de limbaj” chiar și acolo unde nu există, în situațiile în care greșelile lui sunt corectate cu bună intenție.

Asta nu înseamnă că „poliția de limbaj” nu există, ci că este percepută ca fiind mai frecventă și acest lucru duce la un fel de autocenzură, săfolosească mai rar limba română, evitând uneori în mod deliberat situațiile interactive. Un manager de restaurant din Covasna s-a plâns că ospătarii s-au refugiat in bucătărie dacă intra un oaspete român în restaurant. Românul ar putea crede că nu vor să-l servească din rea intenție. Dar asta este un fenomen și mai complicat despre care se poate vorbi ore în șir.

M-am liniștit când am văzut că scandalul cu micii din Kaufland s-a potolit. Nici o parte nu s-a folosit de situație pentru a provoca tensiune naționalistă, emoțiile nu s-au dezlănțuit în așa hal ca în cazul cimitirului militar din Valea Uzului, deși situația ar fi putut escala la fel.

La povestea din Kaufland era clar din start că este vorba de un conflict generat artificial („clientul” român s-a dus la tânăra angajată maghiară înainte de deschiderea standului, practic cu intenția să o pună într-o situație incomodă), în timp ce în cazul din Valea Uzului vorbim despre emoții viscerale care s-au confruntat.

Așa este, dar în momentul respectiv mă gândeam că acest caz se va umfla și va dăuna interacțiunilor cotidiene.

Asimetria limbilor nu produce doar un dezavantaj economic; în mod inevitabil, legitimează dominanța majorității. O resimțim în fiecare interacțiune verbală între români și maghiari, ne amintește că limba noastră este de clasa a doua, și sparge paritatea respectului (parity of esteem). Aici mă refer la ideile lui Philippe van Parijs care nu abordează problema pornind de la economia limbii, ci dinspre filosofia politică și al dreptății sociale, și oferă argumente foarte solide în favoarea bilingvizării adevărate, când și majoritatea învață limba minorității. Parijs susține că așa ceva se poate realiza doar într-un regim lingvistic unde aceste reguli se impun pe un anumit teritoriu – ceva apropiat conceptului de autonomie teritorială –,eu am rezerve legate de asta.

Pentru simetria lingvistică este suficient să înțelegem reciproc limba, nu este neapărat nevoie s-o și vorbim. Înțelegerea este de ajuns pentru paritatea respectului, pentru a elimina „plecăciunea de limbă” (linguistic bowing).

Propunerea mea practică pentru un început este că limba maghiară ar putea fi predată gratuit românilor care se interesează. Nu pot să repet suficient de des în prelegerile mele că fondurile primite din Ungaria ar trebui distribuite în așa fel încât să ajungă și pentru niște cursuri gratuite de limba maghiară, cel puțin în orașele mai mari din Transilvania. S-ar putea înființa școli de limbi străine, noi putem ajuta să evaluăm unde există cerere, interes, se poate dezvolta un marketing atractiv, etc.

Alături de intensitatea contactului cu majoritatea și compoziția etnică a populației în localitatea de domiciliu, un motiv al etnocentrismului economic este lipsa încrederii. Ai scris despre asta într-un articol, ai putea să dezvolți puțin ideea?

Am referit la un sondaj pentru Asociația Da, poftiți! despre studenți la Cluj în 2013, dar tendințele nu s-au schimbat de atunci. Unde lipsește încrederea, și instituțiile democrației nu funcționează bine, acolo oamenii se refugiază în securitatea relațiilor mai feudale: de rudenie, de limbă, de etnie, de religie – deci aleg mai etnocentric.

În relațiile româno-maghiare, această neîncredere generală este accentuată de granița lingvistică. Însă competențele de limba română influențează alegerea indiferent de încredere. Cu cât mai mult ține un serviciu de domeniul personal, cu atât mai important este să îl avem disponibil în limba maternă. Mă refer la servicii medicale și financiare, fiindcă aici prin neînțelegeri riscăm consecințe severe: dacă nu suntem în stare să descriem exact ce simptome avem, vom primi un diagnostic greșit, sau la bancă vom accepta un credit care de fapt nu este avantajos pentru noi. Gândirea pragmatică, dar și rezultatele sondajului menționat confirmă că nivelul cunoștințelor de limba română influențează cât de etnocentric este un individ.

În studiul din 2013 privind consumul etnocentrist al studenților din Cluj-Napoca, argumentele au conturat trei profiluri de opinie despre motivu preferării vânzătorului maghiar. Motivația pragmatică bazată pe cunoașterea limbii a fost cea mai puternică: nu știu suficient de bine românește, deci îmi este mai confortabil să cumpăr de la vânzător maghiar. Aceasta a fost urmată de argumentul solidarității cu vânzătorii maghiari, pe care îl văd ca un fel de capital „bonding” și a venit la pachet cu o încredere mai mare în calitatea produsului sau serviciului oferit de către maghiari. A treia parte a motivațiilor nu este atât de interesantă: aleg un vânzător maghiar pentru că e mai aproape – cazul studentului din Secuime unde nu există prea multe oferte românești. Profilurile aceștia latente dovedesc că studenții maghiari în Cluj nu se comportă etnocentric din cauza unei reavoințe viscerale sau al unui antagonism ireconciliabil, ci pe marginea unui pragmatism cotidian sau al solidarității, coeziunii etnice.

Cu toate că nu am analizat separat, este foarte probabil că acest lucru nu este diferit nici la populația generală. Mi se pare important să menționez că în 2008 48% dintre participanții unui sondaj a spus că în cazul ofertelor de aceeași calitate și preț preferă să cumpere de la maghiari, în 2012 a fost doar 41%. Ponderea consumatorului etnocentrist s-a redus între altele și pentru că în 2008 am măsurat acțiuni ipotetice, adică am formulat întrebări de tipul Ce ați face, dacă…?, iar în 2012 i-am întrebat ce au făcut de fapt când trebuiau să ia o decizie.

Consider că etnocentrismul în rândul consumatorilor nu s-a schimbat mult pe parcursul anilor, oferta însă a crescut. Pe piață apar din ce în ce mai multe produse și servicii dedicate maghiarilor (cum ar fi produsele regionale din mărcile Produs secuiesc, Góbé termék ș.a.). Pe o parte, producătorii și-au dat seama că există cerere pentru așa ceva, pe de altă parte, unele funcționează ca și marker cultural: berea Igazi/Tiltott Csíki Sör este populară în Secuime, dar nu a reușit să se lanseze cu succes pe alte piețe. În această regiune însă este mai mult decât un produs.

Întreprinderile cu specific etnic au apărut ca un răspuns natural la etnocentrismul consumatorilor. Nu a fost un proces dificil, mai ales că regulementarea legate de folosirea limbilor pe piață în România sunt flexibile. Statul nu interzice ca anunțurile, reclamele să apară în maghiară, impune doar să apară și în română.

De aceea consider o inițiativă inteligentă ceea ce face Asociația Da, poftiți! sau PPMT in campania sa În maghiară pentru banii mei, pentru că putem fi mai asertivi, proactivi pe piață, deoarece acolo nimic nu interzice utilizarea limbii maghiare. În calitate de consumatori, banii sunt la noi, se poate pune o presiune legitimă să se facă afișe bilingve, să avem servicii clienți și în maghiară. Pe piață nu riscăm nimic, spre deosebire de poliție sau spital, unde relațiile de putere sunt mult mai asimetrice, terenul ne dezavantajează, și pot apărea abuzuri de putere la asemenea reproșuri.

Răspândirea produselor etnice e facilitat și de faptul că marketingul etnic devine din ce în ce mai profesionist. Opinia intelectualilor despre aceste reclame este mai puțin relevantă, dacă publicul larg poate fi convins de metafore secuiești, de povești cu urșii. Mai ales când acestea sunt servite la pachet cu identitatea regională, cu o atitudineantiglobalistă și narative legate de alegerea sănătoasă. Întrebarea este, desigur, când se vor sătura oamenii de aceste simboluri și dacă experții vor putea inova.

Prognoza mea este că piața acestor fel de întreprinderi se va mai dezvolta, mai ales dacă nivelul de trai și salariile vor crește. Atunci oamenii din Secuime și-ar permite mai ușor să nu cumpere produsele de masă mai ieftine din hipermarketuri, ci cele locale, dar mai scumpe. Tendința există deja, doar banii lipsesc.

Bănuiesc că și costul de marketing este mai scăzut în cazul anunțurilor în maghiară. După cum a spus Péter Polacsek la masa rotundă, este suficient să te adresezi consumatorilor maghiari în limba lor maternă, imediat devin atenți. Presupun că în regiunile cu populație mixtă marketingul în maghiară este mai rentabil în momentul de față, fiindcă este încă rar.

Asta înseamnă că veniturile generate de consumatorii atrași de acele reclame sunt mai mari decât costurile pentru traducere sau cheltuielile în plus pentru răspândirea reclamei?

Corect. Pentru a concepe o campanie reclamă eficientă în română, trebuie să-l segmentezi pe grupul țintă după mai multe trăsături. Mesajele trebuie formulate și canalele trebuie alese în așa fel încât reclama să ajungă la toți. Poziționarea, direcționarea, personalizarea mesajelor trebuie să fie mai variate, deci costă mai mult. Prin limbă, consumatorii maghiari pot fi țintiți ca un singur grup, nu trebuie elaborate mesaje diferite pe grupuri ținte, ceea ce face procesul mai ieftin.

De aceea îndrăznesc să spun asta pentru că etnocentrismul consumatorilor maghiari nu depinde de vârstă, sex, nivel de studii; toții se bucură dacă cineva li se adresează în maghiară. Bineînțeles cu cât mai multe firme vor folosi limba maghiară în anunțuri, cu atât mai puțin se va merita și va fi nevoie de mesaje specifice, de segmentarea grupului țintă.

Există etnocentrism și în rândul consumatorilor români, sau dimpotrivă? Până la sfârșitul secolului 20. a persistat stereotipul că în Transilvania muncitorii calificați maghiari sunt mai demni de încredere. Mai există acest stereotip sau a dispărut odată cu emigrarea meșteșugarilor?

În statisticile de ocuparea forței de muncă, muncitorii calificați maghiari sunt în continuare suprareprezentați, deși mulți dintre ei s-au pensionat, unii dintre ei au trecut în agricultură din cauza finanțării UE. Nu o pot demonstra cu date, dar mi se pare că după schimbarea regimului și schimbarea de generație românii cred din ce în ce mai puțin că ar exista vreo diferență între expertiza și fiabilitatea muncitorului român și maghiar.

În sondajul discutat românii însă nu au fost atât de etnocentrici în alegerile economice precum maghiarii. În 2012, aproape unul din patru respondenți români au spus că nu sunt indiferenți față de etnia persoanei care îi oferă un produs sau serviciu. În chestionarul român din păcate nu am inclus întrebările referitoare la motive.

Se poate măsura de ce merită pentru un angajat să câștige cu câteva sute de lei mai puțin, cu condiția să poată vorbi la locul de muncă în maghiară, cum ai spus în prelegerea ta? Ce compensează dezavantajul economic care apare în urma etnocentrismului de acest tip?

Am reușit să confirmăm existența etnocentrismului la locul de muncă pentru prima dată într-o cercetare din 2018. Locurile de muncă sunt mai omogene, mai maghiare decât ne-am imagina pe baza proporțiilor etnice din populație. 19% dintre locuitorii Transilvaniei sunt de etnie maghiară, dar la locurile de muncă unde sunt prezenți, proporția lor este de 65%. Cea mai mare parte a acestei diferențe este explicată de distribuția teritorială inegală a maghiarilor, dar există și atunci când comparăm regiuni in funcție de concentrarea etnică a populației.

Datele au arătat că gradul de omogenitate etnică la locul de muncă se leagă de un dezavantaj salarial, chiar și atunci când sunt ținute sub control toți ceilalți factori care influențează veniturile. Modelul arată o diferență medie de 300 de lei dacă cineva nu prea are colegi români, comparativ cu cineva care lucrează pe post similar, dar într-un mediu complet românesc.O schimbare de zece la sută în proporția etnică a locului de muncă aduce o diferență statistică de 30 de lei. 300 de lei este o medie, diferența reală este cuprinsă între 50 și 450 de lei.

Repet că am măsurat pentru prima dată omogenitatea la locul de muncă și – ca toate datele dintr-un chestionar – suma este doar o estimare cu o eroare de măsurare suficient de mare, deoarece dintr-un eșantion de 1000, doar 400 de persoane activi pe piața de muncă ne-au răspuns la toate întrebările. Prin urmare, aceste numere nu ar trebui mistificate ci verificate suplimentar.

Mai multe articole de presă au evidențiat în titlu diferența aceasta și astfel semnificația sa a devenit mult mai mare decât este în realitate. În ultimul timp, sufăr mult din cauza accentului dislocat de presa senzaționalistă, care consolidează o narativă autovictimizantă a maghiarilor pe care eu o consider nesănătoasă.

Discursul de autovictimizare este atât de răspândită încât a devenit un instrument de marketing în mâna redactorilor și a politicienilor. Discursul economic folosit de tine poate schimba vreodată inegalitatea privind costurile integrării pe care acum le suportă comunitatea maghiară în grad mult mai ridicat? Oare această investiție mai mare în integrare se poate transforma la un moment dat în avantaj, chiar dacă în prezent este un dezavantaj?

Am rețineri în legătură cu asta, nu știu în ce măsură s-ar putea realiza așa ceva în România. Unde încastrarea socială a diversității este mai mare și este considerată o valoare de către oameni, indiferent de etnie, acolo poate să devină capital politic și financiar. În majoritatea societăților occidentale, diversitatea este o valoare. Unde însă nu prea există sensibilitate față de așa ceva, acolo este dificil convertirea diversității în avantaj pe piață. Până atunci rămâne o noțiune goală, exact cum folosește primăria Cluj-Napoca conceptul de multiculturalitate.

De exemplu în Wales limba galeză a fost revitalizată printr-un proces de bilingvizare a mai multor orașe, astfel au dezvoltat și turismul încercând să valorifice patrimoniul celtic, iar în regiunile respective economia a crescut vizibil. Ar fi important să ne gândim și noi la proiecte similare, cu toate că aici se poate face mai puțin, suportul majorității lipsind. Mai mult: Secuimea ca regiune turistică aparte suferă un boicot continuu în București.

Dar ar putea să aibă impact politic: este un argument politic excelent pentru crearea sentimentului de acasă. Cei mai mulți actori politici români îi reproșează maghiarilor într-o formă sau alta că ei nu sunt suficient de loiali față de statul român. Însă dacă majoritatea ar schimba peisajul lingvistic în localitățile mixte în așa fel să recunoască prezența comunității maghiare, asta ar contribui la sentimentul de confort al localnicilor maghiari, ca apoi și ei să se simtă acasă, și presupun că pe termen lung ar crește și loialitatea lor. Cum consideri, câtă putere persuasivă au aceste argumente pentru politicienii români care decid despre buget de exemplu? Ar asigura bilingvizarea în Transilvania din bugetul central?

Sunt de aceeași părere cu tine, și mie mi se pare un argument foarte bun, este ceva logic, oricine înțelege asta. De aceea nu înțeleg de ce partidele politice maghiare nu-și bazează mesajele pentru români în primul rând pe aceste argumente, concentrându-se pe sentimentul de confort, familiaritate, arătând avantajele și dezavantajele măsurabile? Simt o oarecare schimbare înspre pragmatism, dar nu este suficient,discursul acesta ar trebui consolidat, nu cel de resentiment, care ne duce înspre întoarcerea în trecut cu memorii istorice antagoniste.

Desigur, este ușor să vorbim de pe marginea terenului, dar nu sunt primul care spune că este nevoie de o schimbare de discurs înspre români. Accentul pus pe etnie ar trebui pus pe limbă, deoarece dezavantajele sunt mai bine măsurabile, documentate și se poate înțelege mai bine de ce e important pentru noi să trăim într-un mediu bilingv, de ce ținem la drepturile lingvistice.

Dacă ne simțim acasă în România – iar cea mai importantă parte a acestui lucru este confortul lingvistic –, este bine pentru toți: forța de muncă nu mai pleacă din țară, mai degrabă devine mai productivă deoarece există senzația de confort. Dacă ne imaginăm țara ca pe o firmă unde angajații se simt bine și lucrează cu drag – apoi ca pe una unde simt în continuu că cei din jurul lor îi ignoră sau îi privesc ca pe o povară. Aceste mesaje ar trebui să le transmitem cu tact, dar mai intens, într-un mod mai vizat și mai ingenios diferitelor grupuri: intelectualilor români, politicienilor din București, oamenilor de rând din Transilvania și din Regat. Nu sunt adeptul acestei retorici neoliberale, dar cred că funcționează mai bine dacă este vorba de sensibilizarea majorității.

Anterior a apărut la UDMR ideea unui astfel de birou de comunicare și imagine, dar nu știu dacă până la urmă a fost realizată.

Presupun că pe baza sondajelor interne, politicienilor maghiari li se pare că merită mai mult să propage un discurs etnic combativ. Pot mobiliza mai mulți votanți cu mai puțin efort.

S-ar putea, dar eu nu am un contact atât de strâns cu viața politică încât să văd aceste mecanisme din interior.

Dacă peisajul lingvistic al unei localități mixte reprezintă și astfel recunoaște comunitatea minoritară care trăiește acolo, care sunt consecințele? Membrii comunității respective vor fi mai motivați să învețe limba majoritară cu mai mult entuziasm și implicare? Sau dimpotrivă, nu vor considera o necesitate să învețe limba română dacă informațiile relevante sunt oricum afișate și în maghiară.

Aici nu pot decât să vorbesc ipotetic, dar cred că o astfel de schimbare în peisajul lingvistic ar ajuta mult la eliminarea frustrării care provine din dezavantajul lingvistic. De aceea, asta ar crește loialitatea față de stat și oamenii ar fi mai dispuși să învețe limba română. Mi se pare că prin acest proces șansele de enclavizare ar scădea, nu ar crește, pentru că după părerea mea oamenii sunt în principiu binevoitori și apreciază mult dacă primesc atenție. Bilingvizarea cred că ar stimula atitudini pozitive, esențiale pentru o apropiere sinceră între maghiari și români.

Dar știm prea bine că pentru așa ceva e nevoie de voința ambelor părți, și contează și pozițiile: e mai dificil ca minoritarii să convingă pe majoritari, decât invers.

Mai am un motiv să cred că atitudinea maghiarilor față de învățarea limbii române s-ar schimba. Recent am lucrat la un proiect de cercetare despre liceeni în chestionarul respectiv am inclus și întrebări legate de psihologia limbajului: Cum se raportează tinerii la diferite limbi? Care este motivația lor pentru a învăța limba română?

Din răspunsuri reiese că sunt foarte puțini cei cărora le place să vorbească în română, majoritatea elevilor o învață pentru că sunt constrânși să o facă. În atitudinea lor față de limbă predomină frica, încordarea, în interacțiunele cu români resimt stresul examenelor.

Învățarea limbii române lansează o spirală negativă încă de la început: standardul fiind întotdeauna la o înălțime de neatins, recompensele sunt ratate, nu aduc satisfacție și, cu asta, motivația și performanța elevilor se deteriorează. Fără rezultate și progres, elevii devin tot mai tensionați, stresați, până când iau bacul, dar au dificultăți în a formula două propoziții proprii în limba română.

Dacă asta ar putea fi schimbat, ca oamenii să perceapă mediul român ca un spațiu mai sigur, cred că și cunoștințele de română s-ar îmbunătăți imediat. Copiii ar avea experiențe pozitive legate de limba română încă înainte să apară primele situații de stres la grădiniță sau la școala primară.

Cunoști studii, există sondaje despre deschiderea comunității române față de un peisaj lingvistic multilingv care conține și limba maghiară?

Nu prea există, și asta este și din cauza neglijenței noastre. În calitate de cercetători tot trăim în lumi paralele, și pentru noi este tot un efort să depășim barierele lingvistice. Ține și de rețelele noastre profesionale și personale: noi, cercetătorii sociali maghiari din Transilvania, avem mai multe contacte la Budapesta, deoarece lumea științifică maghiară ne este mai accesibilă și este mai sensibilă față de problemele discutate. Mediul academic bucureștean nu prea înțelege această tematică, și mult timp nu au existat nici resurse suficiente pentru cercetare.

Aici fac și autocritică, pentru că vorbim despre capitalul de tip bridging, dar nici noi nu ne asumăm acest efort să construim poduri. Când voi finaliza proiectele mele actuale, am de gând serios să construiesc mai multe relații profesionale cu colegi români, cu toate că pentru noi asta e un efort mai mare decât pentru ei. Noi trebuie să ne deschidem înspre cercetători români chiar dacă deschiderea aceasta face parte tot din asimetria menționată anterior.

Chiar și copiii – care peste câțiva ani vor intra pe piața muncii – au rețelele lor în funcție de mediul lingvistic. Este corectă informația că în Transilvania copiii maghiari au cunoștințe de română din ce în ce mai slabe?

Așa este, se vede foarte clar din datele exprimate în procente. La adulți nu este încă un fenomen atât de vizibil, fiindcă avem mai multe grupe de vârstă, dar la tineri se vede pe baza autoevaluării. Aș risca să spun că din această cauză ei își subestimează șansele de carieră și își fac planurile în funcție de aceste standarde scăzute. Încă în 2010 m-am uitat peste chestionarele cu alumni UBB, și am văzut că absolvenții maghiari au fost mult subreprezentați în sfera concurențială.

Ei s-au refugiat în domenii unde se simt în siguranță din punct de vedere lingvistic: în administrație publică, învățământ, cultură – sau din start și-au ales specializarea la facultate pentru a ajunge acolo, să lucreze în instituții care susțin reproducția culturală minoritară. De atunci, s-au mai dezvoltat specializările în limba maghiară din domeniul tehnic, poate asta a mai îmbunătățit proporțiile, dar nu pot demonstra statistic.

Revenind la omogenitatea etnică a locurilor de muncă: cercetarea din octombrie 2018 am completat-o cu interviuri făcute cu antreprenori maghiari, și aici am observat o tendință dublă. Pe de o parte, ne confruntăm cu lipsa forței de muncă, ceea ce îi împinge pe angajatori spre eterogenitate: nu sunt în poziție de a alege dintre ingineri din Galați sau din Târgu Mureș, numai să vină ingineri. Pe de altă parte, țin în continuare să angajeze maghiari dacă au opțiunea, deoarece coordonarea unei echipe lingvistic eterogenă este o provocare mai mare pentru manageri decât dacă toți angajații ar vorbi maghiară.

Este o provocare mai mare decât la o corporație multinațională unde limbajul de lucru este engleza. În Transilvania limbile au o asimetrie nesănătoasă: română trebuie să știi, maghiară nu. Asta s-a fixat ca o poziție hegemonică atât în români cât și în maghiari, și produce tensiune. Unde engleza este lingua franca, nu apar aceste asimetrii, engleza fiind a doua limbă pentru fiecare. Învățarea ei necesită investiție similară, folosirea ei nu deranjează simțul de dreptate a nimănui și, în consecință, nu apar nici tensiuni latente sau frustrări care ar strica atmosfera de lucru.

Dat fiind hegemonia instituționalizată a limbii române, angajații români se satură ușor de situații neplăcute când în repetate rânduri nu înțeleg ce se vorbește în jurul lor, și pleacă mai ușor la o altă firmă dacă primesc o ofertă mai bună.

Am impresia că angajatorii se ocupă mai puțin de multilingvism decât ar fi nevoie. Din cauza asimetriilor lingvistice menționate, multilingvismul la locul de muncă e dificil de realizat, iar managerii nu au bune practici în acest sens. Deși merg la tot felul de workshopuri, plătesc mult să asculte un speaker motivațional în Londra despre cum să fie lideri buni. Cei de la resurse umane tratează acest subiect ca fiind un tabu. Astfel, greutatea psihologică rămâne pe umerii angajatului maghiar, care este solicitat să vorbească limba română și în timpul pauzei, lângă mașina de cafea.

Am încredere că acest lucru poate fi schimbat cu o pregătire potrivită. În următorii ani, eu și colegii mei vom colabora cu specialiști pentru a găsi modalități de instituționalizare a acestui tip de mediere lingvistică și de a o introduce în formarea specialiștilor HR. Încercăm să-i convingem și pe colegii români să sensibilizeze studenții lor pe această temă. Acesta ar fi primul pas către abordarea acestor tipuri de tensiuni interetnice cotidiene la locul de muncă – unde ne petrecem cea mai mare parte a vieții.

Cum se procedează în alte regiuni europene, unde trăiesc comunități de diferite etnii? Sau nici nu e nevoie de mediere lingvistică acolo unde trecutul acestor comunități nu este atât de încărcat de conflicte?

Cred că este nevoie peste tot, necesită doar un efort și resurse diferite. De exemplu, frontierele lingvistice sunt puternice în Elveția, dar identitatea este elvețiană, în acest sens Elveția este un caz foarte special. Ne avertizează să nu exagerăm nici teoria de groupness, dar nici economia limbii, deoarece aceasta din urmă poate duce la reducționism economic. În Belgia societatea este foarte pilarizată,nici Québec nu e scutit de tensiuni. Faptul că vorbitorii de franceză preferă să audă Da, poftiți! prima dată în franceză, este perceput de vorbitorii de engleză ca o intenție de asimilare francofonă.

În acest domeniu avem mult de învățat și trebuie să ne uităm mai atent la bunele practici din străinătate. O mare parte din literatura de specialitate se referă la gestionarea diversității culturale în companiile multinaționale unde în diversitatea lingvistică engleza este limba comună. Pentru termenul de căutare the economy of multilingual workplace majoritatea rezultatelor căutării sunt studii de acest fel.

Atunci probabil nu e cunoscut nici în ce mediu este mai rentabil să existe etnocentrism economic: acolo unde există conflicte vechi de secole, sau acolo unde tradiția este conviețuirea pașnică.

Este greu de răspuns, poate fi rentabil în ambele situații, dar poate fi și periculos, depinde de restul contextului. În cazul din urmă diversitatea se poate vinde ca ceva exotic, precum cultura maghiară la Târgul Ozosep din București. Pornind de la principiul in varietate voluptas, acest târg este conceput pentru clasa de mijloc cu o stare financiară bună și o atitudine deschisă, și îi oferă niște produse alături de stereotipuri asociate cu Secuimea, însă acestea sunt oarecum sterile, pentru a nu-i leza pe consumatorii capitalei în termeni de identitate națională și stimă de sine. Vânzarea culturii minoritare se poate extinde fiindcă crește performativitatea în consum: oamenii caută nu numai produs, ci și experiență.

Unele servicii turistice sunt prezentate în mod asemănător. Îmi imaginez că hotelul Bálványos Resort, Castelul Daniel din Vârghiș, Castelul familiei Mikes din Zăbala are ca grup țintă oamenii înstăriți, clasele mai înalte, și serviciile lor sunt poziționate pe piață prin exoticul diversității – intensificat și de vizitele prințului Charles.

Așadar: unde diversitatea este o valoare în sine și are o tradiție de secole, acolo se poate profita de ea. Unde enclavizarea sau pilarizarea e mai accentuată, acolo cel mult o rivalizare sănătoasă are șanse: să creăm concurență între produsele și serviciile diferitelor culturi sau etnii.

Pentru concurență sănătoasă însă trebuie să reducem asimetria lingvistică.

Da, deoarece dacă persistă asimetria limbilor, produsul cu o piață mai mare va avea din start un avantaj. Dar încă nu am studiat în profunzime acest aspect.

Am fost însă surprins cât de puține anunțuri se publică în județele Harghita și Covasna pe OLX. Poate că pare doar un detaliu, dar ne spune mult despre perspectiva acestor oameni: nu e indiferent dacă anunțul tău va fi citit de 600,000 de oameni sau de 19 milioane. Sunt convins că ar putea vinde produsele la un preț mai bun dacă s-ar gândi la o piață mai mare, cu un anunț în limba română.

Probabil cu cât e mai scump un produs, cu atât mai mult vor încerca să-i facă reclamă pe mai multe suprafețe, nu se vor limita doar la Székely Hirdető. Acum urmează să ne uităm pe sectoare (imobile, mașini, bunuri de larg consum, servicii medicale și alte servicii personale) și să vedem cât de mari sunt diferențele, deci să detaliem acest tip de etnocentrism.

Eram nemulțumit că ne uităm mereu doar la intenții sau amintiri legate de faptul dacă a contat sau nu etnia vânzătorului la ultimele cumpărături. Acum big data vine în ajutorul nostru: se vede clar că limba determină puternic funcționarea anumitor piețe și posibilitățile jucătorilor.

Are vreun rol că tranzacțiile bazate pe mică publicitate solicită mai multă comunicare informală? Poate secuilor îi este frică de a intra în conversație cu un oltean care vorbește foarte repede?

Da, aceste frici pot fi prezente și pot influența deciziile noastre de zi cu zi. Aș risca să spun că în microeconomia cotidiană limba este mult mai importantă decât ne-am gândi.

Sociologii discută foarte mult cât de plastice sunt barierele etnice, în ce măsură sunt tensiunile interetnice generate artificial. Națiunile în ce măsură sunt comunități imaginate, cum se creează conștiința grupului etnic: este un existent esențial sau doar o construcție fenomenologică creată intersubiectiv. Acolo unde etnia și limba coincid, ca în cazul maghiarilor din Transilvania, limba este o linie de demarcație reală, nu una imaginată, unde a vorbi sau a nu vorbi în română nu este o chestiune de alegere, trebuie să învăț limba ca să pot vorbi. De aceea îmi place abordarea economiei limbii.

Brubaker și colegii lui în cartea lor despre Cluj au un capitol întreg despre folosirea limbilor, unde menționează asimetria, dar nu studiază dezavantajele lingvistice și aspectele lor economice.

Mi se pare că acel stereotip liberal repetat unanim că statul liberal este neutru din punct de vedere etnic și este în stare să-i ofere drepturi egale tuturor comunităților culturale, a început să se descompune la sfârșitul secolului XX. Will Kymlicka scria deja atunci că niciun stat nu este neutru din punct de vedere etnic, respectiv lingvistic, deoarece funcționarea lui, birocrația se desfășoară într-o limbă anume. Asta este valabil pentru România cu atât mai mult că de 30 de ani ține morțiș ca doar româna să fie limba oficială în toate regiunile și instituțiile. La fel de tare s-a ținut clasica părere că în economia bazată pe meritocrație performanța este ceea ce contează, nu apartenența la o etnie sau comunitate de vorbitori ai unei limbi, astfel acest sistem elimină dezavantajul lingvistic. Oare această opinie persistă încă în științele sociale contemporane?

Nu elimină dezavantajul, există de exemplu un minus salarial semnificativ. Diferența dintre salariul unui maghiar care știe bine românește și al unuia care nu o vorbește atât de bine este aproximativ la fel de mare ca diferența de salariu mediu dintre mediul urban și cel rural. Trebuie să vorbim despre asta, este un fenomen invizibil fiindcă nu vorbim despre el.

În primul număr din 2019 al revistei Regio a apărut un articol de Philippe van Parijs. În acest text el discută tocmai problematica dreptății lingvistice. La fel ca Kymlicka, și el demonstrează că până nu se elimină asimetria limbilor, multiculturalismul și diversitatea nu pot depăși statutul de slogan gol.

În România a crescut diferența salarială dintre români și maghiari în ultimii 10 ani?

Am început să mă uit mai aprofundat la diferențele salariale pentru prima dată în 2012, când Etnobarometrul a arătat o diferență de 15% dintre veniturile gospodăriilor români și maghiari din Transilvania

Am consultat datele obținute dintr-un eșantion mai mare din European Union Labour Force Survey unde nu se publică sume concrete, ci doar zecimi de venit. Asta arată că printre cei mai săraci 20% din România în 2008 se numărau 28% din maghiarii din Transilvania, iar în 2012 33% dintre ei. Printre cei mai bogați 20% erau 12% maghiari, în 2012 doar 9%. Datele EU-LFS se referă exclusiv la salariul angajaților, la venitul altor categorii (antreprenori, pensionari etc.) nu.

Din statisticile regionale se poate deduce tot o diferență de 15% în ciuda faptei că diferența salarială dintre români și maghiari probabil s-a mai redus între timp deoarece salariile bugetarilor au crescut, iar maghiarii sunt suprareprezentați printre bugetari. Dar asta este doar o ipoteză.

Fondurile primite din Ungaria pentru dezvoltarea economiei vor influența aceste diferențe de venit?

Bună întrebare, deocamdată nu se știe. Aceste fonduri abia de au sosit, sumele finanțărilor mai mici se cunosc, mulți au beneficiat de ele, despre asta putem face un studiu de impact doar peste câțiva ani. Despre sumele mari nu există nici măcar date, doar bârfe, este imposibil de estimat ce efect vor avea ele.

În Voivodina de exemplu, unde mulți bani au intrat în agricultură, se vorbește despre faptul că aceste sume distorsionează funcționarea piețelor: cei care prelucrează produsele fac contracte pe prețuri mai mici cu persoanele și firmele care au primit finanțări pentru aparate și mașinării. Așadar, cei care nici nu au aplicat sau nu au acces la aceste fonduri, trebuie să suporte un oarecare dezavantaj. Asta am auzit de la colegi, dar nu pot să confirm, nici să contrazic. Pe de altă parte majoritatea programelor de finanțare, indiferent de unde provin, au de obicei efecte de distorsionare a pieței.

În Transilvania deocamdată au ajuns mai puțini bani decât Voivodina. M-am bucurat că se dă bani, și anume nu doar pentru renovarea școlilor și a bisericilor, ci și pentru dezvoltarea economiei durabile. Dacă intenția este una sinceră și planificată pe termen lung, asta ar putea fi o strategie bună, dar acum există prea multe secrete, ceea ce produce și neîncredere.

Celor care ar fi interesați de mai multe detalii legate de tema multilingvismului, al bilingvizării, al dreptății lingvistice și practicile acestora, Zsombor Csata le recomandă Vademecumul editat de inițiativa numită Mobilitate și deschidere în Europa multilingvă. Aici cercetători și cadre didactice universitare sintetizează cele mai importante noțiuni, rezultate de cercetare și bune practici.

Traducere: Orsolya András.

Articolul original:

[irp posts=”28442″ name=”Ahol kirakat a multikulti, ott a magyar nyelv piaci értéke is alacsony”]

The post Piața nu readuce limba maghiară în spațiul public, dimpotrivă: contribuie la enclavizare appeared first on Átlátszó Erdély.